Motivul pentru care scriu povestiri este să-mi ofer satisfacția de a vizualiza mai clar, mai detaliat și mai stabil impresiile vagi, eluzive și fragmentare ale miracolului, frumuseții și dorinței ambițioase, care îmi sunt comunicate prin anumite apariții (pitorești, arhitecturale, evocatoare etc.), idei, întâmplări și imagini întâlnite în artă și literatură. Aleg să scriu povești ciudate pentru că se potrivesc cel mai bine înclinației mele – cea mai puternică și persistentă dorință a mea fiind să realizez, pentru o clipă, iluzia unei suspendări sau a unei încălcări neobișnuite a limitării agasante a timpului, spațiului și legilor naturii, care mereu ne țin captivi și ne descurajează curiozitatea cu privire la spațiile cosmice infinite dincolo de raza noastră vizuală și de analiză. Aceste povestiri scot frecvent în evidență elementul ororii, pentru că frica este sentimentul nostru cel mai profund și mai puternic și cel care se pretează cel mai bine la crearea unor iluzii care sfidează natura. Oroarea și necunoscutul sau bizarul sunt mereu în strânsă legătură, de aceea este greu să creezi o imagine convingătoare pentru a altera legea naturii sau imaginea ființelor extraterestre sau „străine” fără să pui accentul pe frică. Motivul pentru care timpul joacă un rol atât de important în foarte multe din poveștile mele este că acest element se conturează în mintea mea precum cel mai profund dramatic și cel mai îngrozitor și sumbru lucru din univers. Conflictul cu timpul mi se pare cea mai potentă și productivă temă din toată manifestarea omenească.
În timp ce genul ales de mine este, evident, mai special și probabil unul restrâns, este, totuși, un tip persistent și permanent de manifestare, la fel de vechi precum însăși literatura. Întotdeauna va exista un procent mic de persoane care au o curiozitate arzătoare cu privire la spațiul necunoscut și o dorință arzătoare de a evada din închisoarea a ceea ce este știut și real în acele tărâmuri fermecate ale aventurilor incredibile și ale posibilităților infinite pe care visele ni le fac accesibile și pe care ni le sugerează pentru o clipă pădurile adânci, blocurile turn fantastice și apusurile înflăcărate. Printre aceste persoane se numără autori mari și amatori nesemnificativi precum sunt eu – Dunsany, Poe, Arthur Machen, M. R. James, Algernon Blackwood și Walter de la Mare fiind maeștrii distinctivi din acest domeniu.
În ceea ce privește felul meu de a scrie povestiri – nu există unul. Fiecare din povestirile mele are un trecut diferit. O dată sau de două ori am scris de-a dreptul un vis, dar de obicei încep cu o dispoziție, o idee sau o imagine pe care vreau să o exprim și o plimb prin mintea mea până când mă gândesc la un mod potrivit de a o întruchipa într-un șir dramatic de întâmplări capabile de a fi transpuse în termeni concreți. Tind să îmi fac o listă mentală cu situațiile sau condițiile de bază cel mai bine adaptate acelei dispoziții, idei sau imagini, apoi încep să speculez explicații logice și firești pentru dispoziția, ideea sau imaginea aleasă din punctul de vedere al situațiilor și condițiilor de bază alese.
Procesul propriu-zis de scriere este, bineînțeles, la fel de variat precum alegerea temei și a conceptului inițial, dar dacă trecutul tuturor povestirilor mele ar fi analizat, următoarele reguli ar putea fi deduse:
- Pregătiți un rezumat sau un scenariu al evenimentelor strict în ordinea întâmplării lor, nu în ordinea povestirii lor. Descrieți cu suficiente detalii punctele esențiale și motivați toate evenimentele planificate. În acest cadru temporar este de dorit, uneori, să aveți în vedere detalii, comentarii și posibile consecințe.
- Pregătiți un al doilea rezumat sau scenariu al evenimentelor, de data aceasta în ordinea povestirii lor (nu în ordinea propriu-zisă), amplu dezvoltat și detaliat și cu observații privind schimbarea perspectivei, a tensiunilor și a punctului culminant. Schimbați rezumatul inițial dacă o astfel de schimbare va spori dramatismul sau eficiența povestirii în general. Interpolați sau omiteți evenimente după bunul plac – nu fiți niciodată constrâns de conceptul inițial chiar dacă rezultatul final va fi o povestire total diferită de cea planificată. Faceți completări sau modificări oricând acestea sunt sugerate de ceva din procesul de scriere.
- Scrieți povestea – rapid, fluent și nu prea critic – urmând al doilea rezumat, cel cu evenimentele în ordinea povestirii. Schimbați unele întâmplări sau subiectul oricând procesul de scriere sugerează o astfel de schimbare, fără să fiți constrânși de vreun plan anterior. Dacă evenimentele dezvoltate scot din senin la iveală noi oportunități pentru un efect dramatic sau dinamic al povestirii, adăugați orice credeți că este avantajos, întorcându-vă, apoi, la evenimentele anterioare pentru a le pune în acord cu cele nou-introduse. Introduceți sau ștergeți fragmente întregi dacă este necesar sau benefic și încercați diferite începuturi și încheieri până când cel mai bun aranjament este găsit, dar asigurați-vă că toate referințele de-a lungul poveștii se potrivesc cu planul final. Eliminați posibilele excese de cuvinte, propoziții, paragrafe sau chiar întregi secțiuni sau elemente, ținând minte precauțiile obișnuite referitoare la potrivirea tuturor referințelor.
