The Outer Worlds este, după mine, alternativa viabilă de shooter-RPG pentru cei dezamăgiți de Fallout 76 (și/sau de Fallout 4). Probabil că v-ați dat seama de asta de când ați citit titlul (aveam și altă variantă: „The Outer Worlds: Citius, Altius, Falloutius”). Pentru cei care mai au așteptări de la seria Fallout le spun cu durere în suflet, în mouse și în tastatură că e cazul să-și pună pofta-n cui. Cei de la Bethesda sunt atât de ocupați să cârpească ce se mai poate cârpi la Fallout 76 (au adăugat recent NPCs, întrucât jocul – care e multiplayer- era absolut pustiu) sau să mai jongleze cu Elder Scrolls Online în timp ce mai scot încă ediție Skyrim, încât nu mai au timp să facă și ceva memorabil. De plictiseală ne salvează Obsidian, care se ține de treabă și continuă seria jocurilor bune și foarte bune, cum au fost Pillars of Eternity I și II, Tyrany și chiar South Park: The Stick of Truth.
Chiar dacă m-am legat foarte mult de Fallout în introducere, în TOW nu este vorba despre un univers post-apocaliptic în sensul clasic al cuvântului, chiar dacă unele peisaje amintesc de o astfel de lume. În schimb, avem mai mult de-a face cu o distopie plasată în viitorul îndepărtat și centrată pe mega-corporațiile ce colonizează un alt sistem solar, Halcyon. Personajul principal, un colonist venit de pe Terra, are posibilitatea să lupte împotriva acestui sistem sau să i se alăture. Moralitatea îți va fi pusă mereu la încercare iar acțiunile tale o să aibă un impact semnificativ asupra poveștii.
Apreciez jocul pentru melanjul de umor și tragedie impregnat în dialoguri. Limbajul personajelor amintește de cel folosit și în ziua de astăzi în mediul corporatist, ticsit de cuvinte la modă și expresii întortocheate care nu au prea mult sens. Însă, dacă în vremurile noastre limbajul de lemn are un caracter opțional, în TOW el este obligatoriu. Viața angajaților depinde de asta și de modul în care se conformează, atât în plan profesional cât și în viața privată, la standardele companiei. Prima astfel de corporație cu care ne întâlnim este Spacer’s Choice, ce produce o gamă largă de produse, de la conserve de pește la droguri și arme de foc, toate de o calitate scăzută și vândute la un preț redus. Off topic: Într-un episod din Doctor Who, Oxygen, vezi exact care e rezultatul unei politici de tipul ăsta.
Un alt punct forte ce m-a atras este arta grafică și estetica, atât din timpul gameplay-ului cât și din loading screen-uri (puține și ele, jocul e optimizat destul de bine). Unele sunt trimiteri la postere propagandistice, altele sunt reclame pentru produse pe care le poți cumpăra în jos. Pe lângă acestea mai găsim și ilustrații cu animalele întâlnite în joc, foarte bine realizate și acestea. În același timp, nici grafica jocului în sine nu dezamăgește. Asta dacă computerul tău are o placă grafică destul de bună cât să ai un FPS decent sau dacă te joci de pe consolă.
Pe lângă elementele clasic asociate unui RPG, adică povestea captivantă, dialogurile bine scrise (în acest caz de un umor negru crunt), progresia personajului principal în timpul jocului (rețeta consacrată: levels, skills, quirks) mai există și chiar excelează componenta de shooter. Ai la dispoziție o multitudine de arme cu care să-ți faci treaba și va trebui mereu să o alegi pe cea mai potrivită. O să-ți dai seama rapid de tipologia adversarilor și o să inveți punctele lor slabe. Totuși, nu putem să comparăm jocul cu unul gen Dark Souls, din contra, nu e deloc frustrant și curba de învățare este lină și e parcursă rapid.
În concluzie, nu pot decât să recomand cu căldură The Outer Worlds și restul jocurilor create de Obsidian.
