Întunericul nu acoperea turnurile orașului din care fusese azvârlită ca o măsea stricată. Zburase câteva secunde bune prin aerul cald al nopții de vară, apoi căzuse în vârful dealului, de unde privea spre orașul vrăjitorilor. Urmele farmecelor de alungare se vedeau clar în reflexia ochilor ei sub forma unor simboluri ce se risipeau într-un roi dens, translucent, de licurici. Recunoscuse vraja de alungare permanentă cu interdicția de a reveni vreodată în oraș. Femeia simțea în gură gustul amar al înfrângerii. Nu ar fi fost alungată dacă nu ar fi fost considerată indezirabilă de către unul dintre mai marii orașului. Nu fusese eliberată, ci respinsă.
Iar acum trebuia să își ducă treburile la sfârșit. Și-a scos din rucsac amuleta de vrăjitoare și și-a legat-o la gât, apoi a citit textul care o instruia privind misiunea în lumea oamenilor: „Salcie (acesta era numele ei), vei fi proprietara unei tarabe cu mături aflată pe strada Alfa, ce leagă orașul Beta de orașul Omega, și vei dormi într-o rulotă. Ai voie să vinzi o singură mătură, însă doar persoanei potrivite, și doar dacă are nevoie de ea. Orice greșeală va atrage consecințe neplăcute”.
Salcie simțea aievea mirosul de carne arsă și își pipăia cicatricile căpătate în urma greșelilor din trecut. Focul nu îi arsese carnea până la os, dar arderea pe rug nu fusese niciodată o experiență plăcută, chiar dacă fiecare condamnare la moarte eșuase. „Cum se aplică oare pedepsele în lumea oamenilor? Și cu ce ar trebui să ajung la taraba cu mături?” s-a întrebat ea, apoi a simțit o lovitură în cap. Ceva căzuse din cer fix în creștetul ei, iar apoi se răsturnase în iarbă. Salcie s-a ridicat în picioare, căci până atunci șezuse chircită pe pământ. La nici trei pași de ea se afla o mătură nou-nouță cu coadă din lemn de salcie. A încălecat-o, i-a șoptit indicațiile din text și s-a ridicat în aer, cu părul lung și rochia zburătăcite de curenți. Mătura avea s-o ducă exact unde trebuia, ca orice mătură vrăjită.
Când a coborât la taraba aflată pe o șosea pustie, se iveau deja zorii zilei. Salcie a aterizat lin lângă rulotă. Măturile aflate la vânzare, vreo douăzeci la număr, arătau toate la fel, pluteau în aer și abia atingeau pământul umed de ploaie. „Cine naiba mai cumpără mături de genul acesta într-o lume tehnologizată, cu aspiratoare robot, mopuri cu aburi și alte drăcovenii hig-tech?” s-a întrebat Salcie, revoltată de dificultatea misiunii. A deschis ușa rulotei cu o scurtă magie de descuiere a încuietorilor fabricate înainte de anul 2007 și a intrat. „Hmm, măcar este curat”, a observat ea cu satisfacție. Înăuntrul dulapului a observat o singură rochie făcută din pânză de sac, gri, un pic transparentă, pe care a îmbrăcat-o. A atins cu unghiile ascuțite materialul aspru. Scântei de diferite culori au sărit în aer grăbite, iar Salcie le-a prins, pe fiecare, în pumn, amuzându-se. În oglindă se putea vedea toată: rochia transparentă și formele trupului, părul lung și des ce-i ajungea până la fund și fața tristă și obosită. A oftat, a luat cu ea un scaun pliant și a ieșit în fața rulotei. Abia atunci începea misiunea. Salcie a așteptat lângă mături, așezată pe scaun, cu părul atingând pământul.
Când o mașină a oprit la câțiva metri de taraba ei, Salcie nici nu a tresărit. Autoturismul părea destul de scump, iar șoferul, un bărbat bine făcut, sigur nu avea nevoie de o mătură vrăjită. După ce a coborât din autoturism, omul și-a aprins o țigară și a privit-o curios. Privirea lui s-a lipit de ea, fără să acorde nicio atenție măturilor.
