Hai să ne înţelegem din start: terraformarea unei planete nu este activitatea lejeră pe care să o poţi face în pauza de cincisprezece minute în care ţi se rumenesc merdenelele în aparatul de prăjit pâine. Este un proces complex ce modifică atmosfera, temperatura, topografia şi ecologia unui corp ceresc. Chestiuni serioase despre care este posibil să fi citit chiar în celebra trilogie a lui Kim Stanley Robinson (Marte Roşu, Marte Verde, Marte Albastru). Aceste romane servesc, de altfel, ca osatură şi sursă de inspiraţie pentru jocul de faţă – Terraformarea Planetei Marte, un design semnat de către Jacob Fryxelius. Jocul de societate a fost publicat în 2016 de către FryxGames şi este disponibil în magazine, inclusiv tradus în limba română, mulţumită celor de la Lex Games.
Terraformarea, cum ziceam, este o chestie cât se poate de serioasă. Aşadar, din momentul în care te vei aşeza în jurul tablei, aşteaptă-te să fii aspirat într-o călătorie epică, întinsă pe durata a câteva ore. Optimiştii zic una sau două, dar ei şi în ’90 ziceau că vom avea maşini zburătoare şi n-avem. Oricum, nu îţi va păsa de nimic altceva pe durata partidei. Poate să bâzâie telefonul, să miaune pisica, să sune Cornul Gondorului, să te pălească mamaie peste ureche cu un snop de praz verde sau să vină apocalipsa după Ioan, tu vei rămâne concentrat la cărţi, jetoane şi cuburi mai mult sau mai puţin translucide.
În joc vei controla destinul unei corporaţii angrenate în cosmetizarea planetei roşii, pe parcursul mai multor generaţii, astfel încât să semene mai puţin cu bolovanul acela trist pe care se plimbă de nebun Curiozitate şi mai mult cu familiara noastră sferă albastră, împânzită cu minunate locuri pentru grătare, joc şi voie bună. În principiu, nu vei fi singur (jocul poate fi jucat solo sau cu unu până la trei – vorba vine – prieteni). Astfel, vei intra în competiţie cu celelalte corporaţii, vei încerca să le anticipezi mişcările şi să le sabotezi planurile, dar cel mai mult îţi vei strofoca mintea ca să stabileşti ordinea următoarelor proiecte de implementat. Proiectele îţi mănâncă bani, resurse şi timp, dar tot ele îţi aduc nenumărate beneficii, aşa că pare util să analizezi cu grijă ce ai de făcut în continuare. Să construieşti un elevator spaţial, o electrocatapultă, un extractor cuantic, roboţi, fabrici, o colonie pe Ganymede? Sau să îţi îndrepţi privirea spre inginerie genetică şi să jonglezi cu bacterii, virusuri şi alge? Să dezvolţi industria minieră sau să tractezi comete şi asteroizi prin spaţiu, scăpându-le uneori, neintenţionat, peste serele şi bazele de cercetare ale celorlalţi jucători? Sunt atât de multe opţiuni, atât de multe decizii importante, încât permanent vei avea impresia că eşti conectat la o lume vie, în continuă mişcare, în continuă evoluţie.
După această lungă introducere, nu ar fi rău să ne concentrăm un pic şi pe partea mecanică. Dacă tot am vorbit despre evoluţie, trebuie spus că scheletul jocului este alcătuit din trei parametri globali ce definesc gradul de terraformare a planetei la un moment dat şi care evoluează doar în sens crescător. Aceştia sunt: temperatura, procentul de oxigen din atmosferă şi întinderea oceanului planetar. Majoritatea acţiunilor pe care le poţi face influenţează direct sau depind într-o anumită măsură de ei. În plus, în momentul în care toţi trei ajung la valorile lor maxime, jocul ia sfârşit şi chiar nu vrei să fii prins cu ratingul de terraformare în vine. Aşadar, progresul acestor indicatori reprezintă un scop comun, dar în funcţie de cât de mult vei contribui la încălzirea planetei, oxigenarea aerului sau extinderea oceanelor, vei fi recompensat monetar. Şi, la fel ca în viaţă, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât poţi implementa proiecte mai bune şi mai sofisticate.
