Literatura serioasă(timp de citire: 4 minute)

Nu știu alții cum sunt, dar, pentru mine, literatura SF ocupă un loc special atât în preferințele de cititor, cât și în cele de scriitor. Posibil să fie de vină episodul al patrulea din Războiul Stelelor, când mintea unui copil de cinci-șase ani a fost cucerită de săbiile laser și navele spațiale. Ori, poate, călătoriile extraordinare ale lui Jules Verne și modul cum știa să prezinte tot felul de aparate ce, pentru vremea lui (și pentru vârsta la care le-am citit), reprezentau ceva deosebit. Sau Colecția Povestiri Științifico-Fantastice descoperită în pod în adolescență, într-o zi de vară, care m-a țintuit cocoțat printre grinzi din zori și până noaptea târziu.

Mai degrabă cred că a fost o combinație din toate acestea, plus încă niște ingrediente pe deasupra. Și, în ciuda cuvintelor de la început, probabil că elemente similare i-au atras și pe alții către acest gen. Desigur, pe fondul unui suflet visător, a unei înclinații spre poveste și/sau a unei minți cercetătoare, dornice să afle tainele universului din care facem parte.

Nu mică mi-a fost mirarea, crescând, să aflu că literatura SF era privită cu condescendență de către unii și alții. Nu de puține ori, la primele mele încercări literare, timide, m-am trezit în fața întrebării „de ce nu încerci să scrii ceva serios?”. N-am înțeles despre ce era vorba. SF-ul însemna, pentru mine, ceva extrem de serios.

Anii au trecut, multe dintre „scornelile” SF au devenit parte indispensabilă a lumii în care trăim, efectele speciale din filme au transformat orice producție într-un spectacol realist, scriitorilor proveniți din medii științifice li s-au alăturat cei cu pedigri în meșteșugul cuvintelor, ce-au îmbrăcat tehnica seacă în povești capabile să concureze cu operele din literatura mainstream și totuși…

Eticheta a rămas, cel puțin la noi în țară. Poate nu la fel de directă cum îmi fusese mie prezentată pe vremuri, dar a rămas. În tirajele substanțial mai mici în care se vinde o carte SF decât una din alt gen, mai ales dacă e scrisă de un autor român. În dezinteresul de a se încerca promovarea peste hotare a autorilor români de gen. În sintagma „eu nu citesc / nu înțeleg SF(ul)”.

Și iată că, deși mulți dintre cei dornici să devină autori de SF pornesc la drum cu entuziasm, se dezumflă pe parcurs. Vânzările de la lansări nu sunt impresionante, apoi urmează o revenire în anonimat. Zeci, cel mult sute de exemplare și titlul la care autorul a muncit cu atâta râvnă intră în uitare.

De asemenea, șansele de a ajunge la o editură de top cu acest gen literar sunt aproape nule. Merge, eventual, un compromis de fantastic, dar cam atât. O editură „serioasă” nu publică SF, sau nu SF românesc. Ori, dacă, printr-un miracol, o va face, va avea grijă să încadreze volumul într-un amestec din care să nu rezulte cu niciun chip apartenența la genul stigmatizat. Pentru că „SF-ul românesc nu vinde”.

Ca o mică paranteză, se poate argumenta că vânzările slabe se datorează calității slabe a scrierilor de gen. Personal, am întâlnit, atât autori care scriu bine, cât și autori decenți, mediocri, ori slabi de-a binelea. Cum e și normal. Dar, dincolo de opiniile (gusturile) personale, nu pot să nu remarc faptul că, dacă argumentul acela ar fi adevărat, autorii care migrează spre alte genuri ar trebui să scrie la fel de prost și acolo. Am încheiat paranteza.

Autorilor talentați, ori cu suficiente relații prin edituri, li se oferă varianta compromisului: să scrie proze mainstream, fantastice, polițiste, de dragoste etc. O zonă acceptabilă, care permite ajungerea la un public mai larg, la turnee prin țară, la cifre de vânzări decente, prezență pe rafturile librăriilor, critică de specialitate, premii, Uniunea Scriitorilor ș.a.m.d.

Unii scriitori vor căuta, ulterior, un echilibru: mai o carte SF (aproape) invizibilă, mai o carte din alt gen, care le permite să scoată capul și tot așa. Alții vor aluneca ușor, dar sigur, spre cea de-a doua zonă, până când SF-ul va rămâne, în cazul lor, o simplă amintire nostalgică a vremurilor de demult.

Firește, nu susțin că toți autorii care face pasul dinspre SF spre alte genuri o fac din frustrare. Unii dintre ei doresc să-și îmbogățească paleta artistică abordând și alte genuri, văzând asta ca pe o dezvoltare, o evoluție.

Pentru ceilalți, însă, cei care și-ar fi dorit să-și creeze un nume jucând (doar, sau preponderent) în echipa sefistă, se pare că literatura aceasta nu poate reprezenta decât o rampă de lansare. Un fel de „tineret-speranțe” de pe vremuri, de unde pot ajunge în „echipa mare”. Aia „serioasă”.