Nick se confrunta acum cu o provocare descurajantă. N-avea niciun rol în stație în mod oficial și, din punct de vedere practic, treaba lui se terminase. Mai mult, trebuia să părăsească Polul Sud peste numai două zile, însă simțea că situația actuală îl obliga să rămână mai mult. Așa că apelă din nou biroul central al NGA, pentru a discuta cu șeful său. După petrecere, toată lumea plecă spre dormitoare și, ca urmare, în sala media nu se mai afla nimeni. Mai era o oră până când satelitul care asigura legătura la internet avea să intre în raza de acoperire a stației, așa că Nick se retrase și el, ducând cu grijă, într-o pungă mică de plastic, două pahare pe care le luase mai devreme de pe o masă.
Odată ajuns în camera lui, deschise o trusă din care extrase un spray cu ajutorul căruia pulveriză un strat subțire de soluție roz pal pe fiecare pahar. Aproape imediat amprentele celor care le ținuseră apărură vizibile într-o culoare violet închis. Nu erau perfecte, dar suficient de bune pentru el încât să facă fotografii de detaliu, pe care le transferă pe o unitate de memorie. Mai avea aproximativ o jumătate de ceas, așa că se întinse pe pat. Închise ochii și adormi aproape instantaneu, știind că se va trezi în douăzeci de minute. Era o tehnică de somn rapid, învățată cu mulți ani în urmă de la partenerul său din agenție. În cadrul operațiunilor de supraveghere, care puteau dura ore lungi, reîncărcarea rapidă a bateriilor era o abilitate de neprețuit.
Drept urmare, treizeci și cinci de minute mai târziu se afla în fața computerului, deschizând o fereastră de conectare securizată pe pagina GEOINT. Poate că era prea devreme ca șeful său să fie deja în birou, dar, indiferent de situație, era mereu cineva acolo. Fiindcă mai nimeni nu utiliza internetul, conexiunea fu surprinzător de bună.
O știa vag pe tânăra care îi răspunse; o văzuse în trecut de câteva ori. Fusese angajată de agenție cu câteva luni în urmă, în timpul verii. Evident, aproape toți ceilalți erau acasă, sărbătorind Crăciunul și puseseră un proaspăt coleg să stea de gardă. Spre deosebire de alte agenții, NGA nu avea prea mulți agenți de teren cum era Nick, cea mai mare parte a activității lor fiind reprezentată de analiza datelor și furnizarea de informații pentru celelalte ramuri ale armatei și forțelor de ordine. Drept pentru care majoritatea personalului lucra de luni până vineri, ore regulate. Dar, ca orice altă agenție din comunitatea de informații, era operațională și gata să intre în acțiune 24 de ore din 24.
— Bună dimineața, Adele! Ce mai faci? Crăciun Fericit!
— Oh, Nick! Mă bucur să te văd. Cum ești? Ce faci atât de devreme?
Sesizând oarece mișcare în sală, Nick puse degetul pe buze, semnalând că discreția era importantă:
— Nu am somn. E frig aici și am nevoie de rețeta mamei pentru turtă dulce, când se trezește. Am făcut câteva poze la petrecerea de Crăciun de-aici, pe care le încarc chiar acum. Voi suna din nou peste trei ore, așa că te rog să-i spui că aș dori s-o văd.
— Sigur că da. Sper că ești bine, făcu fata complice cu ochiul și zâmbi.
— Mă bucur că am vorbit cu tine. Pa, pa.
Întrerupse legătura, având certitudinea că Adele flirta cu el.
Fata n-avea nicio idee ce însemna turta dulce în mesajul codificat, dar conversația se înregistrase și, mai târziu, când avea să vină șeful ei, acesta putea interpreta cuvintele lui Nick. La urma urmei, treaba ei nu era chiar plictisitoare, analizând doar imagini din satelit. Poate că într-o zi avea să ajungă și ea agent operativ, lucrând alături de un agent cu experiență.
***
Nick nu era singurul din stație care se trezise. Domnul Green și Albert fură printre primii care părăsiră petrecerea de Crăciun, dând vina pe „vârstă” când colegii lor de masă protestaseră, în mod formal, la anunțul acestora că vor să se retragă.
Acum erau echipați pentru a ieși afară în frig și se deplasau rapid prin holul principal. Nick îi observă și se ascunse în spatele unui monitor, pentru a nu fi văzut. Nu era îmbrăcat pentru exterior, așa că imediat după ce domnul Green și Albert părăsiră clădirea, se întoarse în camera lui și în mai puțin de un minut era și el îmbrăcat pentru exterior. Înainte de a-și trage fermoarul, își puse arma în toc și luă cu el un mic aparat de fotografiat.
Știa unde se duc cei doi, așa că nu trebui să îi urmărească. Era mai preocupat de experimentul pe care intenționau să-l facă, așa că se îndreptă spre cele două aparate de inducție magnetică. Se așeză nu foarte departe de echipament, direct pe gheață. Nu exista nimic altceva care să-l ascundă, în afara celor două dispozitive, iar haina sa de un roșu aprins era vizibilă în mod clar pe fondul alb al gheții. Cu toate acestea, nu-și făcea griji, știind că deocamdată cei doi operau aparatele de la distanță, din interiorul clădirii telescopului.
