Cerul de dincolo de Sirius B (fragment de roman)(timp de citire: 15 minute)

Anselm privea atent holoecranul curbat întins pe aproape jumătate din încăpere, care înfățișa segmentul de sferă Dyson deja asamblat. Din când în când, schimba imaginile cu un gest al mânii stângi, iar cu dreapta mărea anumite porțiuni ale dese­nelor tehnice sau deschidea o proiecție nouă. Era atât de cufundat în muncă, încât nici n-o auzi pe Saskita când intră în cameră.

— Ești de mult aici? întrebă el după o vreme, simțindu-i pre­zența, dar fără a se desprinde din ceea ce făcea.

— De patru minute, aproximativ. Cum merge treaba?

Saskita descoperise cu ceva timp în urmă că oamenii nu țin întotdeauna să afle informații precise, cum ar fi fost faptul că era acolo de trei minute și patruzeci și opt de secunde, drept urmare își crease o subrutină pentru rotunjirea numerelor. Pentru ea era un aspect ciudat, dar învățase de mult că oamenii erau, de fapt, niște entități stranii, cu o programare greu de descifrat.

— Nu am găsit nimic care să îmi atragă atenția în mod special. Din ceea ce văd aici, rezultă că tehnicienii de pe Black Light au efectuat corect procedurile de instalare. În ultimele două zile, am comparat bucată cu bucată componentele montate deja cu proiectul original. Se potrivesc perfect.

— Nu are cum să nu se potrivească. Amplasarea componentelor este făcută de drone pe baza proiectului la care te uiți. Pur și simplu, o dronă nu poate plasa o piesă altundeva. Saskita făcu un pas și se poziționă în dreapta bărbatului. Are rost să-ți spun că și eu am făcut o analiză preliminară, cu același rezultat?

— Sigur că are rost, da. Faptul că amândoi am ajuns la aceeași concluzie, în mod independent, demonstrează că lucrurile stau chiar așa. Chiar dacă, din cauza ei, va trebui să aruncăm la coșul de gunoi principala cauză pe care am avut-o în vedere.

— Și cea mai puțin probabilă, totodată. Există acolo un set de date, te-ai uitat pe ele?

— În treacăt doar, recunosc. Vrei să mă asiști?

Se dădu ușor la o parte, permițându-i androidei să se apropie de el. Saskita făcu un pas înainte, apoi cu mișcări foarte rapide ale ambelor mâini deschise simultan paisprezece ferestre și începu să transfere câmpuri de date dintr-o parte în alta.

— N-am știut că poți face asta, comentă Anselm, deși tonul arăta că nu era foarte mirat.

— Pot accesa simultan o sută douăzeci și opt de surse, dacă folosesc inputul vizual.

— Mă refeream la chestia aia cu ochii.

Îndreptă cele două degete arătătoare în direcții diferite, unul în sus și spre stânga, celălalt mult spre dreapta.

— Ah, da! La mine, cele două surse de input video operează independent. Nu e ca la oameni, unde ochii sunt coordonați sincron. Câmpul meu vizual poate fi extins la 270°, dacă este nevoie.

Cerul de dincolo de Sirius B

Pe durata următoarei jumătăți de oră, Saskita parcurse încă o dată protocolul de verificare efectuat de Anselm, ajungând la aceeași concluzie. Modulele de conversie a energiei, din care era alcătuit segmentul de sferă Dyson, operau autonom, iar dacă vreunul ar fi fost defect, producția de energie ar fi fost afectată doar într-o măsură foarte mică. Mai mult, sistemul de monitorizare ar fi semnalat imediat acest lucru. Ceea ce nu reușea să înțeleagă niciunul dintre ei era motivul pentru care instalația, în ansamblul ei, nu producea decât o cantitate derizorie de energie, deși toate componentele păreau să funcționeze corect atunci când erau testate separat.

— Se pare că nu există prea multe șanse de a-i da de cap aici, pe navă. Trebuie să așteptăm să ajungem pe stație și să facem măsurători la fața locului, spuse Anselm.

— Pentru următoarele 24 de ore, cât mai avem de parcurs până la stație, încearcă să-ți limitezi la maximum ieșirile din cameră. E important să-l eviți pe Lemmy. I-am explicat care este rolul lui și de ce a fost creat. Nu cred că i-a picat prea bine faptul că există o probabilitate foarte mare să fie dezafectat după ce își încheie misiunea. Dacă te vede și conștientizează, la un nivel profund al subconștientului, că e o simplă clonă a ta, o să fie con­vins că nu mai există nimic pentru el după soluționarea crimei.

