Hai-hui prin sistemul solar(timp de citire: 7 minute)

Citind o serie de povestiri și cărți, am visat, pe măsura trecerii anilor, despre coloniile selenare, ori cele marțiene. Ba chiar am călătorit pe comete alături de autori de SF. În majoritatea cazurilor, aceste aventuri în spațiu îmi apăreau asemenea unor călătorii în locuri exotice de pe Pământ. Doar decorul era altul.

Realitatea cuceririi sistemului solar va fi, mai mult ca sigur, alta. Da, cei ce vor păși pe planete, sateliți și asteroizi vor fi oameni, dar nu așa cum îi știm noi acum. Și nici societățile de pe aceste corpuri s-ar putea să nu fie așa idealiste cum le imaginăm.

E de ajuns să ne uităm la cosmonauții care revin de pe stația spațială, ori la cei care au efectuat diverse misiuni în imediata vecinătate a Pământului. Corpul lor este afectat de o serie de probleme date de lipsa gravitației – chiar dacă, în unele cazuri, s-a încercat compensarea efectelor negative prin efectuarea de exerciții fizice – de radiații etc. Și acum vorbim despre acțiuni care se desfășoară pe perioade relativ scurte de timp. Când se va pune problema unor misiuni prelungite, ba chiar de viață desfășurat preponderent în spațiu, lucrurile vor deveni mai complicate. Iar a face continuu un du-te-vino cu cei plecați în spațiu, doar pentru a-și reveni din punct de vedere fizic, nu este eficient din niciun punct de vedere, fie el economic sau de altă natură. Colonizarea sistemului solar presupune oprirea oamenilor la destinație și stabilirea lor acolo vreme de mai multe generații.

Prin urmare, problemele ridicate acum de lipsa gravitației vor deveni ceva ce va trebui rezolvat. În primă fază pe cale artificială – prin ajustări genetice și/sau implanturi tehnologice. Pe măsură ce vor apărea noi generații născute și crescute în spațiu, este de așteptat ca evoluția să-și intre în drepturi, iar corpul uman să dobândească noi abilități menite să-i permită adaptarea la traiul în lipsa gravitației (sau a unei gravitații mai mici). Se vor acutiza anumite afecțiuni cunoscute, vor apărea unele noi – care, în timp, își vor găsi leacul. Însă, pentru aceste persoane, revenirea pe Terra va fi dificilă fără să beneficieze de ajutorul unor costume ce le vor permite să trăiască în gravitația cu care noi suntem obișnuiți. Pentru acești stră-stră-strănepoți născuți și crescuți în spațiu, nu doar gravitația va fi o problemă, ci și traiul într-o atmosferă ca aceea a Pământului – expuși la tot ceea ce se află în „aer liber” –  precum și apa sau hrana neprocesate. Mai mult, sentimentele lor pentru „Pământul mamă” vor fi dispărut, mai mult ca sigur (în același fel în care, de exemplu, americanii din ziua de azi nu se simt în niciun fel legați de Lumea Veche).

Dacă acum ne împiedicăm de diferențele de rasă (că unii sunt albi, alții negri, alții galbeni etc.), ce vom mai spune atunci? Diferențele între un om născut și crescut pe Lună, unul de pe Marte, din Centură etc. vor fi mult mai clare decât cele care există acum între noi – atât fizice, cât și psihice. Sigur, probabil că pe atunci călătoriile între corpurile din sistemul solar vor fi devenit la fel de banale și normale cum sunt, acum, cele dintre diferitele țări ale globului. Doar că, având un spațiu imens la dispoziție, e posibil să ajungă să se orienteze tot mai mult spre „explorăm mai departe”, în dauna lui „venim să-i vizităm pe cei rămași în urmă”.

O primă etapă a colonizării va cuprinde, cel mai probabil, stabilirea unei baze permanente pe orbita Pământului. Asamblarea, plecare și sosirea navetelor se va face din acel loc, deoarece va fi mult mai ieftin. Materiile prime ale fabricilor de acolo vor proveni inițial de pe Terra. Tot în această etapă se vor stabili primele așezări permanente, pe Lună și pe Marte. De aici va porni, mai mult ca sigur, etapa a doua, care va viza Centura Asteroizilor și sateliții lui Jupiter (posibil și Saturn) – mine de aur care vor devenii noii furnizori de materii prime (alături de cometele ce tranzitează sistemul solar). Regiunile mai îndepărtate vor fi lăsate, destul de probabil, pentru etapele următoare. Și, odată ce vom păși în norul Oort, vom putea vorbi de pașii incipienți pentru zborul interstelar.

Rămânând „la noi acasă”, ca să zic așa, așezările de pe corpurile cerești nu vor fi paradisuri. Sigur, vor apărea zone unde, din punct de vedere fiscal, profitorii își vor putea freca mâinile fericiți. Dar, din punct de vedere politico-social, lucrurile nu vor fi așa de frumoase. Pentru în spațiu, regulile vor fi foarte stricte. Resursele necesare supraviețuirii vor fi atent drămuite. Nu va face fiecare cum îl taie capul, aducând în discuție drepturile și libertățile lui. Pentru că, acolo, un gest necugetat va putea duce la depresurizarea unui dom, infestarea întregii resurse de apă potabilă, otrăvirea aerului, iradierea – cu alte cuvinte, moartea unei întregi comunități. Democrația, așa cum o cunoaștem și o aplicăm acum, nu va fi un sistem viabil – cel puțin la începutul colonizării spațiului. Iar mai încolo… cine știe ce noi sisteme socio-politice vor pune la punct stră-stră-strănepoții noștri, născuți și crescuți într-un cu totul alt climat, cu alte valori și repere decât noi, cei tributari unei istorii ce ne-a legat de Pământ? Vor fi oameni pentru care lumea va însemna spațiul, mâncarea organică le va repugna, vor fi învățați să trăiască doar în claustrarea unor domuri/navete/costume (cu schimbările psihice implicate de asta), cu relații constituite pe cu totul alte coordonate, învățați că totul trebuie reciclat (pentru a reintra în circuitul de consum, fie că vorbim despre apă și alimente, ori despre obiectele uzuale), complet dependenți de funcționarea ireproșabilă a unui sistem bine calibrat, ce le permite să supraviețuiască (deoarece orice defecțiune a domului/navei/costumului se poate dovedi letală), învățați cu un ecosistem controlat în cele mai mici amănunte (inclusiv partea medicală, pentru că, într-o comunitate închisă, o epidemie poate distruge tot). Și, ca să evoc o latură mai poetică, vor fi oameni care nu vor tresări la un apus de soare, nu vor savura briza ce le trece prin păr, nu se vor relaxa privind valurile mării izbindu-se de țărm și nu se vor veseli în jurul unui foc de tabără.

Da, nouă ni se poate părea searbădă o asemenea viață. Sunt convins, însă, că vor avea alte lucruri echivalente, care le vor stârni stările resimțite de noi când experimentăm cele evocate mai sus.

Și, desigur, nu este imposibil ca, într-o zi, omul să ajungă să se adapteze la traiul în vid (fără costum). Într-adevăr, spre deosebire de celelalte lucruri descrise în articol, acesta e mai curând fantezist decât fezabil. Dar nu știm ce salturi științifice și tehnologice se vor face peste zece, cincizeci sau o sută de ani. Și atunci, presupunând că ar ajunge vreodată să existe omul capabil să „se scalde” în spațiu, cum va vedea el universul? Ce schimbări psihologice va produce această libertate?