Pe când eram în clasa I, am plecat de bunăvoie cu o cunoștință și am rămas acasă la ea timp de o săptămână.
Îmi amintesc momentul când m-am întins peste un tatami ros, care acoperea pardoseala încăperii, și m-am gândit la cartofi dulci – așa cum îi făcea mamaia la aburi. Razele soarelui de amiază târzie, strecurate pe sub draperia prea scurtă, făceau totul să pară roșu.
Un cartof dulce simplu, doar copt la aburi, cu un vârf de sare. Mamaie obișnuia să mi-l lase pe măsuța joasă din sufragerie, pentru când mă întorceam eu de la școală. Locuiam doar cu ea și nu-mi dădea voie să mănânc prăjituri decât de sărbători.
În clipa aceea roșie, mă săturasem de prăjituri și-mi doream cartoful dulce. Chiar nu mai voiam alt desert.
Femeia mă scosese din casă pe când mamaia vorbea, la ușa din spate, cu un vânzător ambulant de pește. Îmi promisese toate prăjiturile pe care mi le-aș putea dori. Deja începusem să regret, pe când mă grăbea de-a lungul unui lan de orz, către gară. Nici măcar nu-i spusesem bunicii că plec.
În camera ei, femeia avea grămezi de cutii cu prăjituri. După o săptămână, s-au stricat. Frișca s-a acrit, căpșunile au mucegăit, dar mi-a zis că altceva de mâncare nici nu mi-ar fi dat; așa că nu am avut de ales și le-am înghițit râncede. Dacă le scuipam, mă bătea și-mi băga mizeria înapoi în gură, cu forța. Mi-a zis că ori le termin pe toate până la lăsarea nopții, ori mă îngroapă în munți.
Știam prea bine că nu am cum să le înghit pe toate, iar seara se apropia. Zăceam pe podea și plângeam, visând la întoarcerea acasă. Aș fi găsit-o pe mamaie săpând prin grădină, i-aș fi strigat că m-am întors, m-aș fi grăbit în sufragerie, aș fi dat capacul la o parte și aș fi gustat din cartoful dulce. Cu un pahar de ceai rece de ovăz, din ceainic…
Dintr-o dată, s-a deschis ușa – și am fost salvată. Mai târziu am aflat că tocmai mamaia le spusese polițiștilor să caute în casa aceea. La un moment dat, mi-a zis, în glumă:
— M-am rugat zeilor să mi-o arate. Am dat la schimb un an din viață!
Dacă l-ai fi păstrat, ai fi fost aici acum, să mă vezi mireasă? mă întreb. A murit în somn, acum un an.
— Mamaie, plec.
Tradus de Miloș Dumbraci
Tradus cu acordul autorului – Mulțumim!
Translated with the author’s consent – Thank you!
Japanese to English translated by Osamu Kaikou.
