– Îl vezi pe ăla?
– Da, îl urmăresc de câteva ore. E idiot, de-a dreptul! Ceilalţi au plecat la vânătoare, femelele şi bătrânii haitei se îngrijesc de pui, adună lemne pentru foc, muncesc care ce poate, numai idiotul ăsta pierde vremea în peşteră, să mâzgălească pereţii.
– Mda, se vede că eşti tânăr şi-ţi lipseşte experienţa! Nu ai idee ce se întâmplă, nu? Uită-te mai atent! Ce vezi că face?
O vreme a fost linişte, apoi a revenit primul gând, al tânărului.
– E idiot, cum am zis. Trage linii ca să redea forma animalelor vânate de ceilalţi. La ce e bună chestia asta?
– Ai multe de învăţat, încă. Uită-te bine la idiotul acela, că este cel mai puternic animal de pe toată planeta! Ştii ce face? A găsit el o modalitate să reprezinte în mod original ceva ce nu e acolo de fapt. El trage câteva linii şi toţi care se vor uita vor vedea nu linii, pete, cercuri şi culori, ci vor vedea antilope, zebre, oi, cai, mamuţi.
– Mare scofală! La ce foloseşte?
– La nimic, pe moment. Doar că ceea ce face depăşeşte limita la ce poţi vedea. El trasează linii, cercuri, aruncă ceva vopsea, iar privitorii vor vedea mamuţi, tigri cu colţii sabie, pantere, urşi. Înţelegi ori explic mai clar?
– Explică-mi, că nu ghicesc unde vrei să ajungi.
– E simplu, mă mir că nu-ţi dai seama. Cei care vor vedea în liniile şi petele făcute de acest idiot nişte animale vor simţi în acelaşi timp şi emoţia, aceaşi emoţie pe care o simt când văd aceste animale pe viu. Aşa că individul nu pierde vremea degeaba. Face ceva frumos, creează emoţie, generează sentimente! Eu am mai văzut aşa ceva şi stiu deja ce va urma. Ceva mai târziu un alt idiot, ca şi acesta, va fi fascinat de sunetele pe care le scot animalele, de sunetul vântului, de clipocitul apei, de murmurul mării şi va învăţa să le imite, generând la rândul său emoţie si sentimente. Iar alţii vor învăţa să facă la fel ca ăștia doi. Apoi, într-o zi, unui alt oarecare îi va veni ideea de a nu ciopli din lemn sau din piatră o unealtă, ci de a face o reprezentare a unui animal. Sau a unui seamăn de a lui. Va transmite şi el emoţie şi va genera sentimente. Dar nu se vor opri nici acolo. Încet, şuieraturile, mârâielile, grohăielile pe care le scot acum se vor transforma într-un grai. Unul sărăcăcios, cu foarte puţine cuvinte, pentru că de foarte puţine cuvinte vor avea nevoie, cel puţin la început. Vor fi, însă, suficiente unuia ca să povestească celorlalţi cum a fost la vânătoare. Se va folosi, firesc, de mâini şi de picioare, de gesturi. Şi-i va face să simtă ce au simţit ei, când au vânat. Ulterior, un individ va dori să-şi spună şi el povestea, dar nu va avea priceperea de a o face folosind cuvintele. Nu va renunţa, îşi va povesti aventurile, reale sau imaginare, prin imitaţie.Va arăta gesturile de alergare, de stat pitit, la pândă, gesturile de atac. Va mârâi şi va grohăi ca animalul înfuriat, va urla când se va lansa la atac şi va urla el de moarte, în locul animalului rănit de moarte. Acum înţelegi?
– Nu, tot nu ghicesc la ce vor duce astea ca să-l consideri pe individul ăsta din cale afară de periculos!
– Nu am zis periculos, am zis puternic. Sunt noţiuni total diferite, dar vei învăţa asta în timp, ești încă prea tânăr. Ştii ce fac animalele astea începând din clipa asta? Evoluează, tinere. Evoluează psihic. Idiotul acesta care mânjeşte pereţii peşterii a descoperit abstractizarea. Din asta va rezulta o evoluţie tehnologică tot mai accelerată şi va rezulta arta. Nu una, nici gând, ci mai multe modalitaţi de exprimare, de generare a frumosului, a emoţiilor, a sentimentelor. Prin asta îşi vor crea propriile suflete, prin asta îşi vor crea divinităţile, prin asta îşi vor cunoaște temerile, prin asta îşi vor depăşi fricile, prin asta vor cunoaşte lumea la un nivel aflat dincolo de percepţiile cu care i-am dotat noi, creatorii lor. Vor vedea cu ochii, vor auzi cu urechile, dar de simţit vor simţi cu sufletul. Prin asta se vor elibera de toate barierele pe care noi le-am trasat. Prin asta vor fi, cândva, egalii noştri. Asta îi va ajuta nu doar să vadă animale, fenomenele ale naturii sau semeni de ai lor în desene, ci şi să vadă soluţii la diferite probleme. Într-o zi, unul va vedea roata cu ochii minţii şi va face prima căruţă. Un altul va transforma roata aia într-o roată de olar. De la idiotul acesta pornind cândva, cineva îşi va imagina şi va înţelege mişcarea planetelor, a stelelor, a galaxiilor, cineva îşi va imagina şi va descifra existenţa particulelor din care e clădită întreaga lume.
– Poate, nu te contrazic, ești bătrân şi ai experienţă. Totuşi, nu înţeleg ceva, ai zis că ai mai văzut aşa ceva. Unde, când, la cine?
– Bună întrebare! La noi, tinere, la noi am văzut! Tu cum credeai că am devenit zei? Ori credeai că aşa ne-am născut? Nu, dragul meu, artele noastre ne-au făcut ceea ce suntem. Aşa că uită-te încă o dată la animalul acela idiot, trasează linii, mânjește pereţii cu funingine şi se poartă prosteşte, dar de fapt construieşte prima treaptă a unei scări care duce mai sus decât sunt stelele.