Cărțile și filmele SF din secolul trecut vorbeau despre un viitor în care oamenilor urma să le fie prelungită viața, iar calitatea acesteia avea să fie semnificativ îmbunătățită. Tehnologia va fi progresat, ziceau ele, până la stadiul în care se putea depista orice boală, găsindu-se rapid leacuri cu ajutorul Inteligenței Artificiale, efectuând operații folosind roboți cu abilități net superioare oricărui om (precizie, viteză de reacție și de procesare a informațiilor primite în timp real etc.), ori chiar monitorizând continuu starea de sănătate prin intermediul unor nanoboți. Mai mult, tratamentul medical părea să devină ceva accesibil oricui, oriunde, indiferent de rasă, de apartenență ori de statut social.
Și iată că biologia, medicina și tehnologia au făcut pași uriași, deceniu după deceniu. Ceea ce părea atunci un vis pentru anul 2400+, accesibil stră-stră-strănepoților noștri, e un vânt al schimbării căruia deja îi simțim adierea. Desigur, țeserea lui într-o pânză complexă, coerentă, omnipotentă, este încă departe de a fi o realitate, dar tot ceea ce experimentăm ne arată că lumea aceea nu e așa de îndepărtată precum credeam și că unii pași – încă temători – ne devin de pe acum accesibili.
Partea de monitorizare a sănătății deja a început să devină o obișnuință – folosind o serie de gadgeturi tot mai perfecționate și mai complexe cu fiecare generație: glicemie, tensiune, puls, număr de pași, de calorii, durata somnului profund ș.a.m.d. Și nu doar atât, dar asta nu e disponibilă doar unei pături privilegiate, ci e accesibilă marii mase a populației. Dispozitivele vor deveni tot mai performante, permițându-ne să ne urmărim evoluția stării de sănătate – ba chiar și monitorizarea ei de către aplicații, în ceea ce, probabil, va duce la crearea unei baze de date globale, astfel încât, oriunde ne-am afla și orice am păți, să poată fi alertate unitățile medicale dacă ni se-ntâmplă ceva și să se știe cum să se intervină în cazul fiecăruia dintre noi, pe baza istoricului propriei stări de sănătate.
Pasul conex la asta va fi acela al tratamentului personalizat pe specificul fiecăruia dintre noi, croit pe particularitățile noastre genetice, pe stilul de viață, permițând extrapolarea pentru a prevedea de la primele semne posibila dezvoltare a unor afecțiuni, ceea ce va face ca accentul să se pună pe prevenție, mai curând decât pe intervenție, cu beneficii foarte mari pentru asigurarea unei vieți cât mai bune și îndelungate. Îndrăznind să ne imaginăm mai departe, am putea ajunge să avem și alter-ego-uri simulate, permițând efectuarea unor simulări ce vor avertiza asupra unor complicații sau probleme ce pot apărea înaintea intervenției asupra pacientului real. Lucru la care se adaugă, desigur, clonarea tot mai multor organe și părți ale corpului nostru, înlocuind „componentele pierdute” sau cele care „nu mai funcționează cum trebuie”. Lucru care, deja, nu mai este un scenariu SF.
Am folosit intenționat exprimări mecaniciste, pentru că, dincolo de clonare, vom beneficia cu siguranță și de augmentări din partea tehnologiilor. Toate accesoriile care, acum, sunt dezvoltate pentru a ajuta persoanele cu diferite dizabilități, vor putea fi îmbunătățite în continuare pentru a ne mări performanțele, transformându-ne în adevărați ciborgi.
La toate acestea se vor adăuga, cu siguranță, progresele pe care le vom face în ingineria genetică. Da, avem încă multe de descoperit în domeniul acesta, dar s-ar putea ca editarea genelor pentru a corecta o serie de probleme ce duc la afecțiuni să nu mai fie chiar atât de departe pe cât credem. E o Cutie a Pandorei a cărei deschidere trebuie privită cu multă responsabilitate, dar e un pas firesc în evoluția noastră tehnologică ce va susține evoluția noastră ca specie.
Desigur, va fi nevoie atât de o legislație foarte strictă privind păstrarea confidențialității – unde Uniunea Europeană este un adevărat vârf de lance, un model care nu putem decât să sperăm că va reuși să stabilească norma, nu să rămână excepția –, cât și tehnici de securitate extrem de bine puse la punct, pentru că vor trebui să ne protejeze în zonele unde suntem cei mai vulnerabili: sănătatea noastră. Sistemele politice vor trebui atent gândite încât să nu riscăm să ajungem sclavii unor psihopați și sociopați care cred că lumea e parcul lor de distracții, iar noi, oamenii, jucăriile lor pe care le pot manipula după voie, aruncându-le la gunoi când nu le convine.
Și va fi nevoie ca medicina să fie gândită pentru om și din perspectiva accesibilității, un lucru unde, din nou, Uniunea Europeană e un model ce ar merita să fie urmat și de alții. Ca să fac o paralelă cu tema articolului, civilizația umană poate merge înainte dacă are grijă de toate „componentele” sale, nu doar de unele, privilegiate.