- Verificați întregul text acordând atenție la vocabular, sintaxă, ritmul prozei, dimensiunea părților, subtilitatea tonului, grația și cât sunt de convingătoare tranzițiile (de la secvență la secvență, de la acțiuni detaliate la o acțiune rapidă și sumară care acoperă o perioadă de timp și viceversa etc.), eficiența începutului, sfârșitului, punctului culminant etc., suspansul și interesul dramatic, plauzibilitate și atmosferă și multe alte elemente.
- Pregătiți o copie scrisă la mașină, fără a ezita să adăugați unele retușuri finale unde este nevoie.
Prima dintre aceste etape este adesea strict una mintală, un set de condiții și întâmplări la care mă gândesc și pe care nu le pun pe hârtie până când sunt pregătit să scriu un rezumat detaliat al evenimentelor în ordinea povestirii. Uneori, încep să scriu chiar înainte să știu cum voi dezvolta ideea, acest început reprezentând o problemă ce necesită motivare și valorificare.
Există, din punctul meu de vedere, patru tipuri distincte de povestiri ciudate: una care exprimă o dispoziție sau un sentiment, alta care exprimă un concept vizual, o a treia care exprimă generalitatea unei situații, unei condiții, unei legende sau unui concept intelectual și o a patra care exprimă un tablou precis sau o anumită situație dramatică sau punct culminant. În altă ordine de idei, povestirile ciudate ar putea fi grupate în două categorii aproximative: acelea în care miracolul sau oroarea are de-a face cu o anumită condiție sau fenomen și acelea în care are de-a face cu o acțiune sau o persoană în legătură cu o condiție sau fenomen bizar.
Fiecare povestire ciudată, mai ales din categoria celor de groază, presupune, după câte se pare, cinci elemente concrete: (a) o anume oroare sau anormalitate esențială, de bază – afecțiune, entitate etc. –, (b) efectele sau suferințele generale ale ororii, (c) modul de manifestare – obiect care întruchipează oroarea sau fenomenele observate –, (d) tipurile de reacție la frică ce privesc oroarea și (e) efectele specifice ale ororii în relație cu setul de condiții dat.
Când scriu o povestire ciudată, întotdeauna încerc, cu mare grijă, să creez dispoziția și atmosfera potrivită și să pun accentul acolo unde îi este locul. Cineva nu poate relata, decât în cazul unei ficțiuni imature, de senzație, scrisă de un șarlatan, o povestire a fenomenelor imposibile, improbabile sau de neimaginat sub forma unei povestiri banale cu acțiuni obiective și sentimente convenționale. Întâmplările și condițiile de neconceput trebuie să depășească o piedică specială și acest lucru poate fi realizat doar prin menținerea unui realism atent în fiecare fază a poveștii, dar nu și în instanțele în care apare elementul extraordinar. Acesta trebuie tratat într-un mod foarte impresionant și intenționat, cu evenimente premergătoare calculate și emoționante, ca să nu pară monoton și neconvingător. Fiind principalul element dintr-o poveste, simpla lui existență trebuie să eclipseze personajele și evenimentele. Cu toate acestea, ele trebuie să fie constante și firești, mai puțin atunci când au de-a face cu elementul extraordinar. În privința elementului extraordinar principal, personajele ar trebui să arate aceeași emoție copleșitoare pe care unele personaje similare ar arăta-o în viața reală aceluiași element. Nu lăsa niciodată ca elementul extraordinar să fie luat de bun. Chiar dacă personajele ar trebui să fie obișnuite cu el, încerc să creez o senzație de admirație și măreție care să corespundă cu ce ar trebui să simtă cititorul. Un stil întâmplător strică orice proză fantastică serioasă.
Atmosfera, nu acțiunea, este marele deziderat al prozei fantastice ciudate. Într-adevăr, tot ce poate vreodată să fie o poveste extraordinară este o imagine vie a unui anumit tip de dispoziție umană. În momentul în care încearcă să fie altceva, devine ieftină, puerilă și neconvingătoare. Accentul primordial trebuie pus pe sugestiile subtile – indicii și accente imperceptibile ale detaliilor asociative și selective, care exprimă nuanțe ale dispozițiilor și care construiesc o vagă iluzie a realității ciudate a irealului. Evită înșiruirile directe de întâmplări incredibile care nu au nicio substanță sau semnificație, în afară de situația viabilă a unui nor de culoare și simbolism.
Acestea sunt regulile sau normele pe care le-am urmat, în mod conștient sau inconștient, de când am încercat prima dată să scriu proză fantastică serioasă. Dacă rezultatele mele au succes rămâne de discutat, dar măcar sunt sigur că, dacă aș fi ignorat sfaturile menționate în paragrafele de mai sus, ar fi fost mult mai rele decât sunt.
Tradus de Graszl Bianca Laura.
