– Bunicule, ce au toţi cu noi? De ce ne atacă iar şi iar vecinii, din toate direcţiile?
– Pentru că sunt răi, puiule! Sunt invidioşi. Vor să ne ia pământurile, apele, pădurile, dar ca să facă asta trebuie să ne ia mai întâi vieţile.
– Înţeleg.
Am zis că am înţeles, deşi explicaţia a fost cam superficială. M-am dus la altcineva, despre care credeam că ştie mai multe.
– Bunico, de ce ne atacă vecinii iar şi iar?
– Pentru că sunt răi, puiule! Ei vorbesc o altă limbă decât noi, au alte obiceiuri, alte tradiţii, altă cultură, sunt diferiţi şi nu-i suportă pe cei care nu sunt ca ei.
Explicația ei m-a mai luminat, dar nu era suficient. M-am dus la cel pe care îl consideram a fi cel mai deştept, bătrânul ciudat din casa construită dincolo de hotarul satului.
– Hei, nea Vasile, eşti acasă?
– Da, sunt. Ce vrei?
– Să întreb ceva!
– Întreabă!
– De ce ne atacă vecinii, ce au cu noi?
Linişte. Am aşteptat o vreme lângă poartă, dar degeaba, nu-mi răspundea nimeni. Am intrat şi m-am dus la fereastra camerei din care îl auzisem pe nea Vasile vorbind ceva mai devreme. Era înăuntru, trebăluia şi se vedea clar că uitase deja de mine. La un moment dat m-a văzut la geam şi s-a oprit.
– N-ai plecat?
– Nu, că nu mi-ai răspuns!
– Copile, tu ai zis că vrei să întrebi ceva, ai întrebat, aşa că trebuia să-ţi vezi de drum. Nu ai cerut un răspuns, ai cerut doar permisiunea de a întreba. Vrei un răspuns? Atunci zi aşa: nea Vasile, vreau un răspuns la o întrebare. Este foarte important să te exprimi precis, astfel se evită neînţelegerile. De asta ne atacă şi vecinii, din cauza unor neînţelegeri. Că a zis cineva, cândva, ceva şi altcineva a înţeles greşit. S-au certat. Apoi s-au bătut. După care unul dintre ei l-a ucis pe celălalt. Cei care l-au iubit pe cel ucis s-au adunat, l-au căutat pe ucigaş şi l-au omorât. Pe urmă s-au adunat cei care l-au iubit pe acesta şi au plecat să se răzbune. Apoi a trecut timpul, au trecut generaţii după generaţii şi prostia asta s-a perpetuat. Cu regularitate, se adună unii şi pleacă să-i ucidă pe ceilalţi, ca să se răzbune. Ceva mai târziu vor veni alţii să-i ucidă, din răzbunare, pe aceşti unii. Toţi sunt convinşi că ei au dreptate, că ceilalţi sunt răi, invidioşi şi tot restul, dar nimeni nu mai ştie motivul adevărat pentru care se omoară reciproc de atâta timp. A devenit tradiţie.
– Am înţeles. Deci toţi fac asta din prostie.
– Cam da.
– Nu pot eu să opresc chestia asta?
– Poţi, dar e greu. Cu proştii degeaba te pui, că ei îşi iubesc prostia. Ca să opreşti chestia asta trebuie să faci ceva ca să le fie imposibil să se mai bată.
– Să le ascund armele?
– Degeaba, o să se bată şi cu mâinile goale.
– Îi bat eu pe rând, pe toţi!
– Nu poţi, că se vor alia împotriva ta şi te vor ucide pentru dreptul lor de a fi proşti.
– Atunci o să ridic un scut! O să fac în aşa fel încât cei care vorbesc o altă limbă să nu mai ajungă la noi.
– Treaba ta. Fă ce vrei, dar lasă-mă-n pace că am treabă!
Nea Vasile s-a întors la treaba lui iar eu m-am dus direct la fântână, am tras o găleata de apă, am frământat un bulgăre de noroi, apoi cu un pai l-am umflat până s-a subţiat îndeajuns cât să lase să treacă lumina, dar să oprească orice altceva. Am aşezat acest scut peste ţinuturile noastre şi n-a mai putut veni nimeni din afară să ne atace. Nici ai noştri nu s-au putut duce să mai atace pe cineva şi a fost linişte o vreme.
Nu mult timp, pentru că s-au certat doi dintre ai noştri. Pe o prostie, firesc. Unul susţinea că biserica la care merge el are turnul mai înalt decât biserica la care merge celălalt. S-au bătut şi unul l-a omorât pe celălalt. S-au adunat imediat toţi care mergeau la aceeaşi biserică cu cel ucis şi au pornit să-l caute pe criminal. L-au încolţit şi l-au ucis.
