Inteligența Artificială este un fel de zeu al viitorului spre care privim pe de o parte cu speranță, pe de alta cu teamă. Evident, există IA-uri și în ziua de azi, dar încă merg copăcel, fac ce spun părinții, iar dacă sparg ceva, are cine să vină și să strângă după ele.
Dar va veni o vreme când IA-urile nu ne vor mai da socoteală. Când ele vor fi devenit mai mult decât vom putea gestiona. Va fi asta în beneficiul nostru, sau, dimpotrivă, va deveni punctul terminus al civilizației umane așa cum o cunoaștem? Am speculat într-o oarecare măsură despre asta în articolul precedent.
Dar dacă omenirea însăși ar evolua în direcția unei inteligențe similare? Desigur, nu-i putem spune IA, deoarece acel „artificial” se referă la inteligența demonstrată de mașini, opusă „inteligenței naturale” manifestate de animale și oameni. Vom putea avea, așadar o IN, o rețea de minți organice? Și nu, nu mă refer aici nici la spirale de meditație menite integrărilor în absolut, nici la credincioși ce se roagă laolaltă întru slava unei divinități. Deși… cine știe cum ar putea ajunge să evolueze acest organism colectiv?
În primul rând, de ce ar apărea o asemenea… hai să-i zicem „entitate”? În celelalte cazuri am prezentat motive pentru care omenirea ar putea alege direcția X sau Y. Dar aici?
Ar putea apăra ca o consecință a dezvoltării IA-urilor? O serie de caracteristici ajung să se dezvolte ca urmare a necesității adaptării la noi provocări din mediu. E posibil ca specia umană, în ansamblul ei, să se simtă amenințată de ascensiunea IA-urilor și să dezvolte anumite caracteristici latente? Speculațiile intră aici pe tărâmul paranormalului, al unor abilități existente sau presupuse, dar care până acum s-au manifestat (sau se zice că s-ar fi manifestat) doar sporadic, la anumite persoane. Sau, poate, ar fi vorba despre apariția unor abilități noi, ori modificarea unora existente. Nu în sensul de a învăța conștient ceva nou, ci de naștere a unor noi generații ce prezintă caracteristici diferite. Și, cum nu-mi închipui că o ființă umană ar putea contracara singură „amenințarea” (provocarea) unei inteligențe artificiale, iau în calcul o modificare evolutivă care să implice specia în ansamblul ei – un fel de conexiune mentală pe care aș putea-o compara, oarecum, cu un cloud organic, beneficiind de aportul mai multor minți pentru rezolvarea oricărei probleme.
Desigur, am putea să nu avem o adaptare evolutivă naturală, ci una dorită și studiată chiar de către oameni. Deși, în acest context, probabil că am ajunge mai curând la o combinație organic-artificial, un fel de Inteligență An/Organică (dacă-mi permite Florin Pîtea să mă joc astfel cu titlul unui volum scris de el). Și care, probabil, e mai plauzibilă decât cea evolutivă menționată anterior.
De ce ar dori omenirea să facă așa ceva, dincolo de o presupusă confruntare / contracarare a IA-urilor? Ar fi utilă în misiuni, astfel încât moartea unui membru al expediției să nu văduvească ansamblul de cunoștințele acumulate de acesta (ele urmând a fi cunoscute de toți membrii). Sau, în cazul unor decizii dificile, procesul de selecție a soluției optime ar fi mai rapid decât în cazul sistemului clasic de „propune fiecare, argumentează și pe urmă votăm”. Ori, dacă un membru s-ar afla într-o situație limită, ar putea beneficia de resurse suplimentare „împrumutate” de la ceilalți din grup, chiar dacă se află la distanță. Un caz particular s-ar putea aplica în cazul unei persoane care beneficiază de mai multe clone ale propriului său trup, conștiința fiind colectivă și putând fi transferată (împrumutată) punctual unui corp sau altuia, în funcție de necesități, celelale funcționând în acest timp „pe pilot automat”. Ideea a fost exploatată într-o anumită măsură de Peter F. Hamilton într-una dintre fascinantele lui serii.
Desigur, ipoteza acestui IN pare destul de fantezistă, cel puțin la nivelul cunoștințelor noastre actuale. Dar, extrapolând, am putea lua în calcul dezvoltarea până la nivelul unor colonii organizate pe aceste principii – fie ele stații (cum apar la Peter F. Hamilton, de exemplu), ori planete (vezi „Fundația și Pământul” a lui Asimov)? Sau extinse la nivelul unui întreg sistem solar?
Cine știe?
Totuși, nu pot să nu mă gândesc la un viitor în care am avea, de exemplu, toate direcțiile de evoluție a societății prezentate în articolele de până acum – oameni modificați genetic, simbioți om-mașină, conștiințe evadate în lumea virtuală. Atunci, această rețea organică ar putea rămâne cea mai apropiată de ceea ce înțelegem acum prin omenire.