— În regulă, îți înțeleg punctul de vedere. Adevărul e că nici eu nu cred că m-aș simți confortabil să mă întâlnesc cu mine însumi pe culoar. Râse înfundat. Am oricum o mulțime de probleme de rezolvat aici, așa că nu-ți face nicio grijă în privința asta. E de ajuns că ne luptăm cu o defecțiune cel puțin ciudată, nu vreau să adaug și alte necunoscute la ecuație.

* 

Benicio Anselm străbătu culoarul A3, coborî cu un lift două niveluri și ajunse în fața cabinei proprii. Își aminti că, în momen­tul atribuirii spațiilor personale, insistase să aibă o cabină cât mai departe de puntea de comandă. Avea un spațiu de odihnă aproape de motorul principal, dar acum regreta acea decizie.

Rămase câteva momente lângă ușă, nehotărât dacă să o deschidă sau nu. Ascultă torsul uriașei bobine de inducție și își ima­gină un motan visând fericit la munți de șoareci, așezați frumos în fața lui. Exista acel „dar”, la care gândurile îi reveneau în per­manență. Încălcase în mod deliberat recomandarea medicală conform căreia blocul de locuințe pentru personalul uman din navele de cursă extrasolariană trebuia să fie amplasat în spatele unui blindaj din tenessin. Berkeliu-249, iradiat timp de 250 de zile, își aduse el aminte de noțiunile însușite în perioada de instruire, cu mult înainte de construirea navei. Un halogen electro­negativ, care deținea proprietatea de a absorbi radiațiile antro- pice produse de energia generată de bobină la întâlnirea cu câmpurile gravitaționale ale diverselor corpuri cosmice pe lângă care urmau să treacă. Solicitarea i se aprobase, dar după nenumărate explicații, pe care fusese obligat să i le servească lui Xolotl. Și nu­mai după ce acceptase să i se facă un control medical complet la fiecare două zile-standard. Fusese avertizat că fiecare control care detecta modificări oricât de mici în statutul sănătății sale avea să introducă în schema de tratament diverse modificări genetice, care să le încetinească ritmul. Iar acestea, la rândul lor, operau foarte subtile modificări de personalitate. Afurisitul de Xolotl nu-i dăduse de ales. Mai mult, chiar îl avertizase că, odată misiunea încheiată, în bune condițiuni, Anselm cel de atunci avea să fie probabil diferit fizic și psihic într-o proporție de până la 45% de cel care părăsise Sistemul Sol.

— Iar asta înseamnă că există posibilitatea de a nu mai putea fi recunoscut de șablonul de procesare al identității de către IA-ul central. Că nu vei mai fi acceptat la bordul lui Bantoon pentru drumul de întoarcere. Vei fi obligat să rămâi pe Black Light, Anselm. Spune-mi, chiar asta ți-ai dorit atunci când ai solicitat să participi la misiune?

— Mi-am dorit să asigur o călătorie fără probleme pentru echipaj și ceilalți călători, răspunse după o scurtă pauză în care se gândi la fiecare cuvânt pe care urma să-l pronunțe. Iar eu posed… în fine, posed un fel de al șaselea simț în privința motoarelor de salt. Un simț special, care mă anunță cu mult înaintea aparatelor de control dacă motorul funcționează în parametrii normali sau nu. De asta consider că poziția cea mai bună a cabinei personale trebuie să fie cât mai aproape de sala în care funcționează acesta.

Xolotl clătinase din capul său mare. Părul, legat într-o coadă groasă, îi plesni spatele.

— Accepți, deci, posibilitatea de a nu te mai întoarce în Sistemul Sol.

— Am mai zburat cu nave de salt în astfel de condiții, știi asta foarte bine. Și întotdeauna m-am întors.

— Niciun zbor nu a depășit însă distanța câtorva zile-lumină, nu? Aici e vorba despre ani-lumină, Anselm. Modificările vor fi prea profunde pentru a nu fi detectate de șablon. E foarte probabil să fii nevoit să rămâi pentru totdeauna pe Black Light.

Anselm ridicase din umeri și se așezase din nou pe scaun.

— Nu mi-am pus niciodată problema în felul ăsta.

— E momentul s-o faci. Mai bine renunți la obsesia asta a ta. E periculos.

— Va fi mai periculos să zburăm ani fără număr, la 80% din viteza luminii, și să nu putem interveni la timp pentru a preveni o eventuală defecțiune, nu crezi?

