Născut la București, cu 50 de ani în urmă (10.04.1972), Cristi Cârstoiu a absolvit Facultatea de Medicină și încă din timpul acesteia a înființat Editura Amaltea, alături de prietenul și colegul său Dr. Mihai Popescu. A publicat pentru prima oară în România seria romanelor Star Wars, dar și o colecție de romane SF românești (Ana-Maria Negrilă, Sebastian Corn, Florin Pîtea, Lucian Dragoș Bogdan). În august 2019 a debutat el însuși în revista CSF – Colecția Science-Fiction, cu povestirea „Noopali”, după care izvorul său creator a erupt, pur și simplu, oferindu-ne o mulțime de povestiri SF și fantastice, pe care, la finalul lui 2020, le-a reunit în prima sa carte, sub același titlu ca al povestirii de debut „Noopali”. Volumul a fost nominalizat, anul următor, la premiile pentru cel mai bun volum de povestiri, la RomCon 2021. Acum are în pregătire romanul SF de acțiune „Discontinuum”. Cu aproape 10 ani în urmă a decis să se mute împreună cu soția și băiatul său în Statele Unite ale Americii și este redactorul regional al revistei CSF pentru diaspora din SUA și Canada.
Ce te-a determinat să scrii ficțiune de gen?
În primul rând, mi-a plăcut dintotdeauna SF-ul. De aici trebuie să plecăm. Apoi, vinovatul principal a fost Constantin Pavel în 2017, care pe atunci se pregătea să lanseze revista CSF și m-a încurajat să scriu. Drept urmare, m-am apucat de scris pentru el o povestire, „Noopali”. Citisem cu puțin timp înainte o carte non-fiction despre echipa de radioastronomi care a realizat fotografierea unei găuri negre și m-am gândit la o intrigă a cărei desfășurare să aibă loc în contextul unui observator. Ecourile foarte pozitive din partea comunității SF și cele două nominalizări la premiile Romcon mi-au dat după aceea aripi.
Ce citești în ultima vreme? Ce scriitori te inspiră sau te-au influențat?
Citesc John Grisham și Peter F. Hamilton, dar și Kelly McCullough sau Paolo Bacigalupi, de exemplu. Ca să fiu sincer, încerc să fur meserie. Sunt autori cu stiluri diferite și care fie scot best-selleruri pe bandă rulantă, cum e Grisham, fie sunt premiați pentru lucrările lor SF. Altfel, inspirația vine de la clasici – Asimov, Arthur C Clarke, Frank Herbert, Philip K Dick.
Spre deosebire de scriitori mai tineri, aș putea spune chiar din generația 2010, ai rămas fidel unui science-fiction pur, fie el soft sau hard, space opera sau cyberpunk. Ce te atrage la acest gen de literatură?
Să știi că de citit, citesc de toate dacă e o carte bună, n-am o preferință exclusivă. Îmi place însă să scriu hard SF pentru că mi-e relativ simplu. Am o pregătire științifică suficientă pentru a mă pune la adăpost de erori majore, iar informație de calitate se găsește la un clic distanță. Mai mult, acum există tehnologii noi care se pretează excepțional la SF – nanotehnologii, crypto sau inteligența artificială. În plus, ca să fiu sincer, mă tentează să încerc marea cu degetul cu un roman horror și un roman fantastic cu context istoric. Timp să fie.
Se poartă, deși nu e un gen nou, combinația dintre fantasy și sci-fi sub forma de science fantasy. Cum te raportezi la fantasy? Scrii în acest gen sau nu ești atras de el?
Îmi place, da. E un gen borderline, și am scris deja două povestiri. O să se ducă încet-încet la un volum care se va numi „Nisipurile timpului”. Probabil spre finele lui 2024 sau chiar 2025. E un gen foarte versatil, pentru că poți include atât tehnologii neinventate încă (ceea ce e science-fiction prin definiție), cât și elemente de fantastic – ființe supranaturale, vrăjitori etc. Mi-a plăcut cum scrie Kelly McCullough, ale cărui cărți le-am cumpărat în timp ce eram în vacanță. Intrasem într-un magazin specializat pe lichidări de stocuri și aveau o ladă imensă cu cărți la reducere, 2-3 dolari bucata. Cum terminasem cartea pe care mi-o adusesem de-acasă, mi-am luat vreo 5-6 cărți de acolo, între care două ale sus-numitului, care mi-au plăcut foarte mult. Apoi s-a legat cu un proiect la editura Pavcon, pentru care am scris o povestire inspirată din aceste cărți.
Trăiești în Statele Unite ale Americii de câțiva ani și citești literatura science-fiction direct de la sursă, ca să spun așa. În ce măsură te-a influențat traiul printre americani și cultura lor?
