Les 7 Vies de l’Épervier – Troisième époque #1 – Quinze Ans Aprés (Cothias/Juillard) – Dargaud 2014
Les 7 Vies de l’Épervier e o serie de benzi desenate istorice care a făcut istorie. Dacă până atunci acestea erau fie ilustrații ale evenimentelor, fie aventuri generice îmbrăcate în decorurile epocii alese, odată cu aventurile lui Ariane de Troïl asistăm la apariția BD ca epopee istorică, în care personajele trăiesc și evoluează sub influența nemijlocită a istoriei.
La première époque – primele șapte volume ale seriei (1984-1991) o urmăresc pe Ariane din copilărie la maturitate, ea și ceilalți membri ai familiei de Troïl fiind implicați (cu sau fără voia lor) în momentele esențiale ale istoriei, interacționând cu mai marii zilei (Henric al IV-lea, Maria de Medici, Ludovic al XIII-lea…) și, uneori, supraviețuind ca să poată duce povestea mai departe.
La deuxième époque – următoarele patru volume (1995-2002) o poartă pe Ariane în Lumea Nouă, în Quebec, în căutarea tatălui ei, acolo unde acesta trăiește printre indieni – alt continent, alte drame, dar tragediile par a nu mai avea sfârșit pentru Ariane…
În sfârșit, cu acest volum apărut în 2014 debutează La troisième époque, în care Ariane, alături de soțul ei indian, Beau, și de amantul ei, Germain Grandpin, se întorc în Franța, în căutarea copilului născut sub tortură și abandonat în pădure de torționarul ei, dar care, cu toate astea, ar fi supraviețuit. De abia ieșiți din reședința golită de hoți a familiei (normal, un palat rămas nelocuit timp de 15 ani atrage tot soiul de dăunători), Ariane și însoțitorii ei sunt atacați de vicontele de Roquefeuille, care vrea să se dueleze cu eroina noastră ca să-și repare onoarea știrbită atunci când a încercat s-o violeze și Ariane l-a mușcat de nas, lăsându-l fără. Evident că m-a bufnit râsul, dar toate personajele din paginile respective sunt incredibil de serioase, deci aparent nobilii francezi ai secolului al 17-lea n-aveau simțul ridicolului. Iar acesta e doar începutul…
Ca de obicei, influența lui Alexandre Dumas e evidentă, și în acest caz merge dincolo de obișnuitele clin d’oeils (cum e cel din titlu) – printre personajele secundare își face apariția… unul dintre mușchetari! Secvența respectivă e mai mult o nadă pentru fani, sper ca mușchetarii să aibă un rol mai important în volumul următor.
Povestea e dezamăgitoare, complexitatea cu care mă obișnuise Cothias s-a transformat într-o urmărire liniară a indiciilor, punctată de dese și neverosimile deus ex machina (cu alte cuvinte, exact acolo unde e nevoie de ajutor, ajutorul providențial sosește și rezolvă problemele). E totuși o poveste de aventură bine construită, antrenantă, pe care n-o poți lăsa din mână până la sfârșit (deși, sincer, secvențele de viol puteau să lipsească, nu aduc nici un plus, carnea goală e… goală și atât).
Desenele lui Juillard sunt însă incredibile și ridică mult nivelul albumului – sunt extrem de detaliate, expresive, decupajul e perfect, există dinamism acolo unde e nevoie, deși mi-aș fi dorit ca posturile personajelor să fie mai naturale – da, par să pozeze uneori, așa cum alteori figuranții par să fie copy-pasted 🙂
Cu toate astea, e un album esențial pentru fani – Ariane s-a întors și e la fel de badass cum ne obișnuise până acum. Finalul e deschis, și pare să prefigureze o nouă serie, care să se întoarcă la punctul de pornire, cu o altă adolescentă (tot o de Troïl, evident) gata să lupte împotriva nedreptăților și gata să-și pună amprenta asupra istoriei. Sau poate mă înșel și mai durează câteva albume până atunci 🙂
***
Les 7 Vies de l’Épervier – Troisième époque #2 – Qu’est-ce que ce monde? (Cothias/Juillard) – Dargaud 2021
Senzațională revenire a lui Ariane de Troïl, la șapte ani de la precedentul volum al seriei – desenul lui André Juillard este la înălțime, în 7 ani, Ariane nu a îmbătrânit deloc! 🙂
După ce a regăsit-o pe Ninon, fiica ei și a lui Germain Grandpin, pe care o născuse sub tortură și care îi fusese luată imediat, Ariane află în acest volum că și fiul ei și al lui… Ludovic al XIII-lea este în viață.
Identitatea acestui fiu rămâne, evident, o enigmă, iar ancheta se confruntă cu numeroase obstacole, printre care se numără și vechiul ei dușman, vicontele de Roquefeuille, care o urmărește îndeaproape pe Ariane și pe însoțitorii ei și trimite bătăuși să o atace.
Ducele de Orleans, fratele regelui, e la curent cu existența acestui fiu nelegitim al regelui și vrea să se folosească de el, după ce l-a protejat de la distanță timp de 20 de ani – dar refuză să-i dezvăluie lui Ariane numele lui.
Grupul decide să se despartă, Cavalerul Condor mergând în audiență la Maria de Medici, Grandpin încercând să o găsească pe Ninon la curtea reginei, Beau-Ténébreux se alătură suitei cardinalului Richelieu, iar Ariane călărește spre tabăra regelui.
Desigur, copiii pe care Ariane îi caută cu atâta asiduitate nu mai sunt copii de mult, așa că au propriile planuri…
Acest volum din Les 7 Vies de l’Épervier va fi ultimul desenat de André Juillard, care îi predă ștafeta lui Milan Jovanovic (La Bête Noire, Jason Bryce, Ars Magna, Carthago) pentru un al treilea volum al ciclului, care va fi publicat în 2022.
Nu vă faceți griji, Juillard va continua să deseneze, mai întâi un nou Blake și Mortimer, apoi un Double 7, și poate un album de autor. Și pentru că tot e ultimul lui album, Juillard se amuză creionând multe trupuri goale, de data asta în circumstanțe ceva mai vesele decât în albumul precedent.
Cothias, pe de altă parte, a uitat complet cum să creeze suspans – dacă primul album era o monotonă vânătoare de indicii, acest album este format din… patru vânători paralele. Detaliul important care distruge complet suspansul e că ni se spune încă din primele pagini că fiul Arianei are 20 de ani și că a fost trimis să-l slujească direct pe rege… iar la curtea regelui există UN SINGUR băiat de 20 de ani care corespunde descrierii. În plus, Cothias apelează iarăși la deus ex machina peste deus ex machina, doar pentru a ne ”șoca” la final (da, și finalul e foarte previzibil, dacă vă amintiți ce se întâmpla în mod obișnuit cu fiii nelegitimi ai suveranilor). Păcat că grafica excelentă a lui Juillard nu se află în slujba unei povești mai bune. Așa că nu vă așteptați la nimic, și nu veți fi dezamăgiți 🙂