Dosarul „Renaissance”(timp de citire: 7 minute)

Ghid de lectură: Acest material are ca pretext și ilustrație câteva fotografii după dactilogramele publicației-samizdat „Renaissance”, editată de grupul informal de studiu al science fiction-ului SECOND FOUNDATION, la care am avut acces în stadiul extern din timpul elaborării tezei mele de doctorat, între octombrie 2012 și februarie 2013, la colecțiile Asociației Britanice pentru Studiul SF-ului, aflate într-una din incintele bibliotecii Universității din Liverpool. Ceea ce scriu eu nu necesită lectura tuturor dactilogramelor, mai ales că nu este una ușoară din cauza calității inegale a fotografiilor luate cu un vechi și de treabă NOKIA. Pentru cine are vreme, recomand saltul în atemporalitate dat de lectura dosarului ca parte a unei documentări fără proiect în imediat.

*

Se împlinesc nu știu câți ani de când am scris ultima Vedere asupra fantasticii românești la [anul], iar ceea ce urmează aici NU este cea de anul acesta, nici vreun editorial sau eseu înlocuitor. Se întâmplă ca mai multe idei care ar avea legătură cu mai sus numitul titlu sau cu următoarele menționate specii jurnalistico-literare, să se fi aglomerat în mintea mea, într-un trecut recent, de curgere discontinuă, nelaminară. Întocmai ca un elev sau student din ultimele 90%, incapabil să ia notițe, indiferent de clasa ori anul de studiu în care se află, tot astfel și eu aș nota cu liniuță, după dictare, ideile cu pricina. Căci claritatea unei liste ne-ar scuti pe toți de enunțuri elaborate și retorică anacronică.

Ci nu.

Încep să îmi dau seama, deși singur, împreună sunt cu mulți alții, că „trăim în miezul unui ev aprins”, eu cu speranța că nu mă va călca niciun tramvai. Aproape că aș putea înțelege nostalgia ultimelor 45% care jinduiesc la siguranța dată de înghețul ceaușist a orice cultural și literar. Dar și în cele mai grele momente de oboseală și în cele mai întunecate clipe ale depresiei, am găsit dacă nu dorul, măcar dorința de a continua explorarea, cercetarea, cunoașterea, cel puțin citirea simplă. Din motive complexe sunt în urmă cu aproape trei ani în propria bibliotecă; nu mi s-a mai întâmplat niciodată. E drept că am citit din afară lucruri pe care nu credeam că le voi citi acum trei ani. (Printre altele, tocmai mi-am dat a doua licență, în limbi și literaturi clasice – latină, greacă –, mi-a luat 11 ani cu toate întreruperile, plecările din țară, revenirile și reluările folosind orice prevedere în favoarea studentului risipitor, dar tenac’, care am fo’ până în sesiunea de toamnă, 2025…)

Și iacătă-mă-s profesor extrem de suplinitor, din nou, de latină – cu patalama, de data aceasta! Adaptările la grotescul și absurdul asimptotice din sistemul preuniversitar românesc mi-au ocupat o bună parte din ultima lună. În alt material, pentru altă revistă, voi detalia, sper să reușesc să nu cad din eseu în pamflet, deși e atât de greu să iei proștii și rău-voitorii, incompetenții și amatorii agresivi în serios. Existența acestor entități biologico-social-psihologice impietează și mica nișă literar-culturală a fantasticii românești, eșecul societal al educației naționale are efecte și participă la ciclul histerezis al „ce e de gândit” și pe zisa nișă.
Iar peste toate acestea vine „comeata”, poate și războiul, cu siguranță Inteligența Artificială, varianta cu „g” în acronimul englez.

Cine, cum, unde ar mai putea să se gândească la o Renaștere, în sens de „Renaissance”, intervalul acela cu Da Vinci, Machiavelli, Columb, Copernic? Uite, mi se întâmplă mie, acum, cu prilejul unor reașezări de rafturi („pleacă” în cutii, dar nu departe, toată limba greacă; se strâng în „testudo” – adică pe două rânduri și culcate în coloane să umple tot spațiul – cărțile care nu intră în programa sau nu pot fi sugerate „celor mai buni liceeni ai noștri”; se întoarce colecția de muzică pe suport analog, căci trebuie digitalizată), să visez verde-laser, pe perete: RENAISSANCE! Și-mi zic să nu mă mai plâng de tempoul nebun al vremilor, Renașterea propriu-zisă a fost simultană cu Reforma și Contrareforma, erau războaie, molime, crime, abuzuri, nedreptăți, risipă prostească și disperare și atunci. „Imediat” găsesc într-o arhivă externă, pe primul meu HDD de „ultim refugiu”, în urma recitirii unei note de subsol din teza de doctorat, cele 12 mii de poze ale tot atâtor pagini de cărți, reviste, samizdate și manuscrise de la stagiul acela de vis (nu am cum să nu-mi amintesc exact acum de Cornel Robu, primul „sefist” român publicat, deci apreciat prin peer-review, într-o publicație academică anglo-saxonă, al cărui vis niciodată împlinit fusese să hoinărească și să citească în biblioteca de la Liverpool, cea mai mare bibliotecă de gen, din afara Statelor Unite… Apoi, prin simplu flux, nu mă pot abține să mă întreb ce s-a ales de biblioteca profesorului Robu, pe care l-am văzut ultima oară în 2009, în garsoniera lui burdușită de cărți – „Doar o parte!” – din Cluj).