Foarte mult. America e extrem de diferită de Romania. Am găsit undeva o prezentare a mea ca fiind „scriitor american de origine romănă” și mi-am dat seama cât de bine mă caracterizează. Pentru că acțiunea se petrece în America, personajele sunt modelate după cunoscuții mei de aici, dialogurile, locurile, tot. Am fost la Cape Canaveral, la centrul spațial J. F. Kennedy, și după ce vezi cu ochii tăi o rachetă Saturn V sau faci o poză cu naveta spațială Atlantis, chestia asta îți dă extrem de multe idei. America e o țară cu o cultură incredibilă a tehnologiei spațiale și SF-ul e la fiecare pas – de la căni de cafea cu baby Yoda la supermarket, la un firepit din tablă și fier forjat în formă de Steaua Morții pe care l-am văzut la o fermă de animale. Linia dintre realitate și ficțiune este foarte blurată, dacă pot să zic așa. E drept, pe ici pe colo îmi place să introduc câte un element neaoș românesc, așa, de bon ton.
Să ne apropiem acum de primul tău volum de povestiri. Cum a apărut Noopali (volum de povestiri, editura Pavcon, 2021), care au fost sursele tale de inspirație?
Noopali e un volum oarecum eterogen, în sensul că povestirile nu au aceleași personaje și nu se întâmplă în același loc. Din cele 8 povestiri, sapte sunt hard SF și există niște puncte de convergență între 4 din ele. Inspirația a venit din mediul înconjurător – fotografierea unei găuri negre, un asteroid interstelar, Omuamua, care a trecut prin sistemul nostru solar cu niște ani în urmă, o pandemie, sau pregătirile pentru trimiterea unei misiuni pe Marte în viitorul apropiat. În două povestiri unul din personaje este o inteligență artificială și am construit narațiunea pe relația om-IA. Am inclus și o povestire science-fantasy, cum ziceam mai devreme, inspirată din Kelly McCullough.
Ce ai vrut să le transmiți cititorilor tăi și ce altceva ai vrea să știe cititorii tăi despre Noopali?
Pentru mine, SF-ul a fost o poartă larg deschisă către educația științifică. Copil fiind, am internalizat fizica sau chimia sub forma unor dialoguri purtate într-un balon, obuz sau în țara ghețurilor, dacă mă-nțelegi. Îmi doresc să preiau această ștafetă, făcând o mică breșă intelectuală prin care să poți întrezări o frântură din viitorul omenirii cu nanoboți sau inteligență artificială. Background-ul științific din povestirile din Noopali e solid, se bazează pe cercetare – de exemplu, pentru povestirea Avertismentul lui Marte am studiat cred, vreo 200 de pagini despre planeta roșie. Asta a fost partea ușoară. Pentru mine provocarea a fost componenta de literatură, dezvoltarea intrigii, construcția personajelor, a dialogurilor. Zic că am făcut totuși o treabă bună și aștept verdictul cititorilor. Până acum semnele au fost foarte încurajatoare, ceea ce mă face să continui.
În ce măsură experiența pandemiei ți-a influențat scrisul și lecturile?
Destul de mult, zic eu. Mi-am dat seama cât de slabă este pregătirea științifică în populația generală, și asta mă sperie. Eu am făcut medicina, da? Am terminat unul dintre cele mai titrate licee de matematică-fizică și am fost olimpic la chimie. Gândirea mea e structurată în așa fel încât ceea ce e demonstrat matematic primează în fața a ceea ce percep simțurile. Dacă o sută de oameni „văd” sau „cred” ceva, pentru mine e irelevant; dacă unul singur îmi poate „demonstra” altfel, merg pe mâna lui, pentru că el e expertul. Ei bine, pandemia mi-a arătat că acest mod de gândire nu e nici pe departe regula, ci excepția. Drept urmare mi-am propus să includ în ceea ce scriu „opinia expertului”, de exemplu. Nu sunt eu ăla să facă educația maselor, dar să avem măcar un pic de discernământ între ce zice unul care a studiat ani de zile domeniul respectiv, față de o don’șoară siliconată de la TV care a studiat jurnalism sau PR.
Ultimul tău roman Discontinuum, proaspăt apărut la editura Pavcon, este un science-fiction pur. Aș zice chiar hard. Spune-ne câteva cuvinte despre subiectul acestui volum.
Sper că nu e ultimul. De fapt, e primul. Mi s-a spus de către mai mulți scriitori galonați că e păcat că Noopali e doar o povestire, e acolo suficient material pentru un roman. Drept urmare am mers pe mâna personajelor principale din Noopali și am scris Discontinuum. Specialistul Ethan Mackenzie este trimis să monteze un radiotelescop la Polul Sud. Acolo, Ethan se reîntâlnește cu agentul NGA Nick Hudson, care investighează livrarea unui echipament complex, dar despre care nu se știe la ce folosește. Împreună vor încerca să descâlcească ițele unei conspirații atent elaborate, care implică una dintre cele mai mari firme de energie, pe cale să dezvolte o tehnologie ultrasecretă. Fără să aibă habar de acest fapt, piesa lipsă este deținută chiar de șeful lui Ethan și colega lui, Amelia Wang, o frumusețe exotică, aflați aproape de o descoperire mai importantă chiar decât teoria relativității și care le poate aduce premiul Nobel.
