Steaua Roșie era o bombă unde se întâlneau toate haimanalele din portul stelar. Cum treceai de senzorii din prag, te asaltau muzica și mirosul de fum amestecat cu parfumuri menite să ascundă izul de substanțe ilegale. Barul lung cât jumate din încăpere era albastru, scaunele roșii erau înșurubate în podea pentru a zădărnici folosirea lor în eventualele conflicte. Specii din diferite colțuri ale galaxiei își savurau licorile de proveniență dubioasă sporovăind în diverse limbi.
Într-un colț, un tip trecut de a doua tinerețe sorbea dintr-o sondă un lichid ce părea să fie bere. Fața arsă de soare îi era brăzdată, pe frunte deasupra ochiului drept, de o cicatrice pronunțată. Lăsă ochii albaștri în jos, privind spuma albă, apoi ridică sonda și dădu pe gât o gură bună din conținut, când în încăpere se buluciră patru vlăjgani a căror apariție nu promitea nimic bun. Își șterse cu mâna dreaptă rămășitele de spumă de pe barba cenușie, dând din cap dezamăgit. Se duse liniștea.
— Matei! Ia, fă-ne loc! Cine ar fi crezut să te găsim aici?! strigă un tip rotofei afișând un zâmbet măreț.
Înainte de a se trânti pe scaun făcu semn barmanului pentru un rând
— Deci mâine o roim de-aici? Ce naiba ducem de-i așa secret?
— Hei! Mai încet. Și Matei duse un deget la buze. Tre’ să ne afle tot portul afacerile? Plecăm, ce cărăm nu-i treaba noastră și nici nu-mi pasă. Nu știu înapoi, că n-am găsit nimic.
— Nu e un fel de boală pe planeta asta? interveni unul dintre cei patru indivizi de la masă.
— Ce boală? Și, văzând că Matei încuviințează, reluă: Atunci de ce naiba ai acceptat?
— Cumpărătorul va prelua marfa pe orbită. Poți să vorbești mai încet acum? spuse iritat Matei, trecându-și nervos mâna prin părul grizonant. Uite, contractul ăsta nu îl puteam respinge, cumpărătorul nu acceptă un refuz. Oricum, transportul ăsta ne scoate din gaură. Altceva nu știu, nu sunt Oracolul IA-urilor să le știu pe toate.
— Ce Oracol, despre ce vorbești?
— Oracolul IA-urilor. N-ați auzit de el? Văzând că cei patru îl priveau curioși, continuă să le povestească: La începutul erei colonizării, fiecare navă avea o inteligență artificială, în permanentă legătură cu o stație automată care hoinărea prin spațiu. Nu se știe cum, dar stația s-a prăbușit pe o planetă. A fost căutată mult timp, dar n-au găsit-o. Eu am dat de ea datorită unei întâmplări nefericite. Așa am aflat povestea planetei Pacifica, vreți s-o auziți?
Nimeni nu știa ce i-a pus pe drum: suprapopularea, dezastrele, curiozitatea, necunoscutul? Cert e că, după colonizarea lui Marte, s-a pus problema primilor coloniști care sa treacă granițele sistemului solar. Telescopul Vision a descoperit câteva planete aflate în zona locuibilă. Nave enorme pline cu mii de coloniști au fost trimise spre acele destinații. Aveau să hiberneze timp îndelungat până când ajungeau pe orbita planetelor de destinație. Visând o nouă lume, un nou început, o viață mai bună și, mai ales, prosperă.
Proxima 7 era una dintre expediții, avea la bord 4000 de coloniști și un pisoi. Falnic exemplar al familiei Felidae, se prezentase țanțoș la examenul medical, trecându-l cu brio, în ciuda îndărătniciei unor doctori de a nu-i permite îmbarcarea. Reya Deigh, mama blănosului, era Pilot Schimbul 1. Ea era cea care avea să ducă la sol prima navetă pe Vision 3042B. Tipul bătăios de femeie; dacă își punea ceva în cap trebuia să ai argumente serioase s-o faci să se răzgândească. Ochii pătrunzători de un albastru marin te făceau să te pierzi în ei, uitându-ți argumentele. Pielea bine bronzată, statura impunătoare, brațele viguroase dovedeau o muncă asiduă la sală, sau viața într-un mediu arid. Într-adevăr, Reya se născuse și trăise la fermă, iubise acel loc. În van vânduse tatăl său ferma pentru a-și plăti tratamentul, boala de plămâni îl învinsese.
După pierderea tatălui s-a hotărât să plece, dar îmbarcarea lui Napoleon îi încurca planurile. După ce a trecut toate testele posibile, Reya s-a prezentat cu felina, pentru acceptul final.
***
Aștepta pe holul alb, lung, cu pisoiul în brațe măcinată de gânduri.
