X1 căzu din nou într-una dintre melancoliile lui. Erau momente în care totul i se părea zadarnic. Poate, dacă ar fi avut alături un companion biologic, și-ar fi putut alina dorul de casă, plângând pe umerii lui. Simțea nevoia, în clipele acelea, de compasiunea unui prieten. Încercase în repetate rânduri să se apropie mai mult decât prevedea protocolul de celălalt membru al echipajului. Textura epidermei gynoidei X0 imita suficient de bine pielea biologicilor, moliciunea și elasticitatea proprii unui trup de femelă tânără. Simțea, prin profunzimea straturilor adipoase de silico-nucleon, duritatea oaselor de titan. Ce te faci, însă, dacă în toiul efluviilor sentimentale X0 începea, cu vocea ei pedantă, o comunicare informativă?
— X1, tocmai am finalizat analiza fondului de date pe care le am la dispoziție până în acest moment.
X1, care trecuse, între timp, în spatele ei și-i masa gâtul, se întrerupse brusc. Vru s-o întrebe dacă-i făcea plăcere masajul, dar îi fu teamă de ridicol. Poate că X0 nici nu avea noțiunea de plăcere. Ideea asta îi încolțise de mai multă vreme în minte.
— X0, tu știi ce este durerea? Adică simți vreodată durere?
— Desigur, X1. Am senzori care detectează agresiuni mecanice externe. Asta mă ajută să previn deteriorarea accidentală a epidermei. Poți asimila aceste informații senzoriale cu durerea, dacă vrei. Am observat o constanță semnificativă a repartiției intensității fluxului energetic pe axa frecvențelor. Cu două abateri pe care nu știu, deocamdată, cum să le interpretez. X1, uită-te și tu pe diagramele astea și vezi dacă ai vreo idee.
Lucrurile care zac în închipuire pot lua, până la urmă, viață, într-o formă sau alta, nu neapărat exact în forma în care au fost imaginate, deoarece, câtă vreme mai există o fărâmă de energie și de dorință în android, totul este posibil. În persoana lui X1, atât energia, cât și dorința, păreau inepuizabile. Se hotărî să persevereze.
— Arată-mi, zise, fără prea multă convingere.
Pe peretele dintre cele două hublouri frontale ale capsulei spațiale fu proiectat un grafic desenat cu linie albastră. În extrema stângă, linia intensității câmpului energetic prezenta o cocoașă aplatizată, în vreme ce, exact în zona utilă, aceea din centru, se vedea bine o depresiune accentuată.
— Per total, explică X0, integrala de câmp corespunde estimărilor. Din nefericire, avem aceste două anomalii. Datele pe care le am în acest moment nu pot explica…
X1 făcea teribile eforturi să-și mențină atenția trează. Din câte știa el, această anomalie ar putea fi cauzată fie de raportul exagerat de mare al carbonului relativ la oxigen, în masa planetară, fie de prezența unui element neobișnuit. Care ar fi acela, însă…
Dar, la naiba, la ce bun tot acest travaliu care nu ducea nicăieri? Proiectul A Treia Planetă era născut mort. Extragerea energiei din fluxul stelar, teoretic, putea fi realizată. Însă transferul acesteia către noua planetă era utopică. Nimeni din Consorțiul Alpha Canis Minoris nu sesizase absurdul acestei contradicții: a treia planetă a stelei, în jurul căreia echipajul compus exclusiv din mecatronici orbita de șapte zile, era un bulgăre de piatră acoperit de apă și înconjurat de o atmosferă de azot și oxigen. Mediu extrem de coroziv, total contraindicat. Și, atunci, ce puteai spera? Să ți se oxideze sinapsele și să-ți anchilozeze articulațiile în primele două ore după asolizare?
Aberant. Nu, categoric, lucrurile nu puteau rămâne așa. Era sinucidere curată. Ori era o prostie imensă a celor de la Centru, ori era ceva ce lui nu i se spusese. Hotărî că nu merita să-și mai bată capul. Războiul acesta nu era al lui. Reveni la lucrurile care-l măcinau.
