Multe evenimente importante sunt adesea influențate de un detaliu surprinzător. Un detaliu neînsemnat despre care nici nu știi cât de important este pentru tine.
„Ducă-se pe pustii!” îi ură doctorul în gând, urmărind cum colonelul Carr intra în incinta presurizată purtând uniforma de recepție cu toate tresele distinctive și decorația în piept, dar și cu două arme la vedere. După cum îl cunoștea, mai avea cel puțin încă două ascunse. Ceilalți doi ofițeri de securitate purtau și ei arme ușoare.
Schimbă o privire rapidă cu Norsay, administratorul exploatării, și citi în expresia lui aceeași nemulțumire. Securitatea era mai mult decât mulțumitor asigurată de echipa obișnuită. Prezența unor persoane în plus în prima etapă a negocierilor nu era o idee bună.
De lângă el, Belén urmărea fascinată cum gliesianul impunător își îndrepta meticulos penele. Imperturbabil ca întotdeauna. Belén mai avea puțin și leșina. Jenant.
Iritat, cuprinse cu privirea întreaga sală. Grupul diplomaților. Oamenii de știință. Inginerii. Gliesianul cu cei doi asistenți ai săi plutind în lichidul din recipientul transparent. Și militarii. Paisprezece persoane așteptând cu sufletul la gură delegația veloriană și discuțiile privind dreptul asupra exploatării de iridiu de pe satelitul Kavli. Și toți zumzăiau de ambiții și frustrări. O atmosferă nu tocmai potrivită pentru o primă întâlnire oficială între specii diferite, având drept miză una dintre cele mai importante exploatări miniere din sistem.
Chiar și doctorul Yarden se simțea agitat. Avea senzația că asupra sălii apasă ceva, chiar dacă toate amănuntele fuseseră riguros verificate și răsverificate. Compoziția aerului neutru, potrivit pentru toate cele trei specii prezente. Buteliile cu gaze suplimentare. Acvariile asistenților gliesieni. Datapad-urile tuturor erau încărcate de date privind anatomia, obiceiurile, cultura și politica velorienilor. Diplomații revizuiseră de o mie de ori protocolul. Însă simțeau cu toții tensiunea.
O văzu pe Belén făcându-i un semn scurt gliesianului, cel cu nume de nepronunțat și căruia ei îi spuneau Pavo. Pentru că avea o coadă ca un evantai imens, rotită acum în jurul celor patru membre inferioare. Ciocul își încetă mișcarea ritmică de-a lungul penelor de pe brațe și Pavo se înclină asupra datapad-ului. Belén zâmbi încântată. Unul dintre asistenții telepați se zvârcoli în lichidul dens, în timp ce celălalt plutea apatic. Yarden încă nu era lămurit dacă era vorba de caractere diferite sau de specializări diferite.
Doi dintre inginerii minieri discutau aprins despre o problemă tehnică întâlnită în exploatare, până când un al treilea îi potoli, atrăgându-le atenția că s-ar putea ca în curând Kavli și iridiul său să nu le mai aparțină.
Doctorul nu știa cum să privească lucrurile. Satelitul aparținea unei planete, Gliese. Gliesienii le acordaseră dreptul de a-l exploata pe o perioadă nelimitată – adică până la secătuirea zăcământului. Velorienii veniseră cu dovezi că satelitul făcuse parte din lumea lor inițială. Istoria gliesiană le confirma declarațiile. Yarden se gândise adesea cum ar reacționa dacă cineva ar cere oamenilor să renunțe la o metropolă pământeană sau la un dom marțian pentru a-l transforma în muzeu. Înțelegea și, în același timp, nu înțelegea. Și era iritat.
Ridică masca de oxigen și inspiră adânc. Ah, minunatul aer terestru! Artificial, da. N-avea cum să uite asta. Dar semăna tare bine cu aerul de munte după ploaie…
Inginerii reveniseră la discuție, Belén strălucea scăldată în atenția lui Pavo, Carr părea că înghițise o coadă de lopată, când becul de deasupra sasului se aprinse și ușa culisă, făcând loc celor doi agenți de securitate, apoi delegației veloriene și celor doi gliesieni însoțitori. Discuțiile încetară și cei prezenți se ridicară, schițând, pe cât le permitea anatomia, gesturile specifice de bun-venit.