Jocul se desfăşoară pe parcursul mai multor generaţii şi fiecare generaţie este formată din patru faze distincte. Dacă prima fază este utilă doar pentru schimbarea primului jucător, în faza a doua se pot cumpăra cărţi. Fiecare carte este unică şi reprezintă un proiect pe care îl vei putea implementa la un moment dat, în anumite condiţii de mediu, şi plătind anumite costuri. Cărţile sunt de trei tipuri mari: evenimente, cu efect imediat, proiecte automate, cu efect pasiv, şi proiecte active, cu efect recurent. Începi jocul cu câteva cărţi în mână, dar vei putea cumpăra şi altele, fiecare carte necesitând o plată de trei megacredite. Faza a treia este cea mai lungă şi mai suculentă. În acest segment, îţi vei putea folosi resursele şi creativitatea pentru a realiza tot felul de acţiuni care să se repercuteze asupra planetei şi asupra bunăstării tale. Poţi începe cu chestiuni standard, precum construirea unei centrale electrice, a unei zone de vegetaţie sau a unui oraş şi poţi ajunge până la implementarea celor mai fanteziste idei, precum realizarea unei soletta sau prăbuşirea fără scrupule a satelitului Deimos (oricum nu folosim luna aceea, nu-i aşa?). Faza a patra este una desfăşurată simultan, jucătorii refăcându-şi resursele în funcţie de capacitatea proprie de producţie.
Teancul mare de cărţi-proiect oferă o foarte bună rejucabilitate, pentru că nu vei vedea în toate partidele aceleaşi cărţi, nu vei avea aceleaşi oportunităţi şi nu vei putea să creezi fluxuri de producţie identice. Va fi necesar să te adaptezi la situaţia existentă, ceea ce, tematic, simulează impredictibilitatea rezervorului de patente şi invenţii. De asemenea, faptul că jucătorii au la dispoziţie un spaţiu planetar limitat, fiind nevoiţi să intre în competiţie pentru controlul anumitor zone geografice, face ca jocul să fie surprinzător de interactiv. Vorba cântecului: ai Marte, ai parte!
Producţia jocului, să recunoaştem, nu este una stelară. Deşi design-ul grafic îşi face treaba, simbolurile fiind clare şi utile, ilustraţiile cărţilor aduc a fotografii mai puţin reuşite, iar tablele de jucător sunt subţiri şi dificil de folosit, mai ales dacă obişnuieşti să gesticulezi mult în timp ce joci. Aceste mici amănunte nu au stat, însă, în calea succesului fenomenal de care s-a bucurat Terraforming Mars printre pasionaţii jocurilor de societate. Şi aceasta, cred eu, datorită faptului că jocul dă naştere unor experienţe deosebite. Te pune la cârma unei corporaţii, îţi deschide o largă plajă de opţiuni, te obligă să gândeşti în avans şi, în final, te recompensează pentru tot efortul depus.
În încheiere, recomand acest joc tuturor pasionaţilor de SF (şi nu numai) care vor să exploreze, într-o formă interactivă, posibilităţile nenumărate oferite de conceptul, momentan inaplicabil, al ingineriei planetare. De asemenea, aspectul tactil al unui board game şi arealul limitat, controlabil, cuplate cu şansa de a socializa “tête-à-tête”, recomandă, zic eu, Terraformarea Planetei Marte ca o variantă excelentă de a-ţi petrece timpul liber departe de atracţia bombastică a ecranelor telefoanelor, televizoarelor sau telescoapelor.
Şi încă o rugăminte, încearcă să joci de plăcere! Bunicul meu spunea că nu are niciodată importanţă dacă pierzi sau câştigi! Ei bine, mai puţin atunci când pierzi. Atunci este nasol şi doare.
Sursa imaginilor:
