Primitivi(timp de citire: 4 minute)

Pare nepotrivit ca un articol despre viitor să se refere la primitivi. Ei fac parte din trecutul nostru și, câtă vreme nu vom reuși să descoperim călătoria în timp, acolo vor rămâne. Bine, lucrurile pot sta și altfel, dacă ar fi să citim Darwin’s Radio a lui Greg Bear, ori The Ugly Little Boy a lui Isaac Asimov. Dar, oricum, nu despre acești primitiv vreau să discutăm.

Primitivii aceștia suntem… noi.

Deocamdată, schimbările prin care trecem sunt în stadiu incipient. Ne jucăm cu idei, cu tendințe, încercăm să ne dăm seama încotro vrem să mergem și cum o vom face. Ingineria genetică e încă la grădiniță, biotehnologia a ajuns prin clasele primare, legislația încearcă – cu un succes discutabil – să se agațe de noile concepte, de noile direcții, iar la nivel social ne preocupăm, deocamdată, de concepte de identitate.

Dar lucrurile vor evolua – și, la ritmul actual, o vor face tot mai rapid – iar peste câteva decenii, secole, oamenii vor fi devenit cu totul altceva decât suntem noi acum. Pentru ei, noi vom fi preistorie, ne vor vedea cam la fel cum îi considerăm noi acum pe oamenii epocii de piatră.

Pentru cei ce vor ajunge să-și prelungească viața, cele câteva zeci de ani ce ne sunt nouă accesibile acum vor însemna că n-am apucat (ceea ce ei vor considera) cea mai frumoasă parte a vieții. Va fi la fel cu modul cum noi clătinăm din cap la faptul că, în trecut, femeile începeau să aibă copii din adolescență și, pe la treizeci de ani, deja erau trecute. Asta în condițiile în care, în vremurile actuale, tot mai multe femei din țările dezvoltate au primul copil abia după treizeci de ani,

Pentru o lume unde nanotehnologia va permite monitorizarea continuă a stării de sănătate și intervenția rapidă, eficientă, asupra oricărei afecțiuni, medicina noastră actuală va fi văzută ca fiind la fel de riscantă și de tipul „scapă cine poate” cum ni se par nouă tratamentele vechi bazate pe poțiuni, vraci, ritualuri și superstiții.

Pentru cei ce-și vor fi augmentat trupurile cu ajutorul biotehnologiei, corpurilor noastre actuale, cu limitările lor, vor arăta slabe, neputincioase, iar mințile încuiate, incapabile de operații complexe – cam cum gândim noi despre oamenii Epocii de Piatră.

Pentru cei ce vor experimenta simultan mai multe vieți în realități virtuale, traiul nostru unidirecțional, de la naștere spre moarte, într-o singură curgere, o singură lume, va reprezenta ceva fad, plicticos, lipsit de binefacerile progresului – cam cum ni se par nouă acum viețile vânătorilor-culegători ce-și petreceau mare parte din zi încercând să găsească ceva de mâncare.

Dacă unii vor ajunge la un sistem de tip stup, guvernat de o IA, împărtășind experiențe comune, faptul că noi trăim limitați la simțurile și trăirile unui singur corp, unei singure minți, le va apărea la fel cum ne gândim noi, cu tristețe, la nebunii condamnați să stea închiși în lumea întunecată din capul lor.

Iar dacă vorbim despre cei ce vor fi ajuns să călătorească în cosmos, atunci noi, cei dinaintea epocii spațiale, nu vom fi altceva decât niște relicve, legate de planeta lor, neadaptate la condițiile de gravitație, presiune, radiații și tot ce altceva e diferit dincolo de cerul Pământului.

Indiferent în care dintre direcțiile de mai sus vom merge – și, cu siguranță, vor mai fi și altele, unele pe care le putem intui de pe acum, altele pentru care încă nu avem suficiente cunoștințe ca să le bănuim – pentru cei de atunci noi nu vom fi mai mult decât niște primitivi.

Da, poate că unora dintre noi acel viitor ni se pare ceva ce ne-ar dezumaniza, ce n-am dori să se întâmple. Iar asta demonstrează tocmai că gândim prin prisma a ceea ce suntem acum, ce vedem ca normalitate, umanitate adevărată. Adică exact ce – din perspectiva oamenilor viitorului – va fi semnul clar al primitivismului nostru.