Eu, cum ştiam deja ce aveam de făcut, m-am dus la fântână. Am tras o găleată de apă din adâncuri, am frământat doi bulgări de noroi, i-am umflat cu un pai şi, când au ajuns îndeajuns de subţiri cât să lase să treacă doar lumina, i-am aşezat peste cele două biserici. Astfel încât să cuprindă fiecare dintre scuturi şi casele celor care mergeau la respectiva biserică.
Dar tot n-a fost linişte decât preţ de o săptămână, că s-au certat doi pentru că aveau ochi de culori diferite şi fiecare era convins că ai lui sunt mai buni şi mai potriviţi să stea pe faţa unui om, decât ochii celuilalt.
N-am stat să aştept până s-ar fi ucis, ci am făcut imediat scuturile necesare şi i-am separat. Dar degeaba, că s-au certat crescătorii de oi cu crescătorii de vaci, aşa că i-am separat din nou. Sub fiecare scut nou erau deja doar câteva gospodării, dar tot nu s-au potolit. De data asta s-au certat cultivatorii de porumb cu cei ce cultivau cartofi. Alte scuturi, ca să fie linişte şi pace.
Sub scutul întins deasupra casei noastre am ajuns, deja, să fim doar noi.
Credeţi că s-a rezolvat ceva? Deja a doua zi s-au certat bunicii cu părinţii mei, aşa că am fost nevoit să-i separ. Apoi am izolat-o pe mama de tata, că prea se certau.
Aşa, în sfârşit, a fost linişte şi pace. Nu se mai certa nimeni cu nimeni şi m-am putut juca liniştit câţiva ani. Până m-am plictisit.
Mi-am zis că, totuşi, e mai bine dacă se ceartă oamenii, decât să mă plictisesc, şi am vrut să sparg scuturile, dar mi-a fost teamă de reacția lor când ar fi ajuns din nou la mine, aşa că m-am întors la nea Vasile.
– Hei, nea Vasile, eşti acasă?
– Da. Ce vrei?
– Să primesc un răspuns la o întrebare.
– Întreabă-mă.
– Uite, oamenii s-au tot certat, aşa că am făcut alte şi alte scuturi, până i-am separat pe toţi, sub fiecare scut am lăsat doar un singur om, ca să fie linişte. Dar acum m-am plictisit deja şi aş vrea să sparg scuturile, dar mi-e frică de ce vor face dacă dau iar unii de alții. Cum crezi că vor reacţiona?
– I-ai separat de tot?
– Da.
– De cât timp?
– Câţiva ani.
– Nu o să mai reacţioneze nicicum, că i-ai omorât. Oamenii nu trăiesc dacă sunt izolaţi de ceilalţi.
Am plecat de acolo, am spart scuturile şi, într-adevăr, erau morţi cu toţii.
Am stat singur multă vreme, apoi au venit străinii. Ne-au luat pământurile, apele şi pădurile. Vorbeau o altă limbă, aveau obiceiuri şi tradiţii diferite, dar se certau şi ei deseori.
Nu mai eram copil, înţelegeam deja mai multe şi aveam o viziune de ansamblu asupra lumii, aşa că mi-am deschis o afacere şi am atârnat deasupra intrării o reclamă:
Construiesc scuturi eficiente!
2 comentarii
Se cam potivește cu actualitatea….
Inca nu am citit povestea de aici. Dar sa-ti zic cum am ajuns la ea.. Aveam descarcat pe un memory stick un numar din revista Nautilus, l-am luat in 2021 dar abia de curand s-a intamplat sa il frunzaresc din curiozitate. Frunzarit, adica citit pe diagonala, pana am ajuns la povestirea ta „Pietre Preţioase”. Mi-a placut la nebunie. Am savurat-o rand cu rand, nici vorba sa sar pasaje cum imi sta in obicei sa fac. Initial am fost convins ca esti un autor strain de care nu auzisem 🙂 Pe urma am citit un interviu de-al tau, preluat din maghiara. Foarte captivant si interviul. Ce m-a uimit e cate chestii avem in comun. Printre altele faptul ca am stat prin diverse tari si ca am practicat diverse meserii (si eu am lucrat un an intr-o brutarie). Si eu am facut armata si scriu destul de mult din experienta asta (am chiar si un roman). Si eu am facut facultatea de Constructii din Buc. Si eu am luat apararea unei tipe fara sa o cunosc. Si eu scriu SF. Si si eu zic despre mine (dupa cum poti vedea chiar aici, la mini bio): „Mă consider un bun povestitor şi atît”.
In concluzie, am citit cam tot ce ai scris pe Nautilus, inclusiv minutele de sedinta 🙂 Cel mai mult de acolo mi-a placut Damnatul.