Și iacătă-l, dosarul „Renaissance”! În teză, am folosit doar explicitarea „romantismului eschatologic”, dar aici și acum mi se par relevante toate articolele, toate ideile, ba mai mult, mă emoționează fundalul acestora, momentul istoric în care au fost scrise semăna atât de bine, mai ales în amenințarea răului – războaie, nedreptăți etc. – cu „prima” Renaștere și cu zilele noastre. M-a emoționat amintirea grabei cu care fotografiasem dosarul – pe care nu îl voi fi citit decât mult mai târziu –, pătruns de importanța misiunii mele de „agent/spion” literar-cultural, apoi flash-ul mental în care mi-a apărut newsletter-ul dactilografiat pe care îl primeam prin poștă la începutul anilor ’90, la Brașov, de la niște inimoși „sefiști” – titlu și nume pe care nu mi le amintesc, ar trebui să-mi verific jurnalele din perioada aceea, sigur am referințele în vreun caiet de 200 de file cu coperți de plastic în culori oribile –, prima încercare reușită de a ne pune împreună fandomul românesc între variile convenții de cenacluri, ultima înainte de Internetul cu MIRC prin procesoare 386. (Sau MIRC-ul a venit mai târziu?)

Așadar, „Renaissance”. Ce interesant cum același tip de oameni (literați și/sau sefiști) gândesc aceleași lucruri, în circumstanțe asemănătoare, în urma (aproape a) acelorași lecturi, și formulează (aproape) aceleași idei! (Ca exemplu, căutați valorizarea teologiei în New Wave-ul britanic, în dosar, și conectați cu Colin-Radu-Bogdan-Ermin „de la noi”, cu interesanta pauză de tip Nici un zeu în Cosmos a optzeciștilor din sf-ul nostru.) Toate aceste idei cvasi-identice apar la distanță de decenii și mii de kilometri. Deci trebuie să existe niște constante literare, în afara celor extra-literare, care „renasc”, nu-i așa? (Alt exemplu: aplicați sintagma „romantism eschatologic”, cu detaliile ei conceptuale, pe renașterea, fără ghilimele, gothic-ului românesc, sub exemplul lui Crâznic, acest Cârlova al zisului subgen în fantastica noastră.)
Găsesc încurajatoare existența constantelor universale. Găsesc încurajatoare existența arhivelor, chiar dacă bibliotecile dispar. Găsesc o stare de bine în curentul citire-scriere-citire-arhivare, despre care, iată, am dovada că există și se aplică. La o adică, toate renașterile sunt o refolosire, o revalorificare, o resemantizare a ceea ce a mai fost (măcar) o dată…

Când enunți sacerdotal truisme e momentul să închei. Mă întorc la rafturi.

Cuprinsul dosarului, cf. fișelor mele:
John J. Pierce (ed.), Renaissance. A semi-official organ of the SECOND FOUNDATION, trimestrial bătut la mașină, 14-20 pagini A4 extins, 1970-1973
Format din eseuri, corespondență, recenzii.
Vol 2, no 2, Spring 1970:
Pierce, John J., The Case for Exchatological Romanticism – A Reappraisal
@ Science fiction is essentially the drama of man in relation to the possibilities of change. (p. 1)
“traditionalist sf” vs. “new wave-thing”
Pierce, John J., The Phylogenesis of The New Wave-Thing, pp. 2-4
Photo1964 – photo 1972
Vol 2, no 4, Fall 1970
j.j.p., The Eschatology of Cordwainer Smith, pp. 1-6
Photo 1973 – photo 1978 Despre Cordwainer Smith
Vol 4, nr.3, Summer 1972
j.j.p., recenzie la We, de Yevgeny Zamyatin, pp. 15-16
Photo 1979 – photo 1980, plus 1981 colofoniu
Vol 5, no 4, Fall 1973
R. Nudelman, adapted by John W. Andrews, Fantastika, born of Revolution, pp. 3-9
Inainte, foto colofoniu nou, cu mentiune libertariana
Photo 1973 – photo 1989