Edda, un orășel ficțional de pe coasta norvegiană experimentează o serie de excese climatice, cum ar fi ploi torențiale și ierni neobișnuit de calde pentru această latitudine. Nimeni nu pare să se alarmeze de schimbările de mediu, în afară de o tânără pasionată de ecologie, care cutreieră munții și culege probe de sol și de apă din ghețari. Până aici, nimic nou. Am mai întâlnit tema aceasta a dezastrelor naturale care par să îi lase indiferenți pe politicieni în multe alte producții cinematografice și de televiziune. Nu voi aminti aici decât un singur titlu de dată recentă: Don’t Look Up. Numai că, în serialul Netflix Ragnarok (trei sezoane, 2020 – 2023), tânăra cu conștiința trează moare într-un accident suspect chiar din primul episod. Prietenul ei, miopul, ușor retardatul și împiedicatul Magne, dorește să afle adevărul și să-i răzbune moartea. Dar nu poate. Și nici nu știe cum.
Vă mai amintiți de Oracolul din Matrix? Doamna aceea blândă și înțeleaptă, ușor trecută spre vârsta a treia, care îi deschide orizontul eroului principal, astfel ca acesta să poată vedea și dincolo de aparențe? Ei, bine, avem și în Ragnarok. O cheamă Wenke. Este casieră la supermarket și este clarvăzătoare. Și are capacitatea de a-i oferi lui Magne o ediție limitată a puterilor zeului scandinav Thor. Un demo al puterilor lui Thor. Pentru început, Magne reușește să vadă perfect fără ochelari, să audă conversații de la o sută de metri sau să arunce un baros la câțiva kilometri distanță. Aceste noutăți îl pun serios pe gânduri. Nu înțelege ce se întâmplă cu el.
Pentru a le veni de hac adevăraților vinovați de moartea prietenei sale, ca și de toate anomaliile climatice, Magne trebuie să dobândească însă puterile lui Thor în deplinătatea lor. Aflăm că acestea se pot obține numai în urma făuririi și deținerii unui ciocan premium. Vă amintiți de Inelul lui Sauron, care conferea unele puteri speciale deoarece fusese răscopt în lava Muntelui Osândei? Tot așa și ciocanul lui Magne / Thor trebuie forjat nu în orice fel de foc, ci într-unul mai deosebit, anume Focul din Vechime. Magne află de la Wenke, care se exprima numai în cimilituri, ca orice oracol, cam pe unde s-ar afla acest foc special și, împreună cu câțiva prieteni, organizează o acțiune de comando cu scopul fabricării ciocanului inteligent, care își nimerea întotdeauna ținta, era nimicitor și se întorcea apoi la stăpân, ca un bumerang.
Antagoniștii personajului principal pozitiv sunt un fel de monștri metamorfozați în oameni obișnuiți, o familie respectabilă din oraș, altminteri niște tipi simpatici, buni cetățeni. El, industriaș, cu apucături de vârcolac, ea, profesoară, directoarea colegiului unde învață Magne și prietenii lui. Cei doi au și copii, un băiat și o fată, elevi la același liceu.
Adevărata savoare a serialului o dau însă neamurile lui Magne. Fratele lui, un adolescent efeminat, cu sprâncenele pensate, cu părul vopsit și bijuterii în exces, este gay declarat. Mama, o femeie credulă, veșnic într-o stare de stupoare aeriană sau exaltare puerilă, habar n-are că ține la ușă un zeu. Care nici el, fie vorba între noi, nu pare foarte convins de faptul că ar fi zeu, cel puțin nu în primele două sezoane.
Este acest serial o comedie? Câtuși de puțin. Personajele nu sunt ridicole, ci doar un pic altfel. Excentrice. Refuzând să cadă în capcana clișeelor omniprezente în filmele de gen, în care vedem super-eroi puternic atașați cauzei, antagoniști ticăloși și lipsiți de scrupule, părinți cu înaltă conștiință morală, prieteni devotați sau, dimpotrivă, trădători, Ragnarok ne oferă un Thor naiv, „giganți” afectați de atingerea prestigiului lor social, părinți depășiți de evenimente.
Intriga se derulează alert. Evenimentele se învârt în jurul ciocanului, care este furat când de o tabără, când de cealaltă. Însăși personajele, atât cele pozitive, cât și cele negative trec, din când în când, dintr-o tabără într-alta. După mine, deseori insuficient justificat. Ca să nu mai amintesc de faptul că cele două specii aflate în război, zeii și giganții, își pot crea, în anumite circumstanțe, membri noi, pornind de la oameni obișnuiți. Cam ca pionii din șah, care se pot transforma în regine la capăt de linie.
Serialul a stârnit pe IMDB puternice controverse, din cauza ultimului episod, care se pare, la o privire superficială, că întoarce perspectiva plotului cu 180 de grade, ducându-l în derizoriu. Nu vreau să dau spoilere, ce pot să spun e că mie mi-a plăcut finalul. E genul de final consistent, care dă greutate întregului.
Serialul are trei sezoane scurte, de câte șase episoade. Este foarte ușor de urmărit, intriga alertă, personaje puternice (majoritatea), peisaje minunate. Reușește, în bună măsură, să nu facă prea multe concesii șabloanelor genului. Îi acord 3 stele din 5.