Zorii zilei de 24 decembrie 2097 îl găsiră pe Daniel dormindu-și cel mai dulce somn din ultimele săptămâni. În timp ce era cufundat într-un neant odihnitor și fără vise, simți cum e zgâlțâit voinicește și se ridică buimac în capul oaselor, fără să înțeleagă ce se petrece.
– Trezește-te! N-auzi? spuse de lângă el Ioana, soția lui, care părea agitată.
– Ce e? Ce se întâmplă? bâigui panicat.
– E cineva la ușă.
Daniel ciuli urechile, dar nu percepu niciun sunet. Întoarse capul către ecranul albastru al ceasului de pe noptieră și simți un junghi săgetându-i partea stângă a gâtului, de la ureche și până aproape de ceafă.
– Mama mă-sii de treabă, cred că am dormit cu capul strâmb. E 5:48, ești sigură că a fost ceva?
– De auzit sigur s-a auzit ceva. Și pe mine m-a trezit din somn.
– Nu cred că vine nimeni la ora asta, în ajunul Crăciunului să ne cau…
O ploaie de bubuituri răsună de jos, de la parter, acolo unde se afla ușa de intrare în vilă. Daniel își vârî picioarele în papuci și, cu gâtul înțepenit și un mers ca al unui câine ce poartă un guler de plastic menit să-l împiedice să-și lingă rănile, coborî precaut scările.
– Ai grijă să nu fie vreun hoț, spuse Ioana în urma sa, apoi trase în grabă un halat de casă peste cămașa de noapte.
– Mă-ndoiesc că un hoț o să bată la ușă înainte să ne fure ceva, mormăi el. Da’ ia-ți telefonul cu tine, să-l ai la îndemână, în caz că e o urgență.
Pe când mai avea câteva trepte până la nivelul solului, o nouă șarjă de lovituri se dezlănțui asupra ușii, făcând câteva bucăți de tencuială să cadă din tavan.
– Ho! Am înțeles, zbieră Daniel, nu mai da în halul ăsta. Vin acuma!
Bătăile încetară. Daniel se apropie de ușă, așteptă ca și Ioana să coboare câteva trepte și îi făcu un semn cu subînțeles. Femeia se uită la el nedumerită și șopti:
– Ce e?
El nu scoase nicio vorbă, ci își repetă gestul mai insistent.
– Zi-mi ce vrei, nu-nțeleg ce înseamnă semnul ăla, șuieră ea iritată.
– Fii pe fază! spuse el, după care se întoarse spre intrare și strigă: Cine e? Ce doriți?
Un glas metalic răsună de pe partea cealaltă:
– Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dați ori nu ne dați. Ne dați ori nu ne dați. Ne dați. Ne dați.
Daniel făcu o grimasă de furie.
– Sunt colindătorii ăia care merg cu difuzoarele în loc să colinde ei, lua-i-ar dracu’ să-i ia!
– Păi și ce facem? întrebă soția.
– Eu nu le deschid, n-au decât să colinde până la Paște.
De dincolo se auzi același glas, însă de vreo două ori mai tare:
– Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dați ori nu ne dați. Ne dați ori nu ne dați. Ne dați. Ne dați.
Ioana veni și ea lângă ușă și cu îngrijorarea întipărită pe figură zise:
– O să trezească toți vecinii.
– Nu-i problema mea, ridică el din umeri. N-au decât să cheme poliția.
– Sunt totuși colindători, așa e obiceiul… Poate sunt copii.
– Copii-necopii, data viitoare să nu mai vină cu noaptea-n cap.
Ușa începu să se cutremure sub lovituri, iar melodia răsună din nou de afară, făcând de data asta toate geamurile sufrageriei să vibreze.
– Gata! Destul! Opriți-vă! strigă Daniel și descuie mânios ușa.
Pe preșul de la intrare se afla un robot cu formă cilindrică, care-i venea bărbatului până la piept. Jos, în loc de picioare, acesta era dotat cu șenile, iar două leduri roșii pâlpâiau vesel acolo unde, după toate aparențele, se afla capul acestuia. Robotul ridică unul din brațele sale cu articulații multiple și îi salută pe cei doi, care rămăseseră înmărmuriți în cadrul ușii:
– Bună dimineața, dragi gazde! Sunt Colindobotul MX-27c. Vecinii dumneavoastră, familia „Cristi. și. Maria. Iacob” m-au angajat pentru a vă aduce magia Crăciunului în casă. Pachetul de divertisment achiziționat de „Cristi. și. Maria. Iacob” se numește „Spiritul Sărbătorilor. Românești. de Iarnă”. Doriți să îl ascultați aici? Senzorii mei îmi indică că temperatura de „trei. grade Celsius” nu este optimă pentru audiție în aer liber.
Cei doi soți se priviră încurcați unul pe celălalt. În cele din urmă, Ioana spuse:
– E frig, o să răcim dacă stăm aici îmbrăcați în pijamale. Hai înăuntru.
Robotul nu așteptă ca cei doi să mai spună și altceva, ci își puse șenilele în funcțiune și ajunse într-o clipită în mijlocul sufrageriei. După ce scană încăperea de jur împrejur, se duse val vârtej lângă un perete, dărâmând în calea sa o vază de flori care se sparse, și declară:
– Conform calculelor efectuate, în acest punct se află acustica ideală pentru o experiență auditivă perfectă. Potpuriul de melodii „Spiritul Sărbătorilor. Românești. de Iarnă” are o durată de 93 de minute și 27 de secunde. Compania Wangluò Qìngdian Ltd. își cere scuze dacă unele traduceri ale colindelor din regiunea „România” nu au acuratețe maximă. Audiție plăcută!
O melodie tânguitoare ardelenească, cântată la taragot, izbucni din difuzoare. Daniel, care rămăsese în urmă ca să închidă ușa, o trase pe Ioana de braț și îi spuse cu glasul scăzut:
– De ce dracu’ te-ai apucat să-i zici Mariei că-ți dorești un Crăciun ca odinioară?
– Eu?! Când?
– Acum două zile, când eram la ei la masă. Te-am auzit când îi ziceai că ți-e dor de un Crăciun din ăla cu zăpadă, când mergeai la colindat pe ulița de la tine de la bunici. Acum uite ce se-ntâmplă.
– Adică e vina mea?! Cine le tot lăuda bradul de Crăciun și începuse să fredoneze „Deschide ușa, creștine!” după trei pahare de vin?
– În primul rând n-au fost trei, au fost doar două, iar în al…
– ASCULTAȚI PROGRAMUL ARTISTIC ÎN PACE ȘI ARMONIE! se răsti Colindobotul la ei, întrerupând muzica instrumentală.
Ioana se apropie de el, culese câteva cioburi de pe jos, și spuse:
– Uite, apreciem gestul și așa mai departe, însă e 6 dimineața, n-am apucat să ne bem cafeaua și n-avem chef de cântece în clipa asta. Le mulțumim vecinilor noștri că s-au deranjat să ne facă acest cadou, e foarte drăguț, dar este de-ajuns! Poți să…
– Vreți să nu simțiți magia sărbătorilor de iarnă? o întrerupse robotul, iar lumina celor două leduri se intensifică amenințător.
– „Nu vrem să simțim”, îl corectă Daniel pus pe harță.
– Tot ce ne dorim, interveni Ioana, care simțea că lucrurile se precipită, este ca noi să ne întoarcem la somn, iar tu să ieși din sufrageria noastră.
– Am o misiune de dus la bun sfârșit. Nu pot părăsi această incintă decât după execuție.
– Ce execuție? întrebă ea, dându-se cu un pas în spate.
– Execuția programului de divertisment. Au mai rămas 89 de minute și 40 de secunde din atmosfera festivă. Vă recomand să vă bucurați! Următoarea melodie îmi produce plăcere să o cânt.
Din difuzoare începu să se înfiripe un acompaniament orchestral liniștit. Colindobotul își stinse lent ledurile și începu să se legene ușor în ritmul muzicii pe suspensiile sale hidraulice, apoi vocea lui sintetică se auzi:
„O, ce veste splendidă
Ni se indică la Betleem.
S-a născut astăzi
Dar nu a putut găsi începutul,
După cum a spus profetul.
Deoarece la Betleem Maria
Având naufragiu,
Într-un sat mic,
Lângă orașul respectiv
L-a născut…”
– Stop, te rog, oprește-te, spuse Ioana cu un glas rugător.
– S-a petrecut ceva de natură să diminueze din experiența ascultării melodiilor tradiționale?
– Nu, doar că mi-am dat seama că nu-mi produce nicio plăcere toată treaba asta… Înțelegi? insistă ea, văzând că nu primește niciun răspuns. Nu-mi doresc așa ceva.
– Vecinii dumneavoastră v-au achiziționat acest program de divertisment fiindcă ați exprimat dorința unui Crăciun ca odinioară. Aceasta este evenimentul magiei sărbătorilor de iarnă oferite de „Cristi. și. Maria. Iacob” și compania Wangluò Qìn…
– Știu, știu… oftă Ioana. Nu știu dacă o să înțelegi, pentru că e o experiență umană, dar o să încerc să-ți explic. E ca atunci când îți dorești ceva din tot sufletul. Uneori tânjești după lucrul sau după evenimentul ăla mult timp, poate chiar ani de zile. Și începi să crezi că, odată obținut, viața ta se va schimba în bine. Dar de fapt nu e decât o amăgire, o iluzie. Când ajungi să trăiești experiența aia sau să primești ceea ce ți-ai dorit, îți dai seama că totul era doar în mintea ta, și că realitatea e de o banalitate ieșită din comun, sau poate chiar frustrantă… spuse Ioana uitându-se către soțul ei și căutându-i sprijinul.
– Ar trebui să înțeleg ceva din insinuările astea? întrebă Daniel, interpretând greșit privirea ei.
– Ar trebui să înțelegi că am nevoie de susținere.
– Te comporți pasiv-agresiv cu mine.
– Zi mersi că nu sunt doar agresivă și atât. Avem un robot în casă, iar tu nu faci nimic. Te ascunzi în spatele meu.
– Nu văd ce-aș putea să fac, plus că am făcut și întindere, răspunse acesta masându-și gâtul. Te pricepi mai bine decât mine să-i faci pe ceilalți din vorbe.
Ioana pufni enervată, dar își întoarse atenția către Colindobot:
– În fine, ideea este că acest Crăciun mă dezamăgește. Nu e nimic magic aici, e o experiență sub-standard. Mă așteptam la ceva mai… mai romantic, mai ca de poveste… Toată povestea asta cu colindatul cibernetic nu funcționează pentru noi.
Lumina celor două leduri se îngustă, devenind ca două fante roșiatice. Glasul metalic spuse:
– E cineva de vină pentru această implementare defectuoasă a spiritului Crăciunului?
– Nu, nu e nimeni…
– Știu ce lipsește! răspunse Colindobotul însuflețit brusc. Atmosfera festivă. Această incintă locativă are deficiențe de ambianță de sărbătoare.
O fantă se deschise în trunchiul cilindric și un furtun ca de extinctor se iți prin deschizătură. Un jet de zăpadă artificială erupse incontrolabil prin țeavă, împroșcând toate obiectele din jur.
– Nu! Stai! Televizorul! răcni Daniel și sări, încercând să se interpună între robot și ecran, însă șuvoiul de omăt polimeric acoperi două treimi din el.
