Artificial, de Cornel Bălan
Titlu: Artificial
Autor: Cornel Bălan
Editura: Pavcon
Coperta: Mihail Victus
Nr. pag.: 372
ISBN: 978-606-9057-99-5
Colecţia: Colecția Science-Fiction, #162
Prezentarea editurii
Un excelent volum SF și F, cu care ne încântă scriitorul canadian de origine română Corneliu Bălan. Povestiri centrate pe tehnologie (“Dificultăți tehnice”), două construite în jurul ideii de teleportare (“Mașina de teleportat contrafăcută” și “Cine-i un cățel deștept?”), alte două care sugerează că umanitatea nu este pregătită pentru contactul cu extratereștrii (“Sferoidul” și “Contact”), dar nici de călătorii intergalactice (“Ultima frontieră”). “Post Solar Saints” este o poveste de “istorie paralelă”, în timp ce “Distorsiuni” are de-a face cu teoria conspirației, precum și tema familiară a duhului omnipotent prins într-un spațiu-timp unde se experimentează cu nemurirea minții digitale.
Conține povestirile:
Artificial
Sferoidul
Ultima frontieră
PAIZ
Distorsiuni
Post Solar Saints
Mașina de teleportat contrafăcută
Dificultăți tehnice
Contact
Cine-i un cățel deștept?
Femeia din vis
Alegeri
Deposedații, de Ursula K. Le Guin
Titlu: Deposedații
Autor: Ursula K. Le Guin
Data apariției 12 iul. 2022
Titlu original The Dispossessed
ISBN 978-606-43-1322-5
Traducător Emil Sîrbulescu
Editura Nemira
Imprint Armada
Colecția Armada
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 384
Descrierea editurii
Roman câștigător al premiilor HUGO, LOCUS & NEBULA
Finalist al John W. Campbell Memorial Award
Anarres și Urras sunt două lumi gemene din Tau Ceti pe care s-au dezvoltat civilizații diametral opuse sub aspectul guvernării, dar și al folosirii resurselor, al biodiversității și al modului de viață al locuitorilor.
Deși liberi, anarhiștii de pe Anarres duc o viață aspră, plină de lipsuri, fiind constrânși să utilizeze cât mai chibzuit resursele limitate de care dispun și să pună interesele comunității mai presus de toate. În schimb, bogatul Urras se bucură de o guvernare democratică, dar este măcinat de materialism și cupiditate.
Shevek, un reputat profesor universitar de fizică de pe Anarres, pornește într-o călătorie spre Urras pentru a deschide dialogul cu savanții de acolo și a-și prezenta teoriile științifice care ar putea revoluționa călătoriile interstelare. Contactul pe care îl stabilește va duce la schimbarea concepțiilor lui Shevek, dar și la transformarea celor două societăți.
„Ursula K. Le Guin „nu e doar o scriitoare de science-fiction, ci o figură emblematică a literaturii.“ – Stephen King
„O carte scrisă cu atenție, cu grijă și chiar cu dragoste.“ – The Times Literary Supplement
„Deși calmă, caldă și luminoasă, această carte este o critică inteligentă, nemiloasă și percutantă. Deși a fost scris cu mai bine de jumătate de secol în urmă, iar universul său este plasat la sute de ani în viitor, romanul pune în lumină, în acel fel miraculos în care numai literatura bună o poate face, problemele prezentului. Și, deși acțiunea se desfășoară în societăți extraterestre, romanul vorbește despre oameni și despre cele mai profunde concepte ce frământă mintea umană. Deposedații este o carte capabilă să te schimbe.“ – Marian Coman, redactor-șef Armada
Păsări aprinse, de Andrei Puică – roman grafic
Titlu: Păsări aprinse
Scenariu, desene și culoare: Andrei Puică
Editura Grafic, colecția Grafic
Titlul original: Les Oiseaux lumineux
ISBN: 9786067107685
Tip copertă: hardcover
Pagini: 64
Mărime: 215×290 mm
Roman grafic inspirat din piesa „Păsări aprinse” a formației „Implant pentru refuz”.
