La Brigade Chimérique: L’Ultime Renaissance (Lehman/De Caneva/Lou) – Delcourt 2022
Supereroi francezi? Ei bine, da, și nu e o parodie, ci o abordare foarte serioasă…
Într-un Paris contemporan, dar ușor diferit (fără măști în metrou, de exemplu…), un oarecare (alb) e atacat în metrou de doi huligani (colorați). Din nefericire, nu există supereroi în acel vagon de metrou, iar bărbatul își pierde capul și se transformă… într-un șobolan uriaș.
În această lume nu există profesorul Xavier, dar există profesorul Dex, specialist în… super-eroi uitați, un savant modern care conduce Centrul de Cercetare al Hyperlumii (pentru cei care nu au citit „La Brigade Chimerique”, Hyperlumea e suma tuturor fenomenelor inexplicabile care duc la apariția supraoamenilor).
În timpul primului război mondial și vreo douăzeci de ani după aceea, Marie Curie, savanta de renume mondial, a folosit Institutul Radiumului ca bază secretă pentru un grup de supraoameni. Aproape o sută de ani mai târziu, se pare că unii dintre ei sunt încă în viață; profesorul Dex, șocat de veste, are misiunea de a-i convinge pe eroii matusalemici să salveze Parisul (și lumea…) încă o dată.
Eroi carismatici, personalități complexe și origin stories suficient de diferite de modelele genului (favoritul meu e Soldatul Necunoscut – da, cel îngropat sub Arcul de Triumf), acțiune non-stop și schimbări frecvente de perspectivă, un scenariu inteligent și o atmosferă delicios de retro, îmbogățită de numeroase referințe la eroii uitați ai science-fiction-ului francez – aceasta este rețeta acestui album excelent, un bun punct de intrare în universul „La Brigade Chimérique” (da, puteți devora acest volum chiar dacă nu știți nimic despre albumele anterioare).
Stéphane De Caneva îl înlocuiește pe Gess și se descurcă foarte bine; sincer, îmi place mai mult stilul lui, e mai compatibil cu universul contemporan. (acțiunea seriei originale avea loc înainte de al doilea război mondial). Postfața lui Serge Lehman este de un interes enorm pentru fanii seriei, în timp ce marele fișier final (“les métadonnées”) va încânta orice cititor interesat de procesul de creație al unei benzi desenate.
Un “comics” foarte francez pentru fanii Marvel și DC. Și pentru fanii SF-ului retro francez, deși mă îndoiesc că există așa ceva pe aici 🙂
En attendant Bojangles (Chabbert/Maurel/Bourdeaut) – Steinkis 2017
„Jur în fața lui Dumnezeu că toate femeile care sunt eu te vor iubi pentru totdeauna”, șopti Antoinette. „Jur în fața Duhului Sfânt că le voi iubi pe toate cele care ești tu, zi și noapte”, răspunse George. „Juri în fața tuturor îngerilor că mă vei urma peste tot, absolut peste tot?”. „Da, te voi urma oriunde.” Și se vor iubi nebunește, insolent, făcând din viața lor o petrecere perpetuă; vor dansa toată noaptea, vor bea cocktailuri la micul dejun, vor ignora societatea și își vor educa fiul în spiritul jucăuș și capricios al adevăraților visători.
Dar… în cântecul Ninei Simone, Mr. Bojangles dansează pentru a-și uita durerea, așa cum Antoinette visează pentru a o uita pe a ei. Iar orice vis are un sfârșit, și comicul burlesc din prima jumătate a albumului face loc tensiunii bolii care schimbă totul și prevestește sfârșitul care răstoarnă lumea unui copil.
Și totuși, „Așteptându-l pe Bojangles” este o minunată poveste de dragoste – și povestea unei vieți fermecate, ca un puzzle compus din momente magice și luminoase – dar și din momente dificile și dureroase. Cât despre fiul celor doi, ei bine, eu îmi imaginez că va învăța lecțiile zilelor întunecate, și că va avea toată viața un refugiu în amintirea zilelor însorite ale copilăriei…
Ingrid Chabbert (Autobiographie d’une courgette, Ecumes…) transpune perfect în benzi desenate romanul lui Olivier Bourdeaut, în timp ce linia lui Carole Maurel (Eden, Luisa, ici et là…) e frumoasă și ușoară, fluidă, adaptându-se cu ușurință la stările de spirit ale personajelor.
O melodramă fermecătoare și zăpăcită, plină de minciuni frumoase, o tragedie pe care o putem suporta mai ușor dacă ne lăsăm purtați de fuga din real pe care o propune.
Filmul inspirat de roman tocmai a fost lansat în cinematografele din Franța. Trailerul (cu subtitrări în engleză) e aici:
The Many Deaths of Laila Starr (Ram V – Filipe Andrade) – Boom Studios 2022
E de ajuns o singură pagină ca să-ți dai seama că ai în față o bandă desenată bună. În acest caz,.acea pagină e a doua. O femeie țipă la soțul ei în timp ce acesta conduce periculos în haosul din Mumbai. Câteva imagini ale orașului și câteva portrete incredibil de expresive mai târziu, patru cuvinte explică toată graba.
Acea singură pagină are tot ce-i trebuie unei povești bine spuse – o enigmă (de ce e atât de supărată femeia aceea?), situația (traficul de la ora de vârf), tensiunea (farurile mașinii par să plângă), acțiunea (polițistul de circulație suflă în fluier) și soluția enigmei („vine copilul!” – femeia e pe cale să nască).
Această cunoaștere detaliată a atuurilor BD, a ceea ce face ca banda desenată să fie diferită de alte forme de artă este prezentă pe tot parcursul volumului – decupaje sincronizate cu măiestrie, surprize vizuale mici sau mari, tâlcuri împrăștiate generos pentru cititorii care vânează detalii, simboluri repetate pentru a construi un ritm sau plasate în situații diferite pentru a ne reaminti un scop…
Portretele personajelor sunt aproape hieratice – și totuși trăiesc; arta e frumoasă, dar linia e clară, ținută în frâu – și eficientă; Felipe Andrade nu se preocupă de decoruri și totuși casetele nu par goale chiar și atunci când sunt – coloritul expert al lui Ines Amaro ascunde cu măiestrie acest gol. E o carte imperfectă, desigur (bulele de text ale fantomei, ugh), dar distractivă, îndrăznește să experimenteze și surprinde.
Cât despre poveste, ei bine, Ram V se întreabă „ce s-ar întâmpla dacă un om ar descoperi nemurirea, iar Moartea și-ar pierde slujba din această cauză și s-ar enerva foarte, foarte tare?”.
E un punct de plecare cool; dar povestea, în ciuda titlului înșelător, e la fel de mult despre Moarte cât despre puștiul care va deveni adultul care se va descotorosi de Moarte.
Și, bineînțeles, e despre viață.
