Death Stranding(timp de citire: 6 minute)

Acum, după doi ani de la lansare și cu puțin timp înainte de apariția unui Director’s Cut (nu, nu e un fel de Snyder’s Cut sau și mai rău, un Skyrim Special Edition, ci e o variantă mult îmbunătățită, cu elemente de gameplay noi și, poate și mai importat, muzică nouă), mi-a venit și mie pe mână Death Stranding.

Jocul e conceput de Hideo Kojima, cunoscut în principal seria Metal Gear dar și pentru câteva jocuri stand-alone, cum ar fi Castlevania: Lord of Shadow sau Zone of Enders. Chiar dacă Kojima este specializat în jocurile console, el fiind afiliat Sony, portul pentru computer al jocului Death Stranding este unul bine realizat, optimizat, cu o grafică mai mult decât decentă, un joc într-adevăr imersiv. În cazul în care nu ai auzit nimic despre joc în acest răgaz de doi ani și te aștepți să ai parte de un soi de bullet hell sau de un RPG clasic, s-ar putea ca DS să nu fie cea mai bună alegere pentru tine. În schimb, dacă te interesează o poveste extrem de relevantă pentru vremurile prin care trecem, despre efortul de a reîntregi propria persoană, propria familie și mai mult, o lume aproape distrusă de un cataclism, cred că merită să acorzi o șansă jocului.

Dacă aș fi răutăcios, probabil aș spune că un concurent serios pentru DS e Walking Simulator din 2020, întrucât amândouă urmăresc în mare același tip de acțiune, ultimul fiind chiar o parodie a producției japoneze. Practic, misiunile constau aproape în totalitate în a duce anumite obiecte (de la fotografii, la hormoni sintetici, la bombe nucleare) dintr-un loc în altul, dat fiind faptul că personajul principal este un curier în ambele cazuri. În DS totuși ai la dispoziție o serie de arme, puține dintre ele letale, care te ajută să supraviețuiești și care adaugă o altă dimensiune jocului, deci îl fac mai palpitant. Dacă treaba asta nu ți se pare tare interesantă și crezi că explorarea unei narațiuni cu multe fațete este partea cea mai faină la orice, fie că e carte, film sau joc video, îți recomand să cauți măcar câte puțin despre Stanley’s Parable.

Cataclismul menționat înainte este denumit în univers chiar Death Stranding, un eveniment în urma căruia sufletele celor morți (Ka-ul lor) nu poate trece spre lumea cealaltă și se întorc răzbunător în lumea noastră, sub formă de BTs (Beached Things, în traducere liberă Lucruri Eșuate?), iar singura măsură pentru a preveni așa ceva este incinerarea cadavrelor. Din cauza conținutului lor crescut de antimaterie, în cazul în care un BT intră în contact direct cu o ființă umană se produce o explozie ce poate distruge orașe întregi, denumită voidout. Sigur, explicația asta nu stă neapărat în picioare având în vedere că un corp decedat e format din același tip de materie ca și aceeași ființă pe vremea când trăia, dar hai să nu lăsăm niște chestiuni de ordin tehnic să ne distragă atenția de la poveste. Mai importantă e după mine consistența logică din interiorul universului, iar în cazul nostru aceasta a beneficiat de o maximă atenție și de o verificare minuțioasă din partea fanilor. O mulțime de teorii despre poveste au apărut pe Reddit și pe alte site-uri populate de geeks și nerds, iar multe dintre ele merită să fie citite, obligatoriu după ce ai trecut prin joc.

Personajul principal, Sam Porter Bridges, pe lângă faptul că are printre cele mai periculoase meserii din lume, aceea de curier, are o abilitate specială. El este un Repatriate, o persoană căreia în momentul morții Ka-ul se reîntoarce la Ha-ul său și revine astfel la viață. În același timp, Sam suferă de DOOMS, o maladie ce te predispune la coșmaruri despre iminenta extincție a vieții de pe Pământ, diverse fobii, cât și o reacție alergică la o substanță prezentă în lumea cealaltă, chyralium, produsă de BT-uri. Pe de altă parte, DOOMS îi permite lui Sam să simtă prezența BT-urilor. S-ar putea să-l recunoști pe actorul care îl joacă pe Sam dintr-un anumit serial super-mega cunoscut. Da, e Daryl din The Walking Dead, adică Norman Reedus. Nu poți să-l ratezi nici pe Mads Mikkelsen (literalmente nu trebuie să-l ratezi pentru că în câteva secvențe va trebui să te lupți cu el

Sigur, la un moment dat ai acces la grenade și mitraliere cu care poți să lupți împotriva BT-urilor (sau mai curând să le eliberezi), dar simt că partea aceasta nu e cea mai atrăgătoare la joc, ci mai degrabă liniștea pe care o simți când traversezi la pas lumea post-apocaliptică. Totuși, nu este vorba de un peisaj toxic cum ar fi cel prezent în universul Fallout, în care liniștea e mai mult apăsătoare, ci unul pe care natura a pus din nou stăpânire, un soi de ersatz pentru o excursie la munte (nu la grătar, ci în pribegie contemplativă) sau mai curând un detox digital, dar pe calculator. Ai zice că e utilă treaba asta în lockdown, când ai vrea să evadezi în natură, dar anumite teme abordate, cum ar fi a izolării în buncăre și interacțiunea aproape exclusivă prin intermediul hologramelor, nu știu dacă ar foarte ușor de dus în asemenea circumstanțe. Așadar, punctul forte al jocului e atmosfera, iar soarta a făcut o treabă excelentă atunci când i-a scos lui Kojima în față un CD cu trupa Low Roar într-un music store din Reykjavik. Serios, muzica e atât de bună încât dacă pornește în timpul unei misiuni și nu se termină până ajungi la obiectiv, o să simți nevoia să aștepți până la sfârșit și abia apoi să finalizezi comanda, adică să lași cutia cu medicamente pe care trebuia să o transporți ASAP la un bolnav, de exemplu. Pentru același efect, dacă nu unul și mai puternic, îți recomand să-ți pui soundtrack-ul pe telefon, să te înarmezi cu niște căști și să pornești pe poteci neumblate de munte. Ok, poate că nu e neapărat cea mai bună idee dacă nu ai la tine și ceva spray anti-urs sau mai știu eu ce alte năzbâtii care să-ți salveze viața în caz de o întâlnire neașteptată cu vreo lighioană a pădurii, dar hei, nu riști, nu câștigi.

Obișnuiesc să las la sfârșitul articolului trailerul jocului, ceea ce o să fac și în cazul acesta, dar poate și mai important pentru a înțelege care-i faza cu Death Stranding, o să las și melodia mea favorită aici.