Descriere
Într-un oraș pustiu, pierdut în negură, ultimii supraviețuitori sunt hăituiți fără milă, riscând să li se fure sufletul. Dar în tot acest timp, o forță uitată veghează… Un univers spectaculos, aflat la răscrucea dintre vis și nebunie, care vă va tulbura negreșit.
Calea spre Marte (Seria DOAMNA ASTRONAUT, partea a II-a), de Mary Robinette Kowal
Titlu: Calea spre Marte (Seria DOAMNA ASTRONAUT, partea a II-a)
Autor: Mary Robinette Kowal
Data apariției: 1 aug. 2022
Titlu original: The Fated Sky
Traducător: Iulia Dromereschi
ISBN 978-606-43-1360-7
Editura: Nemira
Imprint Armada
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 376
Prezentare
Al doilea volum din seria DOAMNA ASTRONAUT.
Cea mai bună carte SF a anului pentru The Verge, Kirkus Online, Unbound Worlds & Nerdmuch
Aventura cuceririi spațiului începută în Calea spre stele continuă. Acum există o bază pe Lună și se pregătește un voiaj spre Marte.
Elma, Doamna Astronaut, ar dori să participe la această misiune periculoasă. Dar va putea ea, oare, să-și părăsească soțul și să petreacă ani buni călătorind spre o planetă atât de îndepărtată? În plus, pe Pământ situația este critică, deoarece fanaticii care se opun programului spațial sunt gata să recurgă la acte de terorism pentru a-l distruge. Voiajul spre Marte se va dovedi mai periculos decât se estimase.
O poveste captivantă despre conflictele din spatele cursei spațiale, care ne face să privim dintr-o nouă perspectivă lumea contemporană și problemele ei.
„Tulburătoare de-a dreptul!“ – Locus
„O lume care te cucerește și te obsedează multă vreme după ce ai terminat de citit ultima pagină.“ – Publishers Weekly
„O istorie alternativă despre cursa cuceririi spațiului de la jumătatea secolului trecut cu o eroină inteligentă, bine intenționată, dar nicidecum perfectă.“ – Booklist
„De multe ori, romanele SF pornesc de la o întrebare simplă: ce ar fi dacă…?
Felul în care continuă această întrebare și modul în care sună răspunsul sunt elemente-cheie pentru o poveste de neuitat.
Ce ar fi dacă, în anii ’60, o catastrofă terifiantă ar fi obligat omenirea să cerceteze, să inoveze și să construiască mijloacele de a părăsi Pământul și de a ridica o casă în altă parte?
Ce ar fi dacă, siliți de împrejurări, în 1961, oamenii ar fi amenajat deja o bază pe Lună și ar plănui o călătorie spre Marte?
Mary Robinette Kowal rescrie istoria secolului XX, dar folosește cu abilitate acest prilej pentru a explora teme politice și sociale care frământă lumea de azi.“
Marian Coman, redactor-șef Armada
Ispită (primul volum al seriei Wicked), de Jennifer L. Armentrout
Titlu: Ispită (primul volum al seriei Wicked)
Autor: Jennifer L. Armentrout
Copertă: SOFTCOVER
ISBN: 9786069740026
Format: 13 X 20 CM
Editura: LEDA EDGEAN
Apariție: 2022
Nnumăr pagini: 400
Traducere: Dorina Tătăran
Descrierea editurii
Lucrurile sunt pe cale să o ia razna în New Orleans!
Ivy Morgan, în vârstă de 22 de ani, nu este deloc o studentă obișnuită.
Ea și alții ca ea știu că oamenii nu sunt singurii care străbat Cartierul Francez în căutare de distracție… și de mâncare. Datoria pe care o are față de misteriosul Ordin este sacră. La urma urmei, cu patru ani înainte, Ivy a pierdut ce avea mai de preț – părinții și iubitul – din pricina elfilor, creaturile fantastice pe care a jurat să le vâneze până la una și să le pedepsească.
Ren Owens este ultima persoana căreia Ivy ar vrea să-i îngăduie să-i tulbure viața. Tânărul e înalt _și fermecător, cu ochi verzi ca smaraldele și un zâmbet care cu siguranță a lăsat nenumărate inimi frânte în urmă.
