Povestiri din buclă (Tales from the Loop, 2020)
Pornind de la povestirile ilustrate ale artistului suedez Simon Stålenhag, scenaristul și regizorul Nathaniel Halpern imaginează nouă povestiri ieșite din comun. Aflate la limita dintre science-fiction și paranormal ele ne introduc în atmosfera unui mic orășel american a căror oameni trăiesc și lucrează pentru „The Loop”, o mașină construită pentru a debloca și explora misterele universului.
În picturile sale Simon Stålenhag și-a imaginat o Suedie populată cu roboți, mici, mari, chiar gigantici, aflați mereu în preajma oamenilor, integrați în societate. Serialul, deși pornește de la imaginile lor, nu-i are în prim-plan. De fapt ei apar mai degrabă ca episodic, de cele mai multe ori doar pe fundal. Prezența lor, stranie și uneori neclară ca scop, creează o atmosferă de lume paralelă. La senzația de stranietate contribuie și muzica de Philip Glass și Paul Leonard-Morgan, ritmul sacadat și scenele lungi.
Alături de roboți și ciudata sferă subterană „The Loop”, zona mai este presărată și cu obiecte metalice, de proveniență incertă. Uneori suficient de mari pentru ca un om, sau doi, să încapă în ele, alteori doar de dimensiunea unei palme, aceste obiecte au proprietăți paranormale. Prin intermediul lor se pot transfera conștiințe între oameni, se poate afla cât mai ai de trăit, poți opri timpul și altele.
Toate aceste mașinării și dispozitive futuriste, oricât de avansate și utile ar fi, în lipsa moralității sau a intențiilor bune se transformă în arme. Serialul oferă un răgaz necesar spre a medita la condiția omului într-o societate tot mai tehnologizată. Probleme cotidiene într-o prezentare science-fiction.
Serialul poate fi urmărit pe Amazon Prime, care mai noi oferă subtitrări și în limba română. Regizor Nathaniel Halpern , scenarii de Nathaniel Halpern și Simon Stålenhag, actori Daniel Zolghadri, Paul Schneider, Rebecca Hall și alții.
Love, Death & Robots (sezonul 2, 2021)
Spre deosebire de Tales from the Loop, serialul Love, Death & Robots, sezonul 2, are multipli autori, câte unul de fiecare episod. Ceea ce le unește, conform declarației creatorilor săi Tim Miller și Jennifer Yuh Nelson, este tema „showing the worlds”. În fiecare episod este prezentată o altă lume, nu neapărat nepământeană, cât fundamental diferită de ceea ce trăim noi sau ne-am putea imagina, realistic, că va fi. De la lumi futuriste, cum este cea din povestirea lui John Scalzi, până la unele distopice, precum cea din episodul Doar copii.
Există însă și lumi extraterestre, prezentate într-o lumină întunecată, fie aridă, cum pare a fi planeta din Recompensa (asemănătoare planetei Tatooine, din universul Star Wars), fie înghețată, precum în Gheață după o povestire de Rich Larson.
Episoadele sezonului doi:
- Episodul 1, Asistență automată pentru clienți (Automated Customer Service), după o povestire de John Scalzi.
Într-o lume futuristă roboții casnici sunt peste tot, îndeplinind atât munci domestice, aspiratul covoarelor sau spălatul rufelor, cât și de pază și protecție. Când un astfel de robot își confundă stăpâna cu un intrus se declanșează un efect de domino ce cuprinde întreaga „comunitate” robotică. - Episodul 2, Gheață (Ice), după o povestire de Rich Larson
Frații Sedgewick și Fletcher locuiesc împreună cu familie, pe o planetă acoperită de gheață. Pentru a supraviețuii condițiilor extreme, majoritatea oamenilor sunt modificați genetic. Totuși unul dintre frați, Sedgewick, rămâne nemodificat (nu știm motivul). Într-o acțiune periculoasă, specifică adolescenților, de urmărire a unor uriașe balene fluorescednte, fratele nemodificat are ocazia să se remarce. - Episodul 3, Doar copii (Pop Squad), după o povestire de Paolo Bacigalupi
Dacă primul episod aduce cu atmosfera din Star Wars Doar copii pare o altă variantă a Blade Runner (filmele). Avem o societate distopică, pe de o parte extrem de luxoasă, pe de alta extrem de săracă, confruntată cu suprapopularea datorită nemuririi oamenilor. Soluția nu va fi plecarea pe orbită, sau colonizarea altor planete, ci interzicerea procreerii. Eroul principal, un fel de Dekard, se ocupă cu uciderea copiilor. - Episodul 4, Recompensa (Snow in the Desert), după o povestire de Neal Asher
- Episodul 5, Iarba înaltă (The Tall Grass), după o povestire de Joe Lansdale
- Episodul 6, De prin nămeți (All Through the House), după o povestire de Joachim Heijndermans
- Episodul 7, Salvarea (Life Hutch), după o povestire de Harlan Ellison
- Episodul 8, Uriașul înecat (The Drowned Giant), după o povestire de J. G. Ballard
De menționat că Rich Larson a fost publicat în revista Galaxia 42 cu povestirea Călători, în traducerea lui Alexandru Lamba.
1 comentariu
Am devorat Love, Death + Robots in 2 zile, lejer, la fel ca si primul sezon (care parca a fost mai hard sf). Oricum, ramane unul dintre cele mai misto produse sf aparute, tocmai datorita diversitatii stilistice. Deja astept sezonul 3…
Imi place arta lui Simon Stalenhag, stiu cateva dintre albumele lui grafice, ceea ce ma face sa cred ca Tales From The Loop va fi interesant.
P.S.: Pentru nr urmator presimt (propun) un articol dedicat lui Jupiter Legacy (aparut) si Black Summer (sezonul 2, in curand) 🙂