Dumnezeu, Creația și Evoluția Universului(timp de citire: 9 minute)

E impropriu să spunem că Dumnezeu obosise, dar chiar așa era. Nu era corect ce i se întâmplase, și anume cum se trezise dintr-odată cu o colosală conștientizare a gândului “Să fie Dumnezeu!” și, practic, odată cu gândul apăruse El, atotputernic.

Avea în grijă un Univers nemărginit, și o să spuneți că nu e mare lucru, din moment ce 27% din el e materie neagră, 68% energie neagră, 4% e reprezentat de hidrogen și heliu și doar o insignifiantă parte, mai puțin de 0.00001%, e alcătuită din biomasă. În componența biomasei, pe lângă vegetație, microorganisme și animale intră și ființele inteligente.

Pe una dintre puținele planete unde El hotărâse să creeze viață, punând-o la o anume distanță de Soare (câteva milioane de kilometri mai departe și ar fost prea frig, câteva milioane de kilometri mai aproape și ar fi fost prea cald), oamenii se înmulțeau și se tot înmulțeau în numele Lui.

Efectiv, pe Dumnezeu începuse să-l doară, figurativ vorbind, capul.

Una e să ai în grija ta două mii de oi, alta e să ai opt miliarde.

Se nășteau foarte mulți, mureau foarte mulți, se îmbolnăveau foarte mulți.

Pe alte planete, celelalte ființe al căror Creator fusese nu-i făceau așa multe probleme. De nevoie, transferase 90% din armata îngerilor pentru deservirea Pământului. Femeile care rămâneau gravide spuneau că așa a vrut El, cei care pierdeau prea repede pe cineva apropiat spuneau la fel, muribunzii îl rugau cu o voce pierdută să fie primiți în împărăția Lui. Efectiv, oamenii erau precum copiii care, după ce primeau un deget, luau toată mâna. Pe vremea când speranța medie de viață fusese 40 de ani, toată lumea era mulțumită, dar când le-o dublase, învățându-i să inventeze vaccinuri și medicamente, nemulțumirea lor se dublase și ea.

Acum voiau, nici mai mult nici mai puțin, decât să devină nemuritori ca El!

– Viermi mici și nerecunoscători ce sunteți! se enerva uneori Dumnezeu până când repede își amintea că existau niște așteptări să fie bun și iertător cu creațiile Sale.

În ultimul timp Îl enervau multe lucruri.

De exemplu, cărțile religioase.

Le crease demult, demult de tot, și pe atunci le scrisese la nivelul lor de înțelegere. Între timp,amărâții evoluaseră și scepticii își puneau întrebarea de ce nu menționase El nimic acolo despre dinozauri. Măcar o propoziție, ca o dovadă că știuse dinainte tot. Și normal că știuse dinainte tot, chiar tot, începând cu Big Bang-ul, care nu fusese nimic altceva decât zgomotul deschiderii coperților atomice ale Cărții Sfinte și până în prezent când, de distracție, crea pe planeta X-73 din Galaxia Tetra niște ființe asemănătoare dinozaurilor, doar dăruindu-le, de data aceasta, și inteligență.

Crease dinozaurii de pe Pământ în urmă cu 245 de milioane de ani tereștri, ceea ce, la cum se scurgea timpul pentru El, însemnau cam 245 de zile, iar la vremea aceea nu avea în plan să se complice și cu ființe inteligente pe aceeași planetă – pur și simplu, inițial dorise ca aceea să fie planeta dinozaurilor.

Dinozaurii erau simpatici, imenși și lui Dumnezeu îi plăcea să se uite la ei cum păreau atotputernici ca și El, dar de fapt, cu creierele lor de găină, nu erau în stare nici măcar să se frece pe spate de rocile aspre care în Triasic păreau făcute special pentru asta. Dinozaurii erau blânzi și liniștiți atâta timp cât aveau mâncare din belșug, dar pentru mai multă siguranță Dumnezeu separase marea placa tectonică, singurul continent, în două. Exact așa cum ai separa prea multe găini în două cuști. Mai târziu făcuse patru cuști dar cum nu existau calote glaciare, logic, putem spune că, de fapt, erau și mai multe cuști.

Neavând inteligență, dinozaurii nu puteau fi recunoscători, nu realizau cui își datorau existența. Nu Îi puteau aduce rugăciuni de mulțumire, nu Îi puteau cere ocrotire și odihnă veșnică și nici biserici nu Îi puteau construi.

Într-o zi, Dumnezeu S-a gândit să creeze câteva ființe inteligente dar, din grabă, i-a făcut mici și neputincioși în fața dinozaurilor, astfel că au fost imediat uciși de aceștia; nici măcar cu intenție – pur și simplu, la un moment dat, un dinozaur nu a realizat că și-a mișcat coada. Cu toate astea, Dumnezeu s-a mâniat foarte tare și, într-un acces de furie, a șters toate ființele uriașe de pe fața Pământului. (Din păcate arheologii nu puteau descoperi nimic despre acești oameni care au trăit în același timp cu dinozaurii, ei neavând timp să ridice construcții sau să-și facă unelte; erau, cum ar veni, un fel de Adam și Eva dinainte de Adam și Eva.)