– Bună dimineața, frumoasă doamnă. Ce faci? Muncești?
Ultimul cuvânt l-a pronunțat puțin mai înalt, apăsat. Se voia subtil. Salcie nu i-a răspuns, ceea ce l-a ațâțat. S-a apropiat de ea încet, iar fumul țigării lui a ajuns în nările ei. Salcie a strănutat.
– Sănătate, a spus bărbatul. Ce faci diseară, ai vreun plan? Nu prea cred, în pustietatea asta.
S-a oprit lângă ea. A privit măturile și a pufnit.
– Cine mai folosește mături din astea în ziua de azi, continuă el, dar hai să-ți fac pe plac. Cât costă o mătură?
– Nu sunt de vânzare, a răspuns Salcie. Nu pentru cineva ca tine.
– Și singură, și cu gura mare, a zis bărbatul, atunci o să-mi iau singur una dintre ele.
Când mâna bărbatului a încercat să apuce o mătură de coadă, Salcie a suflat către aceasta o vrajă de îngreunare, iar mătura nu s-a clintit din loc. Bărbatul a tras de coada măturii mai întâi ușor, apoi din ce în ce mai tare. A încercat apoi să apuce altă mătură, însă cu același rezultat.
– Ce-i asta? Ce-i cu măturile astea? Îți bați joc de mine?
– Am spus deja că nu sunt pentru tine, dar nu vrei să mă asculți.
– Păi și de ce stai mă, aici, cu ele, ca să faci poftă trecătorilor cinstiți? Stai cu mătura-n drum, dar nu o dai la nimeni? Cine te crezi?
Salcie a tăcut și a privit în fața ei, către pădure, unde i s-a părut că vede pe cineva acuns printre copaci. Pe cineva mic de statură, care a dispărut înainte ca vraja ei de vedere la distanță să-și facă efectul. „Interesant, cine ar putea să fie atât de rapid?” s-a întrebat ea, apoi și-a simțit părul strâns în pumnul bărbatului, care a ridicat-o de pe scaun cu forța.
– Ia zi acum, cât costă o mătură? i-a spus el la ureche, iar fierbințeala răsuflării lui i-a ars pielea fină.
Salcie a încercat să se elibereze, dar demonul din om era mai puternic decât ea și decât vrăjile ei de eliberare. Durerea scalpului s-a învârtit cu ea prin aer, odată cu pumnul strâns care îi plimba capul și corpul de colo-colo. Salcie s-a rugat ca durerea să se oprească odată și a simțit că spaima îi amplifica durerea fizică. Nu știuse că unele vrăji de care era capabilă în orașul vrăjitorilor nu erau eficiente pe tărâmul oamenilor. Fusese prinsă pe picior greșit.
– Lasă-mă, a țipat ea, dă-mi drumul, căci simțea firele de păr smulse din creștet și sânge curgându-i din răni.
– Acum știi să vorbești, a? a râs bărbatul și a împins-o pe jos. Stai liniștită, nu-mi trebuie nimic de la tine. Chiar o să fac ceva pe măturile tale.
Aflată la pământ, cu mâna dreaptă masându-și scalpul dureros, Salcie l-a văzut descheindu-se la prohab și a mărit ochii. Asta nu! Nu putea lăsa măturile ei vrăjite să fie batjocorite. Însă vraja de îndreptare a jetului urinar al bărbatului în altă direcție s-a întors împotriva ei, iar lichidu a stropit-o în față și pe rochie. Bărbatul a râs și și-a încheiat pantalonii.
– Ai primit ce ai meritat. Zi mersi că nu ți-am luat viața. Vrăjitoare proastă. Zi mersi! a repetat el și și-a arătat, pentru o clipă, adevărata față, cea a profesorului de magie neagră din orașul vrăjitoarelor.
– Mersi, a îngăimat Salcie, în timp ce își ștergea lacrimile cu rochia.
– Du-ți misiunea la capăt, iar apoi dispari, blestemato, a spus el răspicat, iar praful din urma mașinii a acoperit nefericita întâmplare.
