Southron Mercenaries – Harradrim, de Chris Guise
Multe popoare și triburi de oameni lacomi și sângeroși, „cu mințile înecate în ură” [1] și neprietenoase Semințiilor Libere, sunt socotite în rândul oștirilor lui Sauron: de la răsăritenii din Rhûn și „sudiștii” [2] din Harad, la corsarii din Umbar și până la sălbaticii din Dunland și Rhudaur. Dar din această înşiruire există un neam adesea trecut cu vederea: variagii din Khand. De fapt, acest lucru nu este deloc surprinzător, dată fiind lipsa de detalii oferite de către J.R.R. Tolkien asupra lor și prezența lor extrem de redusă în cadrul universului imaginar al Pământului de Mijloc.
Variag, de John Howe
De pildă, în firul narativ principal din Stăpânul Inelelor, variagii nu sunt menționați decât o singură dată, mai precis în volumul al treilea, Întoarcerea Regelui, unde sunt amintiți printre vasalii Mordorului, chemați să participe la asediul asupra cetăţii Minas Tirith:
„Căpitanul Mordorului fusese nimicit; dar Gothmog, mâna lui dreaptă, îi luase locul în fruntea oștirilor; răsăritenii înarmați cu topoare și variagii din Khand, sudiștii în purpură și din îndepărtatul Harad o seminție de oameni negri, aducând pe jumătate a căpcăuni cu ochi albi și limbi roșii.” [2]
Variagii sunt din nou menționați în Anexele de la Stăpânul Inelelor și în volumul Povești neterminate, unde ni se spune că, anterior Războiului Inelului, oamenii din Khand au luat parte la conflictul dintre Gondor și „Căruțași” [2] – o mare confederație de răsăriteni, ațâțați de către emisarii lui Sauron şi încurajaţi să poarte război cu Apusul:
Khand Warriors, de Turner Mohan
„Dar pînă să se pună în mișcare, a trecut vreme lungă. […] Pe de altă parte, Căruțașii răsăriteni înaintaseră între timp spre miazăzi, dincolo de Mordor, și se învrăjbiseră cu neamurile din Khand și cu vecinii lor, aflați și mai spre miazăzi. Până la urmă, dușmanii aceștia ai Gondorului au căzut la pace și au încheiat o alianță, pregătind un atac ce urma să lovească Gondorul, și de la miazănoapte, și de la miazăzi.” [1]
Această ligă dintre Rhûn, Khand și Harad, al cărei atac crunt a zguduit Gondorul din temelii, a fost de scurtă durată însă, luând sfârșit odată cu înfrângerea Căruțașilor.
Southron Mercenaries – Harradrim, de Gus Hunter
În cadrul ecranizărilor realizate sub egida New Line Cinema – Warner Bros, variagii și-au făcut prima apariție în Stăpânul Inelelor: Războiul Rohirrimilor. În fragmentul din Anexe pe care se bazează acțiunea acestui film animat ni se relatează succint cum seniorul dunlending Wulf, chitit să se răzbune pe legendarul rege Helm Mână-de-baros, a încheiat o alianță cu „cotropitorii de la Răsărit” [2] pentru a ataca Rohanul și pentru a ține Gondorul ocupat:
„Patru ani mai tîrziu (2758), mari necazuri s-au abătut peste Rohan, iar din Gondor nu a putut fi trimis nici un ajutor, căci regatul fusese lovit de trei flote ale corsarilor și toate coastele erau cuprinse de război. Tot atunci Rohan a fost din nou invadat dinspre Răsărit, iar dunlendingii nu s-au mai codit să atace, astfel că au trecut râul Isen, năvălind dinspre Isengard. Curînd s-a aflat că Wulf era căpetenia lor. Veneau în număr mare, căci li se alăturaseră și vrăjmașii Gondorului care urcaseră pe la gurile râurilor Lefnui și Isen.” [2]
Scenariștii au ales să îi includă pe oamenii din Khand printre aliații dunlendingilor, alături de răsăritenii din Rhûn (și de corsarii din Umbar, care nu au mai apărut în versiunea finală a filmului). Numai că, în acest context, termenul variag este conceput ca fiind un cuvânt din graiul fictiv al rohirrimilor, însemnând «mercenar, lefegiu». Variagii din filmul animat sunt de fapt o adunătură de clanuri din neamul sudiștilor (haradrimilor), care își oferă serviciile dușmanilor Gondorului și Rohanului. La fel ca în cazul haradrimilor din trilogia de filme Stăpânul Inelelor, graficienii s-au inspirat din veșmintele, armurile și armele purtate de sarazinii din secolul al XII-lea, dar și cele întrebuinţate de alte popoare iraniene, semite sau turanice.