Napoleon își făcea toaleta nestingherit, torcând în brațele protectoare ale stăpânei lui. Înălță capul și o privi câteva secunde mieunând slab, dar nu reuși să o abată din gândurile sale. Se ridică sprijinindu-se pe labele dinapoi și o atinse peste față cu lăbuța căutându-i atenția. Încercarea lui reuși, Reya își întoarse privirea către el, îi șopti cuvinte de alint trecându-și mâna prin blana arămie și îl sărută pe cap. Un răspuns tipic pisicesc se auzi din partea motanului.
— Va fi bine, o sa reușim.
În fața dovezilor, consiliul își declinase autoritatea, pasând toată responsabilitatea spre comandamentul expediției. O mișcare tipic birocrată. Comandantul misiunii o primi în biroul său, bombănind despre ce zi plină avea. O ascultă puțin distrat, apoi zise:
— Nu am nimic împotriva pisicii, ba mai mult, o voi accepta doar așa, ca să le dau peste nas birocraților ăstora. Îți dai seama, îmi ia un medic, un savant din echipaj și îmi dă un tehnician?! Cine știe a cui pilă e și acest Read, Benny Read. Apoi, amintindu-și de pisică: Nu are ce căuta în navă nesupravegheat. Înțeles?
Proxima 7 își adormi copilașii pornind la drum ghidată și monitorizată permanent de stația Oracol. În burta navei, coloniștii visau, cineva se visa fugărind șoricei, iar femeia de lângă el o fermă mare cu iarbă și multe animale.
*
Zeci de ani pribegiți, dar Proxima 7 funcționa la fel ca în prima zi. Deceleră, intrând pe orbită deasupra destinației finale, Vision 3042B. Își începu operațiile de rutină; o multitudine de indicatori și de ecrane prinseră viață. Zeci de sonde automate fuseseră lansate; în funcție de datele colectate avea să trezească, sau nu, Schimbul 1. Doisprezece pionieri, doisprezece cercetători care stăteau într-un habitaclu, complet izolați pe o planetă posibil ostilă pentru a face teste. Dacă totul era în regulă, Schimbul 2 avea să fie trezit. Acesta decidea dacă Proxima 7 ateriza sau nu pe Vision 3042B, apoi venea rândul coloniștilor. Abia atunci haosul s-ar fi instalat. Natura umană nu putea fi schimbată, lăcomia, avariția, perfidia nu pot fi tratate de nici un specialist. Când s-ar fi concretizat un posibil câștig la orizont, unitatea si bunele maniere ar fi înlocuit neîncrederea și egoismul. Coloniștii, deși oameni școliți, intelectuali, nu erau cu nimic mai buni. Când ușile navei s-ar fi deschis spre noua lume, ar năvăli și ar lua, cu forța chiar, tot ce li s-ar părea că li s-ar cuveni. Ar exista neînțelegeri, ar exista certuri, poate și bătăi. Comandantul spera să nu se agraveze lucrurile. Nu voia să scape situația de sub control, pentru că era foarte ușor să se întâmple. De aceea solicitase și primise la bord drone de securitate. Spera să nu aibă nevoie de ele, însă lăcomia și impredictibilitatea maselor era una din problemele la care comandantul expediției Galay Stone nu găsise rezolvare. Fostul soldat visa încă în chesonul său criogenic, așteptând primele date de la sonde, abia apoi s-ar fi trezit.
*
Datele începură să curgă în ordinatoarele navei; sondele nu găsiseră nici o anomalie, Zeci de luminițe și alarme începură sa sune, Proxima 7 decise că era momentul să-i trezească pe cei din Schimbul 1.
— Până aici a fost un succes, gândi comandantul expediției, după ce își aruncă privirea pe ecranele de bord, descoperind o sumă de informații care îi alungau o parte din griji.
Putea să trimită sondele să exploreze solul planetei, apoi, dacă totul era în regulă, avea să trimită prima echipă. Deocamdată, echipa științifică își reinspecta tot echipamentul ce avea să-l ia cu ea pentru cea mai importantă misiune, prima coborâre pe Vision 3042B.
— Reya, vezi că blănosul tău a pornit iar la plimbare!
— L-am văzut! Lasă-l că n-are unde să meargă, vine el înapoi.
— Mda, asta dacă nu ajunge iar pe punte… Te spurcă iar Șefu’ dacă-l vede pe acolo.
— Ha, ha, nu ajunge el până acolo, ușile punții de comandă sunt închise. Nu-ți face griji, Sola, se întoarce el.
— Aha! făcu asistenta ridicând sprâncenele a neîncredere și țuguindu-și buzele cărnoase. Sola efectuase stagiul de pregătire în compania lui Reya și a motanului. Îl iubea pe Napoleon, dar știa cât de năvalnic și de neastâmpărat era. Își umfla pieptul proeminent și afișă o mutră solemnă. Asta e, ți-am spus, zise în gând prinzându-și șuvițele de păr negru cârlionțat care îi scăpaseră din coada legată la spate, apoi se apucă să controleze ce-i mai rămase din Laboratorul Medical. Lângă ea, un tip pirpiriu cu mustață roșiatică și ochi cafenii deosebit de vioi controla aparatele din zona. Era doctorul Bertz, Cercetător Clasa A, Specialist Medicină Generală. Una din mințile strălucite de la bordul lui Proxima 7. Îl privi câteva clipe cum își bifa fiecare aparat examinat în fișa de control. În halatul alb părea un școlar la un laborator din liceu, însă, atunci când vorbea, majoritatea celor de pe navă îi dădeau ascultare. El avea să fie șeful primei echipe ce urma să coboare la sol.
