Căutam pe canalele de streaming un film science-fiction, nu neapărat ceva extraordinar, cât nou, când am dat pe Netflix de Rebel Moon și mi-am adus aminte câteva lucruri despre el. În primul rând că Zack Snyder – cunoscut regizor al unor filme de aventură, în general cu supereroi, de la 300: Eroii de la Termopile (2006), Watchmen (2009), Liga dreptății (2017), până la Armata celor morți (2021) – a spus că acțiunea din Rebel Moon are loc în același univers cu cea din Army of the Dead (2021), deși atmosfera este complet diferită. A doua amintire a fost legată de o bârfă din jurul filmului. Se pare că Zack Snyder a scris scenariul original cu gândul la universul Star Wars, iar după ce a fost refuzat, l-a rescris ca film independent. Așa că, având în minte filmele lui Zack Snyder (Watchmen fiind preferatul meu), dar și legenda țesută în jurul filmului, am dat play.

Rebel Moon – Partea 1: Copilul focului
Din păcate entuziasmul inițial s-a fâsâit repede. Ceea ce face Zack Snyder cu acest film este greu de suportat. Ia bucăți din diverse filme și încearcă, nu se poate spune că și reușește, să închege o acțiune onorabilă. Pentru început ni se prezintă o comunitate rurală de pe o planetă neimportantă numită Veldt, un fel de Tatooine, dar nu așa deșertică. Această comunitate de fermieri lucrează pământul, aparent foarte fertil, cu tehnologiile secolului al 19-lea. Apar și animale, toate exotice, de exemplu avem cai cu platoșă cornoasă pe frunte și altele asemenea. Pe planetă nu există infrastructură rutieră și nici cine știe ce bogății. Totuși, chiar și așa, „imperialii” acestui univers, supușii Lumii Mame (Motherworld, tradus în film ca Planeta Mamă), găsesc un motiv plauzibil (lipsa hranei) pentru a invada planeta și fura grânele acestei ferme valahe de secol 17 (lipsește biserica, ceea ce face ca toată această mascaradă de lume preindustrială să fie necredibilă).
Apropo de asemănările cu Tatooine, avem și aici un bas plin cu extratereștrii, confruntări cu armele, ba chiar și vânători de recompense. Aceștia din urmă folosesc un sistem sofisticat de imobilizare a victimei, angrenaj ce va juca un rol important în punctul culminant al acestei prime părți din franciză.
Pe fundalul acesta fermiero-tatooinesc apare Kora (Sofia Boutella), fost soldat al Lumii Mamă, orfană (în stilul lui Din Djarin din Mandalorianul) și dornică de răzbunare. Împreună cu unul dintre fermieri, simpaticul Gunnar (Michiel Huisman), pornește o cruciadă împotriva Lumii Mamă. Lor li se vor alătura tot felul de foști soldați, răzvrătiți, răzbunători, o gașcă pestriță de indivizi plictisiți, dar cu capsa pusă.
Trupa de rebeli ai lui Bloodaxe (Ray Fisher) sunt pictați pe față precum trupeții din armata lui Immortan Joe din Mad Max: Fury Road. Dar acolo avea un sens! Soarele deșertului australian cerea o protecție suplimentară. În schimb… în spațiu.
Majoritatea ideilor din film, de la costume, scene, referințe par a fi fost decupate din ale universuri sau, atunci când lipsește substratul, direct din istoria Pământului. Soldații par o încrucișare între romani și naziști. Pe aceste fragmente disparate regizorul forțează construcția unei megaproducții science-fiction de anvergura lui Star Wars. Din păcate, dialogurile necesare pentru a susține povestea, respectiv acțiunile de luptă, sunt schematice, de multe ori forțate și nefirești.
Nici personajele nu scapă schematizării, mai ales Kora, eroina principală, croită mai degrabă pentru gusturile unui public obișnuit cu producțiile YA decât pentru fanii seriilor Dune, Star Wars sau Star Trek. Lipsa ei de implicare, empatie sau curiozitate dă tonul întregului proiect. Singurele momente în care participă cu totul sunt legate de lupte. Secvențele explozive, desfășurate fie în spații înguste, cum ar fi una din casele fermei, dar și în locuri neconvenționale, de-a lungul unui doc spațial aflat totuși în atmosfera respirabilă a unei planete, încearcă să suplinească finețea jocului actoricesc, dar și lipsa de imaginație a dialogurilor.
Poate că toate aceste probleme vor fi rezolvate în a doua parte a seriei. Eu unul sper să fie așa. Zack Snyder a construit un univers rece, neplăcut de gri și de lipsit de umanitate. Personajele sale nu au suficientă carismă. Le înțelegem motivațiile mai ales la nivel intelectual, pentru că scurtele prezentări ale membrilor echipei nu ni face simpatici, în ciuda tragediilor prin care au trecut. Sunt optimist și pentru că există cel puțin un fir narativ nedesfășurat, care promite. Când trupele Lumii Mamă ocupă ferma cu ei sunt două personaje lăsate ulterior în afara acțiunii. Un puști și un robot-soldat-umanoid. Mai ales acesta din urmă, dacă este folosit cu inteligență, poate schimba cursul filmului.
Închei spunându-vă că totul depinde de Zack Snyder. El trebuie neapărat să umanizeze personajele, mai ales pe Kora. Să îi aducă aproape de noi, să le ofere personalitate prin scene și dialoguri. Cu alte cuvinte să le ofere suflet, pentru că avem nevoie de scene emoționante pentru a empatiza cu ele și nu cadre perfecte, dar reci. Oamenii își transmit sentimentele mai ales prin dialoguri, nu prin lupte explozive, spectaculoase, e drept, dar și atât de seci.
5 comentarii
Pe mine m-a dus cu gândul la comunitatea amish, ceea ce explică lipsa bisericii. “ Populația amish nu are biserici; celebrarea ritualurilor se ține în mod privat în propriile locuințe. Această practică derivă din Noul Testament și din ideologia anabaptistă.”
E adevărat… sau ceva viking, precreștin. Însă exact asta e problema, lipsa unor repere, care să te ajute să fixezi un pic imaginile și, mai ales, să poți empatiza cu respectivii.
The Legacy of Seven Samurai.
Îți împărtășesc sentimentul. Foarte rece filmul.
Și eu am văzut filmul. Din păcate de data aceasta Zack Snider a eșuat totalmente din perspectiva mea. Filmul a fost prea petecit. Am văzut așadar contopirea mai multor idei care a creat un fel de ghiveci cu de toate.
Partea bună au fost scenele de acțiune.