Publicat prima dată la editura Tritonic, în anul 2018, apoi republicat la editura MyBestseller, în 2022, romanul Omul care s-a jucat cu lumea propune cititorilor o lectură a singurătății și căutării de sine, într-o cheie science-fiction. Între cele două ediții, ambele prezentându-se foarte bine din punct de vedere al tipăriturii, există mici diferențe, după cum precizează autorul într-un interviu: [..] există diferențe, dar nu de structură. Să le zicem mici, foarte mici ajustări. Un cuvânt schimbat undeva, poate chiar o frază modificată, o virgulă mutată în altă parte. Cam la nivelul ăsta.
Experiența lui L, personajul principal din Omul care s-a jucat cu lumea, poate fi comparată cu cea a lui Robinson Crusoe, un un personaj arhetipal al naufragiatului. Pentru că și L, ajuns un străin singuratic într-un oraș imaginar, numit K, este la rândul său un naufragiat, sau măcar trăiește sentimentul unuia autentic. În jurul acestei mize se învârt scenele și se desfășoară acțiunea romanului. Finalul, chiar dacă ne surprinde, se încadrează totuși într-un posibil scenariu sf și poate fi acceptat ca atare.
L este jurnalist și ajunge în orașul de sub mulți ca redactor detașat din București la revista locală Mileniul III. Chiar dacă K rămâne până la final un mister, prezentarea sa fiind generală, ceea ce ne oferă un cadru familiar, putem să ne imaginăm că suntem în Brașov, sau un alt oraș mare de lângă munți. Abia atunci când L înțelege că se află nu doar într-un oraș pustiu, dar și izolat de restul lumii, geografia și configurația cartierelor începe să conteze. Pentru că dincolo de întrebările fundamentale ce-l vor obseda (de ce mi se întâmplă tocmai mie, unde sunt ceilalți, ce voi face în viitor), L trebuie să-și satisfacă nevoile primordiale: apă, hrană, siguranță.
Marian Truță este un excelent povestitor, lucru dovedit în timp prin multele sale povestiri publicate în reviste și strânse în câteva volume: Vremea renunțării (editura Bastion, 2008), A doua venire (editura Nemira, 2012) și Cetatea Morgana și alte povestiri (editura MyBestseller, 2022), talent vizibil și în acest miniroman. Este dificil să scrii o proză de lungă întindere cu un singur personaj (exceptând finalul), care să-i țină alerți și interesați pe cititori. Ori aventurile, dacă pot să le spun așa micilor întâmplări și evenimente cărora trebuie să le facă față L, respectiv, mult mai periculoasele gânduri ale singurătății, sunt prezentate cu multă pricepere și atenție pentru verosimil. Transpare de multe ori grija autorului față de personajul său, ceea ce este un plus, ajutându-ne și pe noi să empatizăm cu acest personaj ce ne aduce aminte de propriile momentele de singurătate, sau de șovăială în fața alegerilor.
Și iată că reușise. Viermele nebuniei nu mușcase din el, nu, nicidecum. Se simțea mai stăpân pe sine ca niciodată. Cu fiecare cui bătut într-o grindă, cu fiecare lemn tăiat cu drujba și aranjat în stive ordonate, cu fiecare bec aprins sau cu fiecare butoi de motorină recuperat din rezervoarele benzinăriilor, cu fiecare pachet de carne congelată descoperit te miri pe unde, cu fiecare mică victori de care avusese parte, se simțise din ce în ce mai sigur și devenise din ce în ce mai încrezător în viitor.
Până la urmă, indiferent de realitatea trăită, reală sau simulată, opțiunile omului sunt limitate. Facem totul pentru a supraviețuii, folosindu-ne în acest sens de toate cunoștințele acumulate și de oportunitățile de moment. În finalul romanului, Marian Truță ne oferă unele răspunsuri la întrebările ce însoțesc lectura încă de la început, în primul rând la: de ce este L singur? fără însă ca acestea să aibă un caracter definitiv, lăsând astfel loc pentru interpretări personale.
Titlu: Omul care s-a jucat cu lumea
Autor: Marian Truță
An de publicare: 2022
Dimensiuni: 13×20 cm
Editura: Eagle
Format: Paperback
ISBN: 978-606-8790-17-6
Număr pagini: 148
Tipul cartii: Paperback
Descriere
„Înfățișat cu meștesug, în ambalajul atractiv al unui mic thriller psihologic, al cărui suspans e dozat cu un condei precis, de calibrul rezervat profesioniștilor, microromanul lui Marian Truță depășeste abundența contemporană de introspecții seci, cel mai adesea semne ale nepriceperii de-a țese o poveste, epicul cu cap și coadă, care să «te țină».
Avem de-a face, de multă vreme, cu un povestitor pur-sânge, unul din aceia care știu și dovedesc că orice întâmplare banală, dacă e relatată cu dedicație și respect pentru cititor, poate deveni o poveste fascinantă.”
Dănuț Ungureanu, scriitor