Salcie s-a bucurat când a văzut că vrăjile de curățare încă funcționau, pentru că nu avea altă rochie la dispoziție și nu voia să miroasă urât. Împrospătată și fericită că a scăpat de prima capcană, s-a poziționat din nou pe scaunul pliant. Poate misiunea ei avea să se termine repede și urma să fie liberă să plece în căutarea unui destin mai bun. Învățase prima lecție: în lumea oamenilor, o vrăjitoare de sex feminin nu avea la dispoziție descântece de luptă împotriva bărbaților. Însă ziua a continuat cu bicicliști care îi aruncau priviri mirate și cu șoferi înveseliți de măturile ei demodate. Așa au trecut câteva zile, care s-au transformat în săptămâni, iar Salcie începuse să arate mai mult a om fără adăpost decât a vânzătoare cu puteri magice: părul îi era nearanjat, rochia i se boțise și trupul îi era murdar. Persoana misterioasă nu apăruse. Să fi fost misiunea ei una imposibilă, o batjocură deghizată în forma unei misiuni eliberatoare?
Într-o noapte albă, înfometată (degeaba funcționau vrăjile de vânătoare dacă animalele, prevăzătoare, se refugiaseră în afara razei ei de acțiune), Salcie a auzit un zgomot. S-a ridicat repede din pat și a privit pe geam. O siluetă mică trăgea cu disperare de una dintre mături, scâncind. Dacă ar fi putut, și-ar fi rupt încheieturile încercând să o smulgă. Salcie a ieșit pe ușa rulotei cu părul lung murdar, ciufulit și și-a rupt rochia agățând-o în fuga spre ieșire. S-a văzut trecător în oglindă. Chiar arăta ca o vrăjitoare sperietoare, numai bună de ars pe rug.
– Hei, tu de acolo, a spus ea cu vocea răgușită de răceala care o încerca de câteva zile, cine ești și ce vrei?
– Mă uit la mături de multe zile, a răspuns fetița. Am mare nevoie de una dintre ele. Mama mea nu are o mătură și la noi e murdar pe jos. Tata se supără că e mizerie și o bate. Pe mama. Și nu am bani de mătură.
Salcie simțea un nod în gât. Misiunea ei fusese să vândă o mătură doar unei persoane care avea cu adevărat nevoie de ea. Persoana se afla chiar în fața ei, însă nu avea bani. Hainele copilei arătau sărăcăcios, iar în picioare purta o pereche de sandale murdare și rupte. Salcie ar fi făcut o vrajă pentru hrană, pentru că fetița era foarte slabă, dar puterile de creație a hranei o părăsiseră din cauza răcelii și oboselii prelungite.
– Hai, urcă-te pe ea, i-a spus ea fetei, după ce a reușit, cu greu, să însuflețească, prin magie, una dintre mături. Te va duce departe, într-un oraș vrăjit.
– Dar eu vreau acasă, a răspuns fata. Trebuie să fac curat ca să nu se mai supere tata.
Salcie s-a lăsat pe vine ca să fie la aceeași înălțime cu fetița. I-a zâmbit și i-a atins umărul.
– Voi face eu curat în locul tău. Știu unde locuiești și știu să dau cu mătura mai bine decât tine. Iar în locul unde vei ajunge există multă mâncare, haine frumoase și o școală unde vei învăța multe lucruri utile. Trebuie doar să crezi că va fi mai bine. Nu ești de vină pentru nimic și nu trebuie tu să faci curat în casa părinților tăi.
Fetița s-a urcat pe mătură, care a început să se învârtă ușor, în cerc, ca un carusel. Copila a râs încântată.
– Bine, o să mă duc, dar au și jucării acolo?
– Au de toate, i-a răspuns Salcie și a făcut ultima ei vrajă pe pământul oamenilor, cea de întoarcere a măturii în orașul magicienilor, cu o nouă ucenică pe coada de mătură. Apoi a simțit că puterile magice au părăsit-o cu totul.
Salcie mai avea o misiune pe pământ, aceea de a-și respecta promisiunea față de fetiță. S-a îndreptat spre pădurea întunecată pentru a ajunge la casa acesteia. Abia se mai putea ține pe picioare, când a văzut o pereche de ochi demonici care o pândeau de după un copac.