Curios este că pe blazoanele câtorva mûmakili (olifanți), pachidermele elefantine călărite de acești variagi – sau, mai bine zis, haradrimi – apare Ochiul lui Sauron. Pus cap la cap cu prezența câtorva răsăriteni în oștirea lui Wulf și apariția celor doi orci în slujba Mordorului mai târziu în film, acest detaliu heraldic are menirea de a îi face pe cinefilii foarte atenți să se întrebe dacă:
- este vorba doar despre viclenia şi pragmatismul lui Wulf care, bazându-se pe averea agonisită de răposatul său tată, Freca, i-a tocmit pe aceşti mercenari (cu mûmakili cu tot!)
- sau dacă nu cumva, pe lângă înțelegerea lor cu Wulf, variagii nu au fost trimiși de o altă Putere (Sauron), care acționa în culise şi profita de frământările din regatele oamenilor.
Southron Mercenaries – Harradrim, de Ken Samonte şi Iona Brinch
Așa cum explică Daniel Falconer, membru de frunte al echipei de la WETA Workshop:
„Războiul din Rohan nu se desfășoară în izolare. Este vorba despre un joc mult mai important, care privește geopolitica întregului Pământ de Mijloc, și putem întrevedea câteva aluzii și indicii către acesta. În carte, Tolkien ne spune că corsarii au atacat așezări de pe coasta sudică a Gondorului, acesta fiind motivul pentru care aliații tradiționali ai Rohanului nu sunt nicăieri de văzut. Wulf și-a întărit oștirea cu mercenari de la Miazăzi. Tolkien ne povestește cum lui Wulf i se alătură dușmanii Gondorului, care debarcă la gurile râurilor care curg pe pământurile tatălui său. Cu toate că nu îi vedem debarcând, aceștia sunt sudiștii din filmul nostru, haradrimii, sau variagii – așa cum îi numește Haleth – cu mûmakilii lor cu tot, tocmiți (sau poate trimiși?) pentru a-l ajuta pe Wulf să distrugă Rohanul.” [3]
Varangians, in all their glory, de Giuseppe Rava
Și în jocul Stăpânul Inelelor: Online, variagii au fost prezentați ca un grup mare de mercenari, alăturându-se oștirilor din Mordor nu ca urmare a unei credințe oarbe în Sauron sau a vreunei gâlcevi cu Semințiile Libere de la Apus, ci pentru că Seniorul Întunecimii le-a făgăduit o răsplată bogată.