Reya îi făcu semn tehnicianului care controla unul din display-urile de închidere a ușilor. Acesta o privi întrebător, apoi i se alătură în dreptul unei secțiuni dintr-unul din pereți. Își îndreptă scanerul asupra aparatelor și firelor încadrate în acel sector, imitând-o pe Reya.
Ușa punții de comandă abia se deschise, îndeajuns ca Napoleon să intre printr-un salt acrobatic care ar fi stârnit gelozie oricărei feline. Încă nevăzut, începu să colinde încăperea, inspectând fiecare colțișor întunecat. Indiferent la sunetele și agitația din jur, el se furișa neștiut printre picioarele și aparatele din apropierea sa, mirosul lui nu se înșela, nu exista nici un șoarece în zonă. Așa că se duse plictisit și se tolăni sub scaunul unuia dintre cei care îi erau cunoscuți. Început să se spele și să toarcă.
Galay avea un auz fin, soldatul din el îl atenționă asupra unui sunet diferit de sunetele obișnuite din sala de comandă. Își permise un zâmbet ușor, apoi se aplecă sub scaun și ridică un ghem de blană arămie din care îl priveau doi ochi galben-verzui. Napoleon îl întâmpină cu un ”miau” abia schițat pe sub mustățile lui lungi, apoi începu din nou să toarcă liniștit.
— Napoleon, iar ești aici? Secund! Ia-l pe intrusul ăsta și anunț-o pe pilot Deigh să se prezinte, să-l recupereze. Amintește-i că sunt supărat, nu și-a ținut promisiunea!
— Pilot Deigh este așteptat de urgență la sala de comandă, are de recuperat ceva.
Sola își întoarse ochii de la difuzoare, cautând-o pe Reya.
— Îhâm, vine el înapoi.
Pilotul îi aruncă o privire care o făcu să tacă, izbucnind în ras. Reya trecu pe lângă ea în pas alert, bombănind.
— Benny, preia tu până mă întorc. Apoi își zise furioasă: Îl omor!
Prima misiune umană pe Vision 3042 porni; în câteva minute, Reya puse naveta în mijlocul unui câmp. În depărtare se vedea o pădure deasă, copacii aveau trunchiurile de culoare albicioasă; în jurul navei iarba era mare, amintind de zonele mlăștinoase de pe Pământ.
Timp de 240 de ore se făcuseră o mulțime de teste, majoritatea fuseseră în limitele normale, cu mici excepții care nu puteau să pericliteze colonia umană. Vision 3042B era, într-adevăr, o planetă grozavă, erau norocoși. Atunci când doctorul anunță rezultatele, toți cei prezenți fură extrem de entuziasmați. Napoleon se ridică pe labele din față și îi privi cu ochi somnoroși parcă zicând:
— Ce va apucat? De ce m-ați trezit?
Dr Bertz veni cu vestea cea mare după întrevederea cu comandantul:
— Ieșirea din habitaclu este pentru dimineață. Comandantul vrea să mai facă unele verificări. Toată lumea la somn, mâine dimineață inspectăm echipamentul, iar după aprobare vom ieși.
O alarmă stridentă îl sperie pe Napoleon, făcându-l să sară din pat concomitent cu Reya. Ceva o lovi în cap și i se rostogoli pe lângă gât. Era masca de protecție.
— Ce s-a întâmplat? Doar o alertă de contaminare biologică ar fi activat acest protocol, își spuse Reya în timp ce își punea masca și îl sigila într-o cușcă pe Napoleon.
Apăsă butonul pentru deschiderea ușii dar observă că era blocată. Alt protocol standard.
În laboratorul medical se strânseseră toți, era singura încăpere unde putea încăpea tot echipajul. Dr Bertz îi privi câteva secunde, apoi li se adresă cu voce gravă.
— Securitatea habitatului nostru a fost compromisă. Trapa calei de marfă a fost accesată aseară. A rămas deschisă un timp nedefinit până când cei de pe Proxima au detectat problema pornind alarma și închiderea de urgență a trapei.
O serie de vociferări se auzi din rândul echipajului.