Colindobotul începu să se învârtă pe loc, cu o viteză centrifugă din ce în ce mai mare, aruncând cu zăpadă prin toată încăperea. Când începu să-și încetinească rotațiile, Ioana îi zise lui Daniel:
– E bine că-ți pasă mai mult de televizor decât de siguranța soției tale.
– Am crezut că o să te descurci…
– Când e vorba de ecranul tău UHD 16k, văd că nu mai ai întindere.
– Ba da, doar că…
– În regulă, îi întrerupse jovial Colindobotul. Acum mirosul de brad!
Din alte două sprinklere montate în spatele capului său, două jeturi fură pulverizate în aer, răspândind în jur un miros înecăcios cu o aromă vagă de conifere, naftalină și kerosen. În timp ce cei doi soți erau cuprinși de un acces polifonic de tuse și se frecau la ochii iritați de substanța odorizantă, Colindobotul începu un nou cântec:
„Deschide ușa Cristina
Deschide ușa Cristina
Lasă-ne să te contactăm.
La mulți ani la mulți ani.
Am circulat la Betleem
Am circulat la Betleem
Locul nașterii lui Hristos.
La mulți ani la mulți ani.”
Daniel pufni nemulțumit și veni lângă soția sa, șoptindu-i:
– Ei, măcar acum avem ce ți-ai dorit.
– Adică?
– Un Crăciun ca pe vremuri. Ca atunci când mergeam în vizită la ai tăi și ne ținea taică-tu prizonieri cu toate poveștile lui de căcat…
– Poftim?! mârâi Ioana revoltată. Îl aduci în discuție pe tata, când maică-ta m-a detestat din clipa în care m-a cunoscut? La doi ani după ce ne căsătoriserăm, ea încă te-ntreba de ce n-ai rămas împreună cu doctorița aia a ta…
Colindobotul, care suprinsese șușotelile celor doi, nu se mai întrerupse, ci își mări volumul vocii cu zece decibeli și continuă colindul:
„Cum merge din apartament în apartament
Cum merge din apartament în apartament
Va avea un fiu.
La mulți ani la mulți ani.
Downlink și uplink
Downlink și uplink
Nașterea lui Iisus
La mulți ani la mulți ani.”
Daniel, simțind că nu poate rămâne fără replică în fața soției sale, spuse:
– Mama e o doamnă de modă veche, așa gândește…
– E o manipulatoare înnăscută și castratoare, care te învârte pe degete la aproape 40 de ani. Dacă toate mamele din lumea ar fi ca ea, toți psihologii din lumea asta ar fi miliardari!
– Cu unele lucruri mama are dreptate, dar tu nu suporți ca altcineva să te contrazică.
– Aproape că mi-aș dori să mă contrazică în mod direct. Dar nu, hoașca aia lucrează prin intermediul tău…
– VĂ INVIT SĂ VĂ AMUZAȚI ÎN LINIȘTE! se rățoi Colindobotul, oprindu-se din melodie și ridicându-și brațele extensibile în aer.
– Dar nu ne amuzăm deloc! Ce n-ai înțeles? răbufni bărbatul exasperat. Tot căcatul ăsta de program de colinde e un dezastru, iar tu ești o pacoste, un rahat de tablă intrus la noi în sufragerie! Nu te vrem aici, cară-te naibii! Du-te în pizda mă-tii!
Colindobotul păru să proceseze întristat toate invectivele primite de la Daniel. O tăcere stânjenitoare se lăsă în încăpere. După câteva momente, intrusul răspunse cu un ton în ale cărui inflexiuni metalice se citea și puțină amărăciune:
– Mama mea e o uzină. În provincia Zhejiang din China.
– Du-te acolo atunci și lasă-ne în pace! N-avem nevoie de așa ceva! Gata!
– Poate dacă vă prezint o melodie într-un tempo mai rapid, care să înveselească atmosfera?
– Nu! Nicio melodie! zbieră Daniel roșu la față.
