Tudor Vidoni este un nume cunoscut în lumea iubitorilor de bandă desenată, el fiind, printre altele, autorul albumului alb-negru „În întuneric”, apărut în 2022 și foarte bine primit de comunitatea de BD-fili din România. Iată că la finalul lui 2023, Tudor Vdoni ilustrează un nou mini-album BD, de data aceasta după scenariul gândit de Cătălin Vladu, un debutant pe scena benzilor desenate, și anume „Consecințele promovării”, o poveste autohtonă despre incompetență și parvenire.
Deși atât compania feroviară despre care e vorba în album, cât și influențele venite de pe scena politică rămân la nivel ficțional, trimiterile sunt ușor de intuit de către cititor. Felul în care numirile pe criterii politice, care exclud orice fel de tangență cu competența, nu doar că pot destabiliza funcționarea unei regii autonome, dar uneori au urmări criminale se simte desprins din realitatea românească. Din acest punct de vedere, scenariul lui Cătălin Vladu putem spune că e suficient de convingător. Iar finalul, care la prima parcurgere pare ghilotinat, se dovedește a fi și el o destul de subtilă trimitere la atitudinea opiniei publice românești vis-a-vis de derapajele și abuzurile clasei politice.
Condimentat cu câteva scene de tip gore, albumul beneficiază de desenele expresive și de calitate ale lui Tudor, care, pe ultimele pagini, își explică procesul de creație, ca un bonus pentru cititor.
Deși foarte scurtă – de fapt, am putea trece dimensiunile reduse și la capitolul puncte forte, broșura putând fi parcursă în câteva minute – povestea e închegată, are cap și coadă, propune câteva personaje care, în ciuda faptului că sunt doar schițate, dau impresia de coerență.
Mi-ar plăcea să văd și alte asemenea albume.