1) Whispers, Alexandru Colțan, The Romanian Riveter
Un text descriptiv, bogat în imagini, cu o particularitate originală, greu de întâlnit la alte proze de gen, și anume inducerea fantasticului prin acumularea de elemente picturale. Acestea nu doar potențează perspectiva senzorială a personajului principal, protagonist al unei partide (în aparență) de pescuit, cu miză semnificativă (fish were meat and meat was life, pag. 35), ci, în aceeași măsură, tensionează acțiunea povestirii.
Virtuozitatea lirică a lui Alexandru Colțan cunoaște o manifestare graduală, intrându-și pe deplin în drepturi către finalul povestirii, când pescarul, un băiat care își însoțește tatăl printr-o serie de smârcuri crepusculare, trebuie să-și înfrunte, de unul singur, temerile, în căutarea peștilor care asigură supraviețuirea familiei. Din acest punct de vedere, imaginile proiectate de autor vorbesc de la sine: At some point, he felt the whole substance of the night gather in the round, yellow eyes of an ominous spirit that was studying him curiously over his shoulder. (pag. 35)
Autorul nu oferă o rezolvare imediată a intrigii, iar finalul deschis constituie, astfel, un alt punct forte al povestirii: himerele și poveștile de groază, cu fete de moară care abat, precum ielele, profanii temerari către vârtejuri mortale, îl însoțesc pe copilandru pe cursul unui râu ostil, plin de bulboane întunecate. Nu există salvare, ci doar o iluzorie amânare a pericolului iminent, prin recăpătarea instinctelor de conservare.
2) Ceaușescu in the Snow, Goran Mrakić, The Romanian Riveter
Doi prieteni microbiști se pregătesc de intrarea în noul mileniu, într-un Belgrad proaspăt zdruncinat de bombardamentele NATO. Amândoi își poartă clipele resemnați în fața unui sens al mersului lumii care s-a pierdut de mult înțelesul. Nu rămâne loc decât pentru replici acide, beții scurte, intense, cu mahmureală în aceeași seară, bășcălie împotriva americanilor, asezonată cu bancuri grosolane împotriva celei mai puternice alianțe militare a globului și desene cu urină în zăpadă.
Aproape fiecare linie de dialog ar merita consemnată, textul oferind, din acest punct de vedere, un regal de umor negru, galop sarcastic de sănătate în mijlocul unor ruine hibernale postapocaliptice. Asemănarea lui Ceaușescu executat cu un fotbalist care se bucură alături de colegi după înscrierea unui gol fabulos întregește un comic de situații și de dialog de o bogăție rar întâlnită.
Cu toate acestea, Goran Mrakić are abilitatea de a oferi mai mult decât o serie de situații amuzante, aparent fără miză. Referirile la Revoluția română și la invocarea Yugoslaviei de către timișoreni în momentele dramatice în care soarta rebeliunii anticomuniste nu era, nici pe departe, hotărâtă, conferă densitate povestirii. Unul dintre personaje, Knele, se întreabă cu o retorică amară: how wretched people must have felt if they were waiting for the dead to come to the rescue? În traducere liberă, cât de prăpădiți ajunseseră românii, ca națiune, dacă implorau ajutorul uneia aflată în moarte clinică. Replica, promptă, duce la introspecții la fel de profunde: mirosul cadavrului iugoslav se putea simți, și încă de multă vreme, doar că oamenii bălteau într-o mahmureală prea veselă ca să-și dea seama.
Finalul, voit cinematografic, contrapune aparenta nimicnicie umană, la care personajele, înfrățite cu pescărușii, meditează pe malurile belgrădene ale Dunării, cu efemerele edificii ale puterii, pe care dictatori precum Ceaușescu au construit miraje și fortificații acrobatice de nisip. În definitiv, din temutul tiran al Europei de Est n-a mai rămas decât o glumă morbidă a unui bețiv dintr-o țară străină, despre un altul mai beat ca el.