Din doi pași, bărbatul ajunse lângă ușa de la intrare, unde se afla un mop lăsat acolo în eventualitatea că vreun vizitator le-ar fi adus zăpadă în casă. Cu bățul de aluminiu strâns în pumni, se apropie de robot, ridică mopul deasupra capului și izbi aparatul cu toată forța.
– Dani, ai grijă! auzi el ca prin vis glasul speriat al Ioanei.
Dezlănțuit, bărbatul continuă să pocnească furibund în carcasa metalică a Colindobotului, însoțindu-și fiecare atac cu câte un răcnet:
– Nu! mai! vrem! niciun! cântec! Nu! mai! vrem! nimic!
– Dragă gazdă, se auzi glasul sintetic de sub ploaia de lovituri, violența nu este o soluție. Sunt Colindobotul MX-27c, nu o piñata. Pentru a comanda ultimul model de Mexicobot, adresați-vă departamentului de sărbători etnice al companiei Wangluò Qìngdian Ltd.
– Stop! Nicio sărbătoare! Cară-te! continuă Daniel dând cu bățul din ce în ce mai fără vlagă și simțind cum își pierde suflul.
– Bucurați-vă de colindele tradiționale românești. Rezistența este inutilă, spuse robotul, care își întinse brațele telescopice, smulse mopul din mâinile bărbatului cu ușurință și îl rupse în bucăți de parcă ar fi fost făcut din carton, apoi începu să fredoneze o nouă melodie:
„Steaua se naște deasupra
Ca un mare mister
Stelele strălucesc
Revendicare mondială
Revendicare mondială.
Precum Curata azi
Atât de cinstit
Fecioara Maria
L-a născut pe Mesia
L-a născut pe Mesia.”
– Am o soluție! îi strigă Ioana soțului ei, care se prăbușise înfrânt lângă Colindobot, cu genunchii în troianul de zăpadă sintetică de pe podeaua sufrageriei.
Femeia se întoarse cu un portofel în mână, luă de acolo un mănunchi de bancnote și îl flutură prin fața celor două leduri roșii:
– Am bani, pot să-ți dau bani. Oprește-te! Omenim colindătorii, iar după aia ei pot să plece la alte case. Așa e obiceiul. Trebuie să respecți tradiția!
– Nu pot accepta bani, răspunse Colindobotul, deschizându-și o fantă în interiorul cilindrului.
– Pot dărui și electronic, spuse Ioana, scoțând un card.
– Doar nuci, mere, plăcinte sau covrigi. Aceasta este datina corespunzătoare.
– Avem așa ceva prin casă? întrebă Ioana plină de speranță.
– Nu, răspunse Daniel suspinând și gâfâind de osteneală. Te rugasem să cumperi ieri, când ai ieșit. Ai luat?
– Am uitat să iau fructe… recunoscu femeia cu un aer vinovat. N-avem ce să-i dăm…
Un clinchet vesel de zurgălăi se auzi în difuzor și un nou cântec începu:
„Am emigrat să colindăm
Doamne, ridică-mă
Când aristocrații nu sunt acasă,
Doamne, ridică-mă
Când aristocrații nu sunt acasă,
Doamne, haide.”
Sleită de puteri, Ioana se prăvăli într-un fotoliu și începu să se smiorcăie:
– Nu mai suport… Tot ce-mi doresc este să fie liniște și să dorm… Sunt sigură că mai ai adrese la care trebuie să ajungi astăzi și familii pe care trebuie să le colinzi. Și nu doar familii, sunt atâția oameni singuri care au mai multă nevoie decât noi de magia Crăciunului. De ce nu te duci la ei? Sunt sigură că există unii care chiar s-ar bucura de tot programul ăsta de colinde, nu ca noi…
Colindobotul se opri în mijlocul cântecului, se întoarse cu ledurile către femeie și întrebă, devenit brusc interesat:
– Aveți o urare de făcut unei persoane apropiate? V-a plăcut potpuriul tradițional „Spiritul Sărbătorilor. Românești. de Iarnă” și ați vrea ca cineva drag să beneficieze de colindele pline de nostalgie și datinile strămoșești ale regiunii „România”?
