Cicatricea(timp de citire: 15 minute)

1.

În dimineața asta am descoperit ceva ciudat în timp ce făceam duș. Un soi de cicatrice, pe brațul meu drept. Era foarte discretă, abia vizibilă, de parcă mă rănisem cu multă vreme în urmă și rana se vindecase de tot până acum. Dar adevărul e că nu-mi rănisem niciodată brațul drept, totuși chestia asta care semăna a cicatrice era acolo.

Când mi-am trecut degetele mâinii stângi peste cicatrice, n-am simțit nimic. Deși nu mă deranjea deloc, mi-am pus în minte să o țin câteva zile sub observație. Dacă ar dispărea la fel de misterios pe cât apăruse, aș fi ușurat. Iar dacă nu, am să-mi arunc câte un ochi la evoluția ei și-am să iau măsurile necesare.

N-am vorbit despre această problemă – pentru că greu se putea numi o problemă, în primul rând – nici cu soția mea, nici cu colegii de la birou.

De fapt, am uitat de ea de îndată ce m-am îmbrăcat și mi-am început rutina zilnică.

*** Controlul Misiunii a primit un mesaj de eroare. O verificare standard va fi executată. Poate fi un simplu glitch în sistem, fără o însemnătate anume, dar niciun risc nu poate fi asumat. Prea multe sunt în joc în această fază a proiectului. ***

2.

Au trecut câteva zile. În fiecare dimineață, când mă scol, îmi verific brațul drept. Cicatricea e încă acolo. Nici nu dispare, dar nici nu pare să se agraveze. Soția m-a întrebat la ce mă tot uitam și i-am arătat și ei cicatricea. Mi-a spus că dacă nu doare, probabil că nu e nimic îngrijorător. Fără îndoială că va dispărea.

Totuși, nu eram sigur că totul e-n regulă. Ori îmi imaginez eu, ori cicatricea devine tot mai evidentă? O ia mintea mea razna, poate pentru că îmi studiez brațul cu așa mare atenție în fiecare zi, sau problema chiar se agravează?

Ca să fiu eu sigur, am fotografiat cicatricea și am decis să fac același lucru în fiecare dimineață. Asta îmi va permite să-i urmăresc avansul. Sau regresul. Cel puțin, voi avea date concrete pentru comparație.

*** Verificarea standard nu a evidențiat vreun rezultat. Nu a fost găsită nicio urmă de anomalie. Un glitch în sistem ar fi fost concluzia logică, dacă n-ar fi venit și al doilea mesaj de eroare, care-l confirma pe primul. Managerul de proiect a decis că o verificare amănunțită era de recomandat. ***

3.

A trecut mai mult de-o săptămână.

I-am arătat cicatricea soției mele și am rugat-o să o compare cu seria de fotografii pe care le făcusem. Pur și simplu aveam nevoie de o a doua părere, pentru că nu mai aveam încredere în proprii ochi.

– Doare? m-a întrebat, iar eu i-am spus că nu.

S-a întors la prima poză pe care o făcusem și a așezat aparatul lângă brațul meu.

– Cred că ai dreptate, a spus în cele din urmă, după un studiu atent. Chiar se înrăutățește. Foarte încet. Devine clar când o compari cu felul în care arăta acum o săptămână, nu ieri.

– Deci, ce să fac? am întrebat-o.

– Ține-o sub observație în continuare. Dacă chiar se înrăutățește, mergi să te vadă un doctor.

– Pare just, am spus.

*** Ni s-a clarificat acum că mesajul de eroare nu a fost un glitch sau un incident întâmplător, fără legătură cu Proiectul, ci, după toate probabilitățile, o anomalie. Deoarece adevărata sa natură și locul de manifestare rămân necunoscute, a fost comandată o investigație minuțioasă, care ar trebui să clarifice situația. Managerul de proiect e hotărât să evite orice anomalie ar putea periclita Proiectul. ***

4.

Am discutat situația din nou, o săptămână mai târziu, cu soția mea:

– Uite, am spus, pielea din jurul cicatricii își schimbă culoarea. E mai închisă acum.

– Spre roșu, a adăugat ea, dând din cap în timp ce-mi cerceta brațul.

– Și e și o durere sâcâitoare, am continuat. Nu acută, ca și când ar fi în fundal. O pot ignora fără probleme, dar toată chestia asta pare că merge în direcția greșită.

