Planeta strâmbă(timp de citire: 3 minute)

Planeta asta minte. Totul în jurul meu este simulare, prefăcătorie, înșelătorie. Spre exemplu, roșiile. Arată ca pe pământ. Dar, dacă le guști, observi că sunt insipide. La fel se întâmplă cu alunele, cu căpșunele, cu prunele, cu orice fruct pe care îl poți culege direct dintre frunze. Câteodată mă gândesc că e mai bine că nu au nici un gust. Măcar știu la ce să mă aștept. Și mai e ceva. Oricât aș mânca, nu mă satur. În plus, ce să vezi, în pofida foamei chinuitoare m-am îngrășat!

Apoi animalele, oh, animalele! Le-am văzut după ce primele plante au ajuns la maturitate. Trebuie să spun că habar nu am cum arată un animal în realitate. Am învățat despre ele la cursurile de zoologie, așa că în mintea mea sunt date pur teoretice. Nu am muls o vacă, nu am tăiat un porc, nu am vânat vreun mistreț. Și, sincer să fiu, nici nu mi-am dorit vreodată asta. Aici am văzut o vacă cu dimensiunea de opt metri, m-a ciupit un leu de trei centimetri, am văzut o haită de lupi devorând un câmp de varză și mi-e frică să mă gândesc la femei de când am remarcat ce a făcut cu păsările.

Toate cresc în jurul meu în timp ce dorm. Am făcut, la un moment dat, un experiment. Mi-am luat sacul de dormit și am mers o zi întreagă într-o singură direcție. Plantele și animalele se răreau pe măsură ce avansam și, la un moment dat, m-am trezit în plin deșert. Spre seară eram frânt de oboseală, așa că am adormit repede. Când m-am trezit, în jurul meu crescuseră copăcei și, dacă mai întârziam acolo, locul s-ar fi transformat într-o pădure plină de jivine. Nu pot să fac nimic ca să împiedic tot ce se întâmplă. Am convingerea că această entitate malefică fură informațiile din mintea mea, apoi totul e prelucrat și transformat în realitate. Dar nu sunt copii identice a ceea ce știu, ci doar interpretări lipsite de fidelitate a ce-a găsit la mine-n cap.

Toată ziua stau întins pe iarba cu miros de deodorant ieftin și notez observații despre o planetă a cărei unealtă pentru schimbare par a fi eu. Urmez încă directivele primite de la comandament la începerea misiunii, chiar dacă știu că e inutil. Nava s-a defectat, nu ar fi trebuit să aterizez pe acest corp ceresc ci pe unul din sateliții săi. Nimeni nu mă va căuta aici. Așa că în ultima vreme am început să mă gândesc la mine și la singurătatea mea absolută, aici, unde sunt un soi de zeu nebun care slujește la crearea unei lumi fără înțeles.

Dar a venit și momentul pe care îl așteptam. M-am văzut de la distanță. Înaintez către mine însumi printr-un pâlc de copaci albaștri și țin în mâna o macetă cu care înlătur plantele ce-mi stau în cale. Aflu cu această ocazie că-s de fapt verde, înalt și musculos. Dar și prea gras ca să mai mișc totodată, așa că aștept de la acest alter ego care se apropie o soluție definitivă. Soluție pe care deja o știu. Planeta asta nu mai are nevoie de mine. A aflat tot ce și-a dorit.