3) The Overcoat, Bogdan Munteanu, The Romanian Riveter
Avem de-a face cu un triunghi amoros, reprezentat de doi prieteni din copilărie și de soția unuia dintre ei, care, la momentul relatării, este pe moarte. Loredana, doamna cu gânduri infidele, se îndrăgostește pasional de prietenul cel mai bun al tovarășului de viață, fapt care atrage inevitabila răcire a relației de prietenie dintre cei doi, reluată, abrupt, atunci când Gigi, soțul potențial încornorat, își trăiește ultimele zile.
Tensiunea dramatică a celor din urmă momente petrecute împreună se amorsează în jurul unui palton ultimul răcnet pe care Gigi, cel odinioară descurcăreț, orientat, plin de bani și posibilități, încearcă să-l vândă vechiul său prieten.
Povestirea are foarte multe puncte tari, din care amintim:
- rememorarea copilăriei celor doi, prin imagini de o forță sugestivă aparte;
-
descrierea lui Gigi, pe moarte;
-
nuanțele subtile ale prieteniei celor doi, care cunoaște o sumedenie de faze, de la amiciția copilăriei de bloc, până la sentimentele de competiție, invidie sau trădare.
4) The Foundations, Alexandru Potcoavă, The Romanian Riveter
Într-un posibil viitor alternativ, Pământul este gol pe interior, devenind, pe cale de consecință, refugiu pentru tot soiul de oropsiți ai sorții, primii pe listă fiind neînțeleșii naziști care, în frunte cu un Hitler autentic (în buncărul berlinez decedând un fel de sosie) construiesc Noul Berlin, după planurile lui Speer.
Administrarea premiselor distopice este savuroasă, cu ofițeri naziști subterani încercând să ia legătura cu ipotetice guverne colaboraționiste franțuzești, însă, mărturisesc, n-am fost pe aceeași lungime de undă cu autorul în ceea ce privește finalul, alegoric. Motiv în plus să vă invit a parcurge și dezlega ițele unui univers construit cu talent și iscusință de Alexandru Potcoavă.
5) The Widow Tide, Richard Strachan, Maledictions (A Collection of Horror Stories), Black Library, Nottingham, 2019
O văduvă, Katalina, așteaptă, într-un sat de pescari, întoarcerea fantomatică a soțului pierdut pe mare. Aceasta se petrece, în cele din urmă, în forma unei misterioase creaturi-artefact.
Deși surprinde prin atmosfera întunecată, fantasy, și prin referirile la o idilică viață de apoi insulară, povestirea suferă la câteva aspecte, cum ar fi:
- ritmul narativ static, sacrificat în favoarea elementelor care întregesc decorul lacustru;
-
natura criptică a creaturii-artefact, recuperată de Katalina din valurile sepulcrale, ce aduceau, nu de puține ori, pe țărmuri, oamenii plecați în aventuri cu consecințe fatale;
-
deznodământul nerezolvat: deși focalizarea textului, anunțată încă din titlu, este pe Katalina și pe tensiunea așteptării, nu aflăm, într-un final, dacă și-a reîntâlnit sau nu tovarășul de viață, fie și într-o perspectivă alegoric-mistică.
6) No Good Deed, Graham McNeill, Maledictions (A Collection of Horror Stories), Black Library, Nottingham, 2019
Un bărbat este găsit la marginea unei mlaștini toxice, mai mult mort decât viu, de niște orfani. Este cărat în siguranța și confortul așezământului religios (schola progenium) care se îngrijește de soarta celor ca ei, condus de Sora Cathriona.
Cel rănit își revine repede în simțiri, făcându-se util celor din jur, în pofida amneziei temporare. Dezvoltă, astfel, un leac ce pare să își facă aproape imediat simțite efectele, protejându-i pe copii de vaporii toxici ai planetei.
Finalul surprinde, însă, prin brutalitate, deoarece, pe măsură ce-și recapătă memoria, Papa Oskyr, cum este numit, cu afecțiune, de orfani, își aduce aminte de rolul mai puțin benefic pe care îl are de jucat în perspectiva extinsă a Imperiului.
Las, drept indiciu, descrierea mai mult decât plastică a stazei experimentată de straniul pacient: He’d fallen over a kilometre, careening from stanchion to rooftop to pipe. (…) Months, most likely, his life sustained only by his inhuman physiology entering a low-level dormancy and cannibalising its own mass to stay alive. (pag. 77)
