Meta-Baron #8 – Dargona la proto-gardienne (Jodorowsky/Frissen/Woods) – Les Humanoïdes Associés 2022
Un nou album, o nouă mlădiță din arborele genealogic al Meta-Baronilor! 
Șaptesprezece ani înainte de evenimentele din albumul anterior, Meta-Baronul îngheață de spaimă în timp ce Meta-Bunkerul e atacat de o gașcă de pirați ale căror nave seamănă cu tardigrazii; singura creatură funcțională de la bordul buncărului spațial e vechea noastră cunoștință, robotul Tonto, care se sacrifică (temporar) pentru a-și trezi stăpânul din stupoarea provocată de amintiri, remușcări și, mai ales, de povara ineluctabilului: pentru ca Dargona să-și poată îndeplini destinul, Meta-Baronul, tatăl ei, trebuie s-o abandoneze…
Înapoi în prezent, Dargona și Raimo sunt pe planeta Marmola exact când aceasta e atacată de Saaw, nava-lume. Meta-Baronul se grăbește să-i ajute… dar va ajunge oare la timp?
Urmează, bineînțeles, o demonstrație elocventă a puterilor micuței Dargona, dar și multe pagini de balet mortal, scăldat în sânge uman și extraterestru, în clasica tradiție a poveștilor cu Meta-Baroni. Al patrulea ciclu al seriei se termină aici, dar finalul e atât de deschis încât nu înțeleg de ce au mai pus cuvântul “sfârșit” pe ultima pagină…
Una peste alta, aceste două volume combină tragedia familială tipică Meta-Baronilor cu aventuri spațiale epice, cu multă violență gratuită, mulți inocenți măcelăriți, și oarece umor negru.
Adică exact rețeta clasică, minus sămânța de nebunie și meditațiile filozofice caracteristice lui Jodorowsky. Patru stele.
The Incal: Psychoverse (Russell / Paquette / Jodorowsky / Mœbius) – Humanoids 2022
„Matterversul pare un loc teribil, mamă.” „Din fericire, noi locuim aici, într-un univers mult mai demn de a exista, un tărâm al spiritului și al posibilităților pure, Psychoversul. Spre deosebire de Matterversul lacom și hapsân, Psychoversul este un plan spiritual, unde tot ce poate fi posibil își așteaptă în liniște concepția. Toate lucrurile și toate ființele pleacă spre Matterverse când sunt create – și se întorc în Psychoverse când sunt distruse.”
Da, Matterversul e Pământul, Psychoversul e Raiul, iar Incalul păzește hăul dintre cele două. Când Incalul dispare, o gașcă de psiho-călugărițe pleacă în căutarea răufăcătorului care l-a subtilizat, folosind metoda „ucide-i pe toți și vei elimina și vinovatul… în cele din urmă”. E timpul ca Metabaronul să sară la bătaie, ca John Difool să fie salvat de Deepo, pescărușul său de beton, și ca diverși extratereștri să moară de morți oribile, dar foarte amuzante.
De parcă „Avant l’Incal” n-ar fi fost de-ajuns, Jodorowsky le-a dat frâu liber lui Mark Russell (Red Sonja, Superman: Space Age, The Flintstones etc.) și lui Yanick Paquette (Swamp Thing, Wonder Woman, Batman etc.) să se joace cu universul Incal cum vor ei – iar cei doi au creat un nou prequel care se termină (ce original!) acolo unde începe Incalul.
Pe alocuri, cartea asta pare un „Incal for dummies”. Pe alocuri, invocă cu brio spiritul originalului. Peste tot, arta e un omagiu respectuos adus lui Moebius de un meșteșugar harnic.
Una peste alta, e o aventură distractivă, o epopee SF care, din păcate, nu este la fel de halucinantă precum a fost primul Incal.
Les Pizzlys (Jérémie Moreau) – Delcourt (colecția Mirages) 2022
După moartea mamei lui, Nathan e nevoit să devină capul familiei și să aibă grijă de fratele și sora lui mai mici. Dar la 20 de ani e greu să găsești de lucru, așa că Nathan se bazează pe telefonul lui portabil ca să-l ajute să facă taximetrie prin Uber. Când telefonul se defectează, lumea lui e întoarsă pe dos…
După sfârșitul unei relații care a durat 40 de ani, Annie vrea să se întoarcă acasă, în satul ei din Alaska. La 60 de ani, ea nu se simte bătrână, și își închipuie că va putea vâna din nou. Doar că e pe cale să piardă avionul…
Bineînțeles, întâlnirea întâmplătoare a celor doi le va schimba viețile.
Liniștiți-vă, nu e un scenariu de tip “Harold & Maude” sau “The Graduate” – de la “Saga lui Grimr” încoace, Jérémie Moreau întreține o relație subtilă și viscerală cu adevărata protagonistă a tuturor albumelor sale: natura. Aici, subiectul devine evident încă de pe copertă: “Les Pizzlys” nu sunt mici creaturi extraterestre simpatice, ci o specie nouă de urși, rezultați din metisajul urșilor Polari cu cei grIZZLY; pentru că, bineînțeles, gheața dispare și urșii polari sunt nevoiți să coboare spre sud, în căutarea hranei. Fundalul colorat nu sunt luminile vreunui OZN, ci o auroră boreală; iar Nathan, Zoé și Etienne nu zboară conduși de spiritul unui urs mitologic (deși referința la Peter Pan e clară) ci își descoperă abilitățile, într-una din multele secvențe de realism magic prezente în album.
Dacă antiteza Paris (“ce n’est pas un lieu pour grandir”) – Alaska (“les choses ont pas mal changé par ici”) pare evidentă, povestea nu vede conflictul tehnologie/natură decât ca pe punctul de plecare al unei adaptări obligatorii. Vor reuși oare personajele lui Moreau să se transforme suficient de repede?
Un album excelent desenat, în același stil epurat și eficient, la intersecția între manga și ligne claire, și excelent colorat (simbolistica nuanțelor e evidentă, trebuie doar să fiți atenți), un album cu o poveste simplă, care oferă un prilej de meditație și, poate, de schimbare.
Pentru cei care vor să exploreze mai mult, iată câteva date despre Moreau și albumele lui:
- a câștigat Prix des Lycéens la Angoulême în 2005 (la doar 16 ani)
- a absolvit celebra “Gobelins, l’école de l’image”
- a câștigat Prix Jeunes Talents, tot la Angoulême, în 2012
- primul lui album, “Le Singe de Hartlepool”, pe scenariul lui Wilfrid Lupano, a câștigat o puzderie de premii, printre care premiul librarilor BD în 2013
- al patrulea album, “La Saga de Grimr”, a câștigat Fauve d’or (premiul pentru cel mai bun album) la Angoulême în 2018
