Oare de ce Vampire: The Masquerade – Bloodlines, un ARPG lansat acum mulți, mulți ani merită să fie adus în discuție? Puteam foarte bine, ca să mă înscriu în tematica dark a numărului, să scriu despre Darkest Dungeon, Vampyr, Dark Souls, Dying Light, Metro Exodus sau chiar despre This War of Mine. Totuși, dacă mă întrebi pe mine, V:TM e un joc de referință, căruia merită să-i acorzi atenție chiar și la 16 ani după lansare. Sigur, părerea mea este una foarte bună și pentru că acesta a fost unul dintre primele jocuri video pe care le-am jucat. Mai mult, a fost și jocul care mi-a deschis apetitul pentru RPG-uri și prin intermediul căruia am început să explorez un univers fascinant și înfricoșător, World of Darkness, despre care mereu poți descoperi câte ceva, vreo frântură de lore obscur sau povestea unui personaj.
Lansarea jocului a avut loc în 2004, mai precis pe 16 noiembrie. Coincidență sau nu, în aceeași zi a fost lansat și Half Life 2. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, tot atunci apăreau Halo 2 și Metal Gear Solid 3. Pe scurt, un măcel absolut din care vampirii nu aveau cum să iasă învingători. Vânzările au fost foarte slabe, problemele tehnice multe, iar o bună parte din gameri au preferat FPS-urile.
Și totuși, la atâția ani de la lansare, V:TM – Bloodlines are o comunitate activă, ce lansează mod-uri și patch-uri neoficiale. La momentul în care am scris acest articol, cel mai recent patch neoficial fusese lansat în iunie 2020, astfel că majoritatea problemelor cu care jocul a venit la pachet au fost rezolvate. Jocul a devenit între timp un cult classic.
Ar fi foarte nedrept să vorbim despre grafică, având în vedere vârsta considerabilă pe care o are jocul. Ca să vă dați seama despre ce e vorba, pentru a rula V:TM ai nevoie de un calculator dotat cu o memorie RAM de cel puțin 384 de MB și de o placă grafică cu 64 MB vRAM. Cu toate acestea, animațiile și modelele au și ele farmecul lor nostalgic.
Și dacă tot e să vorbim despre acele aspecte la care jocul nu excelează, trebuie să aduc în discuție secvențele de luptă. Sigur, ai la dispoziție o mulțime de arme și pe deasupra și abilități supranaturale (că doar ești vampir), dar AI-ul cu care sunt dotate NPC-urile lasă de dorit. Luptele nu sunt fluide, mai toți inamicii se comportă ca niște bullet sponges (sau surse portabile de sânge, dacă cunoști jocul destul de bine și investești experiența acolo unde trebuie).
Hai să vorbim și despre acele lucruri care fac jocul să fie unul memorabil. Povestea este una excelentă, introduce și explică cu mare ușurință concepte importante despre WoD. Vampirii, denumiți kindred, fac parte din diferite clanuri, fiecare cu diverse avantaje și slăbiciuni. La începutul jocului trebuie să-ți alegi clanul. Cum eu prefer în majoritatea jocurilor (care îmi dau această posibilitate) să mă axez pe magie, aleg să fiu un Tremere. Clanurile fac la rândul lor parte din secte, organizații care au un scop comun. În joc ai de ales între Camarilla (tradiționaliști, respectă o ierarhie strictă, încearcă să mențină secretă existența vampirilor) și Anarchs (chiar dacă numele spune totul, nici ei nu vor ca existența lor să fie cunoscută de muritori). Tot la capitolul poveste, misiunile sunt diverse și pot fi completate în ce fel dorești: fie gun blazing, fie stealth based, fie prin dialoguri cu NPC-urile.
Muzica reflectă perioada în care a fost lansat jocul și ajută la conturarea unei atmosfere gotice interesante. Dacă totuși coloana sonoră nu e chiar pe gustul tău (nici mie nu-mi prea place Lacuna Coil, de exemplu) există mods care schimbă melodiile din joc. Aș zice că niște darkwave sau post-punk ar merge de minune.
În concluzie, îți recomand să te oprești acum din orice ai face și să descarci Vampire: The Masquerade – Bloodlines. Merită! Mai mult, anul viitor jocul o să beneficieze de un sequel, spre deosebire fratele său geamăn – Half Life 2 (aici trebuia să fie o glumă despre Half Life 3, dar am zis să nu învârt prea mult cuțitul în rană).
