1. Lucas. Sandra Autostrada se întindea înaintea sa. Miliarde de biţi informaționali convertiţi în asfalt negru. O suprafaţă cu o uniformitate deranjantă, necesară pentru a nu încărca inutil sistemul. De …
Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan

Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan
Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu, n. 1971) lucrează din 1990 într-un institut de proiectare. Începînd cu 2012 a publicat proză în revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, Ficțiuni.ro, CPSF Anticipația, Argos, Revista de supans, Helion online. Este prezentă în antologiile Bumerangul lui Zeeler (Cygnus, 2014), Cele mai bune proze ale anului 2013 (Adenium, 2014), Exit plus (Tritonic, 2017) și Argos Trei (Tritonic, 2017). A contribuit cu povestiri polițiste la volumele Domino (Tritonic, 2017) și Noir de București (Tritonic, 2017). Volume publicate: Omul Fluture (Tracus Arte, 2015), Maya (Tritonic, 2016), Sindromul Charlotte (Tritonic, 2017) – în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan, Stăpânul castelului (Tritonic, 2016), Cel-ce-simte (Tritonic, 2016), Tot timpul din lume (Tritonic, 2017), În mintea comisarului (Tritonic, 2017), Aripile tatălui (Tritonic, 2017).
Lucian Dragoș Bogdan (n. 1975, Alba Iulia) are licență în management, a fost caricaturist, a lucrat în IT, marketing și vânzări, în terapia copiilor cu dizabilități și deține propria firmă de produse artizanale. A debutat literar în 1991, iar primul volum i-a fost publicat în 2004. A apărut în diferite reviste și antologii din țară și străinătate. Scrie în mai multe genuri: SF&F: seriile Universul Frontierei și Cartea haosului, trilogia Omul-fluture și romanul Un străin în Regatul Assert (ambele în colaborare cu Teodora Matei, alături de care a coordonat și antologia Sub Apa Dragonului Strâmb) Suspans: seria Vagabond, romanul Pânza de păianjen; coautor împreună cu Jacky Schwartzmann al volumului Femeia din portbagaj, apărut în Franța și în România Dragoste: romanele Uneori, când visez..., Parfumul Cracoviei, Fata cu rochii înflorate, Sună-mă mâine și două antologii coordonate împreună cu Teodora Matei (Schițe de iubire și Castele de nisip) Site oficial: www.luciandragosbogdan.ro
-
-
Accidentul. Spectre din trecut – Cam cât aţi fi dispus să cheltuiţi? Vânzătorul îi oferea, amabil, un zâmbet Dealer-87. Probabil că omul din spate alocase un minim de resurse animării …