— Tu decizi. S-ar putea să ai dreptate. Nu am autoritatea să te opresc să faci cum crezi că e mai bine. La urma-urmei, ești un uman și, mai mult decât atât, faci parte din Consiliul Mic al Administrației. Am dreptul cel mult să te consiliez. Așa că aș dori să meditezi asupra următoarei idei: ce te vei face dacă, din motive obiective, Black Light nu va deveni operațională, până la urmă, iar echipajul de exploatare și întreținere de acolo va fi nevoit să părăsească stația și să revină în Sistemul Sol, la bordul lui Bantoon? Vei fi părăsit pe o structură spațială, care treptat va rămâne fără mijloacele de menținere a vieții și chiar fără uti­litățile primare cu care ești obișnuit.

— Pesemne că voi fi obligat să părăsesc stația, râsese el nervos, nedorind să creadă că Xolotl vorbea serios. Voi coborî cu o navetă pe solul acelei planete, care prezintă similarități cu Terra. Verberis, nu? Iar acolo voi încerca să mă descurc cu materialele pe care le voi lua cu mine la sol.

Fusese rândul lui Xolotl să ridice din umeri. Pentru o clipă, imaginea devenise neclară, dar el întrezărise strălucirea compasiunii în privirea sa. După ce părăsise biroul, lăsând holograma tătarului complet nemișcată, mersese întins la primul Punct de Arhivare și utilizase prioritatea de membru al Administrației pentru a secretiza solicitarea ce avea să urmeze. Apoi îi ceruse IA-ului care gestiona arhiva să facă o trecere în revistă a tuturor conversațiilor pe care Xolotl le purtase, oficial și neoficial, cu partenerii umani. La sfârșit îi ceruse să aplice un filtru emoțional mediu asupra lor și să-i comunice rezultatul. Acesta fusese unul cu totul neașteptat. Xolotl manifestase un comportament emo­țional mimetic doar în trei cazuri, până la întâlnirea cu el: în timpul unei discuții particulare cu piratul spațial Silvermood-Hata, la doi ani după capturarea sa și cu numai o săptămână-standard mai înainte ca acesta să fie ucis într-o confruntare cu sistemele automate de pază ale coloniei-penitenciar unde se afla închis; într-o confruntare verbală publică, dintre Nicholas Flamen, primul nemuritor identificat la nivelul populației solariene, și papa Zefirin Macedoneanul al XII-lea, cu numai o zi mai îna­inte de emiterea bulei de excomunicare a nemuritorilor din sânul congregațiilor religioase de orice fel, fapt care condusese, șase decenii mai târziu, la expulzarea definitivă a acestora din Sistemul Sol; și în dialogul cu Jean Hunt Mendel-Lamark, primul uman complet modificat genetic, înainte cu trei ore-standard ca acesta să se declare Unicul Principiu Creator din Univers și să dispară, pur și simplu, din laboratorul în care era ținut sub supraveghere.

Trei cazuri și toate trei soldate cu dispariția, într-un fel sau altul, a trei personaje umane care influențaseră în mod vizibil istoria evoluției umanității. Xolotl păruse a avea o exprimare emoțio­nală timidă, ca și când ar fi intuit ceea ce urma să se întâmple. Sau ca și când ar fi știut, își completă Anselm gândul, trezindu-se brusc pe coridorul al cărui capăt se sfârșea în sala motorului de salt.

— Nu te simți bine, Anselm?

Se răsuci, surprins. Reveria care-l aruncase în acel moment al trecutului personal fusese atât de puternică, încât nu auzise pașii lui Sartris Ooven. Căpitanul își aranjă cu un gest chipiul și îi zâmbi placid.

— Mi s-a părut că vorbești în șoaptă cu cineva și mi-am permis să arunc o privire. Pot să te ajut cu ceva?

— Nu, mulțumesc. Era foarte sincer și fu mulțumit că nu fusese nevoit să încropească o minciună. Mi-am adus aminte ceva, dar nu reușesc să leg amintirea asta de ceea ce ne așteaptă pe Black Light.

— Sunt indiscret dacă te întreb ce ți-ai amintit?

Căpitanul părea realmente curios. Anselm își umezi buzele cu vârful limbii. Poate că o discuție cu cineva era exact ceea ce avea nevoie pentru a lăsa lucrurile să se așeze în ordinea lor naturală. Iar căpitanul era un tip rațional și un bun psiholog.