— X0, dar plăcere poți să simți? Tu știi ce este plăcerea?
— Bineînțeles, X1. Plăcerea este o stare subiectivă comandată de creier, atunci când organismul funcționează la parametrii optimi. Asta este valabil pentru biologici. În cazul nostru, al mecatronicilor, creierul meu citește senzorii implicați și, dacă totul este în regulă, setează variabila allSystemsOk pe „Adevărat”. Așa știu că totul e ok cu sistemele mele.
— Pfff! Asta e o informație, X0. Nu este plăcere. Eu te-am întrebat dacă tu simți plăcere.
— Îmi pare rău, X1, că nu pot răspunde întrebării tale. Nu am alte informații în acest moment. Dar mă pot interesa.
X1 îi pipăi umerii. Nu simți nici o tresărire. Își coborî mâinile pe pieptul gynoidei. Femela-robot rămase la fel de impasibilă. Era complet deconectată de la tabloul psihologiei. Știa asta, dar revenea, cu obstinație, să verifice dacă nu cumva apăruse un upgrade software între timp.
— X1, zise ea, tocmai am recalculat integrala fluxului energetic. Cu o abatere de zero virgulă opt procente, noile rezultate confirmă că măsurătorile au fost corecte. Valorile obținute pentru totalul energiei radiante coincid, astfel, cu previziunile teoretice la care ne așteptam. Doar distribuția este anormală.
— Și asta înseamnă că…?
— După cum am mai spus, nu cunosc cauzele acestui comportament. Nu am…
— … Datele necesare, am înțeles. X0, știi ce cred eu? Eu cred că umblăm după un cal mort. În loc ca deștepții de la Alpha Canis Minoris să studieze mai întâi temeinic problema în laborator, ne-au trimis pe noi să ne spargem capetele. N-am nici un fel de pregătire astrofizică. Dacă ei cred că le voi repara eu prostiile, se înșală. Voi solicita cât mai curând întoarcerea acasă.
Oare X0 avea empatie? Intuia starea lui sufletească, era în stare să-i vină în ajutor dacă-l vedea trist? Simți cum revolta pune stăpânire pe el. Misiunea asta sinucigașă, dezastruos pregătită, risca să-l arunce în cea mai neagră depresie. Client sigur al atelierelor de reparații.
— X0, tu poți citi stările mele sufletești? Știi când sunt bucuros sau trist?
— Desigur, X1. Înțeleg din expresia ta și din intonația vocii când zâmbești, când râzi, când te încrunți, când…
— Hei, oprește-te! A descifra fizionomia feței e una, a intui starea sufletească e alta. Eu te-am întrebat ce știi tu despre tristețe. Știi ceva?
— Desigur, X1. Tristețea este o stare comandată de creierul biologic atunci când subiectul este frustrat, atunci când îi lipsește ceva și nu are nicio posibilitate de a-și satisface nevoile.
— Știi asta la nivel teoretic, sau ai experimentat tristețea vreodată?
— Desigur că numai teoretic, X1. Atunci când îmi lipsește energia, creierul meu setează variabila…
— …lowLevelEnergy pe adevărat, știu. Dar eu te întreb dacă simți ceva rău atunci. Ah, desigur că nu. Nu cunoști ce este aceea o stare sufletească negativă. Tu nu ai suflet, uitasem.
— X1, nu știu ce este acela suflet. Dar am să mă interesez și, dacă găsesc un pachet software adecvat, fii sigur că îl voi descărca și instala. Este atât de important pentru tine?
— La naiba, da.
Îi veni să dea cu pumnul în consola navigatorului, s-o facă țăndări. Comandă sintetizatorului o sticlă de whisky, cerere pe care computerul de bord o declină.
— Ce băutură alcoolică poți să-mi dai, în loc? Votcă ai?
