La noi, un secret bine păstrat vreme de peste un secol este faptul că H. G. Wells a scris și un roman fantastic, ce-i drept, mixat cu satiră socială, axat pe persiflarea narațiunilor cu fete de măritat: Doamna Mării (The Sea Lady).
El a apărut inițial în foileton (iulie-decembrie 1901, în Pearson’s Magazine), după o serie de romane științifico-fantastice de succes (Mașina timpului, 1895; Omul invizibil, 1897; Războiul lumilor, 1898; Când se va trezi cel care doarme, 1899; Primii oameni în Lună, 1900-1901). Intriga reflectă ciocnirea a două universuri: lumea naturală din largul oceanelor și societatea „moftangiilor” britanici, plină de convenții artificiale, sursă de nefericiri.
O surpriză a fost prezentarea scrisă de Martin Gardner, celebrul popularizator american al matematicii (fanii SF îl cunosc din povestirea Profesorul fără nicio parte, tradusă de Dan Lăzărescu), care, în volumul De ce-uri și consecințe (Gardner’s whys and wherefores, 1989) a publicat eseul Fanteziile lui H. G. Wells:
„Cu totul uitat este cel mai lung text fantastic al lui Wells, «Doamna mării: o țesătură din raze de lună». Acesta spune povestea unei alte nemuritoare, care nu vine din cer, ci din mare – o sirenă cu părul auriu care iese din mare pe plaja Sandgate pentru a cerceta viața umană, în special soarta lui Harry Chatteris, de care a fost atrasă. Tânărul are în față promisiunea unei căsătorii aranjate și a unei cariere de succes în politică”.
El este principalul candidat din circumscripția electorală Folkestone. Familia Bunting, care are grijă de orfanele Glendower, se străduiește să-l susțină și organizează o petrecere pe țărm, moment când apare străina care se îndrăgostise de el în urmă cu doi ani, când britanicul călătorise în apropiere de Tonga. Aparent, sirena mai că se îneacă din cauza unor crampe musculare și trebuie să fie salvată. Victima cu un costum de baie cochet, dar cu coadă de pește în loc de picioare, este adoptată de doamna Bunting, primește un cărucior de handicapat și un nume: devine domnișoara Doris Thalassia Waters. Este îmbrăcată și scoasă în societate, care o acceptă, deoarece este o tânără fermecătoare, bogată și educată: este coafată, are un mic cufăr plin cu galbeni și a citit toate cărțile de pe vasele scufundate sau aruncate în valuri de editorii care n-au reușit să le doneze spitalelor ori închisorilor. Singura care n-o acceptă este Adeline Glendower, logodnica lui Harry, care, pe bună dreptate, vede în ea o rivală.
The Sea Lady de H.G. Wells
Episodul transpiră în presă, fiind un subiect care prinde publicul din sezonul estival de pe litoral, dar vărul Melville reușește să manipuleze ziariștii, astfel încât nicio redacție nu acceptă reportajul, de teamă să nu se facă de râs. Este de lăudat și discreția cameristei Betty Parker, care nu-i bârfitoare din fire.
Pentru că Harry nu-și pune ceară în urechi, precum tovarășii corăbierului Ulise, el devine o victimă sigură. Sirena face tot ce-i posibil ca să-l seducă, astfel încât în cele din urmă tânărul renunță la politică și se abandonează unei voințe căreia nu-i poate rezista.
În ghidul său (An H. G. Wells companion, 1933), fondatorul Societății H. G. Wells, criticul John R. Hammond, a dat ca sursă de inspirație romanul Marcella de Mary Augusta Ward, pe care Adeline o citește. John Batchelor susține aceeași sorginte, dar îl adaugă și pe Henrik Ibsen cu Femeia mării (Fru fran havet, 1888).
La noi, romanul n-a fost comentat în presa vremii și nu apare nici în studiile literare dedicate scriitorului. Este menționat doar „en passant” de Ion Hobana (Un englez neliniștit, 1996) cu referire la Un vis despre Armageddon: „Conflictul dintre dragoste și datorie este tranșat de obicei, în opera wellsiană, în favoarea celei dintâi. Gestul lui Hedon va fi reluat, pe alte planuri și la alte dimensiuni, de Chatteris (Doamna mării, 1902)…”
În aria culturală maghiară, există două traduceri: o adaptare a lui Karinthy Frigyes, Domnița mării (Tengerkisasszony, 1913) și versiunea lui Kiss Dezső, Zâna mării (A tengeri tündér, mai multe ediții începând din 1926). Ambele sunt accesibile în format digitalizat la MEK.
Atât John Clute cât și Adam Roberts au considerat că Doamna Mării reprezintă o replică la romanul Fântâna sacră (1901) de Henry James, unde este prezentată viața la țară din Anglia. În Retorica romanului, o lucrare consacrată în naratologia modernă, criticul american Wayne Clayson Booth remarca faptul că săptămânalele populare au cerut adesea o literatură care să-l confrunte pe cititor cu ceva mai mult decât pisoiul mort, coaja de ou, și capătul de sfoară pe care Wells mărturisea odată că le consideră subiectul real al scrierilor lui Henry James.
Criticii consultați susțin în unanimitate că mesajul ineditului roman este un cântec de sirenă: „există vise mai frumoase”. Dar pentru un om, scufundarea voluntară în apa mării sub clar de Lună reprezintă un drum fără întoarcere.
H.G. Wells
H.G. Wells (Herbert George Wells) s-a născut în 1866, în orășelul Bromley, comitatul Kent, într-o Anglie aflată în plină revoluție industrială și științifică. Provenea dintr-o familie modestă: tatăl său era grădinar și jucător de cricket, iar mama lucra ca menajeră. După o copilărie marcată de dificultăți financiare, Wells a intrat ca ucenic la un negustor de stofe, apoi a lucrat ca învățător-ucenic. În 1884, a obținut o bursă la Normal School of Science din Londra, unde l-a avut profesor pe celebrul biolog și evoluționist T. H. Huxley, cunoscut ca „bulldogul lui Darwin” pentru apărarea ferventă a teoriei evoluției.
A obținut o diplomă de licență cu calificativ maxim în biologie, însă o accidentare gravă — o lovitură la rinichi primită de la un elev recalcitrant, l-a obligat să renunțe la cariera didactică. Stabilit la Londra, a trăit o perioadă în sărăcie, câștigându-și existența ca meditator intensiv („crammer”) și încercându-și mâna în jurnalism și proză.
În 1895, publicarea romanului Mașina timpului (The Time Machine) i-a adus recunoaștere imediată și i-a deschis drumul spre o carieră strălucită. În următorii ani, Wells a devenit unul dintre părinții literaturii science fiction, explorând teme vizionare precum invaziile extraterestre (Războiul lumilor), utopiile și distopiile sociale (Oameni ca zeii, Mașina timpului), evoluția umană și transformările științei asupra societății (Insula doctorului Moreau, Omul invizibil).
De-a lungul vieții, Wells a fost nu doar un romancier prolific, ci și un eseist, futurolog și comentator social, capabil să îmbine speculația științifică cu analiza critică a epocii sale. Viziunea lui a inspirat generații de scriitori și gânditori, iar multe dintre ideile sale continuă să fie actuale și azi.
