Nadia Comăneci (Marjolaine Solaro / Clem) – Glénat 2025
În 1976, la Olimpiada de la Montreal, o adolescentă devine prima gimnastă din istorie care primește nota 1. De ce nota 1? Pentru că tabelele de scor nu fuseseră gândite să afișeze nota 10 – perfecțiunea era de neconceput în gimnastică la acel moment… 🙂
Nadia Comăneci
Exercițiul perfect de la paralele inegale avea să fie urmat de alte șase note de 10, și de un titlu incredibil pentru gimnastica românească a vremii, un record imposibil de depășit astăzi – Nadia Comăneci devenea campioană olimpică la individual compus la doar 14 ani. Pentru cei care urmăresc gimnastica doar odată la patru ani, era un șoc incredibil. Cine e această fetiță? De unde vine? Cum a reușit să cucerească o lume întreagă?
Sunt exact întrebările la care răspunde această biografie BD, o colecție de anecdote definitorii pentru Nadia, un amestec de realitate și ficțiune care pomenește și episoadele întunecate din viața Nadiei – revolta adolescentină, conexiunile cui familia Ceaușescu, urmărirea constantă de către Securitate, fuga din România și modul în care a fost exploatată în primii ani petrecuți în America, înainte de binemeritatul happy-end. Un album care își atinge scopul – amuză, instruiește și menține interesul cititorilor până la capăt. Cele două autoare, Marjolaine Solaro (scenariu) și Clem (desen) debutează cu acest roman grafic colorat și vesel, aflat stilistic la intersecția între BD și manga, un volum îngrijit, bine construit și bine ritmat.
Un album pentru copiii de azi, dar și pentru admiratorii de ieri, care vor trece cu vederea inexactitățile istorice, bucurându-se de călătoria nostalgică 🙂
Le Diable et Coral (Homs) – Dargaud Benelux 2025
E vara anului 1938 și nu e chiar momentul ideal să ai 19 ani în Praga. Mai ales dacă ești evreică, iar Hitler și Lucifer își ridică brațele simultan și o mulțime în delir le răspunde cu același salut nazist, de parcă anexarea regiunii Sudeților n-ar avea nicio importanță.
Le Diable et Coral
Și totuși, Coral nu e inconștientă; ea cunoaște foarte bine fascinația întunericului, fiind efectiv legată de Diavol și certându-se cu el în fiecare zi, jonglând între bine și rău, trăind din talentele sale de vrăjitoare și purtând povara familiei sale.
Nu-i o metaforă: tatăl ei a devenit umbra lui însuși, un bătrân decrepit care nici măcar nu se mai poate hrăni singur. Dar rabinul Loew este ultimul om capabil să invoce Golemul medieval, și poate că a sosit momentul ca soldatul de lut să lupte din nou…
După 25 de ani petrecuți desenând poveștile altora, José Homs semnează în sfârșit primul său roman grafic. Grafica e uluitoare. Scenariul e construit cu grijă și îmbină basme medievale, anecdote istorice, fabule celebre, melodramă familială și un dilemă aparent insolubilă; intriga e simplă, dar captivantă, finalul e inteligent, iar singurul minus al poveștii e că, din păcate, reflectă foarte bine epoca în care trăim – și fricile noastre. Scopul scuză mijloacele? Cititorul decide…
Mi-a plăcut foarte mult, în ciuda structurii caleidoscopice și chiar dacă știam deja toate sursele de inspirație, inclusiv cea care a inspirat lovitura de teatru din final. Un lucru e clar – pasiunea lui Homs e evidentă, și a meritat să așteptăm 25 de ani ca să-și spună povestea.
Possessions (Alexis Bacci) – Glénat 2025
„Cât timp pierdem fiind nefericiți. Viața trece atât de repede. E absurd.”
Possessions (Alexis Bacci)
În 1989, avocatul Piennolo este ucis cu sânge rece la volanul mașinii sale, în apropiere de Torino. În 2024, Antonio Ventimila își urăște slujba, iubita, prietenii, pe scurt, viața, și visează la un trecut dispărut. Așa că fuge și se trezește într-un spital din Torino. Există oare o legătură între ei?
„Ești pentru prima dată în Torino?” „Da, priveliștea e superbă. Munții aceia negri… parcă suntem în Transilvania.” „Transilvania e Disneyland pe lângă Torino, bu hu hu.”
Descoperirea cabinetului de curiozități al baronului Vesper Reenia și plonjonul cu capul înainte în underground-ul ezoteric al orașului Torino îl vor pune pe Antonio înapoi pe roate. Capitală a Italiei timp de doar câțiva ani, Torino va rămâne totuși pentru totdeauna capitala magiei – albe, alături de Praga și Lyon, și negre, alături de Londra și San Francisco. Construit pe un oraș al morților, Torino e teatrul luptei fără sfârșit dintre bine și rău… Cel mai potrivit loc din lume pentru o anchetă despre Diavol, așadar.
Autobiografie, jurnal de călătorie, roman polițist, basm ezoteric, cronică socială, eseu filosofic despre istoria și viitorul omenirii, „Possessions” este toate acestea și multe altele, iar excesele sale fac ca acest roman grafic minimalist (în imagini) și încărcat (în cuvinte) să fie cu atât mai captivant. Da, aici cuvintele cântăresc mai mult decât imaginile, dar abordarea vizuală foarte ligne claire / pop art / anii ’70 (cu câteva picături de tuș a la Albrecht Dürer) e izbitoare și, da, vrăjește 🙂 Ah, și am râs. Mult. Dați o șansă acestei cărți, e mult mai bună decât coperta ei 🙂
Și ignorați-l pe Kafka. Cel puțin pe cel care a scris “Nu vizitați niciodată Torino, sub nici un motiv.” 🙂