Un timp, de supărare, Dumnezeu nici nu s-a mai uitat spre Pământ, făcându-Și de lucru pe alte planete. Pe una a creat niște plante gânditoare care se conectau una cu alta prin rădăcini, scopul lor fiind să cuprindă treptat cu seva lor comună toate plantele planetei, pentru ca, în final, și cel mai mic firicel de iarbă să afle despre existența Lui Dumnezeu și să-I fie recunoscător Lui. Pe bună dreptate, Dumnezeu a fost foarte mulțumit de conceptul acelei planete. Temperatura era perfectă pentru fotosinteză, plantele au învățat să înmagazineze și să transfere energia stelei lor (preluată în timpul zilei) și plantelor care creșteau în grote sau peșteri. Se purtau smerit întru credința Lui Dumnezeu, așa cum fuseseră învățate de El, surplusul îl ofereau altora mai puțin norocoase pentru că oricum era din belșug pentru ca toate să poată conviețui în pace.

Totuși, ca organisme, plantele se situează undeva la baza piramidei troficeși, din această cauză, pe acea planetă, Dumnezeu era limitat, întrucât orice altă nouă creație, un pic mai avansată biologic, ar fi mâncat chiar din iarba Lui. Figurativ vorbind, pe acea planetă oile Lui erau chiar acele plante inteligente. Ar fi fost ne Dumnezeiesc ca o altă specie să se hrănească din cei care Îi slăveau numele.

Se pare că, din acest motiv, Dumnezeu și-a întors atenția (dar aceasta este o inexactitate făcută din motive pedagogice, pentru o mai bună înțelegere, cum, bineînțeles, atenția Lui este simultan peste tot: asupra totalității Universului, materiei și antimateriei, energiei și prafului cosmic, asupra tuturor văzutelor și nevăzutelor, viilor și morților) asupra Pământului, planeta care fusese a dinozaurilor pentru aproximativ 165 de zile Dumnezeiești.

Se scurseseră alte 65 de zile și Dumnezeu își reaminti de oameni, cât de delicată îi ieșise acea creație, cu mâinile lor pricepute, cu picioarele suple și poziția lor dreaptă și cu simetria mersului lor.

Dintr-o greșeală cineva mai târziu adăugase în Biblie „după chipul și asemănarea Lui”. Bineînțeles că nu era adevărat. De ce i-ar fi trebuit Lui Dumnezeu ficat pentru procesarea grăsimilor și vezică pentru colectarea urinei!? Nu, Dumnezeu reanalizase creația oamenilor tocmai pentru că îi ieșiseră diferiți de acea iarbă inteligentă sau de alte viețuitoare pe care și le imaginase El până atunci.

Dumnezeu i-a creat pe oameni în urmă cu 7 zile față de timpul prezent, deși prezent aici este din nou folosit cu siguranță incorect, cum El este prezent concomitent în toate timpurile. Oamenilor și celorlalte ființe le este imposibil să înțeleagă cum poate El crea ceva așa de mare cum este Universul din nimic în mai puțin de o sutime de miime de secundă. Cel mai la îndemână exemplu este să vi-L imaginați pe Dumnezeu ca pe un magician atotputernic, unul care nu scoate iepuri din pălărie, ci orice vrea El: oameni, planete. Mai demult se credea că și ploile sau trăsnetele tot de El sunt scoase din pălărie, dar s-a dovedit că acestea din urmă sunt simple fenomene naturale, cum la fel sunt mareele, cutremurele, valurile, ceața, etc.

Un câine care stă la umbra unui copac crede despre el că se află într-un repaus complet, și așa și e, față de neînsemnatul arbore, dar altfel acel câine se deplasează prin spațiu cu o viteză infernală și iată de ce: Pământul se rotește în jurul axei sale cu o viteză de aproximativ 1600 de km/h. Pământul se rotește de asemenea și în jurul Soarelui cu o viteză de 104285 de km/h dar la rândul lui Soarele se îndreaptă spre o stea numită Vega cu 70000 de km/h și în același timp, tot el se rotește pe marginea galaxiei cu 270000 de km/h. A nu se uita că, în același timp, datorită expansiunii Universului hotărâtă de Dumnezeu, galaxia noastră se îndepărtează de celelalte galaxii apropiate cu o viteză de 240000 de km/h.

Este un mister de ce anume dorește Dumnezeu ca acel câine de sub copac să se miște prin spațiu cu milioane de kilometri la oră fără să știe, dar toate construcțiile făcute de Dumnezeu au un scop și o rațiune, și așa cum oamenii nu aveau de unde ști că Dumnezeu a creat dinozaurii și toată biomasa din Triasic pentru ca ei să poată avea mai târziu petrol cu care să-și umple rezervoarele mașinilor, la fel câinele nu poate ști scopul mișcării lui prin spațiu.