Vacances sur Mars – Metal Hurlant #3 – Les Humanoïdes Associés, iunie 2022
Vacanțele pe Marte par tot mai atrăgătoare de când soarele a ucis orice boare de vânt, pardon, de când canicula a pus stăpânire pe Europa, așa că (dacă tot nu pot ieși din casă) am umplut cada cu apă rece, mi-am pus colacul cu cap de rățoi, mi-am făcut o sangria cu Busuioacă de Bohotin și am început să citesc numărul estival Metal Hurlant.
La fel ca primul (“Le futur, c’est déjà demain”), acest număr grupează producții originale pe subiect dat; noua formulă MH presupune 4 numere pe an: 2 cu povești noi-nouțe, și 2 cu povești reciclate din anii de glorie ai revistei.
288 de pagini, 23 de scurte povestiri BDSF foarte diferite între ele (chiar dacă aș putea reproșa preponderența tragicului în defavoarea aventurii și a umorului – dar sunt sigur că vremurile pe care le trăim influențează negativ și imaginatia…).
“Red” (Virginie Augustin) – poem tăcut despre o planetă (roșie, bineînțeles).
“Ressource” (Nikolai Pisarev) – patru exploratori, o comoară și un pistol (referința la Cehov e mai mult decât evidentă – da, autorul e un refugiat rus).
“Ailleurs” (Aimée de Jongh) – un robot > doi roboți > patru roboți > opt roboți > o armată de roboți > un oraș habitabil pe Marte, construit în doar 20 de ani. Finalul răscumpără zidurile de text, dar sunt destul de sigur că am mai citit ideea undeva.
“Une belle et grande famille” (Rios/Jo) – chiar și pentru roboți nu există nimic mai important decât familia…
“Escale sur Goldo-Gai” (Corteggiani/Caro) – un western spațial slab, semnat de două nume cunoscute (indicii: “Pif Gadget” și “Delicatessen”).
“David Jones” (Richard Guérineau) – fan fiction simpatic care pornește de la întrebarea: și dacă The Beatles, Andy Warhol, Yoko Ono, Rolling Stones și ceilalți monștri sacri ai anilor 60 și-au găsit inspirația… pe Marte?
“Le Protocole” (Jonathan Djob Nkondo) – doi exploratori, doi extratereștri, un pistol și o poveste pe care ați mai văzut-o de zeci de ori.
“Exolove” (Caro/De Vos) – o poveste care începe ca un banc: un explorator mustăcios și un robot intră într-un bar, pardon, într-un obelisc extraterestru…
“Overload” (Elgo) – teraformarea planetei Marte a eșuat, iar cadavrele vorbesc. Da, există un pistol și în povestea asta… 🙂
“A la recherche du mob” (Jean Dalin) – se pare că e bine să conduci sub influența alcoolului… marțian 🙂 Un experiment grafic reușit, o BD construită exclusiv din decoruri grandioase expuse în pagini duble.
“David William Hugues 2007 – 2053” (Frissen/Khaled) – o cometă urmează să distrugă colonia umană de pe Marte, iar unul dintre coloniști refuză să plece. O poveste salvată de finalul sarcastic.
“Rencontre du mauvais type” (Maddox/Dodé) – o glumă simpatică despre un prim contact “în oglindă” (da, oamenii trebuie musai să lase gunoaie peste tot pe unde ajung).
“SOS” (Elie Huault) – poveste fără cuvinte despre un robot, un explorator, și un deșert mai mult sau mai puțin deșertic.
“Retrograde” (Pacheco/Sagar) – o pământeancă și iubitul ei marțian își reconsideră relația. Oh l’amour…
„L’énigme” (Laurent Siefer) – Marte, exploratori, și o structură enigmatică. Peisaje simpatice, dar n-am rezonat deloc cu mesajul propus.
„Éternité perdue” (Tellop/Jeanneau) – O fetiță și tatăl ei supraviețuiesc în subteran, așteptând să emigreze pe Marte. Serios, prea multe povești deprimante în numărul ăsta…
“Triangle d’été” (Toru Terada) – lettering oribil și ziduri de text care sparg planșele, grafica devenind nesemnificativă. Păcat, povestea e simpatică, o enigmă polițistă cu roboți, a la Asimov, dar pe fundal romantic.
“Night Mare Motel” (Elene Usdin) – un bordel de coșmaruri primește o clientă care suferă de insomnie. Probabil cea mai ingenioasă poveste din acest număr, de la câștigătoarea Grand Prix de la Critique ACBD 2022.
“Le Messager” (Peter Snejbjerg) – încă un prim contact între omenire și o specie extraterestră, cu final optimist de data asta (o raritate).