Vocea artificială cârâi:
— Nici un fel de băutură alcoolică nu pot prepara, lipsesc materiile prime. X1, îți sugerez să trimiți o navetă să colecteze alcool etilic din spațiul cosmic.
Tresări. Se lovi cu palma pe frunte.
— Este alcool etilic în spațiul cosmic?
Benzile de absorbție ale alcoolului etilic se suprapuneau exact peste porțiunile spectrale cu deficit energetic ale celei de a Treia Planete. Cum de nu-i sărise în ochi chestia asta?
Vru să-i comunice lui X0 descoperirea sa, dar se răzgândi. Păstră pentru sine informația asta.
Peste puțin timp, X0 termină calculele și prezentă raportul final. X1 ascultă în tăcere, cu gândul aiurea. Când X0 tăcu, în sfârșit, zise:
— Așadar, în câteva cuvinte, care este concluzia finală?
— O concluzie finală nu pot avea în acest moment, X1, doar una parțială.
— Care este…?
— Care este aceea că sistemele software și hardware ale capsulei spațiale sunt perfect funcționale. Nu am găsit nici o defecțiune. Concluzia logică este că anomalia rezidă în însăși Planeta a Treia. În concluzie, nu se poate terraforma.
— Aha, perfect. Înseamnă că nu mai am nimic de făcut aici. Trimite cererea mea de repatriere cu maximă urgență. Vreau să mă întorc acasă urgent. Altfel, simt că îmi pierd mințile. Desigur, tu nu știi ce înseamnă asta, nu băga în seamă ce am zis.
— X1, eu aș mai aștepta câteva zile, în locul tău. Tocmai lucrez la un sistem de reconversie a energiei din banda joasă în cea medie. Sistem care cere, la rândul lui, un anumit consum energetic. După ce voi calcula randamentul noii facilități, voi decide dacă voi înainta sau nu proiectul la Centru.
X1 ezită câteva momente, apoi zise:
— X0, ar fi prea mult dacă te-aș întreba ce știi despre dragoste?
X0 amuți. Creierul ei căută cu febrilitate un răspuns, dar, în cele din urmă, renunță. Circuitele din zona parietală se supraîncălziseră.
*
X1 își făcu de lucru de unul singur în următoarele trei zile. Își făcu curățenie în sertare, își schimbă acumulatorul pe bază de litiu cu altul pe bază de magneziu, făcu genuflexiuni și tracțiuni la bară. În ziua a patra, o abordă din nou pe X0.
— X0, tu ce crezi: există vreo deosebire între noi doi? Între mine și tine, ca să fiu mai explicit.
— Evident că există, X1. Există mari deosebiri și în ceea ce privește constituția hardware, cât și în cea software. Cred că deja le-ai observat și tu.
— Eh, doar voiam să verific. Și crezi că aceste deosebiri au vreun rost? Nu pentru misiune, ci pentru fiecare dintre noi. Adică, m-am întrebat: de ce eu nu sunt ca tine și de ce tu nu ești ca mine? Am avea de câștigat dacă am deveni, la un moment dat, nu știu cum, asemănători?
— X1, încerc să procesez întrebările tale, dar de fiecare dată ajung la marginile bazei de date. Cred că nu există informații disponibile.
— Dar putem ghici adevărul din datele existente, nu? Avem subrutine de inferare. Ce crezi?
— X1, din datele existente eu trag concluzia că ai un „bug” undeva și ai nevoie de depanare urgentă. Te-ai defectat.
— Ai dreptate, X0. Și eu cred că m-am defectat. Am descoperit recent ceva la mine.
— Aha, m-așteptam. Bine că măcar modulul de auto-diagnoză funcționează la tine. Ce anume ai descoperit?
— Un modul nou. Mi-am deschis zilele astea niște sertare în care nu mai umblasem de multă vreme și am găsit asta. Ce poate fi?
— Dă să văd. Ah, pare să fie un conector despre care nu știu nimic. Mufa asta nu se potrivește la nimic din ce cunosc eu. Îmi pare rău, X1, tu ar trebui să știi ce e asta și la ce folosește.
X1 tăcu. Privi pe hublou același tablou static al galaxiilor prea îndepărtate ca să le poată fi sesizată mișcarea. Doar Planeta a Treia părea mai apropiată ca în urmă cu trei zile.
— X0, tu știi ce sunt androizii ăia micuți din debara? Ăștia în țiplă. Pentru ce sunt? Sunt atât de ciudați! Nu seamănă cu nimic. Nu au baterii, am verificat. Nici vreo mufă, sau vreo priză. Sper să poată comunica prin Bluetooth.
— Să știi că și eu mi-am pus problema asta, mai demult. Nu am nicio instrucțiune în privința lor. Mi se par oricum mult prea mici și nefuncționali. Probabil, utilitatea lor se va dovedi după ce vom asoliza. Poate sunt piese de schimb.
— Piesele de schimb stau separat, în cutii, nu sunt asamblate. Dar, dacă așa zici tu…
X1 se retrase din nou în rezerva lui și își petrecu următoarele trei zile jucând X și 0 cu sine însuși. În ziua a patra, X0 i se adresă.
— X1, algoritmii mei de inferare au ajuns la o concluzie, în urma întrebărilor multiple pe care mi le-ai adresat. Procesul de analiză și sinteză a fost foarte laborios. Dacă ești curios, îți pot arăta diagramele de histerezis ale funcțiilor logice. A trebuit să-mi încarc bateriile de trei ori ca să găsesc rezultatul acesta. Concluzia este următoarea: când în sfera cunoștințelor noastre apare o entitate nouă, a cărei utilitate nu o cunoaștem, trebuie să o comparăm cu ceea ce știm deja și să găsim asemănări. Asta ne poate conduce la înțelegere, iar înțelegerea conduce la integrarea în baza de date a noului concept.
— Ți-au trebuit trei zile ca să descoperi asta? Eu, în trei zile, am descoperit o strategie câștigătoare la jocul de X și 0.
— Bravo! Felicitările mele! Acum, aș vrea să facem o experiență.
— Super! Îmi plac experiențele. Întotdeauna există șansa de a descoperi ceva nou. La ce te-ai gândit?
— M-am gândit că poate găsim o utilitate conectorului cel nou pe care l-ai descoperit la tine. Hai să vedem dacă mufa lui se potrivește cu socketul ăsta pe care l-am găsit la mine în sertar. Până ieri nu știam nimic de el și asta m-a pus serios pe gânduri. Eu cunosc utilitatea oricărui lucru din această capsulă și niciun lucru nou nu poate apărea aici din nimic. Cineva l-a introdus din afară sau l-a fabricat din ceea ce exista deja aici. Sau era aici dinainte și eu nu știam de existența lui, ceea ce îmi răstoarnă tot ceea ce credeam despre mine și Univers. Iar asta mă conduce la concluzia că…
— X0, oprește-te! Prea multe întrebări. Mufa mea intră perfect în priza ta!
— Ai băgat-o deja?
— Da! N-ai simțit nimic?
— Nu. Ba da! Ba da! Oh, daaaa… continuă…
*
X1 se întoarse curând după aceea la preocupările lui. Tocmai descoperise un joc nou, „Vapoare”, când X0 năvăli, impacientată, în cabina lui.
— S-a întâmplat ceva groaznic! Adică… nu știu dacă e de bine sau de rău, zise ea, alarmată.
— Ce, e, iubito? Să nu-mi spui că ai scurgeri de lichid din baterie!
— Nu e asta. Mi-a apărut un modul software nou. O subrutină independentă. Trebuie neapărat să scap de ea. Mă apasă.
— Șterge-o!
— Nu am cum. Am încercat, primesc mesaj de eroare: operațiune interzisă. Singura opțiune este „Încărcare”.
— Păi și unde…
Privirile celor doi se îndreptară simultan către debara. Unul dintre micii androizi încerca să-și dea folia jos de pe față.