În plus, are abilitatea ciudată, aproape nefirească, de-a o face pe Ivy să tânjească după tot ce are el de oferit. Dar să-l lase să-i pătrundă în suflet este aproape la fel de periculos ca vânătoarea nocturnă de ucigași cu sânge-rece. Pierderea băiatului pe care l-a iubit în adolescență aproape a distrus-o, dar pasiunea care se înfiripă între Ivy și Ren este de netăgăduit. În adâncul sufletului, tânăra vrea și are nevoie de mai mult decât de a-și face datoria și a trăi cu spaimele trecutului.
Totuși, pe măsură ce se apropie de Ren, Ivy își dă seama că nu este singura care ascunde secrete cumplite ce, odată aflate, ar putea spulbera legătura fragilă dintre ei. Există ceva ce Ren nu-i dezvăluie, iar ea nu reușește să decidă ce îi pare mai periculos. Să fie ființele misterioase care amenință să distrugă orașul sau bărbatul care i-a cucerit pe neașteptate inima?
„O poveste de dragoste YA incitantă și care sigur dă dependență!” Ideally Inspired Reviews
„Abia aștept să văd ce se va întâmpla în continuare! Citind prima parte a seriei, mi-au rămas câteva întrebări la care nu am căpătat încă răspuns, dar am încredere că autoarea va lămuri totul în volumele viitoare în deja cunoscutul său stil captivant, așa cum s-a întâmplat și în celelalte serii ale ei.” NJG Entertainment.com
„Ispită este seducătoare, nebunesc de captivantă și plină de momente incredibil de amuzante. Ori de câte ori încep să citesc o carte semnată de Jennifer Armentrout, există șanse mari să îmi placă povestea, dar cumva uit mereu cât de mult mă prind intriga și personajele. Așa că, până să ajung la finalul cărții, lacrimile îmi șiroiesc pe obraji. Din nou. Nu știu de ce sunt întotdeauna atât de uimită că trăiesc intens fiecare moment de bucurie, speranță și pustiire prin care trec personajele create de ea.” starcrossedbookblog.com
Un strop de distrugere (vol.2 din seria Hades X Persefona), de Scarlett St. Clair
Titlu: Un strop de distrugere (vol.2 din seria Hades X Persefona)
Autor: Scarlett St. Clair
Copertă: SOFTCOVER
ISBN: 9786069740033
Format: 13 X 20 CM
Editura: Leda Edge
Apariția: 2022
Număr pagini: 448
Traducere: ALEXANDRU SZÖLLÖ
Descrierea editurii
Relația dintre Persefona și Hades a devenit publică, presa vuiește, iar pericolul de a fi dată în vileag drept Zeița Primăverii pândește la tot pasul. Ca și cum nu ar fi suficient, cunoscuții par dornici să o avertizeze pe Persefona în privința Zeului Morților, expunându-i trecutul care abundă în ticăloșii.
Lucrurile se înrăutățesc și mai mult atunci când se petrece o tragedie inimaginabilă, Persefona se alege cu inima frântă, iar Hades refuză să o ajute. Disperată, zeița ia lucrurile în propriile mâini, făcând târguri care atrag consecințe grave. Confruntându-se cu o latură a Zeului Morților pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar și cu o pierdere zdrobitoare, Persefona se întreabă dacă poate deveni cu adevărat regina lui Hades.
