Ceasul arăta ora 19:19. Se întunecase și briza serii îmi făcea pielea să se înfioare sub hanoracul subțire. Trebuia să ne îndreptăm spre casă mai repede.
Am dat să traversez strada, dat fiind culoarea verde pentru pietoni, dar Nero s-a pironit locului. I-am cerut explicații din priviri. Nimic.
Nu am reușit să mă supăr pe câine pentru că, într-o fracțiune de secundă, o pală de vânt aproape m-a dezechilibrat. Cu coada ochiului am surprins cum o mașină trece razant pe roșu, pe trecerea de pietoni. Nu a apucat să treacă de intersecție, că imediat a fost lovită din plin în lateral de o altă mașină, care venea cu viteză pe sensul ei de mers.
Un țipăt mi-a ieșit involuntar și l-am tras pe Nero în brațele mele, asigurându-mă că este bine. Urechile mi s-au înfundat și un țiuit a luat locul oricărui zgomot, preț de câteva momente. Nero m-a lins pe braț ca să se asigure și el, la rândul lui, că sunt bine. Mi-am dat seama că m-am aruncat la pământ din instinct, atunci când au început să alerge oameni pe lângă mine și câine.
M-am ridicat, încă amețită de întâmplarea petrecută fulgerător. Mașina care a trecut pe roșu era pe jumătate distrusă, dar șoferul, un tânăr nu mai mare de douăzeci de ani, a ieșit pe propriile picioare, clătinându-se. Un firicel de sânge i se prelingea dinspre frunte. S-a luat de cap după ce a văzut locul pasagerului strivit. Mi-am dat seama că nu era singur în mașină.
Am început să îmi revin când am auzit în dreapta mea o femeie țipând. Alții strigau spre șofer, un alt bărbat s-a urcat prin locul din stânga să verifice pulsul pasagerului. Șoferul a leșinat lângă mașină, după ce a văzut că sângerează.
Am alergat spre mașină cu Nero pentru a oferi primul ajutor șoferului. Avea puls, respira, și am simțit doar apropiindu-mă că duhnea a alcool. I-am culcat capul într-o parte și m-am dus spre bărbatul care încerca cu greu să simtă pulsul persoanei prinsă în mașina zdrobită.
Cu pași temători, m-am apropiat de locul din dreapta și doi ochi albaștri m-au fixat de dincolo de trupul neînsuflețit.
– De ce nu îmi răspunde nimeni? plânse tânărul panicat.
Părea de vârsta mea, poate doar cu un an sau doi mai mare. Mi-am dus mâna la gură, vrând să-mi ascund șocul.
– Să îl ajute cineva pe Cristi! continuă el confuz.
Aura din jurul lui pâlpâia roșiatic. Încercând să îmi înăbuș lacrimile, i-am spus:
– Vino cu mine. Avem multe de discutat.
Harul, de Morgan Hexner
Titlu: Harul
Autor: Morgan Hexner
Editura: Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 514
Gen: urban fantasy, young adult
ISBN: 978-630-6557-02-8
Copertă: Oana Alexandra Zorlescu (Selkkie Designs)
Descriere
Dorința este motorul vieții.
Măcinată de vinovăție și constant batjocorită de colegii de clasă, Amy, o adolescentă timidă, fără prieteni, profund religioasă, fuge la mânăstire cu gândul să se călugărească. Doar că decizia fetei determină un domino de evenimente complicate în dinamica familiei și a școlii.
Atunci când lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal, Amy capătă niște puteri care o fac să perceapă întrepătrunderea lumii celor Vii si a celor Morți, devenind țintă sigură în fața atacurilor forțelor Răului.
Va reuși Amy să rămână fermă pe poziții, menținând aparența unei vieți normale de liceană sau va aluneca în capcana Întunericului și își va pune toți noii prieteni în pericol de moarte? Cine îi va rămâne alături și cine va suporta din plin contactul permanent cu lumea de Dincolo?