Velorienii semănau întrucâtva cu gliesienii, însă era clar că speciile se separaseră cu mult timp în urmă. Formau un trio și nu aveau asistenți, iar unul dintre ei aparținea castei numite „casnică”. Ceilalți doi erau puțin mai masivi decât media indicată pe datapad, purtau robe lungi, care le ascundeau rudimentul de coadă, și câteva aparate, probabil scanere și echivalentul datapad-urilor. Nici unul dintre dispozitive nu era indicat ca posibilă armă. Dar colonelul și subordonații lui erau încordați ca niște arcuri.
Urmară câteva minute de calibrare a datapad-urilor, atribuire a designațiilor, prezentări. Velorianul masiv desemnat drept VDP (vela-diplomat-principal) se apropie de grupul pământenilor, înclinând politicos din cap și apoi căscă, la fel de politicos în cultura lui.
Velorianul mirosea a cafea. A cafea proaspăt râșnită, prăjită exact atât cât trebuie, gata să fie aruncată în apa clocotindă. Yarden se strădui din răsputeri să nu icnească și, mai ales, să nu adulmece ca un ogar pornit la vânătoare. Vederea periferică i-l arătă pe Norsay inspirând disperat din masca de oxigen și pe Belén cu ochii vizibil măriți. Nu știa cum mirosea VDS (vela-diplomat-secundar, cel care se apropiase de grupul inginerilor), dar cu siguranță asupra lui Belén aroma de cafea avea același efect ca asupra doctorului.
Inspiră scurt din mască, îmbinând falsul aer de pădure cu falsul miros de cafea.
Dimineață la munte, pe terasă, cu o cafea aburindă în față, copaci foșnind în jur și nicio grijă. Închise ochii pentru o secundă, ca să păstreze imaginea. Senzația. Calmul. Da, așa trebuia să înceapă o zi importantă. Cu o cafea proaspătă, mirosind divin. Cu aer curat. Fără stres. Fără nervi. Trase aer în piept, cât putu de discret. Cu toate că VDP se îndepărtase de el, mirosul persista, iar doctorul se gândi cât de stupid ar fi arătat luându-se după el și adulmecând. Imaginea îi aduse un zâmbet ușor. „Negocierile au eșuat din cauza unui membru al delegației pământene care i-a agasat pe delegații velorieni urmărindu-i și mirosindu-i.” Suna de-a dreptul minunat.
Datapad-ul îi prezentă componența detaliată a exalațiilor velorianului, printre care recunoscu și câteva elemente ale cafelei. Cel puțin nu avusese iluzii.
Belén abandonase venerarea lui Pavo și se luase după delegat. Nu părea a fi un comportament ofensator sau deranjant pentru velorian, însă reacția ei avea ceva hilar. Yarden se aștepta ca și alții să-i urmeze exemplul, mai mult sau mai puțin discret. Pentru toți pământenii care trăiau în medii artificiale, departe de sistemul solar, aroma „de acasă” era irezistibilă.
Mirosul bucătăriei într-o dimineață fără grabă, două persoane împărțind un ibric de cafea preparată artizanal, zâmbindu-și, făcându-și planuri pentru restul zilei și pentru restul vieții…
Fără să aibă un motiv clar, deja se simțea mai bine, tensiunea slăbise. S-ar fi așteptat ca dorul de casă să-l apese, să-l facă să-și piardă concentrarea, dar probabil că prezența unui stimul plăcut avea darul să-l liniștească. Și nu numai pe el. Parcă și colonelul se relaxase puțin. Unul dintre agenții care însoțiseră delegația era tot numai zâmbet. VAP (vela-auxiliar-principal) era înconjurat de un grup de persoane care păreau fericite. VDP și VDS erau ca niște vedete în mijlocul unui grup de fani.
Îi aruncă o privire lui Pavo, dar ca de obicei expresia lui era impenetrabilă. Gliesienii nu aveau cafea. „Trist”, își zise Yarden, cedând în final ispitei de a se apropia de VDS ca să inspire încântătorul miros. Velorianul schiță o plecăciune stângace și își exprimă prin intermediul datapad-ului plăcerea de a cunoaște un vindecător al altei specii. Continuând cu schimbul de amabilități, Yarden se întrebă dacă ar fi potrivit să menționeze bucuria pe care i-o aducea neașteptata descoperire a unei senzații familiare într-un context atât de neobișnuit, sau nostalgia, sau atracția, dar până să găsească modul potrivit de exprimare VDS își ocupase locul alături de superiorul său, de conducătorii umani ai exploatării și de gliesianul Pavo, trecând la subiect.
Doctorul Yarden se așteptase la negocieri dure. Ceva în genul ședințelor nesfârșite în care toată lumea își masca ipocrizia sub spoiala profesionalismului. Și la acele ședințe, printre alte stimulente, se simțea miros de cafea. Numai că făcea parte din mediul normal, atât de obișnuit, încât nu i se mai dădea atenție. Aici, protocolul nu permitea consumul niciunei substanțe.
