Nu mai există nicio speranță. Sau cel puțin stoarcem și ultima noastră rezervă. Nu mai avem de unde să culegem energia necesară pentru a ne încărca mașinăriile și pentru a ne lumina grădinile.
Știu că veți primi acest mesaj peste mulți ani de acum înainte. Treizeci, mai precis. Dacă ar fi după mine, nici măcar nu l-aș trimite. Dar strămoșii noștri au pus bazele acestei tradiții și de aceea apelez la Mama Pământ. Chiar dacă nu am primit niciodată niciun răspuns de la voi, vă transmit acest raport. Nu știu dacă vreunul dintre voi încă trăiește, dar mi-aș fi dorit să fiți aici.
Știu că plecarea noastră trebuie să fi perturbat rotația planetei mamă. Știu că este posibil ca toată lumea să fi murit în cataclismele care au urmat. Însă, dacă sunteți acolo, Houston, vă rog să ne contactați. Vom aștepta, vom aștepta încă șaizeci de ani, încă două sute de ani, atâta timp cât copiii copiilor mei vor afla că planeta mamă nu a pierit odată ce am părăsit cerul Terrei.
În momentul în care mesajul nostru ajunge la voi și răspunsul vostru ajunge la noi, am putea fi cu toții morți – suntem pe cale să rămânem fără energie electrică. Dar atâta timp cât rămâne cineva în viață, să știi că vom răspunde și că vei primi un al doilea mesaj în termen de nouăzeci de ani pământești. Te rog, Houston, nu ne ignora. Nu vă vom ignora. Dacă în termen de nouă decenii nu primiți un răspuns, să știți că nu am renunțat la voi. În schimb, știu că suntem cu toții pe cale de dispariție – și că acest capitol al legendei colonizării spațiului s-a încheiat.
Rămâi cu bine și sper să auzim din nou de tine.
* * *
Houston, apelez la tine, așa cum strămoșul meu l-a învățat pe fiul său iar el, de-a lungul generațiilor, m-a învățat și pe mine.
Au existat multe probleme în toți acești ani, deoarece luna, reconstruită într-o navă de generații întregi, a plutit prin neant – cu toate acestea, am perseverat. Suntem recunoscători pentru mesajul pe care l-am primit de la voi ca răspuns, da, încă de pe vremea marelui meu strămoș. Sper că sunteți încă acolo. Vă căutăm.
Houston, chiar trebuie să vezi asta!
Nu numai că am început să recoltăm din nou lumina stelelor pentru a ne satisface nevoile, grădinile noastre sunt înflorite, iar generatoarele de oxigen și toate celelalte dispozitive funcționează mai mult și mai bine ca niciodată, la putere maximă – lucru la care nu am îndrăznit niciodată să visăm. Din fericire, toate utilajele sunt complet automate, pentru că am uitat demult de toată tehnologia noastră – și astronomia, de asemenea, cu excepția cunoașterii cvadrantului spațiului în care se găsește Pământul. Dacă trimiteți răspunsul în treizeci și șase de ani, îl vom primi în șaptezeci și doi.
Dacă, totuși, supraviețuiți epopeei cataclismice a Pământului, pe măsură ce planeta cade și se rostogolește neîncetat fără satelitul său și axa fixă de rotație, să fiți siguri de un lucru: colonizarea a funcționat. Credem cu tărie că vom găsi o planetă nouă, ce poate fi locuibilă, sau poate chiar un număr mare de planete. Speranța rămâne!
Dacă sunteți acolo – și sper că sunteți, vă rog, faceți-vă simțită prezența și informați-ne cu privire la situația voastră.
În tot acest mileniu, luna, aruncată în prăpastia gravitației, nu a ajuns, din fericire, în neantul, care alcătuiește în mare parte universul nostru. Acum avem energie de rezervă! În prezent, orbităm pe lângă Arcturus.
În veacurile următoare, trebuie să vedeți noul nostru Soare răsărind aici.
Acesta se întinde pe întregul orizont, de fiecare dată când suntem binecuvântați de un răsărit – deși răsăritul apare rar – și în amplitudini incredibil de haotice, dacă într-adevăr este de încredere calendarul instalat în zilele vechiului nostru Pământ.
Cu fiecare zi care trece, steaua noastră ocupă mai mult din cer ca niciodată!
Tradus de Maria-Teodora Bistreanu