Un zgomot de frecvență joasă, abia perceptibil, îl anunță că echipamentul începuse să funcționeze. Intensitatea acestuia crescu constant și Nick se gândi că e mai bine să se mai îndepărteze puțin. Nu se întâmplă însă nimic altceva în afară de zgomotul acela cu tonalitate pulsatilă. Deodată, percepu o rafală de aer rece și începu să simtă o ușoară usturime în ochi. Își puse ochelarii de protecție.
Și atunci se petrecu ceva. La început, Nick crezu că e o pată de mizerie pe lentile, dar aproape imediat își dădu seama că, de fapt, între cele două unități lua naștere o zonă mică și întunecată, ce continua să crească puțin câte puțin. Acum era cam de mărimea unui portofel, având o formă neregulată. Făcu repede câteva poze și vru să se ridice pentru a se mai apropia un pic, dar se răzgândi când sesiză că în aer începuse să se formeze un vârtej. Avertizat fiind de Ethan cu privire la tornadă, decise că e mai bine să se îndepărteze cât mai departe, înainte să fie prea târziu. În doar câteva clipe, însă, simți cum e tras către vârtejul care creștea în intensitate. Se rostogoli pe burtă și săpă repede în gheață, cu vârful cizmelor, o mică adâncitură de care se strădui să se ancoreze.
Curând, temperatura deveni și mai rece. Simțea frigul pătrunzându-i adânc în oase, prin toate rândurile de haine. Conștient că îl lasă puterile, mai trase grăbit câteva poze și începu să se târască încet, îndepărtându-se cu fața în jos. Scăpă din atracția fatală la circa douăzeci de metri distanță și se ridică, ușurat, în picioare, continuând să facă poze fenomenului, care nu se deplasa deloc, centrat exact între cele două unități.
Efectuând un ocol lung, se apropie de clădirea telescopului, știind că îi va găsi pe Albert și pe domnul Green acolo. Împinse ușa, cu mai multă forță decât ar fi fost necesar, sări înăuntru și strigă puternic către cei doi:
— Opriţi tot ce faceţi acolo!
Indivizii, cu ochii într-un ecran, înălțară capetele, surprinși.
— Pardon?! exclamă domnul Green.
— Chestia asta… Oprește-o! Acum! strigă Nick.
— Nu cred că aveți vreo autoritate să-mi cereți asta!
Domnul Green era vizibil deranjat și nu înțelegea ce caută Nick acolo.
— Am toată autoritatea de care am nevoie. Sunt agent federal și acum îţi cer să te îndepărtezi de chestia aia. Dă-te la o parte!
Bătrânul îi aruncă scurt lui Albert o privire semnificativă. Acesta se repezi spre Nick, încercând să-i proiecteze un pumn în față. Agentul eschivă și îndoindu-și genunchii, îl lovi pe Albert în stomac, cu un croşeu care în mod normal ar fi făcut pe oricine să se zvârcolească de durere. Dar Albert purta o jachetă groasă, care amortiză forța loviturii, oferindu-i șansa să-și recapete echilibrul aproape imediat.
Cei doi se avântară într-o luptă feroce, în timp ce domnul Green salvă grăbit pe un stick de memorie fișierele de care avea nevoie. Apoi, cu gesturi precipitate, apucă o bară de fier din apropiere și făcu țăndări echipamentul de control. După care se strecură cu precauție către Nick, ocolind prin spate, căutând să-i aplice o lovitură în moalele capului.
***
Ethan se pomeni singur în cameră. Franke nu era nicăieri. Îl văzuse petrecând mai mult cu o tânără drăguță, așa că își imaginase că acum erau împreună.
Se gândi să o sune pe Meagan, dar pentru că în Arizona era 6:00 dimineața, iar fereastra de comunicare prin satelit urma să mai fie disponibilă încă două, poate chiar trei ore, amână pentru mai târziu. Ca urmare, cu două ore doar pentru sine, își luă haina și ieși afară. Aerul rece îl izbi cu putere în față, făcându-l să-și acopere capul cu gluga. Spre surprinderea lui, zări tornada și înțelese imediat că se întâmpla ceva. Bănui că Green și Albert se aflau în clădirea telescopului și se îndreptă repede într-acolo.
Cum deschise ușa, îl văzu pe Green pregătindu-se să-l lovească pe Nick în cap cu o rangă. Fără să stea pe gânduri, din reflex, sări peste bătrân și-l doborî cu furie. Nick se întoarse surprins, preț de o secundă. Albert folosi momentul de distragere și-i proiectă o directă în maxilar, trimițându-l la pământ. Sări apoi pe el, dorind să-l zdrobească sub propria-i greutate. Nick se rostogoli însă repede pe-o parte, se ridică și trase arma de sub haină. Albert îi apucă brațul, pe la spate. Nick își împinse brusc capul înapoi, țintind nasul celuilalt, dar îl rată.