„Scarlett urzește o poveste de neuitat despre izbăvire, dragoste necondiționată și angoasă. […] Evoluția personajelor Hades și Persefona este incredibilă, iar pasiunea care se naște între ele este aproape palpabilă!” Emily Wittig
„O reinterpretare incredibilă a unei povești clasice care nu se va demoda niciodată și care te va face să implori pentru o continuare a aventurilor.” Meg, Amazon.com
Orașul Oaselor (vol.1 din seria Instrumente Mortale)
Titlu: Orașul Oaselor (vol.1 din seria Instrumente Mortale)
Autor: Cassandra Clare
Copertă: SOFTCOVER
ISBN: 9786069740057
Format: 13 X 20 CM
Editura: Leda Edge
An apariție: 2022
Număr pagini: 512
Traducere: Cristina Jinga
Descrierea editurii
În timp ce se îndreaptă spre Clubul Pandemonium din New York, Clary Fray nu bănuiește că va fi martora unei crime. Și mai ales a unei crime comise de trei adolescenți care au pe brațe tatuaje bizare și mânuiesc arme neobișnuite. Aceasta este prima dată când Clary îi întâlnește pe vânătorii de umbre, războinici porniți să ucidă demonii de pe pământ și să mențină controlul asupra vampirilor și vârcolacilor. Cu această ocazie, îl cunoaște și pe Jace, un tip superb, cu plete aurii. Clary este atrasă în lumea lui după ce mama îi dispare în chip misterios și ea însăși este atacată de un demon. Dar de ce-ar fi demonii interesați de o mundană oarecare, cum este ea? Și cum de s-a trezit Clary dintr‑odată că are darul Vederii? Vânătorii de umbre sunt gata să afle…
„Stranie, întunecată și sexy! Una dintre cărțile mele preferate.” Holly Black
„Seria INSTRUMENTE MORTALE creează o lume de poveste în care aș fi încântată să trăiesc. Absolut minunată!” Stephenie Meyer
Un regat întrețesut, de Tahereh Mafi
Autor: Un regat întrețesut
Autor: Tahereh Mafi
Tip copertă: SOFTCOVER
ISBN: 9786069519295
Format: 13 X 20 CM
Editura: Leda Edge
An apariție: 2022
Număr pagini: 512
Traducere: Ioana Bena
Prezentarea editurii
Pentru toți, Alizeh este o slujnică de care te poți lipsi oricând și a cărei identitate nu va fi dezvăluită niciodată: ea este moștenitoarea de mult pierdută a unui străvechi regat al djinnilor. Este mereu vânată și silită să se ascundă la vedere, altminteri se va expune la pericole cumplite.
Până într-o zi, când face o greșeală.
Prințul moștenitor, Kamran, a auzit profețiile; știe despre înfiorătorul monstru care, se spune, îi va ucide bunicul. Întunericul se pogoară cu repeziciune asupra imperiului său, îmboldindu-l pe tânăr să îi caute originile. Însă cu cât devine mai suspicios în privința slujitoarei cu ochi bizari, cu atât află tot mai multe lucruri despre ea – și cu atât mai greu îi este să o dea uitării. Chiar dacă ideea de-a se lăsa captivat de Alizeh înseamnă să ignore tot ce-a învățat până atunci.
Un regat întrețesut este o poveste despre împărății care se ciocnesc, iubiri interzise și o regină de mult uitată care trebuie să își croiască drum prin întuneric pentru a-și recăpăta tronul, a-și reconstrui imperiul și a-și salva oamenii de la așa-zisa viață pe care au fost obligați să o ducă.
„Într-o poveste construită cu măiestrie, Mafi urzește o vrajă a destinului și a primejdiei, a iubirii interzise și a intrigilor de curte, a magiei și a revoluției.” CASSANDRA CLARE, autoarea seriei „Instrumente Mortale”
„Un regat întrețesut m-a captivat prin lumea abil construită și romantismul ei torid. Această carte este o nestemată strălucitoare, dar cu margini ascuțite ca lama.” RENÉE AHDIEH, autoarea seriei „Urgia și zorile”
„Proza luxuriantă, plină de descrieri, se combină cu un romantism sfâșietor în această poveste plină de fantezie. Dureros de frumoasă!” Kirkus Reviews
„Glasul poetic, sclipitor ca diamantul, al lui Mafi țese un basm învăluit în magie, tivit cu subterfugii, împodobit cu brocartul unui romantism chinuitor și înfrumusețat de broderia mitologiei persane. Abia aștept continuarea!” ROSHANI CHOKSHI, autoarea romanului Aru Shah și sfârșitul timpului
„În acest roman excepțional bazat pe texte islamice și pe poemul persan Șah-Namé, Mafi completează o lume superb construită cu o proză bogată și sensibilă care îmbogățește enorm fundalul mitologic al poveștii, reușind să plăsmuiască un subiect emoționant și o poveste de iubire tragică, plină de intrigi de curte.” Publishers Weekly
„Pregătește-te să fii distrus – această poveste îți va pătrunde în inimă și o va face să bubuie, iar la final te va lăsa fără suflare.” STEPHANIE GARBER, autoarea seriei „Caraval”