Când imaginația umană a început să creeze povești despre zborul în spațiu, acestea erau croite pe calapodul aventurilor din tărâmurile necunoscute (pe atunci) ale Pământului. Scenariul respecta tiparul călătorilor ajunși mai mult sau mai puțin întâmplător în locuri exotice, pline de provocări cărora aceștia erau nevoiți să le facă față. Apăreau apoi ori relicvele unei civilizații, ori chiar ea, în carne și oase – uneori căutând să stabilească relații pașnice, alteori fiind pusă pe harță.
Exploratorii se transformau, astfel, în emisarii omenirii. Uneori, găseau soluții pentru a stabili relații strânse, alteori deveneau avanpostul apărării umanității, ori, în unele cazuri, colonizatorii lipsiți de scrupule. O provocare aparte o reprezenta convertirea religioasă a unei civilizații rupte de conceptele ce au determinat imperiile coloniale occidentale să răspândească învățăturile zeului lor. Când și când, călătorii descopereau oameni retrași în singurătate pe planete sau sateliți, unii dintre ei foști eroi ce trebuiau convinși să se alăture în lupta împotriva unor pirați spațiali ce terorizau comunități pașnice.
Impresia de roman de aventuri, ori de western spațial, a fost extrem de pregnantă în perioada de început a acestor povești cosmice. Treptat, ele s-au mai cizelat, trecând în zona unor jocuri politice, diplomatice, în care toate speciile galaxiei învață să coopereze, ori se angajează în relații ce merg de la alianțe la război. Cu alte cuvinte, tot o reprezentare a societății umane, doar că adusă într-o perioadă mai modernă, când fascinația găurilor albe de pe hărțile globului nu mai este în prim-plan.
Cu mici excepții – care se concentrează pe ineditul unui prezumtiv prin contact cu o specie extraterestră atât de diferită de noi, încât până și pasul descoperirii unui mijloc de comunicare comun reprezintă o provocare aproape insurmontabilă – cărțile și filmele actuale rămân în aceeași paradigmă a extrapolării istoriei și cotidianului uman la scară cosmică.
Deși asta ne permite să empatizăm cu personajele, să ne identificăm cu încercările prin care trec, e destul de improbabil să reprezinte realitatea, odată ce ne vom fi desprins de leagănul civilizației noastre. Prins în tumultul augmentării genetice, IA-ului și lumilor virtuale, homo cosmicus se va îndepărta tot mai mult atât de structura biologică pe baza căreia acționăm și reacționăm de sute de mii de ani, dar și de lucrurile, preocupările și obiceiurile ce ne-au marcat existența, generație după generație (modificându-se odată cu vremurile, dar rămânând, în esența lor, recognoscibile). Ființe sociale – lucru ce ne-a permis urcarea în vârful piramidei trofice – vom redefini ce înseamnă legăturile interumane, necesitatea lor. Sexualitatea, acest motor ce a împins înainte viața biologică va fi depășită, iar asta va remodela radical elementele definitorii ale umanității, sentimentelor, așa cum le înțelegem în ziua de azi.
Ruperea de Pământ – de fapt, de necesitatea ancorării pe un corp cosmic – va marca, de asemenea, o schimbare semnificativă în modul cum percepem viața, lumea, în psihologia umană și în ceea ce privește filozofiile ce ne vor pune mințile la lucru. Cooperarea cu IA-ul, ce va duce cunoașterea universului la un nivel față de care toate realizările noastre de până acum vor părea simple scrijelituri pe suprafața unei pietre, ne va recabla creierele, făcându-le să difere fundamental de modul cum fac conexiunile în ziua de azi, de biasurile ce ne afectează esențial gândirea.
Distanțarea treptată de fundamentul biologic și trecerea către un altceva pe care-l putem doar bănui la momentul actual, speculând pe marginea lui, va însemna că omul viitorului – cel pentru care casa va deveni universul – va vedea și va acționa tot mai diferit, pe măsură ce trece timpul. Societatea creată inițial în sistemul solar și, ulterior – în măsura în care se vor realiza salturile tehnologice necesare – răspândită la nivelul galaxiei, va avea tot mai puține în comun cu ceea ce înțelegem acum, cu ce putem relaționa. Departe de a ni se părea exotic, aventuros, ori romantic – așa cum îl vedem acum în producțiile SF – el ar apărea ochilor noștri străin, monstruos chiar, un „viitor întunecat”. „Nu vrem s-ajungem acolo”, vom zice. „Ne vom pierde toată umanitatea.” Asta în timp ce omul viitorului, dacă va mai fi interesat să arunce o privire trecutului anterior Erei Cosmice, ne va considera mai primitivi decât ne apar nouă, acum, oamenii cavernelor.
Toate aceste povești, precum cele din Star Trek, Fundația, Dune și alte producții mai vechi sau mai noi, sunt frumoase. Dar, cu o probabilitate destul de mare, nu vor avea nicio legătură cu realitatea. Odată plecați prin spațiu, aventurile romanțate inspirate din epoca marilor descoperiri, a imperiilor coloniale și a luptei sociale vor cădea în uitare, fiind înlocuite de o altă lume – frumoasă pentru cei ce o vor trăi atunci, de neînțeles, ori chiar distopică, pentru noi, cei de azi.