– Încearcă să tamponezi cu dezinfectant, mi-a sugerat. Sau cu o soluție de îngrijire a pielii. De ce nu întrebi la farmacie? De obicei, farmacista îți dă sfaturi bune.

– Bună idee, am spus.

Mai târziu am mers la farmacie, i-am explicat farmacistei ce mă supăra și i-am arătat brațul.

– Probabil că nu e nimic grav, a spus, dar am să-ți dau ceva. Un unguent care s-ar putea să te ajute. Totuși, dacă pielea continuă să se închidă la culoare, dacă durerea persistă sau se agravează, ar trebui să mergi să te consulte un doctor.

– Bine, am spus, sperând că problema se va rezolva foarte repede.

*** Rezultatele au fost verificate și răsverificate. Mesajele de eroare indicau într-adevăr o anomalie în legătură cu Proiectul. Asta e o veste cu adevărat proastă. Investigațiile ar trebui să furnizeze informații complete asupra anomaliei. Se speră ca problema va fi adresată înainte ca ea să cauzeze pagube majore în Proiect sau chiar în amplasament. ***

5.

Unguentul nu a avut efect. Pielea de lângă cicatrice continuă să-și schimbe culoarea, nuanța de roșu s-a accentuat, iar durerea s-a agravat gradual.

Împreuna cu soția mea am comparat din nou felul în acre arăta brațul meu acum cu pozele din urmă și am ajuns la aceeași concluzie: trebuia să ajung la doctor. Chiar dacă problema nu cauza un disconfort major, era clar că se întâmpla ceva ciudat.

Doctorul mi-a examinat brațul și a spus:

– Pare a fi o cicatrice care încă se vindecă, ceea ce explică și durerea surdă. Totuși, ar trebui să arate tot mai bine, nu mai rău. Ceea ce-mi spui nu are logică. Trebuie să recunosc că mi-e greu să te cred, chiar și cu pozele pe care mi le arăți. Poate ar trebui s-o lași ceva vreme. Folosește în continuare unguentul pentru protecția pielii de care mi-ai spus și ia calmante dacă durerea chiar se acutizează, dar aș fi surprins să se întâmple asta. Și dacă totuși continuă să se agraveze, aș vrea să o văd din nou, deși, sincer, nu-mi pot imagina întâmplându-se asta.

Nu prea mi-a convenit scepticismul doctorului în ceea ce privește povestea mea, care admit că pare absurdă, dar nu aveam ce face. Așa că am continuat să folosesc unguentul și să fac poze în fiecare zi.

*** Cel mai important lucru acum e să localizăm anomalia, să-i determinăm natura și să găsim un mod prin care s-o ținem sub control. Dacă nu acționăm rapid și concis, pot apărea repercusiuni grave și avarii ireparabile. Proiectul a ajuns la nivelul roșu de alertă. Managerul supervizează conștiincios fiecare acțiune, el însuși. Un incident care să facă Proiectul să se întoarcă împotriva noastră nu poate fi tolerat. Totuși, poate fi deja prea târziu. ***

6.

A trecut mai bine de o săptămână.

Am încetat să mai folosesc unguentul. În mod clar nu are rost.

Cicatricea e acum de un roșu închis, iar durerea e mai sâcâitoare. Nu e atât de rea încât să fiu nevoit să iau calmante, dar deja mă îngrijorez. E clar că mi se întâmplă ceva misterios și de rău augur, iar eu n-am nicio idee ce ar putea fi. Sau când și cum se va termina.

Într-o după amiază, la birou, am pățit pentru prima oară să am dificultăți în lucrul la calculator. Mușchii brațului mi s-au contractat și am simțit puseuri dureroase în partea în care am cicatricea.

Asta e chiar o veste rea. Dacă se înrăutățește, ar putea să-mi pună probleme serioase. Dacă nu mai pot lucra în ritmul meu obișnuit? Dacă trebuie să-mi iau zile de concediu medical pentru că brațul nu mă mai ascultă? Pe lângă consecințele medicale și profesionale, ar apărea și probleme financiare. Mă trec fiorii numai la acest gând.

Am sperat că problema de la birou nu avea să reapară. Dar a făcut-o. Și, așa cum mă temeam în adâncul sufletului meu, s-a înrăutățit.

*** În sfârșit primim înregistrări mai coerente. Anomalia care a apărut ca un produs secundar în timpul experimentului a fost localizată. Neprevăzutul și imprevizibilul incident n-ar fi trebuit să se producă. Echipele de proiect lucrează acum la un plan pentru a ajunge în locul respectiv și a aduce situația sub control. Experimentul în sine e foarte probabil să fie întrerupt. Managerul insistă să prevenim scăparea de sub control a anomaliei. ***

7.

Au mai trecut câteva săptămâni. Am ajuns și la stadiul în care nu mai pot face față la lucru. Cicatricea a căpătat o nuanță de roșu deschis și durerea e constantă. Mușchii brațului mi se contractă la cea mai mică mișcare. Nu-mi mai pot folosi mâna dreaptă. A tasta e un coșmar. Chiar și a lua de pe masă un pix sau o cană de cafea e o mare provocare.

Șeful meu a fost mărinimos, trebuie să admit.

– Fă orice e nevoie ca să-ți rezolvi problema, a spus. Mergi la spital dacă doctorul tău nu te poate ajuta, dar nu poți continua în halul ăsta.

Avea dreptate, desigur, iar soția mea a spus cam același lucru. Deci mi-am luat concediu medical și m-am dus din nou la doctor. Omul a recunoscut că nu reușea să înțeleagă ce se petrecea cu mine, că nu citise niciodată despre ceva asemănător în literatura de specialitate și mi-a intermediat internarea într-un spital local.

– Dar ca să fiu cinstit, a adăugat, habar n-am ce-ți pot face, înafară de câteva teste.

Dar eu am speranțe. La spital, doctorii ar trebui să mă poată trata. Dacă nu, atunci unde? Eșecul nici nu intra în discuție. Tratamentul trebuie să meargă.

*** S-a înregistrat un progres semnificativ și se lucrează la o soluție. De anomalie trebuie să se aibă grijă acolo unde este ea, oricare ar fi costurile. Pagubele colaterale vor fi imposibil de evitat, deci va trebui, în cele din urmă, să ne ocupăm și de ele, pentru că nu avem voie să lăsăm nicio urmă a intervenției noastre. Sau cel puțin trebuie să le limităm la minimul posibil. Detaliile de ordin practic vor fi explicate la întâlnirea pentru pregătirea echipei de intervenție. Din păcate, nu va fi vreme pentru un scenariu de test. ***

8

Am fost internat în spital. Fac o serie întreagă de teste pe mine. Verdictul e foarte clar: Am o cicatrice, rezultat al unei leziuni pe care în mod sigur am suferit-o. Numai că asta nu s-a întâmplat. Nu mi-au crezut povestea, în ciuda pozelor pe care li le-am arătat. Sigur că știu și eu că pozele pot fi trucate. Numai că ale mele nu sunt.

Mi-au spus că mă vor ține aici câteva zile și-mi vor monitoriza starea. Le-am spus că nu va fi nicio îmbunătățire, dimpotrivă, dar au dat din mână la vorbele mele. Bănuiesc că se vor convinge și singuri.

Între timp, îmi tratează cicatricea cu un produs care miroase îngrozitor, dar nu prea ajută. Și-mi dau calmante, ceea ce-mi face problema suportabilă, dar nu o rezolvă. Calmantele nu rezolvă niciodată nimic.

Câteva zile mai târziu, mi s-a spus că cicatricea nu dă semne de vindecare, dimpotrivă. Le-am răspuns că această regresie se producea deja de câteva săptămâni și, în sfârșit, au început să mă creadă, deși era „contrar oricărui raționament logic” – de parcă nu mi-aș fi dat și eu seama de asta.

Mi-au spus că vor face tot ce le stă în putere ca să mă trateze. Păreau destul de convingători, ceea ce mi-a readus încrederea, oarecum.

*** Echipa de intervenție și-a primit instrucțiunile. Au fost luate în calcul câteva opțiuni, deoarece membrii echipelor s-ar putea să fie puși în situație de a improviza, datorită situației din teren. Analiza noastră a indicat că anomalia se ciocnise de o persoană încă neidentificată. Poziția exactă în spațiu și timp a fost determinată. Sperăm că anomalia va fi neutralizată, cu pagube colaterale minime. Totuși, viitorul Proiectului rămâne neclar. Anomaliile de genul celei pe care am întâlnit-o extind marja de eroare dincolo de limita controlabilului și pot periclita orice activitate în Proiect. ***

9

Încă o săptămână a trecut. Am fost trecut la o dietă strictă de calmante – fără ele ar fi un iad.