Din curiozitate: cât timp ai scris la acest roman? Și, în general, câte ore pe zi aloci scrisului?
Ugh… Cred ca un an? Am scris la el… discontinuu 🙂 Adică am avut și alte povestiri la care am scris între timp. În plus, fiind primul meu roman, am re-scris secțiuni întregi pentru că romanul nu avea același ritm, tocmai pentru că am scris când și când. Apoi am primit feedback de la câțiva „cititori beta”, și am revenit, ca să introduc sugestiile lor. L-am tot „bibilit”, dar sunt convins că a meritat efortul.
Cu scrisul zilnic e altă poveste. Nu scriu chiar în fiecare zi. Uneori am chiar o săptămână în care nu scriu, din lipsă de timp. Alteori, mai ales pe weekend, bag vreo 3-4 ore. Chestia e că atunci când scriu, scriu foarte repede. Când nu scriu, mă gândesc la ce să scriu, îmi fac în minte dialoguri, scene, lucrez la intrigă, îmi imaginez personajele în context, ce ar spune, ce ar face. Când am timpi morți, mă documentez. Am mereu salvate niște linkuri către articole care conțin informațiile de care am nevoie, și când trebuie să aștept pe undeva, scot telefonul și le citesc. Sau când sunt reclame la TV. Iar când scriu, scriu ceea ce am pregătit deja mental. Adică nu stau privind monitorul și scremându-mă ca să-mi vină o idee. Dacă mi s-au terminat ideile, mă opresc și mă apuc de altceva. Astfel, timpul relativ puțin pentru scrisul efectiv este utilizat optim; în 80-90% din acest timp se aude țăcănitul tastaturii.
La ce lucrezi in ultima vreme? Unde pot fanii să-ți caute munca?
Tot am scris povestiri pentru Pavcon – ba pentru revista CSF, ba mai apare câte un proiect colectiv cum e Antologia SF sau „Ziua Victoriei”, și uite-așa al doilea volum de povestiri e pe țeavă. Îmi mai trebuie încă 2-3 povestiri și probabil va apărea spre finalul lui 2023. Apoi, lucrez la un roman, „Lumina stranie a eclipsei” pe care îmi propusesem să-l termin deja, dar sunt cu el abia la la 60%, însă trag tare. Și mai am două povestiri a căror intrigă merită dezvoltată într-o nuvelă și asta se va concretiza într-un volum doar cu cele două. N-am încă un orizont de timp pentru asta, pentru că nu m-am apucat efectiv de lucru. În total, dacă m-ai provocat, am deci un volum de povestiri, un volum cu cele două nuvele, și patru romane, fără a lua în calcul Discontinuum. Zic că în anii următori o să am măcar una, dacă nu două cărți publicate în fiecare an. Să fim sănătoși și cu putere de muncă, asta e singura condiție. Iar cei care vor să afle mai multe despre ce scriu și să intre în dialog cu mine mă pot găsi pe pagina Sci-Fi with Chris https://www.facebook.com/cristian.carstoiu.sf/
Discontinuum, de Cristian Cârstoiu
Titlu: Discontinuum
Autor: Cristian Cârstoiu
Coperta: George Ionescu
Nr. pag.: 272
Editura Pavcon
Colecţia Science-Fiction – #142
Descriere
Autorul american de origine română Cristian Cârstoiu readuce în Discontinuum personajele din povestirea sa Noopali (nominalizată la Premiile Naționale RomCon 2019). Rezultatul este un roman captivant, care se citește pe nerăsuflate, plin de acțiune pe muchie de cuțit și de tehnologie de avangardă.
Specialistul Ethan Mackenzie este trimis să monteze un radiotelescop la Polul Sud. Acolo se reîntâlnește cu agentul NGA Nick Hudson, care investighează livrarea unui echipament complex, dar despre care nu se știe la ce folosește. Împreună vor încerca să descâlcească ițele unei conspirații atent elaborate, care implică una dintre cele mai mari companii de energie, pe cale să dezvolte o tehnologie ultrasecretă. Fără să aibă habar de acest fapt, piesa lipsă este deținută chiar de șeful lui Ethan și colega acestuia, Amelia Wang, o frumusețe exotică, aflați aproape de o descoperire mai importantă chiar decât teoria relativității și care le poate aduce premiul Nobel.
Noopali, de Cristi Cârstoiu
Titlul: Noopali
Autor: Cristian Cârstoiu
Coperta: Iuliana Cârstoiu
Editura Pavcon
Nr. pag.: 302
Colecţia: Colecţia Science-Fiction, #122
Povestirea Noopali a fost nominalizată la Premiile Naționale RomCon 2019, la categoria „povestire”.
Conține povestirile:
Noopali
Crimă sub clar de Pământ
Vânătorul de comete
Animale de companie
Nisipurile timpului
Simetrie
Avertismentul lui Marte
Stellavirus
