Adevărul e că în ultima perioadă am avut din ce în ce mai puțin timp pentru a mai juca câte ceva și cu atât mai puțin pentru a scrie despre bruma de jocuri care mi-au trecut prin mână (adică prin mouse și tastatură). Așadar, am devenit puțin mai selectiv, citesc câteva recenzii înainte de a mă apuca de un joc, mă uit la filmulețe scurte despre ele… până când a venit vorba despre Stray… Pe scurt, la un moment dat am văzut că a apărut ceva joculeț în care personajul principal e o pisică și la o durată de câteva milisecunde (echivalentă cu cea dintre momentul în care se face verde la semafor și când se aude primul claxon) am și pus lăbuța pe el. Merită? Eu spun că da și o să vă spun și de ce.
În prima scenă din joc trebuie să interacționezi cu un grup de pisici cu care ești deja împrietenit (dintre ciurdă, haită și stol de pisici, grup mi s-a părut că ar zgâria cel mai puțin pe urechi și/sau retină). Kawai! Ești răsfățat de restul pisicilor și ești încântat de un cor de miorlăituri, miorlăieli și torcături. Raiul pe pământ!
În scurt timp, observi că situația nu e neapărat roz. Lumea în care te lăfăi este de fapt una post-apocaliptică, în care oamenii nu sunt de văzut. Nu e asta neapărat foarte rău, dar asta înseamnă și că infrastructura umană începe să se strice. După o săritură eșuată pe o țeavă șubrezită de trecerea timpului și de lipsa mentenanței, cazi într-un hău întunecat. Chiar dacă pisica de pe ecran nu e una reală, tot mi se rupe sufletul în mii de bucăți când o văd cum se chinuie să nu cadă. Totuși, fiind o pisică cu cel puțin nouă vieți și un plot armor de invidiat, supraviețuiești și descoperi un oraș subteran, populat nu de oameni, ci de un soi de roboți umanoizi, cu ecrane în loc de capete (ce îți pot aduce aminte de unele personaje ale benzile desenate din seria Saga, mai precis de locuitorii din Regatul Roboților). Scopul tău principal e să ieși la suprafață și să oprești carantina impusă asupra orașului subteran.
Pe lângă faptul că ai un buton pentru mieunat (ce a fost înregistrat de la o pisică), ceea ce reprezintă din start un element de gameplay esențial și suficient de convingător încât ar trebui să te apuci din momentul acesta de joc, mi se pare că elementele de parkour pisicesc sunt integrate suficient de bine încât mișcarea să pară cât se poate de naturală. Pentru a parcurge jocul va trebui să escaladezi diverse obstacole, să rezolvi puzzle-uri, să comunici cu personajele și să le afli poveștile.
Există și câteva scene de acțiune, în care trebuie să fugi de Zurks, urmașii unor bacterii create de om pentru a consuma gunoiul. Mie mi s-a părut că seamănă mai mult cu niște tardigrade, dar dacă așa e povestea înseamnă că așa trebuie să fie.
Muzica se potrivește bine atmosferei uneori cyberpunk, deși cred că e destul butonul pentru mieunat ca să ai o experiență sonoră extraordinară.
Dacă îți plac pisicile, Stray e un joc ce nu trebuie ratat. Dacă vrei un joc de atmosferă, cu elemente cyberpunk, la fel. Dacă vrei să împuști tot ce-ți iese în cale, mai bine nu.