Autorul ne poartă în lumea dură a Coridorului, unde contrabanda și politica imperială transformă oamenii în marfă. Când o prințesă devine cheia unui artefact capabil să afecteze însăși structura timpului, un contrabandist blazat acceptă o misiune care promite câștig, dar ascunde pericole mult mai mari.
Lagărul de muncă Auroris.
Căpitanul Voss inspiră adânc, cântărind cum să-i explice situația contrabandistului – un bărbat scund, trecut de șaizeci de ani cu privire pătrunzătoare și barbă albă, împletită în două cozi lungi, amintind de un vânător de recompense. Își coborî vocea, aplecându-se peste masă pentru a fi auzit, în timp ce furtuna de afară se dezlănțuia cu furie.
Fata… numele ei era Prințesa Lyra. Singura fiică a conducătorului unui mic, dar bogat regat, ascuns adânc în munții Targonului, în dimensiunea Zadár. Tatăl ei, Regele Shán’anan, a trimis-o pentru siguranța ei, când războiul cu Imperiul a izbucnit.
Se opri pentru o clipă; o scânteie de emoție îi străbătu chipul… sau poate era doar lăcomia.
Nu este doar o prințesă, domnule Gideon. Este cheia către ceva mult mai valoros și mai periculos decât o coroană. Prințesa Lyra este Purtătoarea Cronolitului, o descendentă jurată să protejeze și să ghideze pietrele sacre de-a lungul erelor.
Căpitanul aruncă o privire către curte, unde se auzeau voci ridicate, în marele complex al coloniei ce se întindea până în orizontul blurat.
Trebuie să o duci la Enclava Prisma Aurii, unde magia străveche a Aurilor poate fi folosită pentru a o proteja. Dacă Imperiul va pune mâinile murdare pe ea, consecințele… ei bine, nici nu vreau să mă gândesc la asta… Un om cu talentele dumneavoastră este cu siguranță capabil să gestioneze o sarcină atât de… delicată.
Căpitanul Voss îl privi din nou pe domnul Gideon, cu ochii arzându-i de o intensitate stranie. Își aprinse apoi lunga sa pipa din troscot și continuă, în timp ce privea un șir lung de warporci ce grohăiau biciuiți de paznici.
Ea este cheia stabilității Coridorului. Cronolitul pe care îl poartă poate manipula însăși țesătura timp-spațiului. În mâini greșite, ar putea însemna sfârșitul a tot ceea ce știm. Trebuie să o păstrez în siguranță, cu orice preț.
Ca răspuns la cuvintele căpitanului, un fulger orbitor străbătu deșertul, urmat de un tunet asurzitor. Vântul urlă ca un cor de suflete chinuite, iar furtuna se dezlănțui cu o furie reînnoită.
Voci feminine pline de panică, ridicară tonul, iar căpitanul Voss înjură pe sub mustață.
Blestemată furtună! Trebuie să văd prințesa. Tunetele o stresează! Stați aici, domnule Gideon. Nu voi permite să pățească ceva! Nu sub supravegherea mea!
Cu aceste cuvinte, căpitanul Voss se îndreptă spre ușa metalică – pelerina îi flutura în spate ca aripile unui corb – o dădu cu putere în perete, zbierând ca un urs turbat prin furia ploii.
Gideon rămase câteva momente în biroul gol, privind absent, prin marile ferestre, afară, în curtea prelungă a lagărului de muncă silnică. Nici nu băgă de seamă cum șirul de warporci fu băgat cu forța într-un vehicul greoi, metalic, și cum acesta fu tras cu greu de o pereche de zabiri lățoși, aburind de fierbințeala efortului. Alți câțiva gardieni se încredințară că grupul este securizat în celulele mobile, înainte de a se regrupa în careu pentru a primi noi ordine, uzi până la piele de perdelele de ploaie ce cădeau de cinci zile peste Coridor.
Nu avea prea mare chef să se gândească la noua sa misiune, mai ales având în vedere vremea și distanța pe care o aveau de străbătut până la Prisma Aurii, dar perspectiva unui Entar de Liquid era îmbietoare. Mai făcuse asta de multe ori. Asta îi era meseria. Contrabandiștii angajați nu aveau prea multe de ales. Fie acceptau joburile murdare, fie făceau ei joburi murdare pentru alții. El alesese să se instituționalizeze. Era mai sigur așa. Viața în deșert, precum și cea de pușcăriaș pe galerele morții, îi întăriseră convingerea că doar cei puternici sunt meniți să supraviețuiască, iar cei slabi sunt născuți pentru a servi.
Tot ce voia însă era să termine odată și mizeria asta de contract pentru a se putea retrage în Port Gallion unde avea de gând să-și deschidă un salon de prizat Honey Z și o casă de amanet. Acolo avea să-și odihnească, în sfârșit, oasele bătrâne, printre traficanți, pirați, cartofori și vânători de capete. Pentru el, nu ei erau un lucru rău, ci stăpânii de mori, adevărații tirani din spatele afacerilor murdare. Ei dețineau monopolul pe energie eoliană și ca drept urmare, monopolul pe comerț.