“Tolliver Jakes, le gouverneur de Mars” (Waid/Grolleau) – puterea stresează, iar puterea absolută stresează absolut. Așa că nimeni nu vrea să fie guvernatorul planetei Marte… O satiră mușcătoare despre limitele democrației.
„Réconfort” (Ryan Barry) – o echipă de filmare explorează o metropolă futuristă recucerită de natură. Dar lucrurile nu sunt ce par a fi în această manga modernă, fără cuvinte.
“Les tomates de la planète rouge” (James Stokoe) – conflict clasic (oameni împotriva tehnologiei pe care au creat-o), desen clasic, și final grețos-amuzant, foarte “Métal Hurlant”.
“L’arbre à sang” (Frederik Peeters) – un tată uman (care nu poate respira atmosfera de pe Marte) și fiica lui marțiană (care poate) discută despre oameni și modul în care distrug tot ce ating. O fabulă onirică despre schimbare, cu un vibe foarte lovecraftian.
Per total, un număr mai bun decât #1, dar mult mai slab decât #2. Punctul forte e grafica – toate poveștile sunt muncite, iar universurile propuse sunt surprinzătoare și foarte distincte.
Black Dog: The Dreams of Paul Nash (Dave McKean) – Dark Horse 2022 (a doua ediție adăugită)
Paul Nash e (a fost?) un personaj real. Arta lui suprarealistă este și ea reală, atârnată în galerii împrăștiate în toată Marea Britanie, amintindu-ne de realitatea Primului Război Mondial. Visele sale, așa cum au fost reimaginate de Dave McKean, sunt și ele reale – cel puțin atâta timp cât această carte rămâne deschisă.
Amintirile despre război, atrocități, depresie și moarte sunt greu de citit – iar această carte de vise nu e diferită.
Și totuși, McKean reușește să își depășească propria logofilie pretențioasă, echilibrând cu grijă povestea și desenul pentru a crea momente de o frumusețe uluitoare, care reproduc și fac să evolueze viziunea artistică a lui Nash.
Poezie aspră, reprezentări suprarealiste ale ororii, suflete fragile scoase la lumină, și natura învingătoare – până când natura devine de nerecunoscut sub asaltul războiului, atât în vise, cât și în realitate.
Fracturarea realului în peisaje absurde (dar spectaculoase estetic) a fost, pentru artistul care nu putea fi cu adevărat soldat, o evadare logică din oroarea războiului. La fel cum, mai târziu, fracturarea irealului în artă a fost o evadare logică din închisoarea propriei sale minți…
M-am simțit obligat să caut picturile lui Nash în timp ce citeam această carte, iar structura pe capitole mi-a oferit pauzele de care aveam nevoie pentru a respira. Excepțional.
Mazebook (Jeff Lemire) – Dark Horse Books 2022
La mai bine de zece ani de la moartea fiicei sale, William încă o plânge. Zilele lui sunt identice, rutina înecând totul, inclusiv durerea. Până într-o noapte, când fiica lui îl sună, captivă în centrul unui labirint, așteptându-l pe tatăl său să vină să o salveze. Oare e nebun? Sau Wendy a rămas cumva prinsă în revista de puzzle-uri uitată lângă patul ei de spital?
În acest nou roman grafic, Lemire se străduiește din răsputeri să fie profund – dar a mai scris deja cartea asta (în Royal City, bineînțeles, dar și în Essex County și Underwater Welder), iar mult prea multe dintre notațiile filozofice împrăștiate în această carte-labirint nu sunt chiar atât de interesante (cine n-a auzit de Tezeu și minotaurul lui sau de firul Ariadnei?), iar citatele de genul „pentru a rezolva un labirint, nu te uita la întreaga imagine, ci doar la ceea ce ai în față” sunt chiar stupide).
Și totuși, există poezie aici, și tristețe, și un mic puzzle pe care cititorii îl pot rezolva și singuri (da, poți afla răspunsul la întrebarea „e nebun?” de mai sus înainte de a termina cartea – sunt indicii împrăștiate peste tot). Iar finalul previzibil și clișeele folosite din belșug sunt totuși simpatice. Așa că poate alții vor da acestei cărți mai multe stele decât am făcut-o eu 🙂 Pentru mine, cea mai interesantă parte a cărții a fost partea bonus, „caietul de schițe” în care Lemire își explică procesul de creație. Păcat că libertatea de a-și construi singur povestea, în ritmul lui, libertate cu care se laudă în anexă, nu a dus la o carte mai bună…
1 comentariu
de unde îți cumperi Métal Hurlant?