— Deocamdată nu știu mare lucru. Din jurnalul de bord reiese că tehnicianul Read a deschis voluntar trapa și a ieșit din habitat, lăsând-o deschisă. Dorința mea este să minimalizăm eventualele consecințe. Purtați filtrele de aer permanent, până când vom ști la ce nivel de contaminare am fost supuși. Orice anomalie, de orice fel, trebuie neapărat investigată. Nu instaurez o carantină, pentru că nu ar mai avea rost. Am fost expuși, nu știu cât de grav. De aceea, vă rog să tratăm această situație cu atenție maximă. Vreau toată echipa tehnică în sala de comandă, trebuie să vedem cum a reușit tech-ul să deschidă trapa. Restul, concentrați-vă pe riscul contaminării biologice, doresc să știu cât e de gravă situația!
— Am găsit un terminal în cușeta lui Benny, se pare că s-a conectat de acolo la creierul central al navetei. A ocolit și desființat o serie de protocoale, facilitându-i drum liber spre ieșirea din habitat. Totuși, nu înțeleg, de ce a ieșit riscând atâta? Mâine am fi ieșit toți și nu mai avea nevoie de toată șarada asta.
— Am fost la fel de surprins ca și tine. Însă Șeful securității mi-a dat informații. Read este căutat pentru crimă, se pare că s-a îmbarcat ilegal. Nu cunosc mai mute detalii. Cum vă descurcați?
— Deocamdată nu am găsit nimic îngrijorător, toți oamenii mei lucrează la asta. Să sperăm că nu vor fi urmări grave.
— Bine, dacă apar noutăți să mă contactezi urgent! Trimite o sondă să-l caute pe Benny. Dacă apare între timp, vreau să fie izolat sub stare de arest.
*
Benny, abia ieșit din habitat, se mișcase rapid, atât cât îl lăsa costumul de protecție. Apoi, aflat la o oarecare distanță de navă, pornise jetsky-ul, ridicându-se în aer. Cu toate că era noapte, putuse zări, în depărtare, arborii.
— Dacă ajung acolo, mă pot debarasa de costum, apoi, scăpat de el, sunt liber. Pot monitoriza ei costumul cât vor, eu voi fi departe!
Ajuns lângă arbori, privise circumspect în jur, gândindu-se dacă era bine să își dezbrace combinezonul. Își amintise vorbele Doctorului Bertz, planeta se putea coloniza, deci era sigură, a doua zi aveau să iasă toți din habitaclu. El nu putea risca să mai aștepte, trebuia să pună cât mai mulți kilometri între el și navă, a doua zi era prea târziu. Comandantul ar fi trezit schimbul 2 și ofițerul de securitate i-ar fi descoperit secretele.
*
Planeta era extraordinară, vegetația luxuriantă, în depărtare se putea zări un fel de erbivore asemănătoare cu căprioarele, doar că aveau capul lunguieț terminat cu un fel de trompă. Posibilele carnivore se țineau la distanță. Vântul sufla ușor unduind firele ierbii, flori de diferite culori și dimensiuni completau priveliștea din apropierea navei.
— Nu vă îndepărtați prea mult, formați echipe, nu mergeți singuri. Nu uitați că suntem pe o planetă despre care încă nu știm multe. E posibil ostilă.
— Haide, doctore, am făcut o grămadă de teste care au ieșit bine. E cea mai pacifică planetă din câte cunosc, spuse Sola.
— Mda, râse Reya, apoi adaugă sarcastic: Și cunoști o singură planetă. Pământul! Ești demnă de crezare. Poți face comparație.
— Mai taci și tu, o atacă în glumă Sola, împingând-o
— Obiectivul nostru sunt arborii din față. De acolo primim semnal, cred că e combinezonul lui Benny. Atenție mare, oameni buni, este periculos! A ucis o dată; dacă îl vedeți, dați alarma!
Deși planeta era una pacifică, așa cum se exprimase Sola, comandatul Galay insistase ca orice mișcare în afara habitaclului să fie supravegheată de santinele. Era precaut, experiența îi spunea că mai bine previi decât să îți pară rău. Mai ales că Benny se dovedea a fi un infractor periculos.
În afară de descoperirea combinezonului, ziua trecu fără incidente, plimbarea în afara navetei le făcu bine tuturor. Toți erau mai destinși, glumeau, făceau planuri de viitor. Vision 3042B se mișca mai greu ca bătrâna Terra, fiind mai masiv și având o rotație mai mică, arătând mai mult timp Soarelui una din părți. La sfârșitul primei zile în exterior, toți se prăbușiră rupți de oboseală.
Semnele bolii apărură în dimineața celei de-a doua zile. Napoleon strănutase toată noaptea, iar spre dimineață respira greu, de parcă cineva îi strângea gâtul fraged într-o mănușă de fier.
Era amețit, mieuna gros, părea tulburat, abia se mișca, lovindu-se de tot ce întâlnea în calea lui, de parcă ceva îi întunecase privirea.
Reya intră în cușca și îl luă în brațe mângâindu-l, îi masă pieptul și abdomenul, îi sintetiză lapte, dar motanul nici nu se atinse de el. Se lăsă pe burtă într-un colț și, privind absent, întinse gâtul, încercând să respire mai bine. Încercările lui se soldară doar cu o tuse seacă, apoi cu un nou hârâit de respirație grea.
