Recunosc că, pentru mine, fantasy-ul reprezintă un fel de „rudă mai săracă” a genului SF. Nu în sensul că-l consider a avea o calitate slabă, ci că, dacă aș fi pus să aleg între o carte SF și una fantasy, în 8 cazuri din 10 aș alege-o pe cea dintâi.
Dacă vorbim, totuși, despre fantasy, în general îmi place acela care îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile de mai jos.
Să-și acorde timp pentru a construi lumea. De aceea apreciez un Sanderson, care ia personajele și povestea de când lucrurile abia încep să se miște, dar nu-l gust pe Erikson, care sare direct în miezul acțiunii. În fantasy, îmi doresc ca intriga să se subordoneze cadrului în care se desfășoară, nu invers. Adică vreau poveste, nu adrenalină. De asemenea, îmi place un fantasy care tinde către mia de pagini sau chiar o depășește, nu are doar două-trei sute. Un stil foarte frumos de a povesti reprezintă un alt element important, iar o imaginație debordantă în ceea ce privește locurile, ființele, legendele inserate sunt cruciale.
Nu sunt foarte atras de dark fantasy, decât în doze mici și dacă mai are câteva condimente. Iar cu urban fantasy-ul nu mi-am prea bătut capul până să-mi cadă în mână seria Tenebre a lui Daniel Timariu.
Chiar dacă are un ritm cam rapid pentru gusturile mele și fiecare volum abia depășește două sute de pagini, există atât de multe personaje, de povești, de locuri de legendă, plus o doză de umor, încât mi-a plăcut încă de la primul volum. Al doilea a consolidat impresia, mai ales că a fost scris într-un stil mai limpede, rezolvând unele lucruri neexplicate în cel dintâi (pentru mine, faptul ca un autor să lase în poveste „spații albe”, în ideea să le completeze cititorul, reprezintă un minus).
Prin urmare, așteptam al treilea volum, ca să văd dacă autorul timișorean chiar a crescut calitativ. Trebuie să recunosc că, într-adevăr, a făcut-o. În primul rând, se simte că deja personajele s-au „maturizat” în mintea lui. Fiecare intră în scenă la momentul potrivit și-și joacă rolul exact cum te-ai aștepta de la el, știind ce a făcut în precedentele texte. Apar și personaje noi, iar surpriza vine de la curajul de a introduce o mașină (de epocă) într-un decor preponderent fantasy. Dar Daniel Timariu reușește să-i găsească locul potrivit, fără ca ea să facă notă discordantă.
Tensiunea este bine dozată. Cartea pornește de la un alt caz aparent banal: găsirea unei monede. Treptat, însă, poveștii nu doar că i se adaugă noi personaje, ca în volumele anterioare, ci miza crește tot mai mult, ajungând la un stadiu de „a fi sau a nu fi” al tuturor realităților.
Mi-a plăcut mult o anumită idee și modul cum a fost susțină: aceea că doar noi, oamenii, am avea liber arbitru. Celelalte ființe, cele din Lumea Tenebrelor, trebuie să se supună unui mers sau altul al lucrurilor. Nu de puține ori, acest lucru duce la răsturnări neprevăzute de situație, pentru că personajele se supun unui plan/model mai mare decât cel cunoscut de cititor prin intermediul informațiilor pe care le obține detectivul Alex Anghel.
În volumul al treilea, care se petrece pe parcursul unei singure zile, de miercuri (reușit dublul sens al titlului, ținând cont că misiunea pornește de la cerința Miercurienilor de a le fi găsită o monedă furată), avem ocazia să aflăm și de ce un satir țâfnos e atât de respectat de ființele din Lumea Tenebrelor. Până la acest volum, rămăsesem cu impresia că era un fel de copie a lui Philoctetes din desenul animat „Hercule” realizat de cei de la Disney. Dar acum, lucrurile au devenit clare și logice.
Apare iarăși frumos-construitul super-erou autohton Pavel Chinezul. Cred că singurul lucru cu care n-am rezonat a fost că unora dintre lucrurile care au ținut de vrăjitoarea Crystal Dezordine nu le-am găsit sensul. Dar, pe de altă parte, e vrăjitoare și o cheamă Dezordine, așa că, privită din perspectiva asta, piesa se poate potrivi.
Per total, romanul m-a impresionat. Mi s-a părut dovada unei maturizări a autorului. Miza a crescut și ea pe parcursul cărții, ajungând la un nivel greu de anticipat după primele rânduri. Tocmai asta reprezintă, în opinia mea, calitatea și pericolul volumului Tenebre. Miercuri. Așteptările au devenit extrem de mari. A fost Miercuri apogeul seriei, sau o ștachetă pe care autorul o va depăși în continuare?
Sigur, la un filon atât de bogat de personaje și povești inserate pe ici, pe colo, are material ca să realizeze o serie întreagă de spin-off-uri care, cu talentul dovedit, tind să cred că vor constitui lecturi extrem de plăcute. Curiozitatea mea este dacă se va mulțumi cu așa ceva, sau va încerca ca următorul roman al seriei să-l depășească pe acesta. Va fi greu, dar, dacă va reuși, ce festin se va dovedi pentru cititori!
Tenebre. Miercuri
de Daniel Timariu
Editura Tritonic, 2019
ISBN: 978-606-749-406-8
Format: 13 x 20 cm, 298 pag
„Tenebre. Miercuri stă sub semnul cifrei trei, dat nu doar de numărul de ordine al volumelor din serie, ori de referința la ziua săptămânii dedicată zeului comerțului, ci și de noua componență a echipei formate, până acum, din detectivul Alex Anghel și câinele Qiqirn. Cei doi găsesc un aliat de nădejde într-o mașinărie cu minte și suflet ce-i poartă pe străzile Timișoarei reale, dar și pe potecile orașului ascuns vederii oamenilor.
Autorul mărește miza dar și viteza acțiunii, astfel încât găsirea unui obiect misterios se transformă în rezolvarea unei probleme existențiale a tuturor lumilor cunoscute. Chinuit tot mai mult de îndoială și neputință, Anghel se vede pus în fața unor alegeri pe cât de grele pe atât de răvășitoare, primind, una după alta, lecții despre onoare, dragoste, nevoia de echilibru.” – Teodora Matei
„O serie de urmărit; o serie cu mult potențial, cu multe piste, cu multe direcții în care s-ar putea ramifica; din ea s-ar putea desprinde prequeluri, sequeluri și fire narative adiacente, de am avea ce citi câțiva ani buni de-acum încolo.” – Liviu Szoke (Blogul fanului science-fiction)