Această interpretare, potrivit căreia variagii lui Tolkien erau mercenari, s-ar putea să fie foarte aprope de ce a avut autorul în minte. În istoria reală, termenul variag din limba rusă veche, derivat din vaeringi (var în idiomurile scandinave însemna «jurământ»), a fost folosit în Cronica lui Nestor pentru a îi desemna pe varegi. Varegii aceștia erau războinici (vikingi), negustori și coloniști de origine scandinavă care au ridicat așezări pe teritoriile Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei de astăzi, punând temeliile Rusiei Kievene și fiind, în cele din urmă, asimilați de către slavii estici. Cel mai însemnat aspect de punctat este că mulți dintre varegii veniți în estul Europei luptau ca soldați-mercenari, cel mai bine cunoscut caz fiind cel al vikingilor care s-au pus în slujba Imperiului Roman de Răsărit, alcătuind garda varegă a basileului de la Constantinopol. Lingvistul tolkienian David Salo a amintit însă faptul că, spre finalul puterii bizantine, lefegii aparţinând altor etnii (anglo-saxoni, ruteni etc.) decât cele scandinave au început să fie primiți în rândurile acestui grup militar de elită. Salo afirmă că:
„Prin urmare, este posibil ca atunci când Tolkien a recurs la cuvântul variag, el l-a folosit pur și simplu cu sensul de «mercenar barbar». Și totuși este interesant faptul că folosește termenul rusesc.” [3]
Varangian guards, the turn of the X – XI century, de Шип Шипстон
S-ar putea, însă, ca aluzia la reputația de mercenari a varegilor să nu fie doar la nivel superficial. În Anexele trilogiei Stăpânul Inelelor sunt pomeniți „nordicii – oamenii de la Miazănoapte” [2], care locuiau în regiunea Rhovanion și erau de obicei aliați cu Gondorul. Însă tot J.R.R. Tolkien ne spune că:
„[…] Oamenii de la Miazănoapte nu erau întotdeauna devotați Gondorului, iar unii dintre ei chiar își uneau puterile cu răsăritenii, ori din pricina lăcomiei, ori pentru a-l sprijini pe unul sau altul dintre seniorii lor care se luptau între ei.” [2]
Din moment ce Tolkien menționează explicit lăcomia ca fiind una dintre pricinile trădării acestor oameni de la Miazănoapte, ne putem imagina că destui dintre ei au fost folosiți de către năvălitorii de la Răsărit ca mercenari în conflictul cu regatul Gondor. Ne putem, de asemenea, închipui că acești nordici renegați au fost nevoiți să părăsească Rhovanion și că i-au urmat pe răsăriteni în retragerea lor, stabilindu-se apoi în Khand, unde și-au continuat tradiția de simbrioţi aflaţi în slujba dușmanilor Gondorului și Rohanului, ajungând astfel să fie socotiţi printre aliaţii Mordorului. Și, la fel cum varegii istorici au adoptat de-a lungul timpului caracteristici ale culturilor orientale (de pildă, mulți purtau armuri lamelare, des întâlnite la turanici și mongoli) și au fost în final slavizați, tot așa s-ar putea ca variagii din Pământul de Mijloc să fie un neam nordic ajuns sub influența popoarelor vecine, precum răsăritenii din Rhûn și sudiştii din Harad.
Variag Warriors, de Borys Kieltyka (Ulter)
Cam atât am avut să vă spun despre variagii din Khand. Nu vom fi niciodată pe deplin lămuriți în privința lor, la fel cum nu vom fi nici în privința unor personaje precum Tom Bombadil, Ungoliant sau Vrăjitorii Albaștri. Oricum, ce haz ar mai avea o lume imaginară în care totul este spus mură-n gură? Orice univers fantasy, orice mitologie, are nevoie de un pic de mister. Și, până la urmă, acesta este scopul acestor enigme: fiecare poate să își formuleze propria interpretare, şi putem ajunge la niște teorii și dezbateri foarte interesante. Într-un articol viitor vă voi vorbi despre dunlendingi, sălbaticii Triburilor Dealurilor – în cazul lor, sursa de inspirație este mult mai clară!
Bibliografie
Poveşti neterminate, RAO, 2005
Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui, RAO, 2010
The Art of The Lord of the Rings: The War of the Rohirrim, Harper Collins, 2025
- Citatele provin din Poveşti neterminate, (RAO, ediția din 2005), în traducerea Irinei Horea
- Citatele provin din Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui, (RAO, ediția din 2010), în traducerea Irinei Horea
- În cazul citatelor din The Art of The Lord of the Rings: The War of the Rohirrim şi a comentariului lui David Salo, traducerea îmi aparține.