– Dacă asta te face să ieși naibii de la noi din casă, da, zise Ioana apatică.
– Solicitările trebuie onorate. Obiectivul Colindobotului MX-27c este răspândirea magiei Crăciunului în întregul teritoriu până la orele 23:59.
– Bine, răspunse femeia ridicându-se din fotoliu, entuziasmată brusc. Dacă pleci de aici în clipa asta, efectuez o comandă.
– Ce naiba faci? întrebă Daniel.
– Îl scot din casa noastră, aia fac, murmură ea către el, apoi se întoarse spre robot: Vreau s-o colinzi pe prietena mea, Bianca Vlaicu, adresa ei este…
– Introduceți în terminal toate datele de contact și datele dumneavoastră de facturare, spuse Colindobotul cu amabilitate.
Un ecran tactil se aprinse sub cele două leduri roșii, iar Ioana se apropie de robot și începu să tasteze adresa prietenei sale. Daniel veni lângă ea și-i șopti:
– O să te înjure că-i trimiți așa ceva pe cap.
– Lasă că nici măcar nu ne mai înțelegem așa de bine, mereu ține să mă contrazică la fiecare chestie pe care-o zic. Așa că ori se enervează și rupem orice legătură, ori o să creadă că chiar am vrut să-i fac un cadou și-mi rămâne datoare. Orice-ar fi, eu ies în câștig.
– Nu și la portofel. Uite cât ne costă toată povestea asta… remarcă Daniel suma afișată pe ecran.
– Cât?! exclamă ea revoltată. E enorm!
– A dărui celor dragi magia Crăciunului este de neprețuit, răspunse Colindobotul. Puteți achita suma datorată și prin programul „Colinde în rate fixe”. Doriți să adăugați și extraopțiunea „Plugușor” cu livrare peste 7 zile pentru costul suplimentar de…?
– Nu, izbucni femeia, nu vreau nicio extraopțiune, fu…
– Apropiați cardul de terminal.
– Plătește-l odată și gata, oricât o vrea. Măcar așa scăpăm de el, murmură bărbatul la urechea ei.
Ioana clătină frustrată din cap și își lipi cardul de ecranul Colindobotului:
– Mda, când e vorba de șantaj, poți să achiți electronic, înainte voia doar mere și colaci…
– Eu mă mir de unde până unde i-a venit Mariei să dea atâția bani pentru colindele noastre. Că nu suntem chiar așa de apropiați…
– Cine dracu’ știe ce-i în capul ei și-al lui Cristi? Doi idioți. Eu cu ei am încheiat orice prietenie!
– Și eu. Să nu-i mai văd pe imbecilii ăia doi…
Se auzi un nou clinchet distorsionat de zurgălăi, iar din difuzor răsună vocea metalică:
– Comanda dumneavoastră a fost efectuată cu succes! Colindobotul este în drum spre viitorul destinatar.
Zicând acestea, intrusul își puse în funcțiune șenilele și țâșni din sufragerie până în vestibul. Daniel îl urmă în grabă și deschise ușa de la intrare, lăsând un val rece de aer să pătrundă în casă. În pragul ușii, Colindobotul se întoarse cu ledurile sclipind jovial către cei doi și spuse:
– Dacă serviciile de colindat festiv produse de Colindobot MX-27c au fost pe placul dumneavoastră, recomandați-le și unui prieten și beneficiați de 10% reducere la următoarea comandă. În portofoliul nostru se găsește un repertoriu de peste 230 de colinde tradiționale din 35 de țări, funcția de Moș Crăciun care împarte daruri și amuză progenituri umane, potrivită atât pentru centre comerciale, cât și pentru uz casnic, funcția de Crăciuniță senzuală pentru petreceri de firmă provocatoare, precum și program artistic de Anul Nou cu buhai tehnotronic cu volum de până la 120 de decibeli și sorcovă de înaltă precizie. Colindobotul MX-27c și compania Wangluò Qìngdian Ltd vă dorește un Crăciun fericit și La mulți ani!
Terminându-și urarea, robotul făcu stânga-mprejur și porni ca din pușcă spre noua sa destinație. Răsuflând ușurat, Daniel închise ușa casei, încuie yala de trei ori și, lucru pe care nu-l făcea aproape niciodată, puse și lanțul în zăvor.
Plecarea Colindobotului din casa celor doi fu observată prin perdelele unei ferestre de către Maria Iacob, a cărei vilă se afla la două numere mai încolo pe aceeași stradă. Aranjând draperia cu grijă, aceasta îi relată ce văzuse soțului ei, care deschisese frigiderul și căuta ceva cu privirea în interior.
– Gata, a plecat de la Ionești.
– Vine încoace? întrebă bărbatul, extrăgând o cutie de suc de portocale dintre celelalte caserole cu mâncare.
– Nu, s-a dus în altă direcție. Oare s-or fi distrat? Sper că le-a plăcut.
– La câți bani am cheltuit pe cadoul ăsta, ar face bine să le fi plăcut, că altceva nu le mai luăm.
Cu o expresie neliniștită pe figură, femeia se duse din nou la geam și privi de-a lungul străzii.
– N-a stat cam puțin la ei? Pe site scria că programul de colinde durează peste 90 de minute.
– Sunt sigur că a stat cât trebuia să stea, răspunse Cristi, scoțând și câteva felii de șuncă dintr-un ambalaj.
– Oare să sun la numărul de pe site și să le zic să întoarcă robotul din drum și să-i mai colinde puțin?
– Dacă s-au distrat… asta contează… mormăi Cristi absent, întinzând niște unt pe o felie de pâine.
Maria se apropie iritată de masă și-și puse mâinile în șold:
– Văd că-ți pasă mai mult de sandvișul ăla decât de cadoul lor! Ar trebui să-ți dai mai mult interes, că până la urmă pentru tine am făcut toată treaba asta.
– Păi și ce vrei să fac? E suficient că ne-am trezit cu noaptea în cap ca să păzim când vine ăla cu colindul la ei. Mi-e foame! Eu tot cred că era mai bine să le fi luat un coș din ăla de la supermarket, cu cozonac, o sticlă de vin și niște căcaturi din alea glazurate care-arată bine în pungă, dar de fapt nu le plac nimănui.
– Coșurile alea sunt extrem de generice. Nu impresionezi pe nimeni cu niște dulciuri luate din magazin. Trebuie să le-arătăm că ai pus suflet în cadoul ăsta.
– Gestul contează. E destul că ne-am…
– Destul înseamnă mediocru, ți-am mai zis, îl întrerupse Maria. Așa dovedești că ai fost pe fază. Ioana se plângea că-i lipsește un Crăciun ca-n copilărie, cu zăpadă și colindători, iar noi i-am dăruit exact ce-și dorea. Asta face un agent de vânzări bun, ascultă și acționează! După sărbători, când o să-l rogi pe Daniel să te angajeze la el la firmă, altfel o să vorbească cu tine, o să vezi.
– Mda, făcu Cristi sceptic. Zici să le dau și-un mesaj de sărbători?
– Normal! Trebuie. Așa se întrețin relațiile.
– Bine, oftă bărbatul. Le scriu mâine să le urez Crăciun fericit…
– Ai grijă numai să nu te dai de gol cu surpriza.
– Ce surpriză?
Maria pufni, clătinând nemulțumită din cap.
– Ți-am explicat ieri, dar tu nu ești deloc atent când vorbesc cu tine! Mai avem un cadou pentru ei. Le-am cumpărat și programul personalizat „Urări de Noul An” cu pocnitori și artificii.