— În regulă, răspunse Anselm dând din cap. Ce zici, am putea să bem un pahar împreună? Oricum, după sosirea pe stație nu va mai fi timp pentru așa ceva. Ar fi un prilej tocmai bun pentru a schimba câteva cuvinte.

— De ce nu? îi zâmbi Sartris Ooven. Cu atât mai mult cu cât nu am decât o idee foarte generală despre misiunea ta în această expediție. Îi văzu lucirea din priviri și ridică mâna stângă. Nu am zis nimic despre faptul că aș avea dreptul să aflu chestiile astea. Secretele de serviciu sunt cele mai respectate în spațiu. Dacă nu poți să-mi spui nimic, voi considera că a ciocni un pahar cu tine va fi un motiv suficient pentru a-mi aminti peste ani că am făcut împreună această călătorie.

Anselm dădu din cap și îl invită cu o mișcare a mâinii către liftul de la capătul opus al coridorului.

— Cred că meditam asupra unei întrebări puse nu cu mult timp în urmă de A. Sanne-Spatio Saskita, zise Anselm într-un târziu, după ce parcurseseră aproape jumătate din distanța până la lift.

— Ce întrebare?

— Cui i-ar folosi crearea de algoritmi emoționali pentru enti­tățile digitale?

— Algoritmi emoționali? Căpitanul Ooven se opri brusc și Anselm aproape că se izbi de el. A pomenit Saskita despre așa ceva? Din câte știu eu, nimeni nu poate să genereze algoritmi emoțio­nali pentru populația de androizi și IA-uri. Asta ar însemna ca entitățile non-umane digitale să poată lua decizii pe alte criterii decât cele pur logice. În consecință, arhivele în care sunt stocate toate deciziile Administrației Spațiale ar deveni irelevante. Ar fi singurul mod în care s-ar putea crea alternative la procedurile standardizate, deoarece codurile de încifrare depășesc cu mult posibilitatea de calcul a oricărui sistem cuantic inteligent. Iar androida noastră ar trebui să cunoască aceste noțiuni elementare de protecție a datelor, nu crezi? Deci, când a menționat Saskita o astfel de problemă?

Benicio Anselm clipi intimidat. Încercase să ocolească subi­ectul-capcană atins aparent întâmplător de căpitan și nimerise într-o capcană încă și mai subtilă, din care habar nu avea cum ar fi putut să mai iasă. Securitatea arhivelor Administrației Spațiale era responsabilitatea tuturor comandanților de expediție, precum și a celor aflați la puncte de lucru independente, din Sistemul Sol sau din afara lui. La dracu’, nici măcar nu-și amintea exact dacă Saskita pusese întrebarea asta sau dacă o auzise în gura altcuiva. Și nici de ce naiba-i venise tocmai ea pe buze într-un astfel de moment.

— Cum spuneam mai devreme, răspunse Anselm într-un târziu, nu crezi că ar putea fi un subiect tocmai bun pentru a sa­vura un coctail într-o ambianță terestră? Mă gândeam la un saloon american din secolul al XIX-lea al Erei Pre-Cosmice, de la marginea unei prerii, la vreme de seară, ce zici?

Căpitanul îl privi o clipă atent, apoi dădu din cap și întinse mâna spre sistemul de comandă al liftului.

Titlu: Cerul de dincolo de Sirius B
Autori: Cristian Cârstoiu și Aurel Cărășel
Editura Pavcon
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 282
ISBN: 978-630-6685-01-1

Colecţia: Colecţia Science-Fiction – nr. 163

Colaborare transatlantică între scriitorii Aurel Cărășel (Craiova) și Cristian Cârstoiu (Atlanta), din care a rezultat un excelent roman hard SF – Cerul de dincolo de Sirius B!

Saskita, o androidă de ultimă generație, și Anselm, un inginer tehno-spațial, sunt trimiși pe stația Black Light, într-o misiune crucială pentru întreaga omenire. Ei trebuie să identifice cauza pentru care sfera Dyson construită în jurul stelei Sirius B nu produce energie, iar succesul lor este în mod neașteptat legat de clona-detectiv Lemmy. Aceasta încearcă, la rândul ei, să descopere autorul unei crime brutale petrecute pe planeta Verberis, într-o peșteră unde au fost descoperite rămășițele unei civilizații străvechi.

În acest timp, aflată la opt ani-lumină de Black Light, entitatea digitală Xolotl urmărește din umbră evoluția celor două misiuni, cu ajutorul emisarului ei, Elinor, fiind gata să intervină pentru a-și proteja propriile planuri, care se întind pe nu mai puțin de douăzeci de generații.