În fața lui Ethan, domnul Green nu avu nicio șansă. Mai înalt, mai tânăr și mai puternic, inginerul îl neutraliză pe individ cu o directă în figură, care îl trimise pe loc în lumea viselor. Apucă bara de fier căzută pe podea și, repezindu-se din lateral, îi ținti genunchiul lui Albert. Sunetul de os rupt fu acoperit imediat de urletul de durere al atacatorului. Nick profită imediat și-i seceră lui Albert celălalt picior, i-l răsuci spre șold și îl apucă de brațul drept, într-o mișcare de torsiune.
— Dacă clipești măcar, îți rup mâna! Rămâi acolo!
Vocea autoritară a lui Nick nu lăsă nici cel mai mic dubiu că avea să-și ducă amenințarea până la capăt.
***
— Nu aveți autoritatea de a interveni în cercetările mele, fură primele cuvinte ale domnului Green după ce-și recăpătă cunoștința.
— Am toată autoritatea necesară. Sunt agent federal, iar această stație e guvernată de legile americane. Îți confisc formal toate echipamentele și te plasez sub arest. Continuă să mergi!
— Nu mă puteți aresta. Nu puteți aresta pe cineva doar pentru că a condus un experiment științific, pentru numele lui Dumnezeu! continuă să protesteze Green.
— Nu, dar te arestez pentru tentativă de omor asupra unui ofițer.
— N-am știut că ești un ofițer, am crezut că vrei să-mi furi descoperirile, încercă Green marea cu degetul.
— Conversația s-a încheiat! Treci înăuntru!
Adrenalina din timpul luptei se estompase acum și Nick își trăgea, în sfârșit, răsuflarea. Se întoarse spre Ethan și dădu ușor din cap:
— Mulțumesc. Probabil că clovnul ăsta m-ar fi ucis dacă n-ai fi apărut tu.
— Cu plăcere, îi răspunse Ethan, făcând un gest regal cu mâna și bărbia în același timp, arătându-și disponibilitatea de a-l ajuta și în viitor.
Un agent federal în stație era un lucru extrem de neobișnuit. Directorul bazei avea, formal, atribuțiile legate de menținerea ordinii, dar până acum nu se confruntaseră cu vreo infracțiune, de niciun fel. Așa că știrea se răspândi imediat, cu întrebări adresate tuturor de toată lumea, dar nimeni nu primi vreun răspuns.
Lui Ethan îi ieșise complet din minte să o mai sune pe Meagan, iar acum aproape că nu mai era timp pentru asta. Se îndreptă spre sala media, când Franke își făcu apariția în holul principal.
— Ce s-a întâmplat? vru el să știe, observând toată agitația.
— E-o poveste lungă. Domnul Green și Albert își desfășurau experimentul care a creat un efect meteorologic neobișnuit afară. Nick a încercat să-i oprească, dar l-au atacat. S-a întâmplat să fiu prin preajmă. Acum totul s-a terminat.
— Cine este… Nick? întrebă Franke.
— Oh… Andrew. M-am referit la Andrew.
— Dar de ce i-ai zis Nick? nu renunță Franke să clarifice aspectul.
Dându-și seama că nu mai are rost să păstreze secretă identitatea reală a lui Nick, Ethan îi dezvălui lui Franke faptul că Nick lucra pentru NGA, cerându-i însă să păstreze asta pentru sine. La urma urmei, nu era secretul lui.
Dar de-acum nu mai era necesar ca Nick să rămână sub acoperire. Avea nevoie de acces la o cameră securizată, unde îi putea reține pe cei doi bărbați și, pentru aceasta, trebui să-și dezvăluie identitatea managerului stației.
Discontinuum, de Cristian Cârstoiu
Titlu: Discontinuum
Autor: Cristian Cârstoiu
Coperta: George Ionescu
Nr. pag.: 272
Editura Pavcon
Colecţia Science-Fiction – #142
Descriere
Autorul american de origine română Cristian Cârstoiu readuce în Discontinuum personajele din povestirea sa Noopali (nominalizată la Premiile Naționale RomCon 2019). Rezultatul este un roman captivant, care se citește pe nerăsuflate, plin de acțiune pe muchie de cuțit și de tehnologie de avangardă.
Specialistul Ethan Mackenzie este trimis să monteze un radiotelescop la Polul Sud. Acolo se reîntâlnește cu agentul NGA Nick Hudson, care investighează livrarea unui echipament complex, dar despre care nu se știe la ce folosește. Împreună vor încerca să descâlcească ițele unei conspirații atent elaborate, care implică una dintre cele mai mari companii de energie, pe cale să dezvolte o tehnologie ultrasecretă. Fără să aibă habar de acest fapt, piesa lipsă este deținută chiar de șeful lui Ethan și colega acestuia, Amelia Wang, o frumusețe exotică, aflați aproape de o descoperire mai importantă chiar decât teoria relativității și care le poate aduce premiul Nobel.