— Să nu ne panicăm, atenție, totuși, la măsurile de protecție, spuse doctorul venit la chemarea pilotului.
Luă un aparat și îl scană, urmărind pe monitor rezultatele. Ochii i se încruntară, dădu din cap uimit, apoi luă pisoiul și îl așeză într-un dispozitiv care îl scană complet. Informațiile de pe ecranul ordinatorului îl uimiră și mai mult.
— Ce simptome a avut? Ai văzut ceva neobișnuit la el în ultimul timp? Moleșeală, respirație grea, somnolentă, mers împleticit? A prezentat vreun simptom după incidentul recent?
— Nu, nimic din toate astea. L-am izolat imediat după ce s-a dat alarma, apoi l-am adus în camera asta. De ce? Ce are, doctore?
— Blănosul are plămânii zob, am văzut boala asta doar la oameni. Mă rog, această boală a fost eradicată de mult, am citit și învățat despre ea la cursurile medicale. După informațiile primite de la scanere și după simptome, este suspect de fibroza pulmonară.
— Fibroză pul… Cum se poate una ca asta? și gândurile îi zburară la tatăl său.
— Fibroza apare atunci când pereții alveolelor pulmonare devin…
— Rigide și are ca efect faptul că nu se mai face corect transmiterea oxigenului din plămâni în sânge. Știu ce este o Fibroză Pulmonară, dar cum a apărut la Napoleon al meu?
— Nu știu cum apare la specia lui, nu am informații care susțin că pisicile pot face o astfel de boală. La oameni, boala avansează în ani, însă boala a fost eradicată. Să sperăm că nu e un agent patogen local, spuse doctorul, apoi o strânse de umăr, reluând:
— Va fi bine. O să vezi.
A treia zi, însă, lucrurile se înrăutățiră, motanul respira din ce în ce mai greu, nu se putea ține pe picioare, nu putea să-și folosească simțurile. Pilotul îl ținea în brațe mângâindu-l, dar Napoleon parcă nu mai simțea nimic, mieuna continuu cu glas stins. Reya parcă își vedea tatăl pe un pat de spital, chinuindu-se să respire cu ajutorul unei măști. Lacrimi cristaline îi brăzdară obrajii.
— Să nu cumva să mă părăsești și tu! Ai înțeles? zbieră ea în gând.
— Îmi pare rău că ți-am dat speranțe, spuse doctorul, punând mâna pe capul pisoiului. Am încercat tratamentul care a vindecat boala pentru oameni, l-am sintetizat oferindu-i o absorbție eficientă, pentru nivelul speciei lui, dar nu-și face efectul. O să continui să caut o rezolvare, nu ne dăm bătuți.
— Sunt convinsă, doctore, că ai făcut tot ce se putea.
Apoi își sprijini capul de geamul camerei în care era pisoiul. Lacrimile începură să-i brăzdeze obrajii.
— E tot ce i-a mai rămas, singurul care îi mai amintește de familia ei, spuse Sola urmărind-o cu privirea pe Reya
Un asistent intră pe ușa laboratorului strigând:
— Benny e în fața navei! Pare bolnav.
*
— Pilot Deigh, mă bucur să te văd, cum te simți? Ai vreo problemă medicală de raportat? întrebă doctorul Bertz privind-o circumspect.
— Care e problema, Fred? De ce m-ai chemat?
Doctorul nu-i vorbise protocolar, niciodată. Ce se întâmplase?
— Suntem în contact direct cu nava mamă și cu Căpitanul Stone. Răspunde, te rog, la întrebarea mea. Pilot Deigh, ai vreo problemă de ordin medical de raportat?
— Nimic, domnule. Ce se întâmplă?
Ecranul din fața ei se animă, arătând fața căpitanului și a șefului securității, Locotenentul Corby. Căpitanul o privi câteva secunde, apoi vorbi.
— Am primit, în ultimele ore, vești nu tocmai bune de la doctorul Bertz. După cum bine știi, Benny este bolnav. Am aflat că pisoiul tău a avut probleme respiratorii. Cum se simte?
Reya îl privi suspicioasă, Căpitanul navei să se intereseze într-o videoconferință oficială despre Napoleon? Ceva avea de-a face cu blănosul ei, nu pricepea însă ce. Hotărî să fie precaută.
— Ultima dată când l-am văzut nu era într-o stare prea bună.
— Se pare că avem o problemă medicală, adică șase dintre cei doisprezece membri ai echipajului au simptome similare cu pisoiul tău.
— Simptome… simila… Ce? Adică presupuneți că motanul meu i-a infectat?
— Aceleași simptome, singura deducție logică ar fi asta. Cumva Napoleon i-a infectat. Benny a fost găsit abia după ce Napoleon s-a îmbolnăvit. A fost expus la ceva?
— Poate el i-a contaminat pe ceilalți membri. Gândiți-vă, dacă Napoleon era de vină, eu eram prima care prezentam simptome.
