Fără a fi complet science fiction, dar încadrabile în genul mai larg numit ficțiune speculativă, filmele apocaliptice și cele post-apocaliptice atrag prin situațiile extreme și imaginile cu o puternică încărcătură emoțională. Pentru a nu fi percepute ca documentare din seria „cum ar fi dacă” producătorii folosesc diverse „cârlige”, de obicei emoționale (iubirea, familia, eroismul, speranța), dar nu numai (găselnițe tehnologice sau Deus ex machina), așa cum se va vedea. De asemenea, genul este abordat atât în cheie science-fiction cât și într-una fantasy.
În ultimii doi-trei ani au apărut mai multe filme și seriale din genul apocaliptic dintre care amintesc: The Wandering Earth (2019, China, o surpriză plăcută, chiar dacă criticabilă – soarele este pe moarte, iar omenirea, într-un unic efort de a se salva, atașează propulsoare Pământului), 2067 (2020, Australia – schimbările climatice distrug Pământul, întâmplător se găsește o cale de a călători în timp de unde se așteptă salvarea), Songbird (2020, Statele Unite – Covidul devine tot mai răspândit și mai greu de stăpânit, guvernele îi izolează pe cei infectați cu forța), A Quiet Place (2021, partea a doua, USA – Pământul a fost invadat de o rasă de extratereștrii orbi, care își prind victimele pe baza auzului foarte fin), Peninsula sau Bando sau Train to Busan Presents: Peninsula (2020, Sud Corea – este o continuare independentă a celebrului Train to Busan, un film consideram la slab decât originalul și având în mare același subiect: o pandemie globală ce „zombifică” oamenii), Army of the Dead (2021, USA – un virus scăpat din laborator face prăpăd) cu filmul anterior (prequel) Army of Thieves (2021 – în care ne sunt prezentați protagoniștii din Army of the Dead), The Wheel of Time (2021, USA, serial ce rulează acum pe Amazon Prime Video – baza pe seria omonimă de Robert Jordan este un serial din genul epic fantasy) și altele.
Nu priviți în sus (Don’t Look Up – 2021)
Având o distribuție remarcabilă: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, iar într-un rol episodic, și pe tânărul Timothée Chalamet, filmul iese în evidență prin abordarea atipică a temei apocaliptice. Doi astronomi, doctoranda Kate Dibiasky (Jennifer Lawrence) și profesorul Dr. Randall Mindy (Leonardo DiCaprio), fac o descoperire amețitoare, o cometă, ce va purta numele doctorandei Dibiasky, a cărei traiectorie prin Sistemul Solar se intersectează cu Pământul. De aici începe nebunia.
Lăudat și criticat în egală măsură, uneori de pe poziții antagoniste (ba chiar folosindu-se de aceleași secvențe), filmul oferă o perspectivă cinică asupra societății umane (americane) actuale, fiind considerat o satiră, dar și o comedie neagră. Fără îndoială este o satiră și încă una suficient de bine argumentată încât să stârnească polemici pe toate rețelele de socializare, în mediile cel mai diverse, ba chiar și printre politicieni (sper eu nu doar la nivel de divertisment).
Nici criticii locali (Andrei Gorzo, dar mai ales Alexandra Olivotto) nu au scăpat de problema dualității acestei producții. Pe de o parte avem satira, în tușe grosiere, ușor criticabilă (îmi permit eu să spun), pe de alta estetica (nu la fel de ușor de înțeles și aici intervin specialiștii cu informații și observații interesante, cei doi deja numiți mai sus având, din punctul meu de vedere, cele mai bune analize).
Presupunând că nu ai văzut filmul, nici nu ai citit nimic despre el, cum a fost cazul meu la prima vizionare, încă din primele secvențe devin clare intențiile lui Adam McKay. Generalul (apărarea) îi păcălește pe cei trei universitari (educația și cercetarea), vânzându-le cu seninătate o minciună și luându-le astfel banii. Iar lucrurile continuă în aceeași manieră, considerată prea grosolană de către critică, dar, de fapt, sursă a unui râs amar pentru toți. Faptul că administrația nu are o culoare clară și nici restul nu-și asumă o poziție politică, relativează evenimentele și universalizează mesajele. Oricând și oriunde se poate întâmpla la fel. De altfel localizarea în politica românească a fost repede făcută, înlocuind doar președinta americană cu președintele român.
Dacă unele aspecte sunt specifice Statelor Unite și țin de apocalipsa datorată unei întâlniri cu un obiect cosmic, altele (chiar cele mai importante) vizând reacția autorităților, a mass-mediei clasice, a canalelor de socializare, ba chiar și a comunității științifice (divizate), universitare, politice, economice, practic a întregii societăți umane pot fi ușor translatate la alte țări și civilizații, respectiv la alte posibile surse ale unui dezastru apocaliptic. De aici observația că în spatele „cometei” se ascund schimbările climatice, pandemia, armele chimice, creșterea populației sau orice altă posibilă amenințare la adresa „stabilității” sociale, a unei societății patriarhale, exprimată din scurt de Jason Orlean (Jonah Hill), fiul președintei: „I’m chief of staff, boy with the dragon tattoo, so I’m doing just fine.” – stare ce merită apărată, chiar cu riscul distrugerii întregii civilizații umane.
Criticabili, fără a fi mai puțin apreciați, actorii și-au făcut treaba excelent. Leonardo DiCaprio interpretează un profesor universitar, care, chiar și atunci când pierdut în fața camerei de filmat nu-și mai găsește cuvintele și vorbește despre cometă mult prea teoretic, reușește să nu fie perceput ca un intelectual elitist, ceea ce-l face simpatic (și ușor de manipulat) atât pentru administrație cât și pentru moderatoarea Brie Evantee (Cate Blanchett). Spre deosebire de el tânăra Dibiasky cu înfățișarea ei rebelă nici nu se lasă păcălită de interlocutori și nici nu este simpatizată. Totuși această pereche, aproape neverosimilă, la care se adaugă și alții, nu reușește, cu toate eforturile lor să schimbe destinul umanității.
Toate personajele au un rol, niciunul nu e acolo doar ca să fie și ar fi multe de vorbit, atât despre președinta Orlean (o combinație de Trump și Hillary Clinton), miliardalul Peter Isherwell (asimilabil miliardarilor din zona digitală) Din acest punct de vedere, unele secvențe par „puse cu mâna”, ușor artificiale și nefirești. În fine, despre estetică să-i lăsăm pe specialiști să vorbească. Finalul, ușor melancolic (nu degeaba filmul este comparat cu Melancholia de Lars von Trier), este unul cu puternic impact emoțional, relatat într-o cheie, cum altfel, satirică până-n ultima secundă.