Gândurile îi fură însă întrerupte de voci pițigăiate însoțite de cea a căpitanului Voss. Apoi ușa se dădu din nou de perete, de data aceasta pentru a primi un chip mai frumos decât al hâdului căpitan. O femeie înaltă și suplă, cu piele nisipie și păr lung, șaten, pătrunse pe ușă, aplecându-se puțin, urmată de o alta, mai vârstnică și nu la fel de frumoasă.
Domnule Gideon, dânsa este prințesa Lyra, a regatului Targon, Zadár dimension. Faceți cunoștință! spuse căpitanul Voss, descoperindu-și capul de sub pălăria colonială cu boruri clăpăuge, din care curgeau șiroaie de apă. Apoi continuă:
Prințesă Lyra, dânsul este domnul Gideon. Te va însoți până în Prisma Aurii, unde vei rămâne până când Tribunalul Legionar va decide ce vom face cu dumneata.
Domnul Gideon înclină din cap indiferent. Pentru el, totul era doar o marfă care îl ducea puțin mai aproape de visele sale. O prințesă targonă sau un warpork îi erau totuna. Imediat se ridică, pregătit de drum. Urmau să pornească imediat, ignorând ploaia.
Femeia rămase în mijlocul camerei ca și cum ar fi fost o statuie expusă privirilor defăimătoare a doi nevrednici. Ducea un obiect pe care îl ținea la piept cu ambele mâini. Ceva învelit într-o pânză groasă. Cronolitul! Bărbații își aruncară o privire scurtă unul altuia, iar ochii le sclipiră. Oamenii, și nu numai, ucideau în mod constant pentru această piatră, cel mai puternic currency din Coridor. Însă Liquidul era și mai valoros, gândi Gideon…
Cavaleria sa aștepta afară, în barăcile de lemn – odihnită, hrănită și nerăbdătoare. Fuseseră ținuți în lagăr mai bine de cinci zile, iar neliniștea îi rodea. Oamenii ca ei nu suportau să fie inactivi sub ochii vigilenți ai paznicilor. Mai bine să rămână în mișcare. Mulți aveau deja răscumpărări puse pe capetele lor.
Fără să mai întârzie, se ridică în picioare și-l privi cu înțeles pe căpitan, care se îndreptă spre biroul lat de mahon și căută într-un sertar adânc, ale cărui balamale gemură ca un plămân de fier ruginit. Apoi se apropie de domnul Gideon să-i înmâneze un obiect metalic, paralelipipedic, decorat cu o suită de semne liniare.
Ai aici un Guron, murmură căpitanul, șoptind ca și cum ar fi oferit un bun de contrabandă unui judecător din Paragon Dome. Când vei ajunge în Prisma Aurii, da-i-l căpeteniei de acolo și îți vei primi Entarul de Liquid. Și mulțumesc pentru favor… adăugă îndatoritor. În perioada asta a musonului, nimeni nu s-ar fi încumetat să străbată distanța asta…
Fără alte cuvinte, domnul Gideon luă Guronul și ieși în ploaie, așteptând ca cele două siluete înalte să îl urmeze prin curtea vastă, plină de nămol și pustie, până la o cabană înaltă din lemn unde erau așteptați de un grup de contrabandiști ale căror chipuri aspre și arme, spuneau totul despre îndeletnicirile lor curente și morala josnică.
Patru zabiri cu spate lat erau deja înșeuați la un cart blindat, cu roți groase și zimțate, unde doamnele targone fură invitate să urce. Doi bărbați din grup se suiră pe capră și dădură bice zabirilor, în vreme ce restul echipajului, incluzându-l pe domnul Gideon, încălecă pe Drakari – niște șopârle de mari dimensiuni, solzoase și cenușii, înharnașate cu o curele de piele, șei, hățuri, cutii și saci cu mâncare.
Imediat, convoiul se puse în mișcare cu greutate, traversând curtea spre niște porți largi ce fură deschise de gardieni cocoțați în avanposturi din lemn. În fața lor se deschidea un peisaj cenușiu și straniu peste care cădeau perdele ample de ploaie.
Din interiorul întunecat al cartului, cele două femei targone priveau cu expresii tulburate spre peisajul pustiu, nesigure dacă își vor mai vedea vreodată pământul natal – acum imposibil de atins, ca un vis stins, lăsat undeva dincolo de Exodus Warp, departe în timp-spațiu.
Glosar
Warporci – O specie cu chip de porc, venită dintr-o dimensiune îndepărtată. De obicei sunt vânători de carne, urmăritori iscusiți, gardieni și paznici.
Guron – Un artefact de credit.
Zabiri – Mari creaturi păroase de povară. Au coarne înalte, râturi mici și picioare puternice. Sunt folosite la tractarea săniilor încărcate cu mărfuri, precum și pentru transportul greutăților din care sunt făcute trăsurile pentru pasageri.
Drakari – Reptile deșertice de mari dimensiuni, folosite pentru cărat poveri grele și pentru transportul oamenilor. Au pielea groasă, picioare rezistente și o viteză mare atunci când aleargă. Sunt ierbivore, însă au nevoie de foarte puțină apă.