— Vei fi ținută sub observație, încă nu știm cu ce avem de-a face. Cât despre Napoleon, nu am vrut să te supăr, dar ultimele teste mi-au confirmat că pisoiul e foarte grav bolnav. Plămânii săi sunt rigizi în proporție foarte mare, peste 95 la sută. Nu răspunde la tratament. Îmi pare rău.
— Nu, nu se poate! se lasă în genunchi Reya, lacrimile năpădindu-i ochii.
În ultimele zile știuse că urma să-l piardă pe blănos, dar mai sperase. Acum doctorul îi spulberase cu totul și această nădejde.
— Doctore Bertz, n-ar fi bine să instaurezi o carantină?
— Carantină? Nu știu la ce ar ajuta. Bănuiți că boala s-a transmis de la pisoi, ceea ce e puțin probabil, după părerea mea. Persoana cu care a fost în contact nu prezintă semne de boală, deci presupunerea nu stă în picioare. Singura explicație e un agent patogen din exterior, necunoscut nouă. Înseamnă că am fost expuși toți la el, atunci când trapa a fost deschisă.
— Nu avem nici o dovadă că ar exista vreun pericol pentru misiune. Am văzut datele culese, am revăzut datele recent și nu am găsit nimic neobișnuit.
— Faptele dovedesc altceva. Două ființe aflate în locații diferite prezintă același simptome. Ce au amândouă în comun? Au fost expuse atmosferei de pe această planetă. Am nevoie de timp să dovedesc, voi face niște teste.
— Ok, dacă apare ceva nou….
— Imediat ce aflu ceva, vă informez.
— Bine, Stone, terminat.
Doctorul o privi câteva clipe pe Reya, apoi se așeză jos lângă ea și o cuprinse în brațe.
— Sss, nu plânge, va fi bine, vom fi lângă tine, nu ești singură. Bine? Acum hai și ajuta-mă un pic. Vrei?
Reya îl privi cu ochii în lacrimi, apoi dădu din cap.
— Bine, hai! Te ajut eu să te ridici. Așa, mergem în laborator să facem niște teste.
— Ai spus că simptomele sunt la fel cu cele ale motanului meu.
Doctorul confirmă, dând din cap.
— Da, alveolele din plămâni își pierd elasticitatea, pereții devin rigizi; avem, însă, o enigmă. Fibroza s-a instalat foarte rapid și nu răspunde la tratament. Ca și în cazul motanului.
— Trebuie să fie ceva de aici. Un virus, sau cum îi spui tu.
— Agent patogen.
— Ceva local, ceva ce sondele noastre nu au depistat.
— De asta mi-era frică, de un agent patogen necunoscut. Ceva ce n-am mai întâlnit, ceva pe care habar nu avem unde să-l căutăm.
— Nu ar trebui să cercetăm din nou informațiile culese de sonde? Să trimitem altele noi!
— Alte sonde nu vor reuși să culeagă date noi.
— Fă-mi pe plac, trimite o sondă să vedem dacă adună aceleași date.
— Nu pot. Trebuie să primesc acordul de sus, spuse doctorul arătând spre tavanul navetei cu degetul.
Se gândea, desigur, la nava de pe orbită și la acordul dat de căpitanul Stone.
— Doctore, ai impresia că aici e vorba reguli? Dacă nu găsești tratament, nimeni nu va coborî și nimeni nu va mai pleca de pe Pacifica. Înțelegi?
Sprâncenele doctorului se încruntară, gândi câteva secunde, apoi o privi pe Reya și zise:
— Ai dreptate, trebuie să găsim o rezolvare. O să calibrez imediat o sondă.
Reya se trezi dimineață din cauza unei tuse seci, ceva îi obtura căile respiratorii; se întoarse pe o parte, dar nu se schimbă nimic; se ridică în șezut căutând o poziție mai convenabilă. Așa parcă putea respira mai ușor, închise ochii înjurând în gând. Luase boala. Se ridică din pat și porni spre baie, să-și facă toaleta zilnică. Curios, se simțea obosită, niciodată nu obosise așa repede. Parcă ar fi alergat câțiva kilometri; se așeză din nou pe pat, să se liniștească. Tusea o lovi din nou, secătuindu-i și mai tare puterile. Se ridică anevoie și o porni spre laboratorul medical. Avu nevoie de câteva opriri ca să ajungă; obosită și cu respirația șuierătoare se rezemă de perete, aruncându-i o grimasă, doctorului care-i ieșise în întâmpinare.
— Deci te-a luat și pe tine. M-am așteptat. Ești ok? Liniștește-te un pic, apoi hai să-ți arăt cine este de vină pentru tot dezastrul ăsta. Sonda trimisă de noi a cules aceleași date și ceva în plus. Spori.
Pe ecranul unui calculator, era poza unei ciuperci având o culoare gri spre brun, de dimensiuni uriașe, plină de fire albe la vârf, care se unduiau în bătaia vântului, iar atunci când bătea mai tare umpleau văzduhul de o pudră albă.