– Cicatrice nu mai e o simplă cicatrice, mi s-a spus. A devenit o rană deschisă. Nu știm cum s-a întâmplat și nu știm cum va evolua mai departe.

Mâna mi-e bandajată cu totul acum, și nu o mai pot folosi. Dorm ore întregi, fără îndoială din cauza sedativelor pe care mi le dau. Exact ca personalul medical, și eu mă întreb ce se va întâmpla mai departe. Care ar putea fi rezultatul logic? Aș prefera să nu mă gândesc la asta. Îmi dau seama că sunt subiectul unei teze medicale care va fi publicată, însă asta nu-mi aduce vreo consolare.

Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost acela că starea mea se degradează rapid și că voi fi transferat la terapie intensivă. Nu e deloc o veste bună, dar era de așteptat.

Dar ce se va întâmpla după asta? Misterul continuă să se adâncească. Voi trăi să-l văd rezolvat, cândva?

10 (Epilog – extras dintr-o conferință de presă)

Noaptea trecută sistemul de securitate al spitalului a fost spart. Un număr de intruși au reușit să intre în clădire și unitatea de terapie intensivă fără a declanșa vreo alarmă și fără a fi văzuți. După cum confirmă filmările camerelor de supraveghere, știau ce caută. Niciun echipament medical nu a fost deteriorat sau furat. Din cauze care rămân încă nedeterminate, au venit să-l recupereze pe pacientul X (nu-i putem divulga numele din rațiuni de confidențialitate), care era internat în acel moment la terapie intensivă. Pacientul în cauză, care deja își pierduse cunoștința, suferea de o formă regresivă de vătămare necunoscută medicinei și situația sa se deteriora rapid. S-a speculat că tocmai această stare în care se afla ar fi fost motivul pentru care ar fi fost răpit. Ne temem că scoaterea pacientului X de la terapie intensivă s-ar putea dovedi foarte vătămătoare, poate chiar fatală pentru el. Locul unde a fost dus este încă necunoscut. Poliția investighează acest caz.

*** (Din jurnalul managerului de Proiect)

Proiectul va fi încheiat. Ultimul experiment a fost un dezastru, agravat de pagube colaterale excesive și nejustificabile. Anomalia care s-a produs în timpul experimentului de călătorie în timp a găurit pânza spațio-temporară și s-a ciocnit de o persoană care ar fi trebuit să rămână neimplicată. Impactul ca al unui glonț i-a produs o vătămare serioasă care are nevoie de o perioadă lungă de vindecare. În acest caz totuși a apărut o nouă problemă, deoarece rana a fost cauzată de anomalia care călătorea invers în timp. Pentru victimă și pentru cei contemporani cu ea, acest fenomen era sortit să rămână inexplicabil și ar fi putut cauza rupturi în țesătura timpului cu repercusiuni extinse. Ca să prevenim turbulențe temporale, s-a decis să se trimită o echipă de agenți speciali pentru a neutraliza anomalia și a prelua victima, chiar dacă această intervenție va provoca valuri și perturbații. Totuși, fără această a doua intervenție, victima n-ar fi fost adusă în locul unde a avut loc accidentul (coliziunea) la momentul potrivit, ceea ce ar fi dus la perturbări foarte puternice, poate chiar la un paradox. Asta ar fi lăsat echipa de Proiect cu un dezastru ireparabil în mâinile sale. De îndată ce victima a fost lovită de anomalie, leziunea care se vindeca invers (sau dezvindeca) a dispărut. Victima a fost extrasă din timpul său propriu, unde prezența sa devenise o problemă, și închisă într-o carantină temporală. În propriul său timp, ea va fi considerată o persoană dispărută, iar cazul nu va fi rezolvat niciodată. Această situație e foarte stranie, dar totuși e cea mai bună variantă pe care o aveam, de dragul Proiectului.

Nu vor mai fi experimente. Toate activitățile viitoare legate de Proiect au fost anulate până la noi ordine. Anomalia a fost neutralizată cu succes. Consiliul director al Proiectului va decide soarta victimei. Cu toții știm ce înseamnă asta. ***

Tradus de Alexandru Lamba