Escapade în timp, sezonul 7, audiția nr. 185
– Mă numesc Jeremiah Adolphus Black, am douăzeci și doi de ani și urmez cursuri post-universitare de fizică.
– De ce ai fi un bun concurent la Escapade în timp?
– Pentru că eu le-am inventat.
– Ok, bine. O replică drăguță. Ce ne dorim cu-adevărat e o glumă bună, ceva din care să reiasă cunoștințele tale aprofundate de istorie.
– Ăsta e adevărul. Eu am inventat călătoria în timp.
– Ei bine, n-ai făcut-o tu. Călătoriile în timp au început cam când ai apărut pe lume. Această emisiune se difuzează de șapte ani.
– Știi că am studii post-universitare de fizică, nu?
– Da, ai mai spus. Atu-urile tale nu sunt, totuși, foarte bune.
– În regulă. Adevărul e că eu studiez crono-mecanica.
– Foarte bine, asta crezi tu că te-ar face un bun candidat. Scuze, producătorul tocmai îmi spune ceva în cască – Ok, dap, îi fac vânt. – Uite, Jeremiah, încerc să te ajut. Avem nevoie de un filmuleț cu tine. Mi se spune că timpul a expirat.
– Treaba este, treaba cu timpul, este că poți călători prin timp.
– Da, știm, asta e miza emisiunii: călătorești prin timp, rezolvi enigme, găsești comori. Scuze, prietene, timpul s-a terminat.
– Timpul nu se termină niciodată.
– Nu e nevoie să devii agresiv. Hei, nu vreau să te supăr, dar am zeci de audiții astăzi.
– Crede-mă, eu am inventat călătoria în timp. Sau o voi face, peste douăzeci de ani. Dar cineva mi-a furat invenția, a dus-o în timpul tinereții lui, așa că a părut că a fost a lui.
– Uite, asta e prea mult pentru telespectatorii noștri – Ok, îl expediez! – Ei vor o poveste drăguță, simplă, pentru a empatiza cu concurenții.
– Pe mine nu mă interesează telespectatorii. Vreau doar să merg în trecut și să împiedic pe altcineva să-și aroge inventarea călătoriei în timp.
– Nu te interesează telespectatorii? Asta nu-i a bună…
– Eu, cel din viitor, mi-am spus asta. Am să fiu prea bătrân pentru audiție după ce am s-o inventez, așa că ăsta e momentul optim pentru a mă înscrie la emisiune.
– N-are sens. – Ok, dă-mi o clipă, bine? – De ce ai nevoie să fii în emisiune?
– Pentru că nu pot participa la cercetarea călătoriei în timp sau la proiecte oficiale.
– Chiar dacă mergi la cursuri post-universitare despre timp?
– Sunt considerat nebun.
– Nu mă surprinde. Poate reușim să facem ceva cu povestea ta. Îmi placi, cred că și publicul te va plăcea.
– Nu e o poveste. Sunt în criză de timp.
– Și eu. – Da!
– Sunt pe moarte. Eu, cel bătrân, sunt pe moarte. Sunt destul de bătrân, de-acum. Vreau să rezolv asta pentru el. Pentru mine.
– Cum adică e bătrân? Nu poate călători în timp ca să rezolve asta?
– Nu, e captiv în trecut. I-a luat douăzeci de ani încercând să împiedice ceea ce se făcuse, deja. Acum, trebuie să acționez eu.
– Cum? Cum adică, acum îl placi? – Vești bune, puștiule. Te plac. Cred că ești suficient de nebun să atragi publicul.
– Deci, asta e?
– Pentru moment. Mai avem o grămadă de audiții, dar vom reveni la tine.
– Când?
– Contează? Tu vei călători prin timp.
– Ha! Foarte tare! Mă duc să mă anunț.
– Mulțumesc. Da, ușa din dreapta. La revedere. – Dap, complet nebun. – Dap, va fi grozav. – Pe bune? Normal că nu-i adevărat! – Bine, dacă are dreptate, nu vom afla niciodată. – Auzi, nu dispărem cu toții într-o rescriere a istoriei? – De unde să știu dacă asta s-ar putea întâmpla? Eu doar lucrez aici. – Dap, invintă-l pe următorul.
Povestire publicată cu acordul autorului.
Traducere de Teodora Matei
