Copil fiind, am fost fascinat – la fel ca mulți alții din generația mea – de benzile desenate cu Rahan, de aventura desfășurată în preistorie, cu eroul nevoit să înfrunte o natură ostilă, cu natura sa iscoditoare permițându-i să descopere și să inventeze o serie de lucruri, cu inima sa bună ce-l împingea mereu să-i ajute pe cei aflați la ananghie și spiritul său vizionar ce-l îndemna să împingă mici comunități întâlnite spre crearea unei lumi mai bune, mai civilizate.
Un sentiment similar am trăit decenii mai târziu, descoperind seria Earth’s Children a americancei Jean M(arie) Auel. Începând cu 1977, aceasta a început să studieze intens epoca glaciară, să corespondeze cu diverși experți în domeniu și s-a alăturat unui curs de supraviețuire, unde a învățat cum să facă diverse lucruri cu metodele disponibile oamenilor primitivi: aprinderea focului, tăbăcirea pielii, prelucrarea pietrelor pentru a face din ele unelte etc. Toate cunoștințele dobândite le-a folosit pentru a imagina o poveste petrecută cu aproximativ 30.000 de ani în urmă în nordul Mării Negre (pe teritoriul actual al Ucrainei), despre o fetiță Cro-Magnon orfană care este salvată de la moarte de un trib de oameni de Neanderthal. Pe numele ei Ayla, micuța este singura supraviețuitoare a unui cutremur devastator, ce i-a omorât pe toți ai ei. Același cutremur a distrus peștera unde trăiau oamenii de Neanderthal întâlniți și care sunt plecați în căutarea unui nou cămin. Când este găsită de aceștia, fata este aproape moartă de foame și traumatizată de atacul unui leu, de care a scăpat ca prin minune. Urmele lăsate de ghearele lui pe coapsa ei îi îndeamnă pe superstițioșii oameni de Neanderthal s-o considere protejată de spiritul acestui animal periculos. Iza, femeia-vraci a tribului, insistă s-o ia sub aripa ei ocrotitoare.
Așa începe fascinanta aventură din The Clan of the Cave Bear, publicată de autoare în 1980, ecranizată de Michael Chapman în 1986 în filmul omonim, cu Daryl Hannah în rolul protagonistei.
Documentarea făcută de autoare e vizibilă pe tot parcursul cărții, iar acolo unde și-a permis să speculeze a făcut-o într-un mod ce a adăugat exotism cărții. Oamenii de Neanderthal sunt prezentați ca având un mod aparte de transmitere a cunoștințelor. Copilul unei femei-vraci, de exemplu, are latente în mintea sa toate cunoștințele despre plante de leac și metode de vindecare, ele „activându-se” în momentul în care începe să le aplice, sub îndrumarea mamei. Prin urmare, nu are nicio problemă în a le memora, lucru ce-i dă un avatanj considerabil față de omul de Cro-Magnon. Dezavantajul vine din faptul că mintea sa nu este capabilă să facă conexiuni noi, să descopere alte metode de tratament în afara celor cunoscute deja de generații. Mai mult, e extrem de refractară în a accepta asemenea tehnici când le vede aplicate de altcineva. Pentru Ayla, om de Cro-Magnon, memorarea exactă este dificilă, dar jonglarea cu noțiunile deja cunoscute este ceva inerent, permițându-i realizarea de noi asocieri, de adaptare, de inovare. Compătimită de unii membri ai Clanului – cum își spun oamenii de Neanderthal – pentru memoria sa de slabă calitate (și pentru dificultatea de a înțelege toate nuanțele comunicării mimico-gestuale, folosite preponderent de aceștia), ea este pe de o parte admirată de alții pentru inventivitate, dar, pe de altă parte, este condamnată pentru că încalcă tradițiile, schimbă obiceiuri împământenite de generații, strică „ordinea firească a lucrurilor”. Asta se datorează și faptului că inventivitatea și curiozitatea fetei se întind în toate direcțiile, inclusiv în a învăța să vâneze, activitate rezervată exlusiv bărbaților.
Acest din urmă gest îi atrage o exilare temporară din cadrul tribului. Pentru acele vremuri, a trăi singur reprezenta o condamnare, aproape sigură, la moarte. Pământul era înțesat de animale mari și periculoase, resursele erau dificil de accesat, orice activitate necesita eforturi fizice epuizante, iar mare parte a anului consta în ierni lungi, grele. Totuși, tocmai abilitățile pentru care fusese exclusă îi permit Aylei să supraviețuiască, într-o poveste similară celei a lui Robinson Crusoe, sau, mai curând a Micuței Robinson, personajului lui Nicolae Batzaria.
Pentru Brun, conducătorul Clanului, abilitatea ei de a supraviețui și de a se adapta reprezintă un motiv de admirație. Pentru Creb, șamanul, este o revelație: el înțelege că oamenii de Neanderthal au ajuns într-o fundătură evolutivă, în timp ce Ceilalți (cum le spun ei oamenilor de Cro-Magnon) au abilitățile necesare pentru a merge mai departe și a deveni specia dominantă. Iar pentru Broud, fiul lui Brun, Ayla înseamnă sfidare, amenințare, insultă, ceea ce-l va determina să profite de statutul său superior de bărbat ca s-o umilească și s-o trateze după bunul plac, inclusiv din punct de vedere sexual – deoarece, în Clan, sexul reprezintă doar satisfacerea unei dorințe masculine, rolul femeii limitându-se la a se supune pornirilor acestuia, oricând și oriunde. În acest punct, autoarea dovedește un spirit vizionar, imaginându-și că oamenii de Cro-Magnon și cei de Neanderthal pot avea urmași împreună, lucru ce avea să fie demonstrat abia ulterior de oamenii de știință. Copiii născuți astfel sunt considerați necorespunzători și lăsați să fie omorâți de animalele sălbatice, dar Ayla refuză, din nou, să se supună. Comunitatea Clanului nu are conceptul de paternitate, a faptului că nou-născuții sunt rezultatul actului sexual, ci consideră că nașterea unui copil reprezintă rezultatul luptei continue dintre spiritele ce guvernează bărbații tribului și cele care guvernează femeile, ciclul consfințind faptul că spiritul feminin nu a fost înfrânt.
În cele din urmă, însă, felul de a fi îi atrage Aylei exluderea completă din trib – e considerată „moartă” de toți ceilalți, care refuză s-o mai bage în seamă în vreun fel. Nevoită să-și abandoneze copilul alături de Clan, fata – devenită între timp adolescentă – e obligată să învețe să supraviețuiască singură pe termen lung, obligată să facă singură toate activitățile – atât cele „femeiești”, cât și cele „bărbătești” – să se apere, să aibă grijă de sănătatea ei, să adune suficiente rezerve pentru iarnă și să supraviețuiască singurătății fără să-și piardă mințile, ori dorința de a trăi. În ce măsură a reușit să facă asta, aveam să aflăm în al doilea volum, The Valley of the Horses.