Își făcu de lucru cu datapad-ul, comparându-i pe cei trei velorieni prezenți cu informațiile pe care le primise despre caracteristicile speciei. Nu existau variații surprinzătoare, dar nici nu se așteptase la ele. Așa cum el, ca medic al coloniei, avusese un cuvânt de spus în selectarea indivizilor prezenți, probabil undeva pe nava-mamă a velorienilor cineva avusese grijă ca trioul să fie oarecum reprezentativ pentru specie. Doar că nimeni nu menționase mirosul de cafea al respirației lor. De ce ar fi făcut-o? Gliesienii, ale căror obiceiuri nu includeau cești de cafea aburinde în intimitatea căminului, în mijlocul peisajelor spectaculoase sau ca stimulent pentru muncă, nu aveau cum să înțeleagă.
Trecu în revistă starea celor prezenți și transmise câtorva dintre ei note private, să folosească mai des masca de oxigen. Belén îi făcu cu ochiul. Colonelul Carr tresări și inspiră adânc, iar doctorul își înăbuși un chicotit. Pe el și-l imagina începându-și ziua de instrucție sorbind cafeaua neagră amară dintr-un recipient metalic îndoit, copie al vreunuia recuperat din anticele războaie pământene. Pe Norsay și șefii echipelor miniere, cu niște căni imense în mâini. Pe Belén… oare cu o ceașcă delicată? Sau cu vreun pahar din material reciclabil, uitat după prima gură, în timp ce ea se cufunda în cercetările ei? Pe sine, doctorul se vedea mai ales pe terasa din pădure. Oare dorul de casă avea să influențeze în vreun fel negocierile? Deocamdată, totul mergea bine, dar cu siguranță personalul de întreținere urma să se confrunte cu un val de nemulțumiri privind calitatea cafelei. Ar fi prins bine câte un trio velorian în fiecare cantină. Păreau sociabili și mirosul lor, categoric, sporea optimismul.
După două ore de discuții, sala era cufundată în mirosul de cafea. Exploatarea de iridiu avea să rămână în continuare pământenilor, dar sub anumite restricții care urmau a fi stabilite. Pavo arăta tot impunător, desfășurându-și coada colorată și plimbându-se dintr-un loc în altul, urmat de acvariul celor doi asistenți. Atâta timp cât între Vela și Pământ relațiile erau amicale, Gliese n-avea decât de câștigat. Iar când VDP ridică problema unui avanpost velorian pe Kavli, acordul unanim îl lămuri de doctorul Yarden ce se petrecea de fapt.
În aroma cafelei, se puneau bazele unor noi relații.
Titlu: Boabe de poveste – Antologia cafelei
Autor: Colectiv de autori
Editura Pavcon
Antologator: Dan Popescu
Ilustrator: Viorel Pîrligras
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 252
ISBN: 978-606-9625-58-3
Colecţia: Colecţia Science-Fiction – nr. 209
Descrierea editurii
Antologia fantastică a cafelei, o inițiativă a pasionatului inginer Dan Popescu și a graficianului Viorel Pîrligras, reușește să aducă cititorilor o savuroasă îmbinare între literatura bună și cafeaua preferată. O experiență pe care n-o veți uita niciodată!
”Am învățat, cu mulți ani în urmă, să deschid cartea. Cartea cu povești. Și să cântăresc ce aș putea găsi în ea înainte să purced la explorarea ei. În tinerețe, însoțit de curiozitate (cea care m-a ademenit să citesc, la biblioteca municipală, tot raftul cu cărțile scriitorilor italieni); acum, natural, însoțit de o cană cu cafea.
Parafrazându-l pe Hegel, celui ce privește lumea prin ochii poveștilor, lumea, la rândul ei, îi dezvăluie fața ei de poveste, frumoasă, magică, de prea multe ori tragică. Relația este reciprocă.
Qahva, licoarea cu origine, probabil, în ținutul etiopian Kaffa, cu multe secole în urmă, s-a prefăcut în quahve la turci, a devenit caffe la italieni și prin filieră renascentistă, a ajuns cafe pe aproape toate meridianele globului, însoțind umanitatea în evoluția ei spre stele.
Le mulțumesc tuturor autorilor care au contribuit la realizarea acestei fascinante Antologii a Cafelei și îți urez ție, cititorule, lectură plăcută și succes în aflarea lumilor de dincolo de cuvinte.” – Dan Popescu – „Pișcu”.