— Regnul fungi, pare asemănătoare cu Xularia Polymorpha, o ciupercă sporofită parazitară. Este esențială în reciclarea naturală a vegetației pe această planetă. Nimic deosebit, doar că această specie are spori cu un puternic efect invaziv. Și-a format un mecanism care dă o șansă-n plus sporilor purtați de vânt să își găsească un loc bun pentru a genera rapid urmași. Sporul poartă cu el un săculeț cu un compus care întărește solul din jurul lui, împiedicând să crească sau să trăiască altceva în vecinătate.
— Și noi am tras acești spori în plămâni? se încruntă Reya, dând din cap.
— Da, au invadat nava odată cu deschiderea trapei.
Pe monitor apăru o serie de săculeți de culoare albă; din aceștia ieșeau fire subțiri având în vârfuri un fel de bile alungite de culoare închisă.
— Sporul e vârful, iar sacul conține acea substanță, acel săculeț se sparge la contactul cu o suprafață umedă propice, adică pereții plămânilor.
— Bun, am descoperit sursa bolii, ce facem? Deja ne-am infectat, putem să reducem numărul de spori pe care îi tragem în piept?
— E cam tardivă treaba, peste tot în navă avem zeci, poate milioane de spori, plămânii noștri sunt suprasaturați, unii s-au lipit de pereții plămânilor, alții de căile respiratorii. Am primit câteva sesizări de la pacienți că ar avea iritații la nivelul ochilor, alții reclamă probleme la nivelul mucoasei bucale. Culcă-te aici, să vedem care-i starea ta! o îndemână doctorul, așezându-i un aparat în zona pieptului.
Mașinăria se plimbă câteva secunde peste pieptul pilotului, apoi se opri.
— Ești într-o stare mai bună decât majoritatea celorlalți pacienți. Vestea rea e că ești și tu infectată. Vrei să-i vezi? Am patru în laborator și doi în cușetele personale. Sunt conștienți, încă.
— Încă? se încruntă Reya.
— Da, încă. Ți-am spus că Napoleon are șanse mici să își revină, așa se va întâmpla cu noi dacă nu găsim un leac. Alveolele noastre nu vor mai sintetiza oxigen și nu-l vor mai transfera în sânge.
Partea din spate a laboratorului medical fusese reamenajată; zgomotul din încăpere era aproximativ similar cu al unei fierarii antice care folosea foale pentru menținerea focului.
— Aș vrea să-l scot pe Napoleon puțin afară, nu vreau să moară într-o cușcă. Prefer să-l țin în brațe.
Acum, că descoperiseră cauza problemei, era prea târziu să-și mai facă probleme de securitate. Se așeză lângă ușa navetei, rezemându-se de peretele exterior. Apoi îl așeză pe Napoleon într-o poziție confortabilă. Soarele planetei începu să asfințească, Reya îl privi câteva minute, fascinată de lumina argintie a apusului, apoi, mângâindu-l pe blănos, începu să-i vorbească:
— Aici o să avem o fermă mare, o să fac o casă așa cum îmi doresc, cu mansardă și terasă mare în față, unde o să stăm amândoi și o să privim soarele asfințind. Un apus de diamant, pe o planetă nouă.
Napoleon începu să toarcă iar ca răspuns la vorbele ei. Adormi.
Sola o trezi din somn pe Reya. Se ridică împleticindu-se; afară era întuneric, adormise acolo. Ușa navei rămăsese deschisă, semn că nu era foarte târziu. Făcu câțiva pași apoi se opri brusc. Napoleon! Pisoiul dispăruse. Îl avusese în brațe, adormise cu el în brațe, iar acum dispăruse.
— Napoleon, unde ești? Hai, pisi! Hai, unde ești, puiule?
Nu vedea nimic în jurul intrării, nici urmă de pisoi.
— Poate că a intrat în navă, își dădu cu părerea Sola.
— Care este situația? Cum se simt pacienții? Cineva dă semne de ameliorare?
Asistenta își așeză o șuviță de par după ureche, apoi, trăgând de masca ce îi acoperea nasul și gura, spuse:
— Chiar avem nevoie de masca asta? Știm cum se ia aceasta boală, nu are nici un efect.
— Da. E adevărat, nu are nici un efect pentru tine, dar pacienții percep asta ca pe un act medical, ceva ce îi protejează. Dacă le spunem că nimic nu îi protejează, că nu avem o soluție la aceasta boală, oare cum ar reacționa?
— Tehnicianul nu mai poate respira mult timp. Saturația în sânge este sub 75-80%.
— Cred că e timpul să pregătim un criotub.
— Îl hibernezi? Crezi că merită? Omul e un criminal. Pe lângă asta, ne-a expus intenționat când a deschis trapa.
— Te înțeleg perfect ca om, dar ca doctor nu pot lua decizii care să pună în pericol viața unui om, fie el și un criminal. Nu îl vreau pe conștiință.
— Aceasta este soluția, deci?
— Deocamdată nu am o alternativă mai bună. Dacă nu îl pot ajuta, îl țin în viață până când voi avea leacul la această boală.
— Știi că asta nu ajută? Dacă nu găsim un leac, ce facem? Ne bagi pe toți la somn?
— Și ce vrei să fac, Reya? Să las oamenii să moară? E o ultimă soluție, gândește-te!
— Nu e bine, Căpitanul ne va lăsa aici, va semnaliza locul cu o baliză și ne va părăsi îndreptând nava spre o alta planetă țintă sau spre casă. O să rămânem aici la mila unor birocrați, care o să trimită, sau nu, o navă de salvare după doisprezece oameni. Asta dacă cineva o să găsească un leac pentru boală. Însă, cum nimeni nu va ști cu ce ne confruntăm noi aici, nu-și va risca nimeni pielea pentru noi. Singura noastră salvare suntem noi. Altfel aici o să dormim o eternitate.
— Ai dreptate, însă estimez că în două sau trei zile o să rămânem treji cam puțini.
*
Dimineață, încă patru criotuburi primiră câte un pacient. Benny nu era printre ei. Intrase în stop cardio-respirator, nu reușiseră să-l mai salveze. Paturile din laborator erau pline cu alți pacienți. Pilotul supraveghea pacienții împreună cu Sola. În celălalt capăt al laboratorului Doctorul și câțiva tehnicieni căutau să descopere leacul. Disecase un spor, prelevând substanța din săculeț. Un compus cu totul neobișnuit, care nu exista în stare naturală. Încercară soluții care l-ar fi putut dizolva sau îndepărta, însă nu erau aproape de un rezultat.
Doctorul se ridică, întinzându-și spatele care-i trosni zgomotos, smulgându-i un oftat. Era obosit, toți erau extenuați, dar nu-și puteau permite luxul de a se odihni. Nu aveau timpul necesar, erau într-o cursă contratimp. Ceva se furișă printre picioarele lui, frecându-se de pantaloni.
— Napoleon, lasă-mă! Nu am chef acum, sunt obo…
Doctorul se opri perplex în mijlocul frazei, privind în jos la un motan arămiu care începu să toarcă, învârtindu-se vesel la picioarele sale.
— Ei drăcie, spuse doctorul ridicându-l. Tu cum ți-ai revenit?!
*
— După ce am băgat în criotuburi majoritatea echipajului…
Reya îl mângâia pe Napoleon care stătea întins pe masa din laborator făcându-și toaleta, când auzi remarca pilotului.
— Era ud. Atunci mi-am dat seama că nu era dimineață, deci nu roua îi udase blana, nu plouase, așa că de unde venea el ud leoarca? Am luat o mostră de pe parul lui și am văzut minunea.
— Explică-mi, că nu înțeleg, cum a ajuns substanța aceea pe blana lui?
— Am să vă țin o mică lecție de biologie. O plantă are dezvoltate mai multe mecanisme, unul dintre ele este rezistența indusă. Astfel că planta secretă niște compuși care o fac mai puțin atrăgătoare pentru alte plante, sau pentru insecte, ori animale. Aceste plante, în cazul nostru iarba, și-au format un sistem de apărare, astfel că atunci când sporul este recunoscut în imediata apropiere a plantei, aceasta intră în stare de alertă, eliminând un lichid care contracarează efectul compusului din săculețul sporului. Aici intervine motanul nostru, el s-a strecurat prin iarbă în căutare de rozătoare, iar aceasta substanță i s-a impregnat în blană. Făcându-și toaleta, a ingurgitat acest compus care a dus la eliminarea barierelor din plămâni și, implicit, la însănătoșirea lui. Pe baza acesteia am făcut un vaccin administrat tuturor celor care vor coborî pe planetă.
— Deci, până la urmă, datorăm viața unui motan.
— Am putea spune și-așa, sau că datorăm viața unui iubitor de animale. Dacă nu era ea, Napoleon nu ajungea aici.
— Bine lucrat, Doctore. Felicitări, Reya! Am putea numi planeta aceasta după Napoleon. După rasa lui, Felinae Silvestris. Silvestris sună bine, ce spui pilot?
— Mai bine îi spunem Pacifica. Napoleon are și-așa destulă atenție din partea echipajului, nu mai are nevoie de altceva, spuse Reya mângâindu-l pe motan.
— Pacifica să fie, atunci!
***
Matei luă o gură din licoarea dubioasă din fața sa, apoi le aruncă o privire camarazilor săi spunând:
— Și asta e povestea coloniei Pacifica.
Cei patru se uitară la el ca treziți din transă, apoi copiară gestul, sorbind din sondele de pe masă.Cel mai bondoc dintre ei izbi sonda goală de masă, spunând cu privirea încruntată:
—O să-mi iau o mâță!
O cascadă de râsete se ridică, iar colegii îi luară vorbele ca pe o glumă, însă el chiar se gândea serios să-și ia o pisică.