Volumul de povestiri semnat de Robert Gion marchează o desprindere graduală a autorului de macabrul pur și gratuit din Elisa și o apropiere de fantasticul tenebros, mai soft dar mai coerent și mai motivat, al percepției obsesive a morții. Ca un numitor comun al celor două volume de povestiri, asistăm la același demers deconstructivist, îndreptat cu fervoare și obstinație împotriva a tot ceea ce înseamnă reziduu material al unei civilizații umane meschine și decrepite, ajunse la capătul puterilor. Oamenii sunt secătuiți de vitalitate, obligați să alerge la nesfârșit (Un pas în plus), casele sunt vechi, joase, aplecate într-o parte, uscate sau mucezite, curțile sunt pline de șipci rupte și sârme. Șipcile rupte și sârma sunt, de altfel, omniprezente în povestirile lui Robert Gion. Spațiile sunt fie largi, bântuite de tornade apocaliptice de praf și nori de insecte (Norul, băiatul și laptele de alpaca), fie baruri întunecoase, înghesuite, dar care au desenate pe firmă norișori (Barul din buzunar), fie străzi pustiite, pline de gunoaie și pisici vagabonde (Părăsitul) dar, peste toate acestea, plutește un inefabil miros floral, cel mai adesea lavandă.
Ambientul lui Robert Gion este supra-aglomerat cu haine vechi, zdrențuite, murdare, cu piese de mobilier dezmembrate, frigidere stricate, ustensile de bucătărie strâmbe și ruginite, pe care autorul le consemnează cu aceeași acribie cu care ne arată trupurile schiloade, malformate, chipurile stâlcite, cu țestele crăpate și ochii atârnând în orbite.
Personajele lui Robert Gion sunt fie un bărbat tânăr, adesea corporatist (Barul din buzunar), fie un bătrân mizantrop (Părăsitul), fie o femeie ipohondră, având puternice resentimente față de lume în general și față de mama ei în special (Al doilea F din Fericire), dar întotdeauna sunt persoane singure, care se zbat neputincioase în marasmul depresiei.
Această zbatere, această viermuială de creaturi diforme și schiloade face ca povestirile lui Robert Gion să semene cu niște tablouri de Bruegel cel Bătrân sau, mai degrabă, de Hieronymus Bosch animate. Prinși, ca niște fluturi în insectar, la granița dintre viață și moarte, eroii lui nu sunt, însă, nicidecum disperați. Calmi, senini, aceștia explorează cu încântare și curiozitate universul grotesc în care au fost exilați fără voia lor. Aceasta este una din liniile de forță ale prozei lui Robert Gion. Datorită acestei aptitudini de a trece fără traume psihice peste linia de demarcație dintre universul văzut și Celălalt Tărâm, cititorul empatizează cu personajele și pornește, alături de acestea, în aventura vieții lor.
Povestirile sunt țesute cu un fir delicat și sensibil de umor și duioșie, fără de care totul ar aluneca în burlesc, caricatural și parodic. Robert Gion se ferește cu măiestrie de a cădea în această capcană.
„M-am uitat la Mia. Încă vorbea.
Un gândăcel minuscul i-a ieșit din ureche, i-a mers pe obraz, apoi i-a intrat în nas. Era frumos gândăcelul, cu elitre colorate, strălucea, și ochii Miei străluceau, iar bazinul meu era cuprins de flăcări.
Am luat-o pe fată de mână și-am tras-o după mine, pe lângă bar”.
(Barul din buzunar).
Volumul de povestiri Al doilea F din Fericire este unitar, consistent și omogen ca valoare. Una din cele mai bune cărți de proză fantastică citite de mine în ultimul timp.
Titlu: Al doilea F din Fericire
Autor: Robert Gion
Pret librarie: 42 lei
TVA inclusa: 5%
Autor: Robert Gion
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 208
ISBN 978-606-9625-64-4
Al Doilea F din Fericire a luat premiul național ROMCON 2024 la categoria „volum de proză scurtă”.
Descrierea editurii
Dacă îți place literatura horror, aceasta este culegerea de povestiri care te va face să simți în fiecare celulă fiorul groazei. Căci toate cele opt povestiri au fost create de scriitorul Robert Gion cu un ingredient special, pe care numai el îl deține, menit să intensifice trăirile cele mai tenebroase pe care un cititor le poate avea.
Dacă nu îți place literatura horror, poate că ar fi timpul să încerci începând cu această carte. După lecturarea ei te vei afla în fața a două opțiuni: ori nu vei mai pune mâna pe o carte de groază câte zile vei mai avea… ori te vei îndrăgosti iremediabil de acest gen literar atât de mult iubit.
Oricum, și într-un caz și în celălalt, vei experimenta o scriitură puternică, viguroasă, matură și plină de suspans și imaginație, marca inconfundabilă a lui Robert Gion
Din sumar:
Un pas în plus
Norul, băiatul și laptele de alpaca
Al doilea F din Fericire
Tricofobia
Părăsitul
Invazia perfectă
Barul din